What do you think?
Rate this book
Memorii de război: Amintiri din luptele de la Turtucaia. Pirin Planina:
„24 august, spre seară...
Mitralierele duşmane bat faţa Dunării, din mal până-n mal. Sub ropotul lor intermitent, şiruri de bulbuci mărunţi apar pe luciu plesnind în aer, ca şi cum gloanţele ar veni de jos, din fundul apei. Rând pe rând, în jurul fiecărui înotător grindina proiectilelor descrie cercuri vertiginoase, care se tot strâng, se tot strâmtează, până ce capul omului prins la mijloc dispare brusc din vedere, ca un balonaş împuns cu acul...
Ce s-o fi petrecând acum în capetele acele, care se văd încă de aici, plutind pe valuri în jos, ca nişte amănunte fără însemnătate? Dacă mai întârziam un sfert de ceas în Dunăre, aş fi ştiut. Moartea hidoasă m-ar fi încleştat şi pe mine la fel, între văzduh şi apă, fără nădejde de scăpare.“ (G. TOPÎRCEANU)
„În anul 1916, la sfârşitul verii, când România tocmai intrase în Marele Război, poetul G. Topîrceanu, sergent într-un regiment de artilerie grea, amenaja poziţiile de pe malul drept al Dunării. Au urmat asaltul trupelor bulgaro-germane sub comanda mareşalului August von Mackensen şi cinci zile de lupte cumplite: dezastrul de la Turtucaia. Au murit pe câmpul de bătălie peste 6 000 de români, iar Topîrceanu a împărtăşit soarta celor 28 000 de prizonieri. Memoriile sale din război, publicate în două volume (Amintiri din luptele de la Turtucaia, 1918, şi Pirin Planina, 1936), aduc lumină asupra unuia dintre episoadele importante ale istoriei noastre peste care s-a aşternut uitarea. Din paginile acestea de valoare literară certă, în care deznădejdea se împleteşte cu speranţa, cu observaţia lucidă, cu lirismul şi, de multe ori, cu umorul, lumina omeniei se ridică peste toate grozăviile unei tragedii istorice care nu a cruţat nimic.“ (Daniel CAIN)
„S-a publicat în vremea din urmă atâta literatură de război! Toată lumea, de pe toată faţa globului pământesc, e convinsă acum până-n vârful unghiilor, ca şi înainte de 1914, că războiul e o calamitate, o ruşine pentru civilizaţia noastră etc. Totuşi omenirea nu-l desfiinţează. Este ca şi cum războiul n-ar fi făcut de noi, oamenii – parcă l-ar face nişte fiinţe de pe altă planetă, împotriva voinţei noastre unanime.
Atunci la ce bun să mai scriu, să mai arăt şi eu omenirii cum e războiul?
S-ar părea că cei mari, cari pun la cale războaiele, trebuie să fie nişte oameni răi, împietriţi la suflet...
Nu cred.
Am văzut la Sofia pe kaiserul Germaniei, socotit drept principal autor al răz-boiului mondial. Nu părea deloc om rău. L-am văzut de la o fereastră de spital, când trecea cu automobilul de la gară spre palat. Râdea. Avea la stânga lui şi pe regele de atunci al Bulgariei, dar pe acesta nu l-am văzut aşa de bine, fiindcă tocmai în acel moment M. Sa a scos din buzunar o batistă cu care S-a şters la Nas..."
Mitralierele duşmane bat faţa Dunării, din mal până-n mal. Sub ropotul lor intermitent, şiruri de bulbuci mărunţi apar pe luciu plesnind în aer, ca şi cum gloanţele ar veni de jos, din fundul apei. Rând pe rând, în jurul fiecărui înotător grindina proiectilelor descrie cercuri vertiginoase, care se tot strâng, se tot strâmtează, până ce capul omului prins la mijloc dispare brusc din vedere, ca un balonaş împuns cu acul...
Ce s-o fi petrecând acum în capetele acele, care se văd încă de aici, plutind pe valuri în jos, ca nişte amănunte fără însemnătate? Dacă mai întârziam un sfert de ceas în Dunăre, aş fi ştiut. Moartea hidoasă m-ar fi încleştat şi pe mine la fel, între văzduh şi apă, fără nădejde de scăpare.“ (G. TOPÎRCEANU)
„În anul 1916, la sfârşitul verii, când România tocmai intrase în Marele Război, poetul G. Topîrceanu, sergent într-un regiment de artilerie grea, amenaja poziţiile de pe malul drept al Dunării. Au urmat asaltul trupelor bulgaro-germane sub comanda mareşalului August von Mackensen şi cinci zile de lupte cumplite: dezastrul de la Turtucaia. Au murit pe câmpul de bătălie peste 6 000 de români, iar Topîrceanu a împărtăşit soarta celor 28 000 de prizonieri. Memoriile sale din război, publicate în două volume (Amintiri din luptele de la Turtucaia, 1918, şi Pirin Planina, 1936), aduc lumină asupra unuia dintre episoadele importante ale istoriei noastre peste care s-a aşternut uitarea. Din paginile acestea de valoare literară certă, în care deznădejdea se împleteşte cu speranţa, cu observaţia lucidă, cu lirismul şi, de multe ori, cu umorul, lumina omeniei se ridică peste toate grozăviile unei tragedii istorice care nu a cruţat nimic.“ (Daniel CAIN)
„S-a publicat în vremea din urmă atâta literatură de război! Toată lumea, de pe toată faţa globului pământesc, e convinsă acum până-n vârful unghiilor, ca şi înainte de 1914, că războiul e o calamitate, o ruşine pentru civilizaţia noastră etc. Totuşi omenirea nu-l desfiinţează. Este ca şi cum războiul n-ar fi făcut de noi, oamenii – parcă l-ar face nişte fiinţe de pe altă planetă, împotriva voinţei noastre unanime.
Atunci la ce bun să mai scriu, să mai arăt şi eu omenirii cum e războiul?
S-ar părea că cei mari, cari pun la cale războaiele, trebuie să fie nişte oameni răi, împietriţi la suflet...
Nu cred.
Am văzut la Sofia pe kaiserul Germaniei, socotit drept principal autor al răz-boiului mondial. Nu părea deloc om rău. L-am văzut de la o fereastră de spital, când trecea cu automobilul de la gară spre palat. Râdea. Avea la stânga lui şi pe regele de atunci al Bulgariei, dar pe acesta nu l-am văzut aşa de bine, fiindcă tocmai în acel moment M. Sa a scos din buzunar o batistă cu care S-a şters la Nas..."
228 pages, Paperback
First published January 1, 1918
3 people are currently reading
112 people want to read
About the author
George Topîrceanu
36 books8 followersBorn in Bucharest, Topîrceanu began his schooling in the city, and then moved to the hilly countryside of the Argeş county, in the Șuici commune, where he formed his taste for themes taken from nature. After completing secondary studies, he attended the University of Bucharest Law School, and then its Faculty of Letters, without ever finishing either. This was largely due to a hectic lifestyle punctuated by numerous affairs and heavy alcohol use.He began publishing short verses to increasing critical acclaim. In 1926, he was awarded the National Poetry Prize.
He died of liver cancer in Iaşi.
His three main volumes of poetry, Balade vesele şi triste ("Ballads, Merry and Sad"), Parodii originale ("Original Parodies") and Migdale amare ("Bitter Almonds"), are a compelling mixture of humor and delicate lyricism. Topîrceanu's favorite device is to switch, without warning, from biting sarcasm to genuine sentiment and vice versa, often with beguiling ease. In his own words he aimed to: through jest, render tears all too clear.
Topîrceanu's most celebrated pieces, such as Balada unui greier mic ("The Ballad of a Tiny Cricket") and Rapsodii de toamnă ("Fall Rhapsodies") can be enjoyed for their flowing verse, on an infantile level, as well as appreciated for carefully constructed metaphors, incisive humor and contemplative ambiance. Other, more muscular and less lyrical pieces such as Acceleratul ("The Bullet Train") and Cioara ("The Crow"), display his command of the Romanian language, with cascading similes and emphatic rhythms
Topîrceanu wrote many satirical pieces, almost all first published as articles. His prose works were collected in several volumes: Memories from the Battle of Turtucaia (Bucharest, 1918), In their claw... Memories from Bulgaria and Light Sketches (Jassy, 1920), Letters with No Address, Humorous and Pessimistic Prose (Bucharest, 1930), Pirin-Planina, Tragic and Comic Episodes from Captivity (Bucharest, 1936). He also left an unfinished novella, Minunile Sfântului Sisoe ("Venerable Sisoes' Miraculous Works") published posthumously in 1938.
He died of liver cancer in Iaşi.
His three main volumes of poetry, Balade vesele şi triste ("Ballads, Merry and Sad"), Parodii originale ("Original Parodies") and Migdale amare ("Bitter Almonds"), are a compelling mixture of humor and delicate lyricism. Topîrceanu's favorite device is to switch, without warning, from biting sarcasm to genuine sentiment and vice versa, often with beguiling ease. In his own words he aimed to: through jest, render tears all too clear.
Topîrceanu's most celebrated pieces, such as Balada unui greier mic ("The Ballad of a Tiny Cricket") and Rapsodii de toamnă ("Fall Rhapsodies") can be enjoyed for their flowing verse, on an infantile level, as well as appreciated for carefully constructed metaphors, incisive humor and contemplative ambiance. Other, more muscular and less lyrical pieces such as Acceleratul ("The Bullet Train") and Cioara ("The Crow"), display his command of the Romanian language, with cascading similes and emphatic rhythms
Topîrceanu wrote many satirical pieces, almost all first published as articles. His prose works were collected in several volumes: Memories from the Battle of Turtucaia (Bucharest, 1918), In their claw... Memories from Bulgaria and Light Sketches (Jassy, 1920), Letters with No Address, Humorous and Pessimistic Prose (Bucharest, 1930), Pirin-Planina, Tragic and Comic Episodes from Captivity (Bucharest, 1936). He also left an unfinished novella, Minunile Sfântului Sisoe ("Venerable Sisoes' Miraculous Works") published posthumously in 1938.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 15 of 15 reviews
November 26, 2023
Memorii de război: Amintiri din luptele de la Turtucaia și Pirin Planina, episoduri tragice și comice din captivitate de George Topîrceanu (1918,1936)
S-a întâmplat ca prin 2018 să vizitez la Iași Casa memorială George Topîrceanu, o casă mică, cu gratii de metal la ferestre, cu o arhitectură oarecare, prin nimic deosebită la exterior. Nici interiorul nu a fost extraordinar de suprinzător, în fapt este o singură încăpere ce se poate vizita (https://www.muzeulliteraturiiiasi.ro/...). Însă am aflat cu această ocazie despre participarea la război a scriitorului și despre Memoriile sale de război, și mi-am propus să le citesc la un moment dat.
Până la urmă am reușit și lectura a fost, ca orice lucrare de memorialistică despre absurdul războiului, una întristătoare. Cum altfel poate fi, când citești despre oameni luați din familii, din meserii care nu au nicio legătură cu armata ( plugari, scriitori, meșteșugari) și trimiși aproape nepregătiți să lupte, să se sacrifice, să ia decizii care înclină balanța luptelor și, la final, să ucidă sau să se lase uciși.
Eroismul devine o noțiune care acoperă convenabil absurdul: cei mai mulți dintre morți nu sunt de fapt altceva decât victime, carne de tun, ținte ale unor obuze sau gloanțe rătăcite, oameni ce mor înecați sau călcați în picioare din cauza disperării tuturor de a se salva. Așa este descris, de exemplu, de Topîrceanu momentul în care supraviețuitorii luptelor de la Turtucaia încercau să se suie pe barja ce avea să îi traverseze Dunărea, înapoi spre țară, o încleștare înfiorătoare pentru supraviețuire, o luptă animalică pentru a prinde ultima traversadă.
" Rezemat de o căruță, priveam încremenit. Niciodată n-am simțit mai adânc ca atunci că omul e mai rău decât fiara.
Locotenentul striga, jandarmii trăgeau focuri în grămadă - degeaba! Nici revolverul, nici carabinele care le trosneau sub nas nu erau în stare să-i oprească. Cei din spate împingeau pe cei din față, cari începură a se rostogoli în Dunăre, peste balustrada de dincolo, ruptă ... Era o amestecătură de sânge, de membre zdrumicate în picioare, de carne zdorbită, de cadavre încremenite în spasme cumplite."
Topîrceanu pierde această traversadă și ajunge prizonier de război al bulgarilor. Lungul drum prin Bulgaria cea distrusă de război, relele tratamente aplicate prizonierilor, momentele de cumpănă prin care trece (boli, înfometare, frig, traumatizarea indirectă generată de moartea și violența la care este martor) sunt descrise nu neapărat cronologic, ci mai degrabă sunt reconstituite sub formă de trăiri, de colaje de amintiri care s-au coagulat după întoarcerea în țară a scriitorului.
"Foamea e un chin greu de suportat în primele zile. Nevoia de hrană îți încreștează tot sufletul într-o preocupare unică, tiranică, de fiecare clipă. Nu te mai poți gîndi la nimic. Pe urmă, treptat, chinul dispare, începi să te simți ușor, cu mintea limpede și liniștită - dar cu atât mai clar îți dai seama de primejdie."
Mi s-au părut extraordinare amintirile legate de identitățile pe care și le asumă scriitorul din disperarea de a căuta un loc cu condiții de hrană și de trai un pic mai bune, mai întâi pretinzând că a fost mecanic la căile ferate și apoi facând pe cadrul medical, dar neștiind nicio boabă de medicină, doar imitând și studiind noaptea din manuale despre fel și fel de boli.
" Ca să puie diagnozele bolnavilor, îl aduceam pe furiș, în vremea prânzului, pe doctorul sârb de la pavilionul de jos, și notam pe hârtie tot ce îmi spunea. "
`
Situațiile extreme cer soluții extreme, iar Topîrceanu reușește să supraviețuiască și, aproape miraculos este rechemat în țară și salvat.
Amintirile acestea se citesc ușor, pentru că sunt scrise într-un limbaj accesibil și proaspăt, nu par a avea aproape 100 de ani vechime. Cartea este îmbogățită și cu câteva fotografii despre evenimente, unele dintre acestea fiind greu de privit. Greu de privit, infinit mai greu de trăit.
S-a întâmplat ca prin 2018 să vizitez la Iași Casa memorială George Topîrceanu, o casă mică, cu gratii de metal la ferestre, cu o arhitectură oarecare, prin nimic deosebită la exterior. Nici interiorul nu a fost extraordinar de suprinzător, în fapt este o singură încăpere ce se poate vizita (https://www.muzeulliteraturiiiasi.ro/...). Însă am aflat cu această ocazie despre participarea la război a scriitorului și despre Memoriile sale de război, și mi-am propus să le citesc la un moment dat.
Până la urmă am reușit și lectura a fost, ca orice lucrare de memorialistică despre absurdul războiului, una întristătoare. Cum altfel poate fi, când citești despre oameni luați din familii, din meserii care nu au nicio legătură cu armata ( plugari, scriitori, meșteșugari) și trimiși aproape nepregătiți să lupte, să se sacrifice, să ia decizii care înclină balanța luptelor și, la final, să ucidă sau să se lase uciși.
Eroismul devine o noțiune care acoperă convenabil absurdul: cei mai mulți dintre morți nu sunt de fapt altceva decât victime, carne de tun, ținte ale unor obuze sau gloanțe rătăcite, oameni ce mor înecați sau călcați în picioare din cauza disperării tuturor de a se salva. Așa este descris, de exemplu, de Topîrceanu momentul în care supraviețuitorii luptelor de la Turtucaia încercau să se suie pe barja ce avea să îi traverseze Dunărea, înapoi spre țară, o încleștare înfiorătoare pentru supraviețuire, o luptă animalică pentru a prinde ultima traversadă.
" Rezemat de o căruță, priveam încremenit. Niciodată n-am simțit mai adânc ca atunci că omul e mai rău decât fiara.
Locotenentul striga, jandarmii trăgeau focuri în grămadă - degeaba! Nici revolverul, nici carabinele care le trosneau sub nas nu erau în stare să-i oprească. Cei din spate împingeau pe cei din față, cari începură a se rostogoli în Dunăre, peste balustrada de dincolo, ruptă ... Era o amestecătură de sânge, de membre zdrumicate în picioare, de carne zdorbită, de cadavre încremenite în spasme cumplite."
Topîrceanu pierde această traversadă și ajunge prizonier de război al bulgarilor. Lungul drum prin Bulgaria cea distrusă de război, relele tratamente aplicate prizonierilor, momentele de cumpănă prin care trece (boli, înfometare, frig, traumatizarea indirectă generată de moartea și violența la care este martor) sunt descrise nu neapărat cronologic, ci mai degrabă sunt reconstituite sub formă de trăiri, de colaje de amintiri care s-au coagulat după întoarcerea în țară a scriitorului.
"Foamea e un chin greu de suportat în primele zile. Nevoia de hrană îți încreștează tot sufletul într-o preocupare unică, tiranică, de fiecare clipă. Nu te mai poți gîndi la nimic. Pe urmă, treptat, chinul dispare, începi să te simți ușor, cu mintea limpede și liniștită - dar cu atât mai clar îți dai seama de primejdie."
Mi s-au părut extraordinare amintirile legate de identitățile pe care și le asumă scriitorul din disperarea de a căuta un loc cu condiții de hrană și de trai un pic mai bune, mai întâi pretinzând că a fost mecanic la căile ferate și apoi facând pe cadrul medical, dar neștiind nicio boabă de medicină, doar imitând și studiind noaptea din manuale despre fel și fel de boli.
" Ca să puie diagnozele bolnavilor, îl aduceam pe furiș, în vremea prânzului, pe doctorul sârb de la pavilionul de jos, și notam pe hârtie tot ce îmi spunea. "
`
Situațiile extreme cer soluții extreme, iar Topîrceanu reușește să supraviețuiască și, aproape miraculos este rechemat în țară și salvat.
Amintirile acestea se citesc ușor, pentru că sunt scrise într-un limbaj accesibil și proaspăt, nu par a avea aproape 100 de ani vechime. Cartea este îmbogățită și cu câteva fotografii despre evenimente, unele dintre acestea fiind greu de privit. Greu de privit, infinit mai greu de trăit.
February 8, 2015
Mult mai mult decât niște memorii de război, o povestire realistă și diafana pe alocuri, plina de delicatețe și umanitate. :x
June 29, 2016
Despre umorul, satira si marele talent pentru parodii al lui Topirceanu stiam deja din poeziile sale. Insa despre experienta lui din Primul Razboi Mondial, nu stiam absolut nimic pana sa citesc aceasta carte, relatare scrisa la cativa ani de la evenimente.
Desigur, viata pe front, cu toate ororile, neajunsurile, lipsa ei de igiena s.a. este o mizerie absoluta. Pe alocuri, aidoma este si cea din captivitate, insa, fiind vorba despre vremuri inca "romantice" in ceea ce priveste warfare-ul si invrajbirea dintre oameni, Topirceanu are puterea (si talentul descriptiv necesar) sa scoata in evidenta si micile raze de speranta din viata prizonierului de razboi, momentele exceptionale de pactizare dintre detinut si gardian ("socializarea", cum i-am spune azi), solidaritatea de front si alte momente inspaimantator-haioase, relevante pentru atmosfera locului si viata plina de lipsuri din captivitate. In acest sens, cel cu pisica prinsa, jupuita si mancata de prizonierii francezi ar fi mult mai oribil daca autorul nu si-ar utiliza toata maiestria literara pentru a descrie efectul acestei intamplari asupra prizonierilor romani, si, astfel, reusind sa estompeze oroarea cititorului.
In concluzie, o surpriza placuta aceste franturi de memorii de razboi.
Desigur, viata pe front, cu toate ororile, neajunsurile, lipsa ei de igiena s.a. este o mizerie absoluta. Pe alocuri, aidoma este si cea din captivitate, insa, fiind vorba despre vremuri inca "romantice" in ceea ce priveste warfare-ul si invrajbirea dintre oameni, Topirceanu are puterea (si talentul descriptiv necesar) sa scoata in evidenta si micile raze de speranta din viata prizonierului de razboi, momentele exceptionale de pactizare dintre detinut si gardian ("socializarea", cum i-am spune azi), solidaritatea de front si alte momente inspaimantator-haioase, relevante pentru atmosfera locului si viata plina de lipsuri din captivitate. In acest sens, cel cu pisica prinsa, jupuita si mancata de prizonierii francezi ar fi mult mai oribil daca autorul nu si-ar utiliza toata maiestria literara pentru a descrie efectul acestei intamplari asupra prizonierilor romani, si, astfel, reusind sa estompeze oroarea cititorului.
In concluzie, o surpriza placuta aceste franturi de memorii de razboi.
May 12, 2020
O carte absolut incredibila! Stilul lui Toparceanu e fantastic!!! Recomand 1000000%!!!!
March 25, 2025
Războiul e o fatalitate: se provoacă singur. Aceasta e teza pe care cei ce poartă grijă de fericirea omenirii şi-i con duc destinele au ţinut să ne-o vâre-n cap ca pe o axiomă indiscutabilă – şi au izbutit.
Pentru o carte de amintiri din război și captivitate, este extraordinar cât de mult umor și omenie reușește George Topîrceanu să pună înăuntru. Autorul a luptat la Turtucaia în Primul Război Mondial, unde armata română a suferit o înfrângere cruntă. Mai apoi, a fost ținut în captivitate și a muncit în lagăre alături de prizonieri români, sârbi, francezi, etc.
Cu toate acestea, Topîrceanu reușește să facă ceva ce mulți încă nu reușesc chiar și în zielele noastre, la 100 de ani distanță. Reușește să nu fie pătruns de ura naționalistă pentru dușmanul momentului. Bulgarii nu sunt toți monștri ci oameni ca oriunde, unii de treabă iar alții nemernici.
Nu trebuie să fii interesat de istorie pentru a citi cartea - stilul autorului este excelent, ușor de citit după 100 de ani iar umorul singur face ca lectura să merite. Păcat că iată, după atâta timp, unora tot nu le ajunge pământul și de trei ani la granițele noastre Rusiei a invadat Ucraina cu o violență și ură despre care ne plăcea a spune că au rămas în istorie. Suferința și mizeria pe care acum 100 de ani le-a surprins Topîrceanu se întâmplă din nou foarte aproape de noi. Iar dacă Ucraina cade, cine e să spună că nu vom fi noi următorii, fie nevoiți să luptăm fie să plecăm capul și să ne sufocăm sub bocancul soldatului rus?
Nu mai bine ar citi soldații ruși cărți bune, ca aceasta de aici, în loc să invadeze alte țări? Nu pot eu să îi conving dar mai las aici un paragraf din Topîrceanu:
Întreaga experienţă a istoriei – zice marchizul de Vogüé – ne învaţă că osânda războiului nu poate fi desfiinţată atâta vreme cât vor mai trăi pe pământ doi bărbaţi, iar între ei se va afla o pâine şi o femeie; bărbaţii se vor bate pentru ele până la moarte – în loc să le împartă pe amândouă, frăţeşte. Nici că se putea mai bun certificat de paupertate mintală pentru cei trei ultimi reprezentanţi ai nefericitei specii umane. Mai cu seamă femeia apare neaşteptat de stupidă în această fabulă al lui Vogüé. Se vede că marchizul, cât era el de marchiz, nu prea cunoştea femeile.
April 19, 2020
Interesting memories from the second Balkan war, terrible times when lives did not matter at all. Too bad the book isn‘t longer.
April 8, 2024
O să apreciez mereu o filă de istorie scrisă sub forma unor povești, uneori romantizate, decât a unor date istorice scrise sub formă de schemă.
August 18, 2017
Fiindcă tot sărbătorim centenarul Marelui Război, am hotărât să citesc și eu mai multe despre subiect. Și am început cu acest volum, care a fost o surpriză plăcută.
Astfel, am aflat despre dezastrul de la Turtucaia, din august 1916, unde aproximativ 28.500 de soldați români au fost luați prozonieri, pe lângă alți aproape 7.000 care au fost uciși.
Cartea are două părți distincte: una care vizează luptele propriu-zise (și care mi-au indus senzația de Dunkerque autohton) și una care povestește odiseea prizonieratului soldaților români, cu transferul acestora până aproape de Macedonia de astăzi.
Astfel, în partea a doua, cea mai întinsă (3/4 din volum) descoperim aventurile sergentului de infanterie G. Topârceanu în prizonieratul pe traseul Turtucaia - Razgrad - Sofia - Melnik și retur.
Autorul, uneori cu franchețe, alteori cu umor, ne înfățișează o serie întreagă de episoade și conjuncturi favorabile care au condus la repatrierea sa (ca picanterie, Topârceanu a pretins în captivitate, pentru a scăpa, inclusiv că este mecanic de locomotivă, respectiv a ajuns secretar și interpret).
În rest, multe momente emoționante, dincolo de spiritul revanșard al vecinilor bulgari ... două bulgăroaice care primesc și oferă cadouri neașteptate, un profesor de franceză care aduce un strop de civilizație în mijlocul barbariei, o inundației și un grătar care șterg granițele dintre prozonieri și paznici, mila bulgarilor în fața spiritului de camaraderiei și multe altele!
Astfel, am aflat despre dezastrul de la Turtucaia, din august 1916, unde aproximativ 28.500 de soldați români au fost luați prozonieri, pe lângă alți aproape 7.000 care au fost uciși.
Cartea are două părți distincte: una care vizează luptele propriu-zise (și care mi-au indus senzația de Dunkerque autohton) și una care povestește odiseea prizonieratului soldaților români, cu transferul acestora până aproape de Macedonia de astăzi.
Astfel, în partea a doua, cea mai întinsă (3/4 din volum) descoperim aventurile sergentului de infanterie G. Topârceanu în prizonieratul pe traseul Turtucaia - Razgrad - Sofia - Melnik și retur.
Autorul, uneori cu franchețe, alteori cu umor, ne înfățișează o serie întreagă de episoade și conjuncturi favorabile care au condus la repatrierea sa (ca picanterie, Topârceanu a pretins în captivitate, pentru a scăpa, inclusiv că este mecanic de locomotivă, respectiv a ajuns secretar și interpret).
În rest, multe momente emoționante, dincolo de spiritul revanșard al vecinilor bulgari ... două bulgăroaice care primesc și oferă cadouri neașteptate, un profesor de franceză care aduce un strop de civilizație în mijlocul barbariei, o inundației și un grătar care șterg granițele dintre prozonieri și paznici, mila bulgarilor în fața spiritului de camaraderiei și multe altele!
April 30, 2015
Nu atât dureroasa experiență de la Turtucaia cât mai ales lunga captivitate este tratată pe larg. Cu mici răstimpuri, prizonieratul reprezintă pentru cei peste 20 de mii de români capturați în Cadrilater o perioada chinuitoare și umilitoare deopotrivă. Interminabilele marșuri, teama și specturl inaniției, ostilitatea bulgarilor, precum și a tuturor celorlalte etnii aflate în prizonierat fac din toată această experiență o aventură sumbră, la limita umanității. În orice caz, nu putem ignora talentul literar al lui Topârceanu. Prin pana sa sunt îndulcite o serie de întâmplări nu tocmai plăcute, toate acestea pentru "a izbuti să fure vieții, pe apucate, o parte de fericire umilă" (p. 207).
April 11, 2020
"Întreaga experienţă a istoriei – zice marchizul de Vogüé – ne învaţă că osânda războiului nu poate fi desfiinţată atâta vreme cât vor mai trăi pe pământ doi bărbaţi, iar între ei se va afla o pâine şi o femeie; bărbaţii se vor bate pentru ele până la moarte – în loc să le împartă pe amândouă, frăţeşte."
May 29, 2025
O carte excelentă, care merită citită. Istoria trăită, amintiri dureroase, dar relatate cu mult umor de genialul Topârceanu. M-aș întoarce oricând la această carte.
September 18, 2015
îmi pare rău că nu mi-a plăcut această carte, deși chiar mi-am dorit. Inițial, am încercat să îi găsesc o scuză. Nu sunt foarte multe biografii Românești până la aceasta, cu atât mai puțin de război. însă după prima jumătate a cărții mi-am dat seama că evenimentele povestite nu au un substrat ce trebuie priceput. Autorul nu încearcă să își califice experiența de război, ci mai degrabă relatează niște evenimente disparate, doar de dragul memoriei.
Este de la sine înțeles că experiențele unui prizonier de război nu sunt plăcute, însă Topârceanu nu a reușit să exprime această stare, în ciuda descrierilor adesea macabre ale condițiilor celor deținuți.
Nu pot recomanda memoriile sale nimănui.
Este de la sine înțeles că experiențele unui prizonier de război nu sunt plăcute, însă Topârceanu nu a reușit să exprime această stare, în ciuda descrierilor adesea macabre ale condițiilor celor deținuți.
Nu pot recomanda memoriile sale nimănui.
February 9, 2015
Bun ca poeziile. Un fel de J.K. Jerome pe alocuri.
November 11, 2015
I think I was expecting a bit more war and a little less "oh, being a war prisoner sucks". But it was still pretty good as far as war memoirs go.
March 21, 2025
Memoriile lui Topîrceanu sunt valoroase pentru mărturiile despre ce înseamnă războiul, prizonieratul și tensiunile care existau înainte de WW1.
Displaying 1 - 15 of 15 reviews