„Jurnalul este suprema inventie a unei vieti. El cuprinde fapte cintarite in functie de imaginea preexistenta a celui care scrie. Omul nu se poate dezice de sine. Nu cred ca existe zile in care sa poti scrie nimic si sa treci mai departe. E si acesta un mod de a simula o viata care are si golurile ei absolute. Zile cu adevarat de nimic nu exista. Nimicul acesta e un produs al momentului, al unei stari de spirit. Jurnalul e o imagine a spiritului tau raportat la real. Dar el nu inregistreaza realul, ci rezonanta lui in constiinta. O rezonanta indirecta, literaturizata. Pentru ca imediat ce vrei sa o notezi, ai si deformat-o. Jurnalul, un produs al fanteziei tale autobiografice, al felului in care ai vrea sa fii, ar trebui sa te perceapa ceilalti. Fiinta ta intima iti scapa oricum. Si asta incepind de la faptul ca limba ta in care incerci sa-ti aproximezi interioritatea nu este inventia ta.” (Gheorghe Crăciun)
Gheorghe Craciun (1950-2007), prozator, eseist, teoretician literar si editor, unul dintre reprezentantii de marca ai postmodernismului romanesc, a absolvit Facultatea de Filologie din Bucuresti si a fost profesor la Facultatea de Litere a Universitatii „Transilvania” din Brasov si director editorial la Editura Paralela 45. A publicat romane – Acte originale/Copii legalizate (1982), Compunere cu paralele inegale (1988), tradus in limba franceza de Odile Serre si publicat in 2001, cu titlul Composition aux paralleles inegales, la Editura Maurice Nadeau, insotit de o consistenta prefata, semnata de Serge Fauchereau, Frumoasa fara corp (1993), Pupa russa (2004) –, volume de eseuri, teorie literara si publicistica, precum si volumul de proza scurta, desene si fotografii Mecanica fluidului (2003). Este prezent in numeroase antologii de proza, intre care Desant ’83 (1983), The Phantom Church and Other Stories from Romania (1996), Romanian Fiction of the ’80s and ’90s (1999). A primit Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din Romania (1983), Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1995, 2003), premiul ASPRO pentru cea mai buna carte de critica a anului (1997, 2002).
ca, cel mai probabil, toți cititorii amatori ai lui Gheorghe Crăciun, în primă fază nu înțelegeam nimic, mintea mea fiind în permanență-ntr-un buffering care nu se mai voia trecut. am ales, totuși, să citesc prima dată această carte dintre cele scrise de autorul brașovean tocmai pentru că, de fapt, acesta este debutul autorului; debut, ce-i drept, nu neaparat respins, dar pus în așteptare, ca mai apoi să i se precizeze autorului că încă n-a venit vremea acestei cărți, fapt pe care acum îl înțeleg, fiind de părere că, pe alocuri, Mecanica fluidului încă nu și-a găsit locul liniștit, este o carte mult prea “somatică”, mult prea organică, hiperpersonală, chiar, deși poate exagerez. iar stilul lui Crăciun este dacă nu halucinant, măcar îmbătător. despre carte în sine, ca structură și ecou, mi-e încă greu să vorbesc, deși îmi doresc cu ardoare să o pot pătrunde pe de-a întregul, ca mai apoi să pot avea privilegiul de a mă lăsa spintecat de ea.
cu siguranță o voi reciti, deși aș dori s-o fac cât mai devreme, însă mai sunt locuri lipsă-n mine ce se așteaptă umplute, suflate-n cunoaștere.
(fragmentele “grandangular” ale cărții, practic partea diaristică a cărții, împletite-n teorie literară și obsesia trupului, toate acestea, deși în primă fază pot părea ca fiind “partea grea a cărții”, sunt, de fapt, gura de aer de la sol, ca mai apoi autorul să ne ridice la aerul din vârful muntelui, unde plămânii ne apasă și ochii ni se strâng în cap)
https://ch3815h.wordpress.com/2015/03... Mecanica fluidului, carte aparuta in editia a doua la Bucuresti in 2014 cu numele lui Gheorghe Craciun pe coperta alaturi de sigla editurii Cartea Romaneasca deschide impreuna cu romanul Acte originale/Copii legalizate (variatiuni pe o tema in contralumina) editia de autor Gheorghe Craciun sub ingrijirea Oanei Craciun, fiica scriitorului si a editorului Carmen Musat este o imbinare artistica inspirata de scriere diaristica, consemnarea impresiilor si trairilor biografice in jurnal pastrat cu o constanta proverbiala in scopul atingerii acelui scop care apropie literatura si forma ei de redare de sondarea interiorului uman, profund, adancimea psiho-somatica ce scapa altor demersuri presupus artistice sau stiintifice.
Pentru ca asta e marele merit al artei, implicit si al literaturii, acela de a sonda, cauta, fora adanc, testa si aduce in lumina adevaruri necunoscute, intuite si aparent probate, dar incerte. In dubla sa structura pe care o are ca opera literara, aceea de jurnal biografic ce nu frizeaza nicio clipa absurdul sau banalul, ci cautarea evidentierii esentei aceleia atat de mult cautate pentru exprimarea ideii si eseu ce abordeaza exprimarea unei realitati receptate prin intermediul vazului aparatului de fotografiat, Mecanica fluidului spune un lucru sigur: nu exista doar asemanari si apropieri intre forma de redare a unei realitati asa cum o pot percepe consemnarile biografice zilnice intr-un jurnal, impresiile si trairile interioare asupra unor tematici , perceptii interioare afectate de stimulii exteriori si obiectivul aparatului de fotografiat, pentru ca exista si o juxtapunere, tangenta, jonctiune chiar intre cele doua tipuri de realitati exprimate prin aceste modalitati.
Pe de o parte ochiul, ramificatiile neuronale, organele trupesti, trupul in toata materialitatea sa percepe o realitate care ajuta la redarea ei textuala prin intermediul a literaturii, pe de alta parte declansarea stop-cadrului unui flux de realitate, a vietii insasi produce prin fotografiere instantaneizarea, lipsirea de viata a vietii care curge, oprirea timpului si suspendarea sonorului, moartea obiectelor sau a persoanelor reprezentate de fotografii, care devin la randu-le fapte, acte, marturii vii ale faptului lor de existenta contingenta la un moment dat. Asigura chiar prelungirea vietii dincolo de perimarea materiala fireasca ce afecteaza viata instantaneizata de fotografii plante, copaci, statui, paduri, fenomene naturale precum inghetul, zapada, murdaria samd prin. Si daca literatura internalizeaza trairi inainte de exprimarea unei realitati incarcate de subiectivitatea subiectului experimentator cu privire la referentialitatea demascata intr-un fel in textul imbracat cu haina trupului, pentru ca nu doar mintea scriitorului gandeste, ci si trupul sau in organicitatea sa constitutiva o face cu sangele, osul si carnea sa, fotografia simte mai putin din aceasta perspectiva, ea doar reda, filmografic, suspendand timp in curgerea sa si flux de imagini si intamplari si actiuni, dovedind cu precizie si o autenticitate incontestabila veridicitatea materiala si existenta surprinsa la un moment dat. Punctele de incidenta ale acestor doua forme de redare a unei realitati traite atat de mintea si trupul scriitorului, dar si de ochiul care vede si alege prin ajutorul degetului declansator sa surprinda fragmente disparate ale realitatii ce curge necontenit, suspendand sunet si timp si eternizand implacabil realitati sunt materialitatea textuala a literaturii imbracata in haina trupului literei si a sintacticii limbajului, prin el insusi incapabil pe de-a intregul sa reveleze realitatea altfel decat subiectivizand abordarea asumata sunt pentru persoana scriitorului Gheorghe Craciun descrierea prelungita in incercarea aflarii formei de expresie autentice, lipsite de banal. Disruperea, dislocarea, fragmentarea filmografica in fasii destinate ochiului si privirii adancite a portiunii de realitate revelate de fotografie ii corespunde astfel descrierea si asocierea trairilor interioare ale trupului prelungite cu receptarea imediata a realitatii inconjuratoare. Experiment literar reusit care il aduce pe Gheorghe Craciun dincolo de catedra imbratisata ani de-a randul pentru formarea elevilor in artistul, eseistul si teoreticianul literar Gheorghe Craciun, un nume rostit cu mare pretuire si respect pentru o viata inchinata literei si textului.