What do you think?
Rate this book
Ceilalți
Bucureștii nu sunt București. Alexandru Robe nu locuiește în cartierul celor bogați (Dorobanți). Sau locuiește? Prieteni are: câțiva. De-o vârstă cu el. Ce vârstă? Întrebați-l. S-ar putea să nu vă răspundă. Discreția îl caracterizează; la fel, prudența în conversații publice. Femeile din viața lui? E posibil să nu-l iubească pe cât ni se spune. Mai mult? Mai puțin? Știți jocul cu petalele smulse și azvârlite în vânt? Până rămâne una singură? Ghiciți care...
Alexandru Robe nu este Alexandru Robe.
Neurolog? Psiholog? Profesor? Doctor? Impostor?
Vrei să găsești răspunsul, nu-i așa?
„Să fie Ceilalți un Urmuz mai întins? Nu, căci epica are continuitate, numai că, totodată, plot-ul e disrupt, fracturat, încărcat de trimiteri la mituri, la benzi desenate, la textele de aventuri ale copilăriei, de la Cireșarii până la Jules Verne, ba chiar și la Ion Manolescu. Mai puțin fantastic decât Buzzatti, cu o baie de emoții mai ponderate decât la Kafka, dublate de o babilonie stilistică ce tinde către Jarry, Ceilalți e mâța textuală a lui Schrödinger: un text-incertitudine, populat cu personaje ițite din magma balcanică.
Deși relatează patru povești de dragoste, Ceilalți nu e un roman de dragoste, ci un text fantastic-absurd. Nimic nu e sigur, totul e instabil, iar dibăcia autorului e că, de la plot și personaje până la stilul ce amintește ici-colo de Céline, romanul e egal cu sine însuși, e coerent în dezordinea lui.
Un haos bine temperat. O lectură de asediu, complicată, cronofagă; te sleiește intelectual, dar îți face un cadou: n-ai cum s-o uiți.“ (Florin Chirculescu)
„După 19 ani, Alexandru Robe se întoarce. Pardon, Ion Manolescu. Adică Ion Manolescu se întoarce (un mic Derapaj). Nu că ar fi plecat vreo clipă din ficțiune; în tot timpul acesta, a scris ce țineți în mână și-i aduce acum pe Ceilalți în literatura română contemporană. Care, îndrăznesc să spun, nu va mai arăta niciodată la fel după momentul acesta. Dacă sintagma n-ar fi fost golită de sens în ultima vreme, aș fi zis că aveți în față un veritabil eveniment editorial. Așa, însă, zic doar că e un spectacol literar da capo al (pseudo-)fine. Că veți (re)găsi în Ceilalți și umor, și situații-limită; și sarcasm, și erotism; și benzi desenate, și mistere; și istorie, și conspirații; și mistificări, și revelații; și tehnologie, și povești de dragoste; și absurd, și muzici; și personaje memorabile, și călătorii inedite; și stranietăți, și sincronicități; și fraze insuportabil de frumoase, și mitologii; și echilibru stilistic, și lume multidimensională; și legende urbane, și multiple paliere de lectură; și povești ca-n 1001 de nopți, și fracturi; și tot așa, da. Pentru că Ceilalți este o lume întreagă. Și un pic în plus. Pentru că Ion Manolescu e – o demonstrează – un virtuos într-ale literaturii.“ (Eli Bădică, coordonatoarea imprintului n’autor)
Alexandru Robe nu este Alexandru Robe.
Neurolog? Psiholog? Profesor? Doctor? Impostor?
Vrei să găsești răspunsul, nu-i așa?
„Să fie Ceilalți un Urmuz mai întins? Nu, căci epica are continuitate, numai că, totodată, plot-ul e disrupt, fracturat, încărcat de trimiteri la mituri, la benzi desenate, la textele de aventuri ale copilăriei, de la Cireșarii până la Jules Verne, ba chiar și la Ion Manolescu. Mai puțin fantastic decât Buzzatti, cu o baie de emoții mai ponderate decât la Kafka, dublate de o babilonie stilistică ce tinde către Jarry, Ceilalți e mâța textuală a lui Schrödinger: un text-incertitudine, populat cu personaje ițite din magma balcanică.
Deși relatează patru povești de dragoste, Ceilalți nu e un roman de dragoste, ci un text fantastic-absurd. Nimic nu e sigur, totul e instabil, iar dibăcia autorului e că, de la plot și personaje până la stilul ce amintește ici-colo de Céline, romanul e egal cu sine însuși, e coerent în dezordinea lui.
Un haos bine temperat. O lectură de asediu, complicată, cronofagă; te sleiește intelectual, dar îți face un cadou: n-ai cum s-o uiți.“ (Florin Chirculescu)
„După 19 ani, Alexandru Robe se întoarce. Pardon, Ion Manolescu. Adică Ion Manolescu se întoarce (un mic Derapaj). Nu că ar fi plecat vreo clipă din ficțiune; în tot timpul acesta, a scris ce țineți în mână și-i aduce acum pe Ceilalți în literatura română contemporană. Care, îndrăznesc să spun, nu va mai arăta niciodată la fel după momentul acesta. Dacă sintagma n-ar fi fost golită de sens în ultima vreme, aș fi zis că aveți în față un veritabil eveniment editorial. Așa, însă, zic doar că e un spectacol literar da capo al (pseudo-)fine. Că veți (re)găsi în Ceilalți și umor, și situații-limită; și sarcasm, și erotism; și benzi desenate, și mistere; și istorie, și conspirații; și mistificări, și revelații; și tehnologie, și povești de dragoste; și absurd, și muzici; și personaje memorabile, și călătorii inedite; și stranietăți, și sincronicități; și fraze insuportabil de frumoase, și mitologii; și echilibru stilistic, și lume multidimensională; și legende urbane, și multiple paliere de lectură; și povești ca-n 1001 de nopți, și fracturi; și tot așa, da. Pentru că Ceilalți este o lume întreagă. Și un pic în plus. Pentru că Ion Manolescu e – o demonstrează – un virtuos într-ale literaturii.“ (Eli Bădică, coordonatoarea imprintului n’autor)
880 pages, Paperback
Published May 29, 2025
8 people are currently reading
29 people want to read
About the author
Ion Manolescu
10 books2 followersIon Manolescu (n. 15 aprilie 1968) este scriitor și conferențiar doctor la Facultatea de Litere a Universității din București. Când nu predă literatură română (secolele 20 și 21), dezbate cu studenții ultimele noutăți din cultura cyber și neuroștiințele cognitive. Pasionat de benzi desenate, îi are în bibliotecă pe Frank Miller și Enrique Breccia lângă Rebreanu și Roberto Bolaño. În timpul liber? Îl găsiți la sala de lectură. Serios? Nici vorbă! E când în munții Leaota, când la schi pe ghețarii din Tirol. Seriale preferate? Black Mirror, Altered Carbon, Dark. DJ-ul favorit? Armin van Buuren (trance-ul e noul baroc muzical). Volume teoretice publicate? Despre hipertexte, videologie, canonul benzii desenate. Prozator? Titlurile sunt pe Wiki. Romane în curs de apariție? Deschideți o pagină la întâmplare… Citiți… Ați dat de ceilalți?
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 3 of 3 reviews
October 4, 2025
citEști „Ceilalți” de Ion Manolescu: Main character energy
„Bucuresci 1927 scrie pe vanele și capacele ruginite. Uniunea Europeană, România, 2024 anunță Google Minds (pardon, Maps). Pe cine să crezi?” Ion Manolescu, „Ceilalți”, Nemira, 2025
https://www.youtube.com/watch?v=igdAL...
Știi cum formulează orice platformă de socializare ceva ce ar ține de main character energy. Ce e personaj principal și ce e poveste rămâne să descoperi și când deschizi romanul ”Ceilalți” de Ion Manolescu. Povestea poate începe la oricare din cele aproape 900 de pagini ale cărții. Dar cine spune toate lucrurile acelea e o discuție pe care o poți face de la un paragraf la altul. Doar ce te gândești la un autor și te trezești că este pomenit în carte. Într-o lume în care dai în fiecare zi peste câte cineva dispus să îți spună cum se spune o poveste, aici ai o carte în care se pune problema refugiului în poveștile care țin să te spună. Și chiar așa, poți să înveți cum să nu te mai deruteze poveștile care vor să te tot ducă în altă direcție decât ar merge povestea ta. Dar dacă ai exersa cum să le înveți pe toate aceste povești derapante cum să puncteze tocmai direcția ta? Și când, dacă nu în seria de recomandări citEști dedicată în luna iulie cărților care îți oferă o imagine a ceea ce ar ține de avangarde azi.
„Mașina asta aduce laolaltă fâșii de spațiu-timp. Le extrage din multivers și le încastrează în gânduri.” p.870 Ion Manolescu, „Ceilalți”, Editura NEMIRA , 2025
„Bucuresci 1927 scrie pe vanele și capacele ruginite. Uniunea Europeană, România, 2024 anunță Google Minds (pardon, Maps). Pe cine să crezi?” Ion Manolescu, „Ceilalți”, Nemira, 2025
https://www.youtube.com/watch?v=igdAL...
Știi cum formulează orice platformă de socializare ceva ce ar ține de main character energy. Ce e personaj principal și ce e poveste rămâne să descoperi și când deschizi romanul ”Ceilalți” de Ion Manolescu. Povestea poate începe la oricare din cele aproape 900 de pagini ale cărții. Dar cine spune toate lucrurile acelea e o discuție pe care o poți face de la un paragraf la altul. Doar ce te gândești la un autor și te trezești că este pomenit în carte. Într-o lume în care dai în fiecare zi peste câte cineva dispus să îți spună cum se spune o poveste, aici ai o carte în care se pune problema refugiului în poveștile care țin să te spună. Și chiar așa, poți să înveți cum să nu te mai deruteze poveștile care vor să te tot ducă în altă direcție decât ar merge povestea ta. Dar dacă ai exersa cum să le înveți pe toate aceste povești derapante cum să puncteze tocmai direcția ta? Și când, dacă nu în seria de recomandări citEști dedicată în luna iulie cărților care îți oferă o imagine a ceea ce ar ține de avangarde azi.
„Mașina asta aduce laolaltă fâșii de spațiu-timp. Le extrage din multivers și le încastrează în gânduri.” p.870 Ion Manolescu, „Ceilalți”, Editura NEMIRA , 2025
January 3, 2026
Of, of, măi, măi... și se mai miră lumea că românii nu citește. Nu mai citește nimeni în România, dom’le. Ce să citească? Aiureli intelectuale ca post-fața acestei cărți? Cică „romanul este egal cu sine însuși”. Ce? Hai să mai scriu asta o dată dar mai încet. Romanul. Este. Egal. Cu. Sine. Însuși. Ah... Da. Are sens. Not.
Dar să ne revenim un pic. Cartea nu e rea. Deloc. Cel puțin nu ultimele 450 de pagini. Subiectul, scriitura, tonul, structura... Mișto. Primele 350 de pagini în schimb... Sau poate nu am înțeles eu nimic. Că nimic nu e ceea ce pare în orașul ăsta. Și poate personajele din Ceilalți nu aleargă după un aparat de schimbat gânduri ci după filmul ăla făcut de James Incandenza... sau poate aleargă să se adăpostească de bombele incendiare care cad peste Dresda lângă Billy Pilgrim, sau poate sunt doar martorii lui Frank și ai Wild Years ai lui cântați într-o cheie minoră nu ca speed tranceul. Sau doar încearcă să iasă din caseta grafică și să se ia la trântă cu Pif, Hercule și Wonder Woman... Mama dracu știe? Oare Ion știe? Mergem să-l vizităm la facultate să-l întrebăm de sănătate? Să intrăm prin spate, să-l întrebăm de cele patru psihopate. Să ne pună creierul în aparat lângă un perete ranforsat. Să-mi citească-n neuron ca io-s poate un filfizon care nu-nțelege că post-post-modernismul ca Sfârșitul Lumii care vine în România la specializare, cumpără și citește cartea asta tot pentru specializare.
Mi-a plăcut. Mai vreau. 4.5 stele.
Dar să ne revenim un pic. Cartea nu e rea. Deloc. Cel puțin nu ultimele 450 de pagini. Subiectul, scriitura, tonul, structura... Mișto. Primele 350 de pagini în schimb... Sau poate nu am înțeles eu nimic. Că nimic nu e ceea ce pare în orașul ăsta. Și poate personajele din Ceilalți nu aleargă după un aparat de schimbat gânduri ci după filmul ăla făcut de James Incandenza... sau poate aleargă să se adăpostească de bombele incendiare care cad peste Dresda lângă Billy Pilgrim, sau poate sunt doar martorii lui Frank și ai Wild Years ai lui cântați într-o cheie minoră nu ca speed tranceul. Sau doar încearcă să iasă din caseta grafică și să se ia la trântă cu Pif, Hercule și Wonder Woman... Mama dracu știe? Oare Ion știe? Mergem să-l vizităm la facultate să-l întrebăm de sănătate? Să intrăm prin spate, să-l întrebăm de cele patru psihopate. Să ne pună creierul în aparat lângă un perete ranforsat. Să-mi citească-n neuron ca io-s poate un filfizon care nu-nțelege că post-post-modernismul ca Sfârșitul Lumii care vine în România la specializare, cumpără și citește cartea asta tot pentru specializare.
Mi-a plăcut. Mai vreau. 4.5 stele.
December 16, 2025
Ceilalți de Ion Manolescu este o carte rară, cum nu prea găsești (și, mai ales, citești). Poate fi cu greu categorisită ca roman pentru că în mod sigur nu respectă multe definiții ale acestuia cu toate că, la număr de pagini, o face brio la cele aproape 900 cu font mediu și format de ceaslov. Textul m-a lăsat îndoit. Practic este vorba de încercarea unui personaj de a NU spune o poveste coerentă, adevărată în planul narativ, romanesc. Și reușește. Avem o Șeherezadă care în loc să adoarmă sultanul cu povești îl ține treaz cu minciuni care se schimbă subtil dar constant. Conținutul cărții e bine scris, personajele sunt vii, stilul plăcut. Prima jumătate a cărții constă din patru povești de dragoste contemporane pline de umor care m-au făcut să uit structura postmodernistă. A doua jumătate a cărții care calchiază un thriller n-a fost la fel de convingătoare însă ce a dezamăgit a fost finalul, dar nu prea avea cum altfel ținând cont de pretenția autorului de la cititor de a intra în jocul de păcălici à la longue.
Displaying 1 - 3 of 3 reviews