Istoricul Keith Hitchins alege anul de grație 1774 ca punct de pornire pentru călătoria sa în istoria românilor pentru că el marchează începutul anevoios al dezvoltării moderne a națiunii române. Volumul de față începe cu anul tratatului de la Kuciuk-Kainargi, din 1774, care a urmat războiului ruso-turc din 1786-1774. Volumul se încheie cu anul 1866, momentul abdicării forțate a lui Alexandru Ioan Cuza, etapa în care România dobândește instituțiile politice și economice cu adevărat moderne și integrate în Europa Occidentală.
Între cele două date, autorul parcurge dificultățile și provocările pe care puterile străine, mai ales imperiile otoman, rusesc și austro-ungar le-au ridicat Principatelor Române și Transilvaniei. Probabil că titlul lucrării, „Românii”, și nu România, cum este numit volumul următor, vine de la faptul că între sfârșitul secolului XVIII și a prima jumătate a secolului XIX, românii nu și-au găsit o identitate comună în accepțiunea modernă și se plasează în vâltoarea intemperiilor istorice ale imperiilor deși treptate sclipiri de naționalism modern transpar în Țara Românească și Moldovala începutul anilor 1800 prin Naum Rîmniceanu pentru care națiunea română era determinată de consanguinitate și religie ortodoxă negând granițele politice din cauza naturii lor temporare.
Separat, autorul se îndreaptă spre soarta românilor din imperiul Habsburgic, urmărind traseul istoric al transilvănenilor, bănățenilor și bucovinenilor în rapoturie lor cu austriecii și ungurii. Aici, ideea națională capătă alte valențe. „În special cel al Bisericii Unite, a fost purtătorul inițial al conștiinței naționale și cel ce a formulat o nouă idee despre națiune, bazată mai curând pe etnie decât pe lege sau reguli de castă.”
Autorul nu neglijează niciun detaliu ce conturează harta istorică a Țărilor Române și românilor din Dubla Monarhie și specifică influența fiecărei perioade, revoluții, tratat de pace odată cu dezvoltarea comunităților românești, adică a construirii societății în jurul satelor, orașelor și târgurilor.
Nu este o lucrare care să te piardă în detalii infinitezimale. Este scrisă cu limpezime și imparțialitate reușeșind să sculpteze în mintea cititorului imaginea trecutului într-un mod care să formeze o imagine despre modul în care societatea românească, împărțită în clase, reușea să facă față atâtor presiuni exterioare ei și cum, până la urmă a reușit, destul de târziu față de țările din vest, să-și găsească o voce comună în alcătui un stat chiar fie și destul de firav.