What do you think?
Rate this book
Salinger şi fata cu părul roşcat
„O proză magnetică, lucidă și irezistibilă, în care o teză de doctorat prinde treptat conturul unui roman interior, iar Salinger e doar pretextul ideal pentru a vorbi despre singurătate, fascinație și nevoia profundă de a fi ascultat. La seminarul condus de un doctorand rezervat și ironic, prelegerile devin oglinzi, iar comentariile studenților – confesiuni. În Salinger și fata cu părul roșcat, Andrei Mocuța reușește rara performanță de a transforma Sala 420, cu aerul ei prăfos și fluorescența blândă, într-un spațiu viu, tensionat, adesea tandru, unde vocea profesorului oscilează între erudiție și vulnerabilitate. Înconjurat de intervenții lirice, observații excentrice și tăceri cu subtext, el își poartă atenția cu discreție, în timp ce literatura deschide punți între generații, între singurătăți, dar mai ales între cuvinte și trăiri. Iar fata cu părul roșcat și gesturi eterice răspândește un mister blând, cât să te țină captiv până la ultima pagină și să-ți lase pe chip un surâs melancolic, mult timp după ce ai închis cartea.” Monica Tonea
„Salinger și fata cu părul roșcat e un roman scris în urma experienței (parțial reale, parțial fictive) din timpul școlii doctorale, când – pe măsură ce îmi redactam teza salingeriană - țineam și un curs despre celebrul scriitor american unui grup de studenți neofiți. Romanul încearcă să redea atmosfera cursului săptămânal, cu dezbaterile și schimbul de idei dintre profesorul doctorand și studenți, să acapareze curioșii în acest joc și - cel mai important - să-l facă pe Salinger cunoscut publicului român, prin detalii mai puțin știute. Povestea nu se limitează la sala de curs, ea depășește granițele academice (de fapt, e un roman fals academic) și introduce în scenă, treptat, o seamă de personaje-surpriză, ale căror destine se intersectează în mod bizar și subtil cu opera lui Salinger.” Andrei Mocuța
„Salinger și fata cu părul roșcat e un roman scris în urma experienței (parțial reale, parțial fictive) din timpul școlii doctorale, când – pe măsură ce îmi redactam teza salingeriană - țineam și un curs despre celebrul scriitor american unui grup de studenți neofiți. Romanul încearcă să redea atmosfera cursului săptămânal, cu dezbaterile și schimbul de idei dintre profesorul doctorand și studenți, să acapareze curioșii în acest joc și - cel mai important - să-l facă pe Salinger cunoscut publicului român, prin detalii mai puțin știute. Povestea nu se limitează la sala de curs, ea depășește granițele academice (de fapt, e un roman fals academic) și introduce în scenă, treptat, o seamă de personaje-surpriză, ale căror destine se intersectează în mod bizar și subtil cu opera lui Salinger.” Andrei Mocuța
- GenresRomanian Literature
288 pages, Paperback
Published July 1, 2025
20 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 9 of 9 reviews
October 30, 2025
O interesanta combinatie de autofictiune si critica literara de nivel inalt - dar transpusa intr-un limbaj clar si accesibil - cartea lui Mocuta se adreseaza nu doar publicului larg ci si cercetatorilor academici. Salinger si fata cu parul roscat ne arata cu deosebita maestrie cum studiul literaturii poate deveni si o activitate viscerala care penetreaza cu deosebita forta viata reala. Pe de alta parte, romanul clarifica felul in care relatiile romantice sunt deseori structurate nu doar de biologie dar si (sau mai ales) de sfere culturale impartasite, in acest caz, de autor si misterioasa fata cu parul roscat.
December 25, 2025
un roman foarte viu, simpatic
afli multe despre Salinger
împachetat într-o narațiune accesibilă
tânăr doctorand se îndrăgostește de studentă împărtășind pasiunea pentru Salinger
sincer, nu știu dacă îmi place mai mult sau mai puțin de el după tot ce am aflat de aici
cert este că era un roman necesar
care ar merita citit, introdus lângă operele lui Salinger în programa școlară (dacă mai există o asemenea recomandare, eu am avut-o)
merge și dacă nu l-ai citit pe Salinger încă, nu le poate știrbi splendoarea nici măcar prin spoilere
good job, Andrei!
afli multe despre Salinger
împachetat într-o narațiune accesibilă
tânăr doctorand se îndrăgostește de studentă împărtășind pasiunea pentru Salinger
sincer, nu știu dacă îmi place mai mult sau mai puțin de el după tot ce am aflat de aici
cert este că era un roman necesar
care ar merita citit, introdus lângă operele lui Salinger în programa școlară (dacă mai există o asemenea recomandare, eu am avut-o)
merge și dacă nu l-ai citit pe Salinger încă, nu le poate știrbi splendoarea nici măcar prin spoilere
good job, Andrei!
Read
March 9, 2026CRONICI / RECENZII:
http://www.revistaorizont.ro/arhiva/f...
„Aduși laolaltă de interesul pentru scriitorul american, studenţii și tânărul profesor (...) ajung să intre în dialog nu numai unii cu alţii, ci și – printr‑un arc intersubiectiv (retrospectiv, interogativ și mediator) – cu personajele lui Salinger. Caractere variate, însă având în comun însingurarea, tinerii plonjează în scrierile autorului american și ajung să descopere, faţă în faţă, mai multe euri lectoriale și auctoriale. În spaţiul dezbaterilor literare, devin autorii unor întâlniri: cu textul, cu personajele, cu scriitorul și, nu în ultimul rând, cu propriul sine. Izolate de lume și îndepărtate de identitatea lor ascunsă, personajele se aglutinează, treptat, într‑un sistem alternativ care are linii comune cu practicile lui Salinger. Dialogurile dintre ele pleacă de la experienţe de viaţă salingeriene și se metamorfozează în terenul adecvat pentru remodelarea unor tipologii extrase din proza scriitorului american. Nu gradul de sofisticare a discursului îi conferă acestui sistem coeziune, ci pluralitatea complementară a relaţiilor (textuale și identitare).” (GRAȚIELA BENGA)
https://www.convorbiri-literare.ro/_f...
„Bulversant prin amestecul de discursuri - doct și colocvial, simultan, diaristic, eseistic, biografic și metaliterar la un loc - Salinger și fata cu părul roșcat (Polirom, 2025) reia pasiunea pentru creatorul lui Holden Caulfield și o întrețese într-o poveste originală și greu clasabilă, ca gen. Vorbind despre evoluția intelectuală și spirituală a lui Salinger și despre stranietățile sale, ca autor clasic al literaturii americane postbelice, Mocuța brodează ficțional despre condiția scriitorului într-o lume avidă de extimitate, de exotisme biografice, de deturnări hermeneutice aiuritoare, de comercial și de cancan. Temele romanului sunt singurătatea, crizele afective și familiale, căutările metafizice, repulsia față de lume și de publicitatea agresivă, soarta surprinzătoare a textelor literare în posteritate și pluralitatea interpretărilor posibile din jurul lor. În segmentul mise en abyme, însă, romanul vorbește autoreferențial despre sine, despre globalizarea stilurilor, despre valențele predării literaturii și ale redactării de lucrări științifice în mediul universitar.” (ADRIAN G. ROMILA)
https://revisteaua.ro/wp-content/uplo...
„Salinger și fata cu părul roșcat este un roman care reușește să cuprindă în poveste un larg teritoriu de fapte din domeniul cercetării științifice astfel încât informațiile din vasta bibliografie să nu supere cititorul cucerit de poveste. Andrei Mocuța, mai ales din primele apariții pe piața cărții, trădează lecturi din autori celebri pentru erudiție, amintind de Eco ori de Borges. Parcurgând paginile romanului, dai și peste nume și întâmplări pe care parcă le-ai mai întâlnit și, astfel, textul îți devine familiar și îl accepți ca și cum ar completa trăirile tale. Ingenios construit, Salinger și fata cu părul roșcat este un roman care cucerește cititorul.” (GHEORGHE SCHWARTZ)
https://romanialiterara.com/2026/01/u...
„Deși romanul lui Andrei Mocuța reflectă faze ale vieții și scrierilor acestuia, totuși autorul nu preia întocmai cuvinte, exprimări identice, tipologii, iar curgerea întâmplărilor e mereu atent înnoită, fiecare propoziție are valoare în sine, verbele nu sunt banale, clișeele, chiar dacă salingeriene, sunt evitate, iar ritmurile frazelor diferă, astfel că un cititor poate continua lectura fără să „sară“ peste paragrafe sau chiar pagini întregi (dacă e un bun cunoscător al scriitorului american și bănuiește dezvoltările posibile). Protagonistul e mereu activ, își amintește, observă, cugetă, se miră, se distrează, se enervează, iar noi pătrundem prin reacțiile lui într-o lume care rămâne mereu vie.” (GRETE TARTLER)
https://www.radioromaniacultural.ro/e...
„În esență, este un roman despre literatură, despre literatura lui Salinger, dar nu numai. E o călătorie prin literatura anglo-americană modernă, dar mai e și un roman despre felul cum istoria se lasă sintetizată în ficțiune și despre felul în care memoria sedimentată se poate reflecta prin literatură.” (BOGDAN CREȚU)
https://anayram.com/2025/12/03/saling...
„Salinger și fata cu părul roșcat este o carte pe care o recomand cu plăcere: poate nu este o carte pe care s-o citești pe plajă, dar cu siguranță că ea se cere citită în căldura unei camere plăcute în care putem visa la întâmplările stranii care au loc în ea. Și, aș zice eu, se cere discutată alături de o cană de ceai/cafea sau orice altă licoare care deschide apetitul spre conversații incitante. De ce incitante? Pentru că găsiți în ea povești de dragoste, discuții despre plagiat, accidente aproape fatale, filozofie orientală multă, călugărițe care fac cursuri la distanță, beții academice, burse doctorale, și altele care se lasă descoperite doar dacă deschideți cartea. Nu l-am menționat pe Salinger? Păi, este omniprezent. Ca și fata cu părul roșcat." (MARIANA NICOLAE)
INTERVIURI:
https://www.radioromaniacultural.ro/e...
https://revistafamilia.ro/?p=14987
https://citeste-ma.ro/andrei-mocuta-d...
http://www.revistaorizont.ro/arhiva/f...
„Aduși laolaltă de interesul pentru scriitorul american, studenţii și tânărul profesor (...) ajung să intre în dialog nu numai unii cu alţii, ci și – printr‑un arc intersubiectiv (retrospectiv, interogativ și mediator) – cu personajele lui Salinger. Caractere variate, însă având în comun însingurarea, tinerii plonjează în scrierile autorului american și ajung să descopere, faţă în faţă, mai multe euri lectoriale și auctoriale. În spaţiul dezbaterilor literare, devin autorii unor întâlniri: cu textul, cu personajele, cu scriitorul și, nu în ultimul rând, cu propriul sine. Izolate de lume și îndepărtate de identitatea lor ascunsă, personajele se aglutinează, treptat, într‑un sistem alternativ care are linii comune cu practicile lui Salinger. Dialogurile dintre ele pleacă de la experienţe de viaţă salingeriene și se metamorfozează în terenul adecvat pentru remodelarea unor tipologii extrase din proza scriitorului american. Nu gradul de sofisticare a discursului îi conferă acestui sistem coeziune, ci pluralitatea complementară a relaţiilor (textuale și identitare).” (GRAȚIELA BENGA)
https://www.convorbiri-literare.ro/_f...
„Bulversant prin amestecul de discursuri - doct și colocvial, simultan, diaristic, eseistic, biografic și metaliterar la un loc - Salinger și fata cu părul roșcat (Polirom, 2025) reia pasiunea pentru creatorul lui Holden Caulfield și o întrețese într-o poveste originală și greu clasabilă, ca gen. Vorbind despre evoluția intelectuală și spirituală a lui Salinger și despre stranietățile sale, ca autor clasic al literaturii americane postbelice, Mocuța brodează ficțional despre condiția scriitorului într-o lume avidă de extimitate, de exotisme biografice, de deturnări hermeneutice aiuritoare, de comercial și de cancan. Temele romanului sunt singurătatea, crizele afective și familiale, căutările metafizice, repulsia față de lume și de publicitatea agresivă, soarta surprinzătoare a textelor literare în posteritate și pluralitatea interpretărilor posibile din jurul lor. În segmentul mise en abyme, însă, romanul vorbește autoreferențial despre sine, despre globalizarea stilurilor, despre valențele predării literaturii și ale redactării de lucrări științifice în mediul universitar.” (ADRIAN G. ROMILA)
https://revisteaua.ro/wp-content/uplo...
„Salinger și fata cu părul roșcat este un roman care reușește să cuprindă în poveste un larg teritoriu de fapte din domeniul cercetării științifice astfel încât informațiile din vasta bibliografie să nu supere cititorul cucerit de poveste. Andrei Mocuța, mai ales din primele apariții pe piața cărții, trădează lecturi din autori celebri pentru erudiție, amintind de Eco ori de Borges. Parcurgând paginile romanului, dai și peste nume și întâmplări pe care parcă le-ai mai întâlnit și, astfel, textul îți devine familiar și îl accepți ca și cum ar completa trăirile tale. Ingenios construit, Salinger și fata cu părul roșcat este un roman care cucerește cititorul.” (GHEORGHE SCHWARTZ)
https://romanialiterara.com/2026/01/u...
„Deși romanul lui Andrei Mocuța reflectă faze ale vieții și scrierilor acestuia, totuși autorul nu preia întocmai cuvinte, exprimări identice, tipologii, iar curgerea întâmplărilor e mereu atent înnoită, fiecare propoziție are valoare în sine, verbele nu sunt banale, clișeele, chiar dacă salingeriene, sunt evitate, iar ritmurile frazelor diferă, astfel că un cititor poate continua lectura fără să „sară“ peste paragrafe sau chiar pagini întregi (dacă e un bun cunoscător al scriitorului american și bănuiește dezvoltările posibile). Protagonistul e mereu activ, își amintește, observă, cugetă, se miră, se distrează, se enervează, iar noi pătrundem prin reacțiile lui într-o lume care rămâne mereu vie.” (GRETE TARTLER)
https://www.radioromaniacultural.ro/e...
„În esență, este un roman despre literatură, despre literatura lui Salinger, dar nu numai. E o călătorie prin literatura anglo-americană modernă, dar mai e și un roman despre felul cum istoria se lasă sintetizată în ficțiune și despre felul în care memoria sedimentată se poate reflecta prin literatură.” (BOGDAN CREȚU)
https://anayram.com/2025/12/03/saling...
„Salinger și fata cu părul roșcat este o carte pe care o recomand cu plăcere: poate nu este o carte pe care s-o citești pe plajă, dar cu siguranță că ea se cere citită în căldura unei camere plăcute în care putem visa la întâmplările stranii care au loc în ea. Și, aș zice eu, se cere discutată alături de o cană de ceai/cafea sau orice altă licoare care deschide apetitul spre conversații incitante. De ce incitante? Pentru că găsiți în ea povești de dragoste, discuții despre plagiat, accidente aproape fatale, filozofie orientală multă, călugărițe care fac cursuri la distanță, beții academice, burse doctorale, și altele care se lasă descoperite doar dacă deschideți cartea. Nu l-am menționat pe Salinger? Păi, este omniprezent. Ca și fata cu părul roșcat." (MARIANA NICOLAE)
INTERVIURI:
https://www.radioromaniacultural.ro/e...
https://revistafamilia.ro/?p=14987
https://citeste-ma.ro/andrei-mocuta-d...
November 4, 2025
M-am simțit pasager în limuzina din „Dulgheri, înălțați grinda acoperișului”. În nuvela lui Salinger, Seymour Glass dispare chiar în ziua nunții, iar fratele său, Buddy, pleacă într-o mașină plină de invitați care îi comentează absența. Printre ei se află un cuplu gălăgios și un bătrânel surdo-mut, unchiul miresei.
Personajul Salinger din cartea lui Andrei seamănă izbitor cu Seymour din „Dulgheri...”. Un geniu neînțeles, o forță spirituală care se luptă cu propriii demoni și cu lumea din jur. Deși absent fizic, S. este un centru de greutate al ambelor povești, văzut prin ochii atenți ai naratorului Andrei, respectiv Buddy.
Cursanții lui Andrei sunt, la rândul lor, pasageri ai limuzinei din „Dulgheri…”. Sunt oameni curioși, indignați, dornici să demonteze mitul și să afle adevărul din jurul enigmaticului personaj. Și chiar dacă naratorul îl cunoaște pe S. cel mai bine dintre toți, caută să-i înțeleagă absența. De ce a dispărut? Ce semnifică gestul lui?
S. rămâne învăluit în mister până la sfârșit. Un mister pe care eu, cititorul, pasager tăcut pe bancheta din spate, nu-l conștientizez în totalitate. Nu aud mare lucru, nu am o voce să mă exprim și nu știu încotro mergem. Doar tac, zâmbesc și înțeleg totul.
Personajul Salinger din cartea lui Andrei seamănă izbitor cu Seymour din „Dulgheri...”. Un geniu neînțeles, o forță spirituală care se luptă cu propriii demoni și cu lumea din jur. Deși absent fizic, S. este un centru de greutate al ambelor povești, văzut prin ochii atenți ai naratorului Andrei, respectiv Buddy.
Cursanții lui Andrei sunt, la rândul lor, pasageri ai limuzinei din „Dulgheri…”. Sunt oameni curioși, indignați, dornici să demonteze mitul și să afle adevărul din jurul enigmaticului personaj. Și chiar dacă naratorul îl cunoaște pe S. cel mai bine dintre toți, caută să-i înțeleagă absența. De ce a dispărut? Ce semnifică gestul lui?
S. rămâne învăluit în mister până la sfârșit. Un mister pe care eu, cititorul, pasager tăcut pe bancheta din spate, nu-l conștientizez în totalitate. Nu aud mare lucru, nu am o voce să mă exprim și nu știu încotro mergem. Doar tac, zâmbesc și înțeleg totul.
March 10, 2026
Fiind un cititor fidel al cărților sale pot afirma fără teama de a greși că acesta a dezvoltat cel puțin două obsesii culturale din sfera literaturii universale, mai exact din cea a literaturii americane: J. D. Salinger și Richard Brautigan. O primă realizare provocată de obsesia pentru J. D. Salinger a fost obținerea titlului de doctor în filologie cu teza, Portret al artistului in absentia: J.D. Salinger, o monografie, publicată în volum în 2015, la editura Universității de Vest. A urmat apoi volumul de proză scurtă, Superman vs. Salinger, apărut în 2018 la editura Paralela 45. Și când credeam că a fost doar o pasiune trecătoare, înlocuită cu cea pentru Richard Brautigan, manifestată atât prin traducerea antologiei poetice, Ilustrată din Chinatown, apărută tot la editura Paralela 45 și tot în 2018, cât și prin volumul hibrid, Biblioteca Brautigan (un documentar), apărut în 2021, la Casa de Pariuri Literare, iată că Andrei Mocuța revine la dragostea sa dintâi, la prima sa obsesie literară, la J. D. Salinger, publicând în anul 2025, romanul Salinger și fata cu părul roșcat, la editura Polirom, în colecția Ego Proză. Asupra acestui din urmă roman mă voi apleca și eu în cele ce urmează.
Punctul de plecare al noului roman semnat de Andrei Mocuța îl constituie un episod ce ar putea foarte bine să fie unul autobiografic, sau cel puțin inspirat din realitate, și anume „clauza” de a susține timp de un semestru, un seminar despre J.D. Salinger, unui grup eterogen de studenți, ca parte componentă din demersul său academic de a-și lua doctoratul în filologie, seminar la care o cunoaște și pe fata cu părul roșcat, Simona, de care se îndrăgostește instantaneu, urmând să dezvolte o frumoasă poveste de dragoste cu aceasta.
Punctul de plecare al noului roman semnat de Andrei Mocuța îl constituie un episod ce ar putea foarte bine să fie unul autobiografic, sau cel puțin inspirat din realitate, și anume „clauza” de a susține timp de un semestru, un seminar despre J.D. Salinger, unui grup eterogen de studenți, ca parte componentă din demersul său academic de a-și lua doctoratul în filologie, seminar la care o cunoaște și pe fata cu părul roșcat, Simona, de care se îndrăgostește instantaneu, urmând să dezvolte o frumoasă poveste de dragoste cu aceasta.
March 31, 2026
Recunosc, am cumpărat cartea atrasă de titlu, intrigată mai corect fie spus. Și bine am făcut. Mi-a plăcut, a curs, cum spun eu când ceva îmi place și citesc ca pe apă, nu știu de unde vine expresia, dar acum mă duc să reiau Veghea în lanul cu secară. Din altă perspectivă.
December 15, 2025
„Salinger, my dearest friends, este considerat un autor canonic al literaturii americane de secol XX, în special datorită romanului său influent De veghe în lanul de secară (The Catcher in the Rye), bla-bla-bla…” Introducerea de la Litere, rostită de profesorul Chevereșan, îmi sună în cap și acum, de parcă mâine dimineață ar începe sesiunea. Ce vremuri!
Pe atunci însă nu reușea nimeni să ne „prindă” din prima cu texte de-astea. Știam noi cine era Salinger. În capetele noastre, Salinger era un tip șmecher; Holden era un plângăcios; palpam chestii gen criză de identitate, anxietate adolescentină; pronunțam „clasici!” cu ton plictisit, de parcă am fi spus „mde, poveri!” Eram imună la Catcher. Dar în scurt timp am ajuns să-l iubesc. Și să fac cartea aia ferfeniță, prin recitire și recitire și... Apoi am uitat, că așa e omul, dacă nu repetă, uită.
Ca o mică piedică în calea uitării însă (apropo, și voi scriați chestia asta pe sonete, într-a douășpea?), a apărut romanul lui Andrei Mocuța: „Salinger și fata cu părul roșcat”. Vai, zic, oare ce-o fi chestia asta?
Nu știți, deci, mă simt datoare să vă spun: omul ăsta - Andrei Mocuța, adică - e un mic geniu! A luat o teză de doctorat - pe-a lui, normal, doar e om serios! - și a transformat-o într-un roman. Mai exact, a transformat-o într-un demers literar de excepție, încât mai că nu-ți vine să crezi că dintr-o teză de doctorat (doar știm cu toții cât de „funny” pot fi ele, ce mai, alertă de nivel maxim de plictiseală) poate ieși o carte de calibrul acesta. Ideea mi s-a părut excelentă, iar rezultatul, „Salinger și fata cu părul roșcat”, m-a uns la suflet prin frumusețea scriiturii, prin labirintul literar Salingerian în care m-a (re)introdus, prin personajele inedite, Natașa, Veliar etc., aflate într-un continuu debate literar, prin…
Mă gândeam, în timp ce citeam, la dificultatea scrierii unui asemenea roman. Ca să priceapă toată lumea, e ca și cum ai face „Titanic” dintr-un manual de mecanică auto. Adică, dintr-o lucrare științifică, plină de rotițe, bobinuțe, racorduri flexibile, căpăcele și mai șiu eu ce, să faci o poveste complexă, care te prinde și nu te (mai) lasă. O poveste care te face să te simți deștept (înțelegându-l pe Salinger), fără să depui efort. Zero efort, 100% intelectual.
Cartea nu e o biografie. O, nu. Mocuța a reușit să creeze mister din… misterul lui Salinger. Iar chestia asta m-a inspirat. M-a făcut să-mi fie dor de el. Știți ce-am fost în stare să fac? Am răsturnat vreo două rafturi cu cărți, căutându-mi lucrarea de disertație (dadada, asta m-a făcut cartea lui Andrei să fac!). Și am găsit-o: „False friends and other language traps”. Hm… Ia s-o fac roman, zic!
M-am dezumflat repede însă. 🙂
Cine ar putea fi protagonistul? Ar putea exista oare un triunghi amoros între Library (bibliotecă) și Librărie (librărie)? Sau poate un detectiv cinic pe nume Anvelopă, aka Envelope, luptând împotriva confuziilor semantice din România? N-ar merge. Hahaha… ce prostii îmi mai pot trece prin bibilică!
În orice caz, revin și zic: ideea lui Mocuța e unică și funcționează de minune pentru subiectul Salinger. M-a prins. Am terminat cartea, iar acum am o poftă nebună să-l recitesc pe bunicul J.D. Am scos de la naftalină singura mea ediție din The Catcher, una veche, de prin '80, toamna. Mă apuc de ea cât de curând, cu o privire proaspătă, datorită Fetei cu părul roșcat. Great job, Andrei!
Cu alte cuvinte, dacă vreți să vedeți cum arată un doctorat care nu zace prin nu știu ce fund de sertar, căutați cartea lui Mocuța! E o lectură care merită. (Am auzit că e și la reducere ziele astea!)
Oare voi pe cine ați „romanța" din programa academică? Eu aș vota pentru un thriller despre utilizarea corectă a virgulei. Moartea prin subordonare! 😊
Vezi, Andrei, ce probleme îmi faci?
P.S. Aș fi scris o recenzie după toate canoanele, dar, la lansarea romanului, doamna Lucia Cuciureanu a devăluit că a pregătit o cronică by the book, așa că mie îmi rămân, iată, senzațiile; senzațiile cărora tocmai le dau „share”. Desigur, voi puteți să le dați „like” și „share”.
Felicitări, Andrei! Cred că în materie de literatură ești capabil să faci focul inclusiv sub apă.
#Polirom
#RecenzieDePlăcere
#CărțiCuGust
Pe atunci însă nu reușea nimeni să ne „prindă” din prima cu texte de-astea. Știam noi cine era Salinger. În capetele noastre, Salinger era un tip șmecher; Holden era un plângăcios; palpam chestii gen criză de identitate, anxietate adolescentină; pronunțam „clasici!” cu ton plictisit, de parcă am fi spus „mde, poveri!” Eram imună la Catcher. Dar în scurt timp am ajuns să-l iubesc. Și să fac cartea aia ferfeniță, prin recitire și recitire și... Apoi am uitat, că așa e omul, dacă nu repetă, uită.
Ca o mică piedică în calea uitării însă (apropo, și voi scriați chestia asta pe sonete, într-a douășpea?), a apărut romanul lui Andrei Mocuța: „Salinger și fata cu părul roșcat”. Vai, zic, oare ce-o fi chestia asta?
Nu știți, deci, mă simt datoare să vă spun: omul ăsta - Andrei Mocuța, adică - e un mic geniu! A luat o teză de doctorat - pe-a lui, normal, doar e om serios! - și a transformat-o într-un roman. Mai exact, a transformat-o într-un demers literar de excepție, încât mai că nu-ți vine să crezi că dintr-o teză de doctorat (doar știm cu toții cât de „funny” pot fi ele, ce mai, alertă de nivel maxim de plictiseală) poate ieși o carte de calibrul acesta. Ideea mi s-a părut excelentă, iar rezultatul, „Salinger și fata cu părul roșcat”, m-a uns la suflet prin frumusețea scriiturii, prin labirintul literar Salingerian în care m-a (re)introdus, prin personajele inedite, Natașa, Veliar etc., aflate într-un continuu debate literar, prin…
Mă gândeam, în timp ce citeam, la dificultatea scrierii unui asemenea roman. Ca să priceapă toată lumea, e ca și cum ai face „Titanic” dintr-un manual de mecanică auto. Adică, dintr-o lucrare științifică, plină de rotițe, bobinuțe, racorduri flexibile, căpăcele și mai șiu eu ce, să faci o poveste complexă, care te prinde și nu te (mai) lasă. O poveste care te face să te simți deștept (înțelegându-l pe Salinger), fără să depui efort. Zero efort, 100% intelectual.
Cartea nu e o biografie. O, nu. Mocuța a reușit să creeze mister din… misterul lui Salinger. Iar chestia asta m-a inspirat. M-a făcut să-mi fie dor de el. Știți ce-am fost în stare să fac? Am răsturnat vreo două rafturi cu cărți, căutându-mi lucrarea de disertație (dadada, asta m-a făcut cartea lui Andrei să fac!). Și am găsit-o: „False friends and other language traps”. Hm… Ia s-o fac roman, zic!
M-am dezumflat repede însă. 🙂
Cine ar putea fi protagonistul? Ar putea exista oare un triunghi amoros între Library (bibliotecă) și Librărie (librărie)? Sau poate un detectiv cinic pe nume Anvelopă, aka Envelope, luptând împotriva confuziilor semantice din România? N-ar merge. Hahaha… ce prostii îmi mai pot trece prin bibilică!
În orice caz, revin și zic: ideea lui Mocuța e unică și funcționează de minune pentru subiectul Salinger. M-a prins. Am terminat cartea, iar acum am o poftă nebună să-l recitesc pe bunicul J.D. Am scos de la naftalină singura mea ediție din The Catcher, una veche, de prin '80, toamna. Mă apuc de ea cât de curând, cu o privire proaspătă, datorită Fetei cu părul roșcat. Great job, Andrei!
Cu alte cuvinte, dacă vreți să vedeți cum arată un doctorat care nu zace prin nu știu ce fund de sertar, căutați cartea lui Mocuța! E o lectură care merită. (Am auzit că e și la reducere ziele astea!)
Oare voi pe cine ați „romanța" din programa academică? Eu aș vota pentru un thriller despre utilizarea corectă a virgulei. Moartea prin subordonare! 😊
Vezi, Andrei, ce probleme îmi faci?
P.S. Aș fi scris o recenzie după toate canoanele, dar, la lansarea romanului, doamna Lucia Cuciureanu a devăluit că a pregătit o cronică by the book, așa că mie îmi rămân, iată, senzațiile; senzațiile cărora tocmai le dau „share”. Desigur, voi puteți să le dați „like” și „share”.
Felicitări, Andrei! Cred că în materie de literatură ești capabil să faci focul inclusiv sub apă.
#Polirom
#RecenzieDePlăcere
#CărțiCuGust
February 23, 2026
Îmi plăcuse mult Transfer și tot dădeam târcoale acestei cărți. Auzisem de ea, o semnalasem pe aici… dar parcă simțeam că „nu e de nasul meu”. Ce J. D. Salinger... Vag îmi aminteam că trecusem prin De veghe în lanul de secară acum câțiva ani, nu la timpul lui citit.
Dar m-am nimerit la lansarea de la Bookfest și am aflat mai multe despre carte, mai bine zis despre castelul de cărți din carte. Suna tare intrigant.
În Transfer mă purtase prin Viena, pentru care am un atașament personal, și mă aruncase în brațele Florenței. Nu ajunsesem încă acolo, dar ulterior, când am ajuns, mi-am adus aminte de atmosfera din carte… iar pentru mine asta înseamnă o carte care contează: faptul că păstrez astfel de detalii.
Transfer a fost o carte-omagiu, eu așa am simțit-o: „Un omagiu care nu este îndreptat numai către o singură persoană, ci este un omagiu pentru anumite repere care am presupus eu că stau și au stat la baza omului și scriitorului Andrei Mocuța.”
Cartea de acum este mai mult decât un omagiu: este o reverență și, în același timp, o declarație de dragoste. O funie cu două fire, foarte frumos împletită. Vă las pe voi să descoperiți către cine duc cele două fire.
Of, iar am căzut în șanț cu prezentarea. Revin.
Cartea a fost ca o intrare prin alunecare: 30 de pagini și… jap! Jos cu mine. „Unde te crezi?” — așa mi-a zis cartea. Treci la Salinger, nu scapi! Așa am făcut.
Dar înainte de asta, căutând un pic despre povestea autorului, care mă ațâța din carte și mă provoca să aflu cât e informație reală și cât ficțiune, am dat de filmul Rebelul din lanul de secară, fain. Vi-l recomand. Apoi, hai cu De veghe în lanul de secară — altă belea.
L-am început vineri seara după film și nu l-am lăsat toată sâmbăta, până nu l-am dus pe Holden Caulfield acasă.
Apoi, iar, la cartea lui Andrei Mocuța… dar tot nu am scăpat. Am început și Nouă povestiri… pur și simplu, cartea te împinge să procedezi așa.
Cam asta am pățit: am pornit să citesc o carte și aproape am dărâmat raftul cu Salinger. 🙂 Partea mișto este că acesta este doar unul dintre fire. Este îmbibat cu feromonii salingerieni care dau adicție… dar al doilea fir este foarte fain croit și are meritul de a transforma un omagiu, o pasiune, o stare pe care, în mod cert, Andrei Mocuța o are tatuată pe interior — deci definitiv — într-o carte interesantă, care te ține în priză, într-o poveste frumoasă.
Și totul se întâmplă țopăind pe o grămadă de registre: biografie, ficțiune, limbaj colocvial, eseu, filozofie.
Pe scurt: un profesor — nu e profesor, este îndrăgostit. Nu de Salinger și de Salinger, dar de el „se tratase” în timp. Te duce la un curs, unul mai neconvențional. Te ia de mânuță și te poartă prin lumea lui literară și prin universul său, dar nu e singur; construiește niște personaje cu care s-a luptat ani în șir și cărora „le face dreptate” în această carte, lăsând cititorul să „judece”.
Și se mai și îndrăgostește, v-am spus, da? Mai pleacă și în America după Salinger.
V-am amețit, da? Bun… așa trebuie.
Acum, dacă ați rămas până la final, ia să vedeți una bună: pe finalul cărții dau de un personaj, „Feri bácsi”. Zic: hopa! Dăm a doua și citim domol. Asta pentru că mi-a rămas pe interior un personaj cu numele acesta, unul care mi-a plăcut mult de la Bogdan Munteanu, dar pe care trebuie „să-l cert” că l-a abandonat așa de repede în volumul său… și pe care speram, într-un mod ciudat, să-l regăsesc în această carte.
Ardeleni amândoi fiind, am sperat :)… Dar nu a fost așa. Și personajul lui Andrei Mocuța este și el unul foarte interesant și important în construcția capitolului, dar diferit de cel pe care-l mai întâlnisem. 🙂 Mi-a plăcut mult pasajul; să-l căutați.
Aoleu… iar am făcut-o. Lungă rău. Scuze. Căutați cartea. 😉
Dar m-am nimerit la lansarea de la Bookfest și am aflat mai multe despre carte, mai bine zis despre castelul de cărți din carte. Suna tare intrigant.
În Transfer mă purtase prin Viena, pentru care am un atașament personal, și mă aruncase în brațele Florenței. Nu ajunsesem încă acolo, dar ulterior, când am ajuns, mi-am adus aminte de atmosfera din carte… iar pentru mine asta înseamnă o carte care contează: faptul că păstrez astfel de detalii.
Transfer a fost o carte-omagiu, eu așa am simțit-o: „Un omagiu care nu este îndreptat numai către o singură persoană, ci este un omagiu pentru anumite repere care am presupus eu că stau și au stat la baza omului și scriitorului Andrei Mocuța.”
Cartea de acum este mai mult decât un omagiu: este o reverență și, în același timp, o declarație de dragoste. O funie cu două fire, foarte frumos împletită. Vă las pe voi să descoperiți către cine duc cele două fire.
Of, iar am căzut în șanț cu prezentarea. Revin.
Cartea a fost ca o intrare prin alunecare: 30 de pagini și… jap! Jos cu mine. „Unde te crezi?” — așa mi-a zis cartea. Treci la Salinger, nu scapi! Așa am făcut.
Dar înainte de asta, căutând un pic despre povestea autorului, care mă ațâța din carte și mă provoca să aflu cât e informație reală și cât ficțiune, am dat de filmul Rebelul din lanul de secară, fain. Vi-l recomand. Apoi, hai cu De veghe în lanul de secară — altă belea.
L-am început vineri seara după film și nu l-am lăsat toată sâmbăta, până nu l-am dus pe Holden Caulfield acasă.
Apoi, iar, la cartea lui Andrei Mocuța… dar tot nu am scăpat. Am început și Nouă povestiri… pur și simplu, cartea te împinge să procedezi așa.
Cam asta am pățit: am pornit să citesc o carte și aproape am dărâmat raftul cu Salinger. 🙂 Partea mișto este că acesta este doar unul dintre fire. Este îmbibat cu feromonii salingerieni care dau adicție… dar al doilea fir este foarte fain croit și are meritul de a transforma un omagiu, o pasiune, o stare pe care, în mod cert, Andrei Mocuța o are tatuată pe interior — deci definitiv — într-o carte interesantă, care te ține în priză, într-o poveste frumoasă.
Și totul se întâmplă țopăind pe o grămadă de registre: biografie, ficțiune, limbaj colocvial, eseu, filozofie.
Pe scurt: un profesor — nu e profesor, este îndrăgostit. Nu de Salinger și de Salinger, dar de el „se tratase” în timp. Te duce la un curs, unul mai neconvențional. Te ia de mânuță și te poartă prin lumea lui literară și prin universul său, dar nu e singur; construiește niște personaje cu care s-a luptat ani în șir și cărora „le face dreptate” în această carte, lăsând cititorul să „judece”.
Și se mai și îndrăgostește, v-am spus, da? Mai pleacă și în America după Salinger.
V-am amețit, da? Bun… așa trebuie.
Acum, dacă ați rămas până la final, ia să vedeți una bună: pe finalul cărții dau de un personaj, „Feri bácsi”. Zic: hopa! Dăm a doua și citim domol. Asta pentru că mi-a rămas pe interior un personaj cu numele acesta, unul care mi-a plăcut mult de la Bogdan Munteanu, dar pe care trebuie „să-l cert” că l-a abandonat așa de repede în volumul său… și pe care speram, într-un mod ciudat, să-l regăsesc în această carte.
Ardeleni amândoi fiind, am sperat :)… Dar nu a fost așa. Și personajul lui Andrei Mocuța este și el unul foarte interesant și important în construcția capitolului, dar diferit de cel pe care-l mai întâlnisem. 🙂 Mi-a plăcut mult pasajul; să-l căutați.
Aoleu… iar am făcut-o. Lungă rău. Scuze. Căutați cartea. 😉
March 7, 2026
Ce-mi place la Andrei Mocuta e ca nu se repeta, nici ca stil, nici ca subiecte abordate. Cartea asta e una din preferatele mele (pe langa Povestiri din adanci tinereti). M-a prins povestea, personajele diverse prezentate cu ironie, pana si pasajele din teza de doctorat despre Salinger pe care ma pregateam sa le sar, dar nu a fost cazul. Si nostalgia salii 420 de la UVT.
Displaying 1 - 9 of 9 reviews