What do you think?
Rate this book
Dă diriga de băut
„Povestirile lui Buzea sunt ireverențioase, urmăresc scriitori ratați, generali deveniți autori de ocazie și personaje care se cred mai mari decât sunt. Totul într-un peisaj în care succesul e o combinație de strategie, întâmplare și ridicol. Cu sarcasm și ochi neiertător pentru resorturile ambiției umane, Buzea ne arată cum se fac și se desfac miturile scriitoricești. O carte ca un pahar băut pe datorie – amară, dar imposibil de refuzat.” Sabina Yamamoto
„Între aceste coperți e o cârciumă a cuvintelor. Aici Gregor Samsa și-ar putea bea berea cu Mitică și cu un fost ofițer de securitate care visează să devină scriitor, iar dialogurile lor ar trece cu ușurință de la un titlu la altul. Cu un umor care ascunde o melancolie subtilă și o observație socială tăioasă, Buzea arată, pur și simplu, realitatea.” Alina Voinea
„Mihai Buzea abordează în moduri inedite teme ca emigrația, sărăcia, nostalgia, tristețea, familia destrămată și tinerețea pierdută. Textele din acest volum te îndeamnă la reflecție, în timp ce te grăbești să-ți ștergi rictusul imprimat pe figură. Recomand.” George C. Dumitru
„Între aceste coperți e o cârciumă a cuvintelor. Aici Gregor Samsa și-ar putea bea berea cu Mitică și cu un fost ofițer de securitate care visează să devină scriitor, iar dialogurile lor ar trece cu ușurință de la un titlu la altul. Cu un umor care ascunde o melancolie subtilă și o observație socială tăioasă, Buzea arată, pur și simplu, realitatea.” Alina Voinea
„Mihai Buzea abordează în moduri inedite teme ca emigrația, sărăcia, nostalgia, tristețea, familia destrămată și tinerețea pierdută. Textele din acest volum te îndeamnă la reflecție, în timp ce te grăbești să-ți ștergi rictusul imprimat pe figură. Recomand.” George C. Dumitru
208 pages, Paperback
First published April 1, 2025
12 people want to read
About the author
Mihai Buzea
11 books32 followers Absolvent de filologie (1996) și de master (2005), a fost profesor și reporter. În prezent este colaborator la revistele Timpul, Dilema Veche și Familia. În ianuarie 2014 a plecat la Londra, unde a învățat meseria de arborist, experiență descrisă în cartea Gastarbeiter (2017). A publicat în 2006 romanul Berile de Aur, în 2018 Jimmy și Povestea lui Vasile Pogor, în 2019 Recrutorii, în 2021 Paralel iar în 2022 Vulcan, Lumina vine de la Asfințit și Frunza.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 4 of 4 reviews
June 26, 2025
Aș putea spune că e o carte de proză scurtă contemporană, pe alocuri absurdă, care orbitează în jurul literaturii și patimilor adiacente. Ar fi oarecum corect, cu siguranță pompos și, cu nedreptate, incomplet.
„Dă diriga de băut” este în realitate o metamorfoză completă a textului într-un pahar de vorbă cu un conținut generos de tărie literară: aici sunt adunate povești despre oameni care se descurcă așa cum pot prin absurdul cotidian, își înghit amăgirile trecutului, și arată cu degetul ironia unei lumi unde fiecare drum duce, inevitabil, la o deziluzie bine împachetată.
Este o carte ca o cinzeacă – îți arde gâtul, dar cum te încălzește!
„Dă diriga de băut” este în realitate o metamorfoză completă a textului într-un pahar de vorbă cu un conținut generos de tărie literară: aici sunt adunate povești despre oameni care se descurcă așa cum pot prin absurdul cotidian, își înghit amăgirile trecutului, și arată cu degetul ironia unei lumi unde fiecare drum duce, inevitabil, la o deziluzie bine împachetată.
Este o carte ca o cinzeacă – îți arde gâtul, dar cum te încălzește!
July 1, 2025
Probabil că Mihai Buzea va fi primul scriitor român a cărui operă o voi citi în întregime, iar cu asta sper că am lămurit părerea mea și despre Dă diriga de băut.
Totuși, frumos e să zic ceva. Colecția asta de proză scurtă te răscolește, că e vorba despre relația conjugală purtată pe tonuri licențioase, că e vorba despre profesorul pe care-l ia valul și le cere unor copii tragic de nefericiți să scrie despre fericire.
Între astea două repere, să le zic așa, încap mai multe de cât v-ați imagina și pe toate Mihai Buzea le tratează cu respectul cuvenit. Dacă trebuia sau nu să stea mai mult asupra fiecărei situații pe care-o povestește prin gura naratorilor săi, asta ține de gusturi. De exemplu, uneori mi-am dorit mai mult, alteori Mihai Buzea s-a oprit fix acolo unde trebuia, mare chestie la scriitori, poate chiar chestia care face diferența.
Totuși, frumos e să zic ceva. Colecția asta de proză scurtă te răscolește, că e vorba despre relația conjugală purtată pe tonuri licențioase, că e vorba despre profesorul pe care-l ia valul și le cere unor copii tragic de nefericiți să scrie despre fericire.
Între astea două repere, să le zic așa, încap mai multe de cât v-ați imagina și pe toate Mihai Buzea le tratează cu respectul cuvenit. Dacă trebuia sau nu să stea mai mult asupra fiecărei situații pe care-o povestește prin gura naratorilor săi, asta ține de gusturi. De exemplu, uneori mi-am dorit mai mult, alteori Mihai Buzea s-a oprit fix acolo unde trebuia, mare chestie la scriitori, poate chiar chestia care face diferența.
August 8, 2025
„De atunci n-am mai crezut niciodată în nimic, în afară de disimulare: ca să supraviețuiești, trebuie să minți. Totdeauna. Măcar prin omisiune, dar să minți. Adevărul te va ucide, așa că ține-l pentru tine; oamenilor spune-le ce vor s-audă, iar ei te vor iubi.”
După primele 20-30 de pagini, am avut tentația să abandonez. Mi se păreau texte fără nicio miză. Numai că, în același timp, aceste mici proze mă uimeau cu finalul lor, era ceva neașteptat în sfârșitul aproape fiecărui text. Apoi mi-am dat seama că există multă continuitate aici, că textele devin din ce în ce mai bune, că personajul principal - același Buzea - crește și aventurile sale evoluează, așa cum evoluează și scriitorul. Dacă ar fi să aleg povestirile mele preferate, acestea sunt Șoim albastru (o poveste dulce-amară despre felul în care lumea te categorisește în funcție de ce-ți iese pe gură, dar și despre felul în care se schimbă prieteniile), Papagalii (emoționant) și Doamna Geta (prima experiență sexuală). Așadar, despre prietenie, despre tinerețe, dar și multă proză socială, cu descrieri ale ultimilor ani ai comunismului și ai primilor ani ai tranziției de după 1989, o carte populată de personaje de toate felurile, de la scriitori ratați la comuniști grețoși.
Una peste alta, un amalgam de întâmplări cu tentă autobiografică, dar care - fie și în cadrul volumului - evoluează din bine în mai bine și ne lasă un gust plăcut la final. Proză foarte scurtă incisivă și cu suficientă nostalgie spre o copilărie și adolescențe nu pierdute, ci lăsate în urmă.
După primele 20-30 de pagini, am avut tentația să abandonez. Mi se păreau texte fără nicio miză. Numai că, în același timp, aceste mici proze mă uimeau cu finalul lor, era ceva neașteptat în sfârșitul aproape fiecărui text. Apoi mi-am dat seama că există multă continuitate aici, că textele devin din ce în ce mai bune, că personajul principal - același Buzea - crește și aventurile sale evoluează, așa cum evoluează și scriitorul. Dacă ar fi să aleg povestirile mele preferate, acestea sunt Șoim albastru (o poveste dulce-amară despre felul în care lumea te categorisește în funcție de ce-ți iese pe gură, dar și despre felul în care se schimbă prieteniile), Papagalii (emoționant) și Doamna Geta (prima experiență sexuală). Așadar, despre prietenie, despre tinerețe, dar și multă proză socială, cu descrieri ale ultimilor ani ai comunismului și ai primilor ani ai tranziției de după 1989, o carte populată de personaje de toate felurile, de la scriitori ratați la comuniști grețoși.
Una peste alta, un amalgam de întâmplări cu tentă autobiografică, dar care - fie și în cadrul volumului - evoluează din bine în mai bine și ne lasă un gust plăcut la final. Proză foarte scurtă incisivă și cu suficientă nostalgie spre o copilărie și adolescențe nu pierdute, ci lăsate în urmă.
June 26, 2025
Volumul de proză scurtă „Dă diriga de băut” nu te ia cu binișorul, nu te trece strada, nu-ți face cartofi prăjiți – și nici nu trebuie, că-i o carte, ce Doamne iartă-mă? Scopul ei pare să fie acela de a umaniza prin destabilizare, de a emoționa prin explorare. Autorul, veteranul Mihai Buzea, dă bice calului troian al sarcasmului, în pântecul căruia pitește o luciditate tandră, aproape melancolică.
De la un capăt la celălalt, am perceput cartea ca pe un gest de sfidare, un upercut în ficatul pieței de carte, dar unul asumat estetic și nu revoltător în mod gratuit. Textele, de relativ mică întindere, alternează între mărturii directe, cu inflexiuni biografice, care gravitează în jurul unui Buzea imaginar, și construcții ficționale ce oferă noi sensuri absurdului cotidian. Avem parte de o sinceritate frustă, aproape brutală, o acceptare lucidă a meschinelor ambiții monetare, prin care, paradoxal, autorul reușește să-și apropie cititorii, nu să-i îndepărteze. Asta-i magie pe față.
Stilul este dominat de stăpânirea remarcabilă a dialogului – unul viu, onest, savuros, plin de umor negru, verde și roz peruvian (astea sunt varietăți de piper, dacă vă întrebați) – care aduce la viață o galerie polifonică de personaje, de la foști generali securiști și profesori universitari, la femei marcate de propriile ambiții și traume. Mihai Buzea nu se teme de grotesc, ba chiar își afundă în el antebrațele și capul, având grijă, totuși, să nu cadă în capcana burlescului facil.
„Diriga” reușește cu succes, zic eu, să cartografieze tranziția românească. Nu stă departe nici de moștenirea comunistă, nici de corupția sistemică, nici de căutarea sensului într-o lume dezrădăcinată. Autorul este un fin observator, dovedind că înțelege în profunzime atât psihologia umană, cât și complexele mecanisme sociale ce guvernează relațiile dintre oameni.
(ATENȚIE: mici spoilere)
Ca să dau câteva exemple la obiect, în „California dreamin’”, autorul explorează ambiția literară a profesorului Grigore Sumbasacu, un personaj care, în ciuda erudiției sale, eșuează lamentabil în fața realităților pieței literare. Povestea este o satiră mușcătoare la adresa visului de glorie literară, dar și o meditație asupra izolării intelectuale și a incapacității de a te conecta cu ceilalți. Prin contrast, „Generalul” și „Blesbok” aduc în prim-plan o altă fațetă a societății românești: cea a puterii și influenței înfățișate printr-un fost general al Securității, a cărui experiență de vânătoare devine o metaforă a controlului și distrugerii. În fine, povestirea titulară este o radiografie a dinamicii de putere dintr-o familie disfuncțională, în care banii, sexul și manipularea devin monede de schimb.
(spoilerele au luat sfârșit)
În Concluzie, „Dă diriga de băut” este o culegere de povestiri care răsplătește cititorul cu o experiență literară memorabilă și pe care o recomand cu căldură. Vorbește despre supraviețuire, ambiție, trădare și melancolie, dar și despre capacitatea umană de a găsi sens în haos. Este o carte ale cărei pagini se metamorfozează când și când în bisturie, gata să treacă prin dichisul unei literaturi mediocre, produsă de scriitori care uită că, de multe ori, viața bate imaginația.
De la un capăt la celălalt, am perceput cartea ca pe un gest de sfidare, un upercut în ficatul pieței de carte, dar unul asumat estetic și nu revoltător în mod gratuit. Textele, de relativ mică întindere, alternează între mărturii directe, cu inflexiuni biografice, care gravitează în jurul unui Buzea imaginar, și construcții ficționale ce oferă noi sensuri absurdului cotidian. Avem parte de o sinceritate frustă, aproape brutală, o acceptare lucidă a meschinelor ambiții monetare, prin care, paradoxal, autorul reușește să-și apropie cititorii, nu să-i îndepărteze. Asta-i magie pe față.
Stilul este dominat de stăpânirea remarcabilă a dialogului – unul viu, onest, savuros, plin de umor negru, verde și roz peruvian (astea sunt varietăți de piper, dacă vă întrebați) – care aduce la viață o galerie polifonică de personaje, de la foști generali securiști și profesori universitari, la femei marcate de propriile ambiții și traume. Mihai Buzea nu se teme de grotesc, ba chiar își afundă în el antebrațele și capul, având grijă, totuși, să nu cadă în capcana burlescului facil.
„Diriga” reușește cu succes, zic eu, să cartografieze tranziția românească. Nu stă departe nici de moștenirea comunistă, nici de corupția sistemică, nici de căutarea sensului într-o lume dezrădăcinată. Autorul este un fin observator, dovedind că înțelege în profunzime atât psihologia umană, cât și complexele mecanisme sociale ce guvernează relațiile dintre oameni.
(ATENȚIE: mici spoilere)
Ca să dau câteva exemple la obiect, în „California dreamin’”, autorul explorează ambiția literară a profesorului Grigore Sumbasacu, un personaj care, în ciuda erudiției sale, eșuează lamentabil în fața realităților pieței literare. Povestea este o satiră mușcătoare la adresa visului de glorie literară, dar și o meditație asupra izolării intelectuale și a incapacității de a te conecta cu ceilalți. Prin contrast, „Generalul” și „Blesbok” aduc în prim-plan o altă fațetă a societății românești: cea a puterii și influenței înfățișate printr-un fost general al Securității, a cărui experiență de vânătoare devine o metaforă a controlului și distrugerii. În fine, povestirea titulară este o radiografie a dinamicii de putere dintr-o familie disfuncțională, în care banii, sexul și manipularea devin monede de schimb.
(spoilerele au luat sfârșit)
În Concluzie, „Dă diriga de băut” este o culegere de povestiri care răsplătește cititorul cu o experiență literară memorabilă și pe care o recomand cu căldură. Vorbește despre supraviețuire, ambiție, trădare și melancolie, dar și despre capacitatea umană de a găsi sens în haos. Este o carte ale cărei pagini se metamorfozează când și când în bisturie, gata să treacă prin dichisul unei literaturi mediocre, produsă de scriitori care uită că, de multe ori, viața bate imaginația.
Displaying 1 - 4 of 4 reviews