What do you think?
Rate this book
România după Primul Război Mondial: O modernizare complexă
Primul Război Mondial a schimbat radical destinele statelor Europei Centrale și de Est. Pentru România Mare, care devenise un stat cu o suprafață geografică mult lărgită și o populație etnică mult mai diversă, perioada interbelică a însemnat o epocă de transformări profunde în societate, în aparatul administrativ, dar și în mentalul colectiv.
Noul stat unitar român a fost pus în fața unei serii de provocări politice, administrative, financiare, educaționale și religioase dificile, care vor marca decisiv dezvoltarea sa pe termen lung. Studiile reunite în acest volum, scrise de specialiști în istoria României și Europei interbelice, analizează fațetele diverse ale procesului de modernizare: atitudinea elitelor românești cu privire la noua organizare statală, unificarea unor sisteme legislative diferite specifice fiecărei regiuni a țării, problemele interconfesionale și relațiile interetnice.
Noul stat unitar român a fost pus în fața unei serii de provocări politice, administrative, financiare, educaționale și religioase dificile, care vor marca decisiv dezvoltarea sa pe termen lung. Studiile reunite în acest volum, scrise de specialiști în istoria României și Europei interbelice, analizează fațetele diverse ale procesului de modernizare: atitudinea elitelor românești cu privire la noua organizare statală, unificarea unor sisteme legislative diferite specifice fiecărei regiuni a țării, problemele interconfesionale și relațiile interetnice.
- GenresHistory
200 pages, Paperback
Published January 1, 2025
2 people are currently reading
17 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 of 1 review
June 28, 2025
Volumul România după Primul Război Mondial: O modernizare complexă cuprinde 6 articole care acoperă aproximativ perioada 1919-1930. Marea majoritate a articolelor tratează provocările legate de uniformizarea religioasă după Marea Unire, dezbaterea privind statutul Bisericii Ortodoxe, concordatul dintre România și Vatican, relațiile diplomatice dintre acestea, sistemul Ligii Națiunilor de protecție a minorităților, noțiunea de avânt revoluționar la începutul perioadei interbelice precum și un articol despre memoria Cadrilaterului.
Din acest motiv, cred că denumirea volumului este nefericită și poate induce în eroare cititorul superficial. Totuși, recomand acest volum oamenilor pasionați de perioada 1919-1930 din istoria României interbelice, veți găsi aici informații inedite. Nu voi vorbi despre toate articolele cuprinse în volum aici, din rațiuni de spațiu, însă recomand în mod deosebit articolul lui Lucian Leuștean despre România și protecția minorităților sub sistemul Ligii Națiunilor (de remarcat faptul că România a avut 82 de petiții îndreptate împotriva sa, a doua după Polonia care a avut 211, iar România a avut cel puțin o petiție împotriva sa în fiecare an între 1921-1938)
De asemenea, recomand articolul domnului Paul Brusanowski despre statutul Bisericii Ortodoxe după Marea Unire, despre care voi reproduce niște informații care mi-au atras atenția.
Paul Brusanowski a surprins cu lux de amănunt și o documentare serioasă provocările și tensiunile legate de legiferarea statului Bisericii Ortodoxe. Contrastul dintre ortodocșii din Vechiul Regat și cei din Transilvania care militau pentru păstrarea autonomiei garantate de constituția șaguniană. Este cel puțin șocantă discrepanța de statut și venit dintre preoțimea transilvană și cea a Vechiului Regat (trebuie remarcată contribuția lui Take Ionescu la adoptarea reformei parohiilor din Vechiul Regat care a dus la falimentul a 56% din bisericile Regatului) 41% din preoții Eparhiei Romanului nu primeau salariu, cu excepția clerului înalt, preoțimea munteană și moldovenească erau la limita falimentului.
În contrast, la 1914, Mitropolia ortodoxă românească din Imperiul Austro-Ungar avea cea mai largă autonomie dintre toate bisericile statului dualist. Dupa 1899 biserica ortodoxă din Transilvania avea sprijinul Ministerului de Interne dualist inclusiv în colectarea impozitului bisericesc, acestora fiindu-le asigurat un salariu înca din 1898, 400 de florini pentru cei cărora le lipsea diploma de bacalaureat și 800 pentru cei care aveau diploma. Aceste sume sunt extraordinare, având în vedere că venitul mediu al unui muncitor din Ungaria în acea perioadă era între 300-350 florini anual.
De asemenea, viziunea statului Român asupra modului în care ar trebui organizată biserica este frapantă, întrucât se pare că majoritatea oamenilor politici implicați la acel moment în chestiunea reorganizării bisericești, vedeau Biserica Ortodoxă ca pe o extensie a statului român, departe de idealurile secularizării care au luat avânt după Revoluția Franceză.
Ardelenii ortodocși s-au opus adoptării Legii Organizării BOR la fiecare pas, din teamă (pe bună dreptate) că își vor pierde autonomia și dreptul de organizare potrivit tradițiilor transilvane, pe când ortodocșii din afara arcului carpatic voiau să absoarbă ortodocșii transilvani și să îi supună autorității de la București. Protestele ardelenilor sunt și motivul pentru care adoptarea legii a fost tergiversată, aceasta fiind adoptată abia in 1925 la insistența liberalilor (Partidul Național din Transilvania a boicotat atât votarea Constituției din 1923 cât și legea de organizare). Aceste lucruri rămân fapte istorice, ardelenii afirmându-și dorința de autonomie față de guvernul de la București atât în plan religios cât și în plan politic la acea perioadă.
Din acest motiv, cred că denumirea volumului este nefericită și poate induce în eroare cititorul superficial. Totuși, recomand acest volum oamenilor pasionați de perioada 1919-1930 din istoria României interbelice, veți găsi aici informații inedite. Nu voi vorbi despre toate articolele cuprinse în volum aici, din rațiuni de spațiu, însă recomand în mod deosebit articolul lui Lucian Leuștean despre România și protecția minorităților sub sistemul Ligii Națiunilor (de remarcat faptul că România a avut 82 de petiții îndreptate împotriva sa, a doua după Polonia care a avut 211, iar România a avut cel puțin o petiție împotriva sa în fiecare an între 1921-1938)
De asemenea, recomand articolul domnului Paul Brusanowski despre statutul Bisericii Ortodoxe după Marea Unire, despre care voi reproduce niște informații care mi-au atras atenția.
Paul Brusanowski a surprins cu lux de amănunt și o documentare serioasă provocările și tensiunile legate de legiferarea statului Bisericii Ortodoxe. Contrastul dintre ortodocșii din Vechiul Regat și cei din Transilvania care militau pentru păstrarea autonomiei garantate de constituția șaguniană. Este cel puțin șocantă discrepanța de statut și venit dintre preoțimea transilvană și cea a Vechiului Regat (trebuie remarcată contribuția lui Take Ionescu la adoptarea reformei parohiilor din Vechiul Regat care a dus la falimentul a 56% din bisericile Regatului) 41% din preoții Eparhiei Romanului nu primeau salariu, cu excepția clerului înalt, preoțimea munteană și moldovenească erau la limita falimentului.
În contrast, la 1914, Mitropolia ortodoxă românească din Imperiul Austro-Ungar avea cea mai largă autonomie dintre toate bisericile statului dualist. Dupa 1899 biserica ortodoxă din Transilvania avea sprijinul Ministerului de Interne dualist inclusiv în colectarea impozitului bisericesc, acestora fiindu-le asigurat un salariu înca din 1898, 400 de florini pentru cei cărora le lipsea diploma de bacalaureat și 800 pentru cei care aveau diploma. Aceste sume sunt extraordinare, având în vedere că venitul mediu al unui muncitor din Ungaria în acea perioadă era între 300-350 florini anual.
De asemenea, viziunea statului Român asupra modului în care ar trebui organizată biserica este frapantă, întrucât se pare că majoritatea oamenilor politici implicați la acel moment în chestiunea reorganizării bisericești, vedeau Biserica Ortodoxă ca pe o extensie a statului român, departe de idealurile secularizării care au luat avânt după Revoluția Franceză.
Ardelenii ortodocși s-au opus adoptării Legii Organizării BOR la fiecare pas, din teamă (pe bună dreptate) că își vor pierde autonomia și dreptul de organizare potrivit tradițiilor transilvane, pe când ortodocșii din afara arcului carpatic voiau să absoarbă ortodocșii transilvani și să îi supună autorității de la București. Protestele ardelenilor sunt și motivul pentru care adoptarea legii a fost tergiversată, aceasta fiind adoptată abia in 1925 la insistența liberalilor (Partidul Național din Transilvania a boicotat atât votarea Constituției din 1923 cât și legea de organizare). Aceste lucruri rămân fapte istorice, ardelenii afirmându-și dorința de autonomie față de guvernul de la București atât în plan religios cât și în plan politic la acea perioadă.
Displaying 1 of 1 review