Noaptea sunt viu

by Dani Blanariu

„Citind poemele lui Dani Blanariu, m-am simțit învăluită într-un scut protector: m-au surprins deopotrivă maturitatea și căldura acestei voci care, coborând în labirintul său interior, iese, de fapt în lume, ca o crisalidă ce se rotește afară din coconul ei, întinzându-și aripile și dezvăluindu-și frumusețea orbitoare. E multă luciditate în acest spațiu închis, aproape claustrofobic, în care ființa fragilă, kafkiană, imită gesturi și așteaptă dimineața; dar și multă tristețe blândă, ca o mână ce te mângâie pe dinăuntru. Dar și privirea melancolică a cuiva care privește pe fereastră și ține ușa deschisă, deși în spațiul lui strâmt nu vine nimeni, niciodată. Și o disperare surdă, disperarea celui care a înțeles deja totul, dar care găsește mereu surse de rezistență.”
- Domnica Drumea

Genres: Poetry

102 pages, Paperback

Published April 1, 2025

Reviews

[Ramona Boldizsar · Rating 4 out of 5]

aici detalii: https://ramonaboldizsar.substack.com/...
Poeme minimaliste despre anxietatea și conexiune, despre cum uneori lucrurile decurg prost, dar lumea trebuie să se miște în continuare. Chiar și sinele, participativ sau pe pilot automat. Despre frica ce nu se arată, resurse umane, conexiune, faptul că niciodată corpul nu minte. Există o anumită maturitate în versurile astea care poate fi confundată din când în când cu indiferență sau conformare (sau poate ar trebui s-o numim pur și simplu obișnuință)? Un debut.

Corpul nu minte

conștiința îngroapă corpul

duce tot greul fără să știe

ia un loc aici

singurul criteriu

pentru a rezista

metamorfozei

(26)

[Ioana · Rating 3 out of 5]

"Noaptea sunt viu" nu este un volum de debut obișnuit. Dani Blanariu nu își caută vocea sau stilul, nu își transmite emoțiile cu stângăcie, ci își folosește plămânii de sportiv de performanță pentru a da glas nopții și a sinelui ce de-abia așteaptă să iasă afară🦉

"noaptea ajung
mereu
la mine"

Eu liric se simte în siguranță în negura nopții și trece prin filtre de recunoaștere și analiză socială tot ce trăiește în timpul zilei. Vulnerabilitatea nu se moștenește, ci se șlefuiește cu răbdare și multe pățanii ce par să îți cioplească din suflet, dar de fapt îți dau forma ideală, cu care să poți conviețui în tăcere.

"nimic nu trece
fără să lase urme"

Intensă este lectura volumului, ce te atrage în mrejele sale prin situațiile comune cu care cei mai mulți ne confruntăm. Empatia și anxietatea se sprijină una pe alta, lăsând în urmă o suită de poeme de citit la lumina lunii 🤍

📚 Cartea a apărut în colecția LYRIX la @ohmygodpublishing

[Amy · Rating 3 out of 5]

volumul lui este ca un reel pe instagram pe care îl lași sa meargă în fundal o perioada, în bucla, pentru ca ți se potrivește prea bine

[Literary Vlad · Rating 4 out of 5]

wow

[RAI · Rating 4 out of 5]

Dintru început aș vrea să spun că volumul de debut al lui Dani Blanariu surprinde în primul rând prin unitatea sa tematică, aproape fiecare poezie fiind o variațiune la tema corpului, însă privit nu în lumina clasică a dihotomiei trup versus suflet, ci mai degrabă sub aspectul său de scut, de platoșă menită să protejeze întreaga cetate formată din trup și suflet, cetate ce se confruntă totuși cu o mare vulnerabilitate, venită pe filonul unei abandonări asumate în mrejele tinereții, dintre care cea dintâi se arată a fi dragostea pasională ce funcționează, prin forța lucrurilor, ca un mers pe nisipuri mișcătoare, după cum reiese foarte bine din poemul de deschidere, cel care de altfel, dă și numele volumului: „căldura topește pielea/ nu ne pasă// construim castelul de nisip/ încuiem ușa și/ stăm rezemați/ preocupați de tandrețe// până să ajung/ mă trezesc/ într-o nouă încăpere/ de aici plec singur// noaptea sunt viu/ de/ mult/ timp”.