Cele mai frumoase secrete nerezolvate din literatura română se afla Sub pecetea tainei . Spre deosebire de „fratele detectiv“ din romanele poliţiste, pentru care „un sâmbure de cireaşă e de ajuns ca să descurce toata treaba“, poliţistul lui Mateiu Caragiale, Conu Rache, povesteşte întâmplări în care la început nu poate, iar la sfârşit nici nu mai vrea să facă lumină. Un roman care are toate atributele trasee bucureştene nocturne, catifelări stilistice, personaje învăluite în melancolie, belle epoque.Întrebarea Unde sunt poliţiştii de caracter de pe la 1898, care au minte, carte şi ţinută? (Iar Mateiu Caragiale nu poate fi bănuit că idealizează realitatea!)
Mateiu Ion Caragiale (Romanian: [maˈtej iˈon karaˈd͡ʒjale]) was a Romanian poet and prose writer, best known for his novel Craii de Curtea-Veche, which portrays the milieu of boyar descendants before and after World War I. Caragiale's style, associated with Symbolism, the Decadent movement of the fin de siècle, and early modernism, was an original element in the Romanian literature of the interwar period. In other late contributions, Caragiale pioneered detective fiction locally, but there is disagreement over whether his work in the field produced a complete narrative or just fragments. The scarcity of writings he left is contrasted by their critical acclaim and a large, mostly posthumous, following, commonly known as mateists.
Also known as an amateur heraldist and graphic artist, the young Caragiale published his works sporadically, seeking instead to impose himself in politics and pursuing a career in the civil service. He was associated with the Conservative-Democratic Party, and then the People's League, and ultimately raised controversy by supporting the Central Powers during their occupation of Romania. He afterwards focused on literature, and, during the late 1920s and early 1930s, published most of his prose texts in the magazine Gândirea.
The illegitimate and rebellious child of influential playwright Ion Luca Caragiale, he was the half-brother of Luca I. Caragiale, an avant-garde poet who died in 1921, and the posthumous son-in-law of author Gheorghe Sion. Mateiu Caragiale was loosely affiliated with Romanian Symbolism, a figure noted for his dandyism, eccentricity and Bohemianism, and, for much of his life, a regular presence in the intellectual circle formed around Casa Capşa restaurant. His associates included the controversial political figure Alexandru Bogdan-Piteşti, cultural animator Mărgărita Miller Verghy, and poet Ion Barbu, who was also one of his most dedicated promoters.
Un detectiv gentleman aflat la o vârstă înaintată îşi povesteşte aventurile acumulate de-a lungul carierei numărând taine ascunse cu un ministru, un guvern căzut, câteva dame şi multe altele. Chiar dacă nu eşti fan al romanelor detective îţi recomand cu călcură această nuvelă. Eu, una, aş fi preferat să fi fost o serie de romane, dar pesemne Caragiale a fost prea ocupat cu dandyism-ul lui.
Mi-a placut atmosfera. M-a intrigat propunerea unui "Sherlock Holmes" roman care considera ca cele mai interesante cazuri pe care le are de povestit sunt cele nerezolvate. Dar pare si cred ca si este o carte neterminata.
mi-a placut mi-au placut descrierile unor strazi din Bucuresti, dar si stilul autorului, precum si micile istorisiri. mare plus a fost si parfumul de epoca.
La final de cariera, Conu Rache incepe sa-si descarce inima si-si povesteste cazurile nefinalizate, ramase in umbra tainei. Din pacate, numai patru. Din pacate, doar doua din ele sunt povestite din cap in coada, celelalte doua ramanand ascunse in imaginatia autorului, cartea nefiind terminata. Limbajul e delicios, te introduce in atmosfera Bucurestiului vechi, ar fi fost o carte adorata. Asa, ramane sa ne imaginam noi, cititorii, cum ar fi putut sa se desfasoare si celelalte cazuri. In concluzie, un mister din scoarta-n scoarta. Avand in vedere ca nu pricepeam ce se intampla, am crezut ca imi lipsesc pagini din carte ( citind-o initial pe kindle), am citit-o in final de 2 ori in 3 zile. Si-am savurat-o de fiecare data.
Bucureștiul de altădată, un București ce se pierde ușor în negura timpului, devenind în final o taină.
Peste toată această pâclă roșie se lasă grea o perdea neagră. Dacă mai sunt pe lume, ce s-au făcut ea și el, nu știu și nu se va afla, cred, niciodată. Sunt lucruri ticluite să rămână pentru totdeauna - de veci - sub pecetea tainei.
what can i say except?? im lazy... this was on my required reading list for winter break. and i finished it on time for once. if you want to consider this to be on time. it's sunday. and i have school on monday! :D im such an amazing student
tbh for a school book this wasn't so bad but still?? it's confused. i didnt understand sh*t. this is a memoir?? i don't know. let me walk you through this book. 1) we meet the main character 2) he starts telling us stories 3) he never stops telling us stories
side note : watch the good place. its kinda good :D
well what can i say?? bad book didnt like it would never read it again if my teacher doesnt ask me.
oh ok stop yelling at me little voice in my head im getting to the good part.
welcome to xeno is not an assho!e 1) i liked some references? is that a good thing? yeah maybe 2) i liked a story, i guess. i dont really know what it was about but pop off petrica !!! 3) i guess that's it
back to normal!! im going to say what i DIDNT like this is the easiest part when im writing a review and i think this is becoming a problem
yk who is felt while reading this book? like this :
the author kept introducing new characters. i had no idea who they were, what they were doing or even if they were doing anything. on top of that, i didnt have a chance to get to know them. by the time i started to realize who this character is, the story is over and we get thrown into a new one.
------------------------------------------------------------------------------ that's it! see you when i finish the rose society <33 i might start listening to the audio book lol
Cartile lui Mateiu Caragiale imi amintesc de lecturile lui Panait Istrati lipsit, insa, de savoarea stilistica, bizantina. Cam ca melodiile acelor formatii de muzica pe care le pot asculta numai doua - trei la rand, dupa aia trebuie sa comut pe altceva. Si, daca ma hotarasc sa mai acult vreodata muzica respectiva, trebuie sa las mult, mult timp intre cele doua auditii.
De când am apucat a ne prelungi şederile afară din Bucureşti, el la Valea Rugului, eu la Sionu, el la crama unde a fost ucisă Sita Gârbu, eu la armanul unde a fost răpus Nicolache Schina, adică de vreo doi ani, nu mi se mai întâmplase până săptămâna trecută să-l întâlnesc pe Teodor, veche cunoştinţă moştenită, conu Rache cum i se zicea în deobşte. L-am găsit la „Carul cu bere”, în partea din stânga a localului, singur la o masă, în fund. Sta cu ochii aproape închişi; pentru cine n-ar fi ştiut că la dânsul ăsta era semnul că atunci cugeta adânc, ar fi crezut că aţipise. înaintea lui se trezea, neîncepută, o halbă, alături de o carte proaspătă cu filele netă-iete: cel din urmă roman detectiv franţuzesc. îi cerui, de cum luai loc lângă dânsul, aşa cum mă poftise, părerea asupra scrierilor de acest soiu, azi atât de răspândite. îl ştiam hârşit în meserie; îmbătrânise în slujba poliţiei, fiind fost mâna dreaptă a câtorva din marii prefecţi de odinioară, de fandoselile şi de ifosele cărora se molipsise oarecum. Deschise un ochiu ca să-mi spuie: „nu le leg”. Şi, după un răstimp, desfă-când pleoapele şi celuilalt: „le împrumut chiar”. Însemna din parte-i, pentru o tipăritură, cea mai grea ocară şi osândă. Lega, mai scump sau mai eftin, după cum îi preţuia cuprinsul, orice carte cumpăra şi nu o împrumuta nimănui, pentru nimic. Strânsese astfel, cam vreo două mii. În tovărăşia lor şi a samovarului, îşi petrecea, în sihăstria lui, la gura sobei, nopţile de iarnă.
<<Și tot vara, potrivindu-se obșteștei dobitocii bucureștene de a se lipsi fiecare de rostul și binele de acasã pentru a merge sã se strâmtoreze, sã mucegãiascã ori sã degere pe scump la vreo sãlbãticie de munte sau de bãi, Gogu Nicolau mergea sã-și petreacã luna de odihnã la Bușteni.>>
Mi s-a parut greu de parcurs din cauza stilului și limbajului. Este evident ca romanul/nuvelele nu au fost finalizate de autor, poate dacă reușea sa termine ar fi fost un scenariu bun de film....
A couple of thoughts - I wish this would have been a completed work, I would have loved a Romanian classic murder mystery to exist. I also wish someone would take on the challenge of completing it or at least writing in this universe - it’s delicious, challenging, totally captivating. If Akunin was able to create a historical mystery that respected the historical facts enough, while being engaging and very readable, I would hope a Romanian author would be able to do the same. Absolutely delightful writing too, which, again, makes me sad this was left unfinished.