What do you think?
Rate this book
În absența stăpânilor
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 4 of 4 reviews
September 12, 2018
N.Breban si paradoxul de a incerca sa intemeieze un roman burghez ( sau sa extinda bazele acestuia) in plin comunism.Totul scris intr-un stil confuz, pretios, asezonat cu savantlacuri; scriitorul pare influentat de stilul Noului roman francez, una din formele literare cele mai neatragatoare pe care ai putea-o intalni vreodata.Totusi, daca reusesti sa parcurgi prima jumatate a cartii, vei gasi mai incolo o actiune ceva mai alerta si cel putin un personaj, E.B., bine creionat si, in tot cazul, interesant.... Very boring as a matter of fact, so boring at times that it could kill you...So, pay attention!
August 26, 2022
Le roman à thèse, de manière générale, existe, en littérature roumaine aussi : on peut songer aux Mihail Sadoveanu et autres, à l'époque du réalisme socialiste. le cas de Nicolae Breban est un peu plus complexe, comme ses personnages, ce qui n'a pas empêché qu'on traduise plusieurs de ses livres en français, au cas présent chez Flammarion, fait plutôt exceptionnel. L'homme fut influent à une certaine époque, membre du comité central du parti communiste, bien placé à l'union des écrivains. Mihai Neagu Basarab raconte un épisode comique de sa rivalité avec Eugen Barbu. Son influence a décliné et, après 1989, on a de moins en moins entendu parler de lui. Il reste cependant présent dans les histoires de la littérature roumaine (Marian Popa, Nicolae Manolescu), où l'on parle essentiellement de ses productions de la fin des années soixante ou du début des années soixante-dix.
Plus étrange encore : on lui reproche d'écrire mal. Cela ne se lit pas nécessairement à la traduction (de Virgil Tanase), dont la typographie et le style sont tout de même un peu irréguliers, mais on a connu pire. Par ailleurs je n'ai pas l'original pour comparer. Nouvelle singularité tout de même : le roman comporte trois parties : "Vieux", "Femmes" et "Enfants" en roumain, dans cet ordre. Dans la traduction, les première et dernière parties sont interverties : on commence par les enfants et on finit par les vieux. La thèse du roman est plus ou moins exposée par un personnage dans la partie sur les vieux, la première dans l'original, ce qui fait que la traduction laisse le lecteur dans l'obscurité beaucoup plus longtemps que l'auteur ne l'aurait voulu à la base. C'est en tout cas mon opinion.
Breban était ambitieux, ce d'autant plus qu'il fut contrarié : dans l'impossibilité d'étudier, il travailla à l'usine, puis en tant que chauffeur au ministère des Finances, puis reprit des études. Ses romans se distinguent en partie en fonction d'une telle ambition : les personnages sont complexes, la vision du monde pessimiste, l'auteur se complaît par moments dans la description du sordide de l'existence non sans sensationnalisme.
Les considérations psychologiques ne manquent cependant pas de pertinence : le portrait de la femme qui pousse la maîtrise de soi jusqu'au suicide, de l'exploitation de la faiblesse pendant la vieillesse, les peurs de l'enfance, jusqu'à l'ingénieur fruste dans les rapports amoureux ou le mari crampon. Même le modèle social, qui induit qu'en l'absence de structure (morale, entre autres), la société se dégrade, est intéressant et pas sans application aux sociétés occidentales contemporaines (dont la structure morale se limite de plus en plus à la poursuite de l'argent et qui récoltent entre autres les inégalités et le surpoids).
L'ensemble est hélas, de manière trop évidente, au service d'une thèse : vieux, femmes et enfants en l'absence des maîtres. Que reste-t-il : la nietzschéenne considération que le monde appartient aux hommes ambitieux, pour ne pas dire supérieurs, qui le dirigent de manière plus ou moins occulte, dans la mesure où ils appartiennent essentiellement au hors-champ. En leur absence, on tombe systématiquement dans le sordide. D'une part la thèse, au service de laquelle le roman se met, ne manque pas de sexisme de base et frise d'autre part l'occultisme, donc, au fond, la prétention, ou si vous y croyez (à l'occultisme), le génie.
Plus étrange encore : on lui reproche d'écrire mal. Cela ne se lit pas nécessairement à la traduction (de Virgil Tanase), dont la typographie et le style sont tout de même un peu irréguliers, mais on a connu pire. Par ailleurs je n'ai pas l'original pour comparer. Nouvelle singularité tout de même : le roman comporte trois parties : "Vieux", "Femmes" et "Enfants" en roumain, dans cet ordre. Dans la traduction, les première et dernière parties sont interverties : on commence par les enfants et on finit par les vieux. La thèse du roman est plus ou moins exposée par un personnage dans la partie sur les vieux, la première dans l'original, ce qui fait que la traduction laisse le lecteur dans l'obscurité beaucoup plus longtemps que l'auteur ne l'aurait voulu à la base. C'est en tout cas mon opinion.
Breban était ambitieux, ce d'autant plus qu'il fut contrarié : dans l'impossibilité d'étudier, il travailla à l'usine, puis en tant que chauffeur au ministère des Finances, puis reprit des études. Ses romans se distinguent en partie en fonction d'une telle ambition : les personnages sont complexes, la vision du monde pessimiste, l'auteur se complaît par moments dans la description du sordide de l'existence non sans sensationnalisme.
Les considérations psychologiques ne manquent cependant pas de pertinence : le portrait de la femme qui pousse la maîtrise de soi jusqu'au suicide, de l'exploitation de la faiblesse pendant la vieillesse, les peurs de l'enfance, jusqu'à l'ingénieur fruste dans les rapports amoureux ou le mari crampon. Même le modèle social, qui induit qu'en l'absence de structure (morale, entre autres), la société se dégrade, est intéressant et pas sans application aux sociétés occidentales contemporaines (dont la structure morale se limite de plus en plus à la poursuite de l'argent et qui récoltent entre autres les inégalités et le surpoids).
L'ensemble est hélas, de manière trop évidente, au service d'une thèse : vieux, femmes et enfants en l'absence des maîtres. Que reste-t-il : la nietzschéenne considération que le monde appartient aux hommes ambitieux, pour ne pas dire supérieurs, qui le dirigent de manière plus ou moins occulte, dans la mesure où ils appartiennent essentiellement au hors-champ. En leur absence, on tombe systématiquement dans le sordide. D'une part la thèse, au service de laquelle le roman se met, ne manque pas de sexisme de base et frise d'autre part l'occultisme, donc, au fond, la prétention, ou si vous y croyez (à l'occultisme), le génie.
July 9, 2015
Un roman interesant si original, dar destul de greu de citit.
July 24, 2026
Din motive aparent de neînțeles, cartea este structurată în 3 părți - care nu par să aibă legătură una cu alta. Partea a II-a "Femei", este, de fapt, un roman de sine-stătător. Partea I "Bătrâni" putea fi o povestire chiar foarte reușită. Partea a III-a "Copii" pică precum "nuca-n perete", însăilată și neavenită (de ce a fost inclusă în acest volum?!).
Partea I pune în evidență atmosfera îmbâcsită și cu iz de naftalină a vieții degradate a unor foști privilegiați împinși acum în decrepitudine și datorită îmbătrânirii dar și a pierderii avantajelor materiale. Tot ce le rămâne este ura, dar nu sporadică, ca sentiment vulcanic care răbufnește când-si-când, ci ca filozofie de viață. Modul dibaci în care autorul reușește să descrie acest sentiment este aproape poezie.
În partea a II-a, ca și în alte romane ale acestui autor, valoarea nu stă în acțiunea propriu-zisă ci în măiestria comentării pe marginea motivației personajelor în a se angaja într-o atitudine sau alta, în redarea frământărilor interioare. Este remarcabilă capacitatea autorului de a se pune în mintea unei femei, personaj dominant în relațiile cu bărbații din existența sa. Dominare nu prin diminuarea masculinității acestora ci prin subliniere a propriei feminități. O poziție feministă la un autor masculin? Nu neapărat, mai degrabă o poziție post-feministă, dacă mă pot exprima așa, bazată pe re-definirea feminității ca forță și nu slăbiciune.
În fiecare carte urmăresc cu atenție textul să descifrez rațiunea titlului. Ori mi-a scăpat mie locul în care titlul este elucidat în această carte ori nu există o menționare clară a acestei alegeri și interpretarea e mai criptică, lăsată pe umerii cititorului: de ce "În absența stăpânilor"? De la ideea că fiecare suntem stăpânul/stăpâna și a unui corp și a unei conștiințe și ele pot, în situații extreme, să acționeze independent, când se pierd de sub controlul nostru? (această interpretare s-ar lega, vag, cu ceva exprimat în sensul ăsta în partea a II-a "Femei").
CÂTEVA CITATE care mi-au atras atenția:
"E o lăcomie vitală mișcarea de a apuca cărnurile și peștele și a le vârâ în gură, de a le simți cum se freacă de pereții gurii și ai esofagului, plăcerile multiple ale defecației, toate acestea puteau face membrele să se miște membrele și trupul în ritmice mișcări, toate acestea erau o dovadă de existență, toate acestea mimau existența într-atât, încât ea devenea reală, adică ei începeau să existe, și asta îi bucura infinit, îi îmbăta [...]"
"Iată, acum înțeleg puterea rugăciunii, rolul ei primordial în toate religiile. Aici e puterea cuvântului exprimat, sonor, puterea organului ce emite unde vibratorii, care pot fi descifrate și au un anumit înțeles în limbajul acestei planete pe care trăim. Ce înseamnă de fapt înțeles? Cred că în acest caz înseamnă efect, în clipa când înțelegi un lucru, o idee, acel lucru, acea idee a și acționat asupra ta."
"Formele adaptării umane sunt multiple, și una din aceste forme de adaptare este chiar degradarea, așa cum peștii ar putea trăi scoși din apă sau vegetalul în absența clorofilei. Unii însă arată acest exemplu de existență "anaerobă" pentru că, spre deosebire de animal și vegetal, omul se poate schimba rămânând el însuși, deși când se întâmplă acest fenomen umanitatea întreaga se înfioară de repulsie. Forța de conservare umană e atât de puternică, încât omul a găsit forme posibile de a înfrânge moartea, iar degradarea e o astfel de formă joasă, inferioară, de înfrângere a morții. Pentru că trupul și chiar părți ale gândului își păstrează coerența, unitatea, mecanismele și habitudinile, deși întreaga ființă e ruptă de acea condiție care îi motiva existența, de "rațiunea existenței ei', și tocmai această mișcare "în gol", această cauză fără efect, această viață aparentă, această formă perfect goală, ce mimetizeaza atât de grotesc, de indecent conținutul, nu e oare chiar infernul, degradarea?"
Partea I pune în evidență atmosfera îmbâcsită și cu iz de naftalină a vieții degradate a unor foști privilegiați împinși acum în decrepitudine și datorită îmbătrânirii dar și a pierderii avantajelor materiale. Tot ce le rămâne este ura, dar nu sporadică, ca sentiment vulcanic care răbufnește când-si-când, ci ca filozofie de viață. Modul dibaci în care autorul reușește să descrie acest sentiment este aproape poezie.
În partea a II-a, ca și în alte romane ale acestui autor, valoarea nu stă în acțiunea propriu-zisă ci în măiestria comentării pe marginea motivației personajelor în a se angaja într-o atitudine sau alta, în redarea frământărilor interioare. Este remarcabilă capacitatea autorului de a se pune în mintea unei femei, personaj dominant în relațiile cu bărbații din existența sa. Dominare nu prin diminuarea masculinității acestora ci prin subliniere a propriei feminități. O poziție feministă la un autor masculin? Nu neapărat, mai degrabă o poziție post-feministă, dacă mă pot exprima așa, bazată pe re-definirea feminității ca forță și nu slăbiciune.
În fiecare carte urmăresc cu atenție textul să descifrez rațiunea titlului. Ori mi-a scăpat mie locul în care titlul este elucidat în această carte ori nu există o menționare clară a acestei alegeri și interpretarea e mai criptică, lăsată pe umerii cititorului: de ce "În absența stăpânilor"? De la ideea că fiecare suntem stăpânul/stăpâna și a unui corp și a unei conștiințe și ele pot, în situații extreme, să acționeze independent, când se pierd de sub controlul nostru? (această interpretare s-ar lega, vag, cu ceva exprimat în sensul ăsta în partea a II-a "Femei").
CÂTEVA CITATE care mi-au atras atenția:
"E o lăcomie vitală mișcarea de a apuca cărnurile și peștele și a le vârâ în gură, de a le simți cum se freacă de pereții gurii și ai esofagului, plăcerile multiple ale defecației, toate acestea puteau face membrele să se miște membrele și trupul în ritmice mișcări, toate acestea erau o dovadă de existență, toate acestea mimau existența într-atât, încât ea devenea reală, adică ei începeau să existe, și asta îi bucura infinit, îi îmbăta [...]"
"Iată, acum înțeleg puterea rugăciunii, rolul ei primordial în toate religiile. Aici e puterea cuvântului exprimat, sonor, puterea organului ce emite unde vibratorii, care pot fi descifrate și au un anumit înțeles în limbajul acestei planete pe care trăim. Ce înseamnă de fapt înțeles? Cred că în acest caz înseamnă efect, în clipa când înțelegi un lucru, o idee, acel lucru, acea idee a și acționat asupra ta."
"Formele adaptării umane sunt multiple, și una din aceste forme de adaptare este chiar degradarea, așa cum peștii ar putea trăi scoși din apă sau vegetalul în absența clorofilei. Unii însă arată acest exemplu de existență "anaerobă" pentru că, spre deosebire de animal și vegetal, omul se poate schimba rămânând el însuși, deși când se întâmplă acest fenomen umanitatea întreaga se înfioară de repulsie. Forța de conservare umană e atât de puternică, încât omul a găsit forme posibile de a înfrânge moartea, iar degradarea e o astfel de formă joasă, inferioară, de înfrângere a morții. Pentru că trupul și chiar părți ale gândului își păstrează coerența, unitatea, mecanismele și habitudinile, deși întreaga ființă e ruptă de acea condiție care îi motiva existența, de "rațiunea existenței ei', și tocmai această mișcare "în gol", această cauză fără efect, această viață aparentă, această formă perfect goală, ce mimetizeaza atât de grotesc, de indecent conținutul, nu e oare chiar infernul, degradarea?"
Displaying 1 - 4 of 4 reviews