Incepand cu nuvela si perfectionandu-se in ea, Gib I. Mihaescu a dat doua volume de nuvele: La "Grandiflora" si Vedenia. Sunt in acestea cateva dintre cele mai desavarsite nuvele din literatura romaneasca, precum nuvelele care dau chiar titlul celor doua volume, sau Troita. In toate aceste nuvele s-a remarcat la timp preocuparea originala de sondare a subconstientului, de cercetare a regiunilor sufletesti analizate de un Freud.
Gib I. Mihăescu (n. 23 aprilie 1894, Drăgăşani - d. 19 octombrie 1935, Bucureşti ), a fost un prozator, romancier şi un dramaturg român interbelic.
A absolvit cursurile Colegiului Naţional "Carol I" din Craiova.
Este autorul volumelor de nuvele Grandiflora în 1928 şi Vedenia în 1929, al unor romane de analiză psihologică a apariţiei unor stări obsesive, îndeosebi erotice: Rusoaica (tradus şi în limba slovacă), Braţul Andromedei, Femeia de ciocolată, Zilele şi nopţile unui student întârziat, Donna Alba. A scris şi piese de teatru (adunate în volumul Pavilionul cu umbre) şi a purtat o interesantă corespondenţă cu Cezar Petrescu, Corneliu Moldovanu, Apriliana Medianu şi Susanne Dovalova, din Bratislava.
Romanele lui Mihăescu au influente ruseşti, mulţi critici vorbind despre "dostoievskianism", însă textele sale, deşi asemănătoare prin obiect, se deosebesc prin luciditate şi limpezime de tenebrele şi atmosfera neguroasă a operei lui Dostoievski.
Valoarea operei lăsate în urma sa de Gib I. Mihaescu l-a aşezat între marii nuvelişti români şi printre cei mai importanţi romancieri ai literaturii noastre.
[EN:] Gib I. Mihăescu (1894-1935) was a Romanian novelist and dramatist.
Born in Drăgăşani, Mihăescu wrote short stories such as Grandiflora, and novels. His work depicts obsessive, often erotic, feelings. His works include Rusoaica ("The Russian Woman"), Femeia de ciocolată ("The woman of Chocolate"), Donna Alba. His style has been compared by several critics to that of Fyodor Dostoevsky.
da multe dintre povestirile astea sunt foarte asemănătoare (adica au un barbat care e inselat sau care vrea să fie împreună cu cineva care e într o relație) și gib folosește cam aceleași tehnici ca să creeze suspans și tensiune, dar god damn it some of them are so good. Între porțelanuri și Urîtul care amândouă se folosesc de niște jocuri metaforice și au figuri de stil numai din zona animalelor sau materialelor plasticoase și lustruite. sau Troița care e a classic for a reason și gib doar se flexează că poate să scrie cu multe metafore și foarte înflorat și frumos. e și foare edgar allan poe dar si kafka-esque (e uneori și foarte edgy, ca în nuvela care dă titlul volumului care e aproape un palahniuk românesc interbelic) dar gib scria mult mai bine proza scurta decat a scris romane, in my humble opinion.