Jump to ratings and reviews
Rate this book

Huberta

Rate this book
„Nuvela a fost publicată inițial în nr. 17/2021 al revistei „Archeus”, ediție îngrijită de Ioan Marchiș, care semnează deopotrivă ilustrația, și de Nicolae Scheianu. Ulterior, a apărut în deschiderea volumului „Eoliana și ceasul solar” din același an. Titlul narațiunii este dat de personajul feminin, în centru se află însă Paul Bekk, de 97 de ani, originar din Mittelstadt, fost diplomat. Acesta părăsește sanatoriul din Gyula, de teama infectării cu Covid-19 („Aici se scufundă corabia” – p. 14, ediția din „Archeus”), pentru a se retrage spre locurile natale. Suntem așadar în actualitate, mai precis: „E anul 2020, luna mai, ziua 28” (p. 13), în perioada pandemiei. (Criteriul jurnalistic al proximității spațio-temporale e, prin urmare, bifat.) Călătoria spre casă va fi exploatată de autor ca pretext al unor incursiuni în biografia pe care o brodează – aparent, din mers – în jurul protagonistului, dar mai ales pentru a evoca (pe alocuri, pentru a invoca) o epocă apusă, confruntând-o cu prezentul. În subtext, ne întâmpină trimiteri la aspecte precum raportul centru/margine, impactul ideologiilor, modul în care individul se acomodează vremilor, repercusiunile unor maladii contagioase asupra comunităților umane.”

Delia Muntean

„Așadar, titlul operei, seducător prin sonoritatea sui-generis, este înșelător pentru cititorul care așteaptă o narațiune despre un personaj feminin, căci Huberta este mai degrabă o fantasmă, o prezență imaginară, metafizică, pe parcursul acestei ultime călătorii a lui Paul Bekk. Ea pare o călăuză psihopompă a protagonistului, dar și un alter-ego feminin, o redescoperire a lui anima. Ca o Șeherezadă modernă, Huberta conversează cu Paul pentru a-l salva de la alienare, într-o dimensiune paralelă cu realitatea obiectivă, care există doar în spațiul memoriei și al conștiinței protagonistului.”

Monica D. Cândea

Ilustrații de Ioan Marchiș

Unknown Binding

Published January 1, 2021

About the author

Marian Ilea

19 books

Ratings & Reviews

What do you think?
Rate this book

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
2 (100%)
4 stars
0 (0%)
3 stars
0 (0%)
2 stars
0 (0%)
1 star
0 (0%)
Displaying 1 of 1 review
Displaying 1 of 1 review

Can't find what you're looking for?

Get help and learn more about the design.