Un cadavru umplut cu ziare

by Cristian Tudor Popescu

Volumul cuprinde 36 de articole publicate in ultimul an de binecunoscutul jurnalist si scriitor. Faptul ca majoritatea articolelor a aparut in ziarul cu cel mai mare tiraj din Romania, „Adevarul”, e o dovada in plus a interesului pe care il va stirni editarea acestora. Evenimentele majore din trecutul apropiat al Romaniei sint privite cu un ochi critic, neobosit, atent la tot ce marcheza evolutia societatii noastre, indiferent ca e vorba de „iesirile” violente ale lui Hagi, de cinismul politicienilor, ori de corespondenta inedita dintre Mihai Eminescu si Veronica Micle.

Cuprins: Nimic despre Zavtra • Monsieur Costea - un personaj literar • Spre Vest, in scaunul cu rotile • Eminescu - un personaj al lui Caragiale • Darul lui Hagi • Sa invatam ungureste • Politica si sex • Ce atirna de gitul Andreei Raducan • Fiul calugarului Vasile • Cind din talc ramine soul • Un cadavru umplut cu ziare

168 pages, Paperback

First published January 1, 2001

About the author

Won the ESFS award in 1987 for his short stories.

Cristian Tudor Popescu (n. 1956, Bucuresti), absolvent al Facultatii de Automatizari si Calculatoare din Bucuresti, este scriitor si gazetar, unul dintre cei mai prestigiosi din Romania de dupa 1989. Este senior editor al cotidianului Gindul, filmolog, doctor in cinematografie al Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale”, unde sustine un curs de Tehnici de manipulare si propaganda in cinematografie si televiziune. Este gazda emisiunii „CineTePrinde”, difuzata de Pro Cinema. A debutat ca prozator SF. Carti publicate: Planetarium (Albatros, 1987, Premiul Congresului European de SF, Montpellier); Vremea minzului sec (editia I, Cartea Romaneasca, 1991; editia a II-a, Polirom, 1998); Imperiul oglinzilor strimbe (Societatea „Adevarul”, 1993, antologie SF); Copiii fiarei (editia I, Du Style, 1997; editia a II-a, Polirom, 1998; editia a III-a, Polirom, 2013); Timp mort (Polirom, 1998); Omohom (Polirom, 2000); Romania-abtibild (Polirom, 2000); Un cadavru umplut cu ziare (Polirom, 2001); Nobelul romanesc (Polirom, 2002); Sportul mintii (Humanitas, 2004); Libertatea urii (Polirom, 2004); Trigrama Shakespeare. Fictiuni speculative (Corint, 2005); Luxul mortii (Polirom, 2007); Cuvinte rare (Polirom, 2009); Filmul surd in Romania muta. Politica si propaganda in filmul romanesc de fictiune (1912-1989) (Polirom, 2011).

Reviews

[Cornel Diaconu · Rating 2 out of 5]

Un amalgam destul de ne-omogen de articole publicate de CTP in ziarul Adevarul, pe vremea cand era (inca) redactor-sef la acel ziar ... de la comentarii pe teme politice, la pareri despre Hagi, sau Andreea Raducanu si incidentul ei cu medalia retrasa la olimpiada.
Unele articole contin expresii pe care nu cred ca le putea folosi in interviurile TV, dar poate ca asa este, totusi, normal.
I-as fi dat mai degraba o "nota" 2,5/5, dar nu se poate pe Goodreads.

[Socrate · Rating 2 out of 5]

„Citeam la răstimpuri Black-House al lui Dickens, în franţuzeşte, mă duceam priapizat la curvele din Rosetti, iar seara, cu amicul Argetoianu la cele din Regală (mai scumpe cu 3 lei decât primele, luau o piesă). Cu asemenea activităţi luai repede primul meu şancru. A fost îngrozitor. Tot prepuţul mi-a fost crenelat, urmele le port încă. Mă tratam empiric cu apă fiartă şi xeroform, după indicaţiile lui Argetoianu (doctor în materie); dar degeaba!”
Orice mare scriitor trebuie să se fi gândit cândva ce anume din opera lui va fi identificat în asemenea măsură cu el însuşi, omul, încât să-l readucă viu în mintea cititorului la fiecare lectură sau rostire. Ca o formulă magică. Dintr-un gigant ca Ion Barbu, de pildă, primele versuri care îmi vin în minte sunt: „Ar trebui un cântec încăpător precum/Foşnirea mătăsoasă a mărilor cu sare”. Dar ele nu mi-l aduc în faţa ochilor pe marele poet, nu îl înviază; par emisia spontană a spaţiului, a naturii, a mării înseşi. „În grupurile apei/Un joc secund, mai pur” nici atât – versurile acestea îmi dau impresia a nu fi fost scrise niciodată de o mână omenească, cu creionul sau stiloul pe hârtie; parcă sunt de secole desenate în cristal lichid. Opera stă ca o placă de mormânt peste făptura de carne şi oase, de limfă şi nervi a lui Ion Barbu. În schimb, fragmentul cu care am început, descoperit de domnul Sorin Popescu printre filele cu însemnări puse de matematicianul Dan Barbilian în numere vechi din Gazeta Matematică, naşte în mine imaginea vie, într-o intensă pulsaţie luminoasă, a omului Ion Barbu. Şi nu a unui Ion Barbu tânăr, vivace, debordând de energie sexuală, ci a bătrânului cu mustaţă albă, bogată, purtând fularul petrecut cu îngrijire în jurul cravatei, aţintind parcă într-o ninsoare fără sfârşit ochii săi mari, împăienjeniţi de o melancolie crudă, izvorând dintre nenumărate riduri şi pungi – un Tyran-nosaurus Rex al poeziei privindu-şi dispariţia ca specie.