„Absolventă de Filologie, cu ani mulţi – peste două decenii – şi fructuoşi în TVR, Cristina Andrei debutează cu un roman, o privire temerară despre straturile sociale suprapuse, pe care le ştie foarte bine ca jurnalistă. Cu un puternic simţ al detaliului, cu o uimitoare capacitate de a construi dialoguri veridice, autoarea îşi urmăreşte personajele, începând din Vinerea Mare şi până la Înviere. Personajele sunt îndărătnice, nu acceptă uşor minunile, unii mai şi dispar – . Cei amărâţi şi pustiiţi ard, deseori, mai repede decât lumânările, aşa că doar şansa existenţei unui prozator precum Cristina Andrei îi mai poate scăpa de uitare şi indiferenţă. “
Foarte minutios construita povestea, cu personaje puternic conturate, dar cumva coplesitoare (atat prin atmosfera sumbra, cat si prin schimbarea rapida a perspectivelor - si sunt destul de multi protagonisti).
Consider ca stilul de scriere a fost mai bine pus in valoare in colectia de povestiri Matriarhat.
Nici macar o singura bucatica din societatea noastra contemporana nu lipseste de sub microscopul Cristinei Andrei. O carte onesta, plina de povesti de viata extrem de credibile iar scrisul este cursiv si deloc pretentios. Recomand cartea pentru oglinda pe care reuseste sa ne-o puna in fata.
Ok, una dintre cele mai triste carti pe care le-am citit vreodata. Mai depresiva decat povestea in sine cred ca e doar coperta (faina, dar foarte despresivq). De fapt, asta a fost problema mea cu aceasta carte de la inceput pana la sfarsit. Mi-a placut foarte mult cum a fost scrisa. Mi-a placut panza tesuta de autoare. E extrem de reala. Dar nu mi-a placut povestea in sine tocmai pentru ca e atat de reala si de trista. Si tot citeam si in mine se dadea o lupta intre aprecierea stilului si ceea ce trezea in mine (desgust total fata de societatea romaneasca atat de bine redata in roman). Cred ca aceasta e printre putinele carti pe care nu pot sa le recomand sau sa nu le recomand. Fiecare trebuie sa isi asume decizia de a o citi.
Mi-a plăcut. Am apreciat mai ales felul în care e construită povestea şi cum legăturile dintre personajele aparent disparate se revelează pe măsură ce înaintezi în lectură, multe dintre ele fiind total neaşteptate. Mi s-a părut interesant şi faptul că nu există un personaj principal. Ca şi în viaţă, fiecare este protagonist în propria dramă. Nu este o lectură veselă, ba din contră, e grea şi apăsătoare, poate chiar prea crudă uneori, iar pasajele cu băieţaşii de cartier cu limbajul lor argotic le-am agreat mai puţin, însă cartea rămâne o lectură captivantă, aparte.
Cartea nu este rea, scriitoarea se vede că știe ce face când e vorba de detalii și înțeleg ideea că a vrut să arate interacțiunea dintre persoanje diferite și că poate este o metaforă a societății. Dar pe mine pur și simplu nu m-a prins. Oricât de ok era stilul de scriere... mă simțeam ca și cum doar am ieșit afară și am prins random o conversație sau o scenă între persoane pe care le văd poate o singură data în viață și le uit instant.
Am remarcat și apreciat foarte mult simplicitatea șocului în evenimente pentru conturarea personajului. Realitatea este îndeajuns de reală cu fiecare rând și adâncește, astfel, drama omului simplu într-o viață ratată (indiferent de sensul și direcția acesteia). O carte destul de bine construită, nu am considerat că s-a încheiat ...
O carte impresionantă, underrated, cu o mulțime de personaje și familii, cu ale lor destine întretăiate. O oglindă fidelă a societății românești la un moment dat, care m-a captivat până la final. Sper că autoarea va continuă să scrie și să ne surprindă cu alte povești la fel de interesante precum aceasta.
This book is made up of the sad (but fascinating) inner monologues of different generations and different social classes of Romanians. Even if (or maybe because) they don't know it, all the characters suffer from depression, FOMO, victimization, mental self-flagellation, self-loathing, self-sabotage. And no wonder; they live in a country where mental health, mental hygiene are not part of any dialogue: at home, at school, in relationships - mum's the word. For these people, mental health is (still) taboo: unspeakable, unfathomable. When you lack the means and tools to articulate your ills, you blow off steam in other ways. For these characters, frustrations have been slowly simmering on low-medium for years, sometimes even decades, creating a mush of jealousy, insecurity, self-doubt, hatred, black-and-white thinking. Now, the mush is erupting and spewing hot lava on everyone and anyone who happens to be nearby. No one is reluctant to shame others. On the contrary, they enjoy it; it makes them feel superior (for once!) and better (for a second; or two). Sometimes, it's the highlight of their day.
O carte pretențioasă, dar din păcate mai puțin reușită decât ar fi meritat subiectul tratat. Pe alocuri săracă, pe alocuri exagerată, trama adună laolaltă mai multe destine, contopite în neînchipuite feluri. O lectură interesantă, dar nu aș merge mai departe de atât.