What do you think?
Rate this book
Jurnalul iubirii si mortii mele cu Osamu Dazai
„Tomie Yamazaki a fost pentru Osamu Dazai nu doar iubită, ci și mamă, prietenă, soră mai mare, secretară, infirmieră, menajeră și curier. Tomie se ocupa de treburile casnice, dar și de tot ce presupunea cariera lui Dazai.
Jurnalul iubirii și morţii mele cu Osamu Dazai reprezintă un document inestimabil despre ultimele luni din viața marelui scriitor japonez, ce oglindește zbuciumul sufletesc al celui pe care Tomie îl numea «Dumnezeul meu preaiubit, neputincios, blând și singuratic» și pasiunea care i-a mistuit pe amândoi până în ultima clipă a vieții.
Publicarea traducerii în limba română a Jurnalului e un dar de neprețuit oferit de editura Alice Books tuturor admiratorilor operei inegalabilului Osamu Dazai.”
Iolanda Prodan
Jurnalul iubirii și morţii mele cu Osamu Dazai reprezintă un document inestimabil despre ultimele luni din viața marelui scriitor japonez, ce oglindește zbuciumul sufletesc al celui pe care Tomie îl numea «Dumnezeul meu preaiubit, neputincios, blând și singuratic» și pasiunea care i-a mistuit pe amândoi până în ultima clipă a vieții.
Publicarea traducerii în limba română a Jurnalului e un dar de neprețuit oferit de editura Alice Books tuturor admiratorilor operei inegalabilului Osamu Dazai.”
Iolanda Prodan
264 pages, Paperback
Published January 1, 2025
2 people are currently reading
28 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 6 of 6 reviews
September 5, 2025
Chiar mi-am dorit să o termin. Nu mai rezistam mult cu femeia asta.
Ca de fiecare dată, privitor la fiecare carte, sunt subiectivă. Citesc în mod subiectiv și judec o carte, o poveste în funcție de filtrul personal prin care văd lumea. Iar filtrul ăsta a fost creat de experiențele, informațiile și emoțiile pe care le-am adunat deja.
Cartea de față am judecat-o prin prisma proprilor convingeri și valori.
Știam cine a fost Tomie Yamazaki pentru Osamu Dazai încă dinainte de a deschide această carte. Da, a fost totul - "Tomie se ocupa de treburile casnice (spăla, călca, gătea, făcea curățenie), dar și tot ce presupunea cariera lui Dazai...", dar în același timp a fost și partenera sa din afara căsătoriei.
Am pornit la drum cu gândul de a nu judeca. Nu sunt "fana" relațiilor extraconjugale, dar cu toate astea pot înțelege motivele și motivațiile, ținând cont și de perioada în care ei au trăit.
Sincer, Tomie a făcut extrem de multe pentru Dazai, atât pe plan profesional, cât și personal. Și niciodată, dar niciodată nu s-a considerat mai presus decât familia lui. Și-a cunoscut și acceptat locul. Îi face asta mai puțin vinovați? Nu. Chiar deloc.
Dazai nu a fost niciodată "ușa de biserică" cu sau fără Tomie în viața lui. De aceea, în majoritatea cazurilor subliniez faptul că iubesc operele, dar nu neapărat autorul. Dazai ar fi fost prea mult pentru mine. Deși, la o adică, cine sunt eu să îl judec. Viața e deja destul de nasoală și fără păreleologi amatori prin preajmă.
Ca de fiecare dată, privitor la fiecare carte, sunt subiectivă. Citesc în mod subiectiv și judec o carte, o poveste în funcție de filtrul personal prin care văd lumea. Iar filtrul ăsta a fost creat de experiențele, informațiile și emoțiile pe care le-am adunat deja.
Cartea de față am judecat-o prin prisma proprilor convingeri și valori.
Știam cine a fost Tomie Yamazaki pentru Osamu Dazai încă dinainte de a deschide această carte. Da, a fost totul - "Tomie se ocupa de treburile casnice (spăla, călca, gătea, făcea curățenie), dar și tot ce presupunea cariera lui Dazai...", dar în același timp a fost și partenera sa din afara căsătoriei.
Am pornit la drum cu gândul de a nu judeca. Nu sunt "fana" relațiilor extraconjugale, dar cu toate astea pot înțelege motivele și motivațiile, ținând cont și de perioada în care ei au trăit.
Sincer, Tomie a făcut extrem de multe pentru Dazai, atât pe plan profesional, cât și personal. Și niciodată, dar niciodată nu s-a considerat mai presus decât familia lui. Și-a cunoscut și acceptat locul. Îi face asta mai puțin vinovați? Nu. Chiar deloc.
Dazai nu a fost niciodată "ușa de biserică" cu sau fără Tomie în viața lui. De aceea, în majoritatea cazurilor subliniez faptul că iubesc operele, dar nu neapărat autorul. Dazai ar fi fost prea mult pentru mine. Deși, la o adică, cine sunt eu să îl judec. Viața e deja destul de nasoală și fără păreleologi amatori prin preajmă.
September 30, 2025
3,5/5
Cred că lui Dazai ideea de a se sinucide îi plăcea mai mult decât chiar să-și ducă planul la îndeplinire.
Cred că lui Dazai ideea de a se sinucide îi plăcea mai mult decât chiar să-și ducă planul la îndeplinire.
December 18, 2025
Ce trebuie să menționez încă de la început e că e o bucurie să știu că acest jurnal a fost tradus pentru prima dată în română - nu în engleză, nu în franceză, ci în română. Felicitări echipei editoriale și traducătoarei.
Citind jurnalul devine tot mai clar că Tomie Yamazaki este, desigur, o femeie a vremurilor ei - o femeie a Japoniei de după al doilea război mondial, care trăia încă în interiorul unor norme patriarhale. Totuși, probabil că nicio normă patriarhală și niciun fel de atașament față de tradiționalism - al oricărei culturi ar fi acela - nu te poate coloniza mental în așa hal încât să îți deturneze viața spre a trăi trup și suflet pentru un bărbat profund lipsit de onestitate, în care e greu să găsești mai mult decât dorința și lupta de a se crea pe sine ca fiind acest personaj complicat, trist, singur, hărțuit de toată lumea și de viață. Naivitate, self-denial, sacrificiu de sine într-o disonanță cognitivă nu puternică, ci copleșitoare - cuvinte cheie pentru „viața și moartea” lui Tomie Yamazaki alături de Osamu Dazai, care, precum au făcut mulți alți scriitori & artiști bărbați cu femeile din viețile lor, a folosit-o atât pe plan personal cât și profesional, acceptând serviciile ei gratuite și neîntrerupte, alimentate de naivitate și de speranța că tot acest zbucium are o finalitate, că toate sforțările ei îi vor aduce împreună, în ciuda situației complicate pe care Dazai o avea - însurat și cu copii, ulterior având un copil cu o a doua femeie.
Ce să fac? În zilele în care nu vă pot întâlni sunt nefericită. Sufăr știind că nu pot face nimic pentru dumneata, care ești bolnav. Rătăcesc pe străzi, intru în magazine, apoi mă întorc acasă gândindu-mă doar la un singur lucru: vreau să vă văd. E sfâșietor de trist să fii femeie.
Nu am putut să mă uit înspre Tomie decât cu multă tristețe, uneori cu furie, dar cu multă înțelegere. Și-a făcut din Dazai un dumnezeu pe care îl urma și îl slujea indiferent de cât de grea îi devenise viața alături de el, fără ca măcar să îl aibă alături constant sau atunci când ea însăși avea nevoie de el. Spre sfârșitul jurnalului aflăm, oricum, că toate declarațiile lui față de ea erau destul de goale, pentru că la începutul aventurii lor era deja implicat cu o a treia(?) femeie, lucru pe care nu i-l dezvăluie decât cu puține zile înainte de moartea lor.
„Dumnezeul meu preaiubit, neputincios, blând și singuratic” - așa îl numea Yamazaki pe Dazai și fărâma asta de jurnal m-a și făcut să îl citesc. Și nu degeaba - am înțeles-o pe Tomie mai bine decât aș fi vrut, oglindindu-i (oglindindu-mi?) rănile, motivațiile, experiențele, drumul golgotesc pe care s-a pus singură și pe care s-a îndârjit să meargă singură - și singură. Și poate tocmai pentru că am înțeles-o și pentru că citesc acest jurnal la ani distanță de propriile golgote inutile, m-a înfuriat și dezgustat avântul cu care a continuat să își complice și, de ce nu, să își distrugă viața alături de un om în care dincolo de „artistul singuratic” nu putea găsi nimic. Nimic care să-l facă un partener agreabil și demn de asemenea sacrificiu, în orice caz. Nu mai menționez dimensiunea maternă a iubirii lui Tomie față de Dazai, aș face lucrurile cu adevărat heartbreaking - așa cum au și fost, de fapt. Îl vedea ca pe un soț, ca pe un iubit, ca pe un fiu, ca pe un frate, îngrijindu-l în toate modurile în care toate aceste înrudiri diferite te-ar face să ai grijă de cineva.
„Nu vrei să murim împreună din dragoste? Îmi asum eu păcatul.” Așa m-a întrebat, iar eu mi-am părăsit părinții și familia, m-am izolat de lume pentru el.
A woman who was emotionally abused and taken adavntage of by a self-absorbed and sad prick who was obsessed with his sad-writer-artist cosplay, al doilea aspect fiind dovedit și de obsesia lui cu Von Kleist, de la care a preluat ideea sinuciderii în cuplu. Are mai mult sens acum, nu? Yeah, the man was just sick, cred că ăsta e rezumatul întregii povești, în caz că alții se gândeau la ceva extraordinar de complicat și romantic vis-a-vis de tentativele sale de suicid și efortul pe care îl punea în a convinge tinere femei să se sinucidă împreună cu el. Îi dedic „Waltz for a dead clown” acestui mare scriitor, de calitatea literară a căruia nu mă îndoiesc, dar care pentru mine se înscrie în rândul celor mai repudiabili dintre creativi.
2 stele pentru că nu a fost o carte care să-mi placă neapărat, și nu e un jurnal consistent. Pentru că, pur subiectiv, am simțit foarte multă dezamăgire, furie, dezgust față de această poveste, dar și înțelegere, empatie. Poate să citesc mai mult despre Dazai (intenție cu care am pornit și în privința acestui jurnal) mă va face să văd lucrurile puțin diferit (deja am luat în considerare copilăria lui), dar să îmi schimb părerea despre povestea lor nu aș putea decât dacă aș romantiza-o intenționat.
Când postești, unge capul și fața ta o spală, căci fiecare om are propriile suferințe. O, și să postești surâzător. Încearcă să faci asta zece ani de aici încolo și furia îți va da în sminteală. Eu unul nu am creat nimic.
Citind jurnalul devine tot mai clar că Tomie Yamazaki este, desigur, o femeie a vremurilor ei - o femeie a Japoniei de după al doilea război mondial, care trăia încă în interiorul unor norme patriarhale. Totuși, probabil că nicio normă patriarhală și niciun fel de atașament față de tradiționalism - al oricărei culturi ar fi acela - nu te poate coloniza mental în așa hal încât să îți deturneze viața spre a trăi trup și suflet pentru un bărbat profund lipsit de onestitate, în care e greu să găsești mai mult decât dorința și lupta de a se crea pe sine ca fiind acest personaj complicat, trist, singur, hărțuit de toată lumea și de viață. Naivitate, self-denial, sacrificiu de sine într-o disonanță cognitivă nu puternică, ci copleșitoare - cuvinte cheie pentru „viața și moartea” lui Tomie Yamazaki alături de Osamu Dazai, care, precum au făcut mulți alți scriitori & artiști bărbați cu femeile din viețile lor, a folosit-o atât pe plan personal cât și profesional, acceptând serviciile ei gratuite și neîntrerupte, alimentate de naivitate și de speranța că tot acest zbucium are o finalitate, că toate sforțările ei îi vor aduce împreună, în ciuda situației complicate pe care Dazai o avea - însurat și cu copii, ulterior având un copil cu o a doua femeie.
Ce să fac? În zilele în care nu vă pot întâlni sunt nefericită. Sufăr știind că nu pot face nimic pentru dumneata, care ești bolnav. Rătăcesc pe străzi, intru în magazine, apoi mă întorc acasă gândindu-mă doar la un singur lucru: vreau să vă văd. E sfâșietor de trist să fii femeie.
Nu am putut să mă uit înspre Tomie decât cu multă tristețe, uneori cu furie, dar cu multă înțelegere. Și-a făcut din Dazai un dumnezeu pe care îl urma și îl slujea indiferent de cât de grea îi devenise viața alături de el, fără ca măcar să îl aibă alături constant sau atunci când ea însăși avea nevoie de el. Spre sfârșitul jurnalului aflăm, oricum, că toate declarațiile lui față de ea erau destul de goale, pentru că la începutul aventurii lor era deja implicat cu o a treia(?) femeie, lucru pe care nu i-l dezvăluie decât cu puține zile înainte de moartea lor.
„Dumnezeul meu preaiubit, neputincios, blând și singuratic” - așa îl numea Yamazaki pe Dazai și fărâma asta de jurnal m-a și făcut să îl citesc. Și nu degeaba - am înțeles-o pe Tomie mai bine decât aș fi vrut, oglindindu-i (oglindindu-mi?) rănile, motivațiile, experiențele, drumul golgotesc pe care s-a pus singură și pe care s-a îndârjit să meargă singură - și singură. Și poate tocmai pentru că am înțeles-o și pentru că citesc acest jurnal la ani distanță de propriile golgote inutile, m-a înfuriat și dezgustat avântul cu care a continuat să își complice și, de ce nu, să își distrugă viața alături de un om în care dincolo de „artistul singuratic” nu putea găsi nimic. Nimic care să-l facă un partener agreabil și demn de asemenea sacrificiu, în orice caz. Nu mai menționez dimensiunea maternă a iubirii lui Tomie față de Dazai, aș face lucrurile cu adevărat heartbreaking - așa cum au și fost, de fapt. Îl vedea ca pe un soț, ca pe un iubit, ca pe un fiu, ca pe un frate, îngrijindu-l în toate modurile în care toate aceste înrudiri diferite te-ar face să ai grijă de cineva.
„Nu vrei să murim împreună din dragoste? Îmi asum eu păcatul.” Așa m-a întrebat, iar eu mi-am părăsit părinții și familia, m-am izolat de lume pentru el.
A woman who was emotionally abused and taken adavntage of by a self-absorbed and sad prick who was obsessed with his sad-writer-artist cosplay, al doilea aspect fiind dovedit și de obsesia lui cu Von Kleist, de la care a preluat ideea sinuciderii în cuplu. Are mai mult sens acum, nu? Yeah, the man was just sick, cred că ăsta e rezumatul întregii povești, în caz că alții se gândeau la ceva extraordinar de complicat și romantic vis-a-vis de tentativele sale de suicid și efortul pe care îl punea în a convinge tinere femei să se sinucidă împreună cu el. Îi dedic „Waltz for a dead clown” acestui mare scriitor, de calitatea literară a căruia nu mă îndoiesc, dar care pentru mine se înscrie în rândul celor mai repudiabili dintre creativi.
2 stele pentru că nu a fost o carte care să-mi placă neapărat, și nu e un jurnal consistent. Pentru că, pur subiectiv, am simțit foarte multă dezamăgire, furie, dezgust față de această poveste, dar și înțelegere, empatie. Poate să citesc mai mult despre Dazai (intenție cu care am pornit și în privința acestui jurnal) mă va face să văd lucrurile puțin diferit (deja am luat în considerare copilăria lui), dar să îmi schimb părerea despre povestea lor nu aș putea decât dacă aș romantiza-o intenționat.
Când postești, unge capul și fața ta o spală, căci fiecare om are propriile suferințe. O, și să postești surâzător. Încearcă să faci asta zece ani de aici încolo și furia îți va da în sminteală. Eu unul nu am creat nimic.
August 21, 2025
"Jurnalul iubirii și morții mele cu Osamu Dazai" de Tomie Yamazaki (trad. Iolanda Prodan) este o oglindire vulnerabilă a sufletului chinuit, ce m-a făcut să mă simt ca un spectator la o tragedie 🎭 Cartea a fost tradusă pentru prima dată în afara Japoniei și este o depănare a relației dintre celebrul scriitor și a amantei sale, care s-au sinucis împreună după doar un an de relație 💔 Pe blog am scris mai multe despre lectură, unde am lăsat și 7 citate ✍️
"M-am îndrăgostit de dumneata cu gândul să murim împreună."
https://ciobanuldeazi.home.blog/2025/...
"M-am îndrăgostit de dumneata cu gândul să murim împreună."
https://ciobanuldeazi.home.blog/2025/...
January 18, 2026
„Jurnalul iubirii și morții mele cu Osamu Dazai” este povestea de iubire dintre Tomie Yamazaki și Shūji Tsushima, cunoscut drept Osamu Dazai. Yamazaki a fost amanta lui Dazai, dar nu doar atât, ci și mamă, prietenă, soră mai mare, secretară, infirmieră, menajeră și curier, așa cum ne spune și Iolanda Prodan, traducătoarea cărții, pe coperta a patra.
Tomie Yamazaki a atras asupra ei „blestemul” de a se fi îndrăgostit de Osamu Dazai, nu tocmai bărbatul pe care l-ai da ca exemplu.
Aceasta era, îndrăznesc să spun, obsedată de el, îl iubea mai presus de orice și era în stare să-și dea viața pentru el, lucru pe care, oricum, l-au făcut împreună pe data de 13 iunie 1948.
Deși o poveste toxică, pentru mine e una dintre cele mai frumoase povești de iubire. Știu că Osamu Dazai nu era un exemplu bun de urmat ca om, dar ca scriitor… e cu totul altă poveste. Pot spune că o înțeleg pe Tomie și în același timp, tind să cred că, în nebunia lor, chiar s-au iubit enorm.
Tomie Yamazaki a atras asupra ei „blestemul” de a se fi îndrăgostit de Osamu Dazai, nu tocmai bărbatul pe care l-ai da ca exemplu.
Aceasta era, îndrăznesc să spun, obsedată de el, îl iubea mai presus de orice și era în stare să-și dea viața pentru el, lucru pe care, oricum, l-au făcut împreună pe data de 13 iunie 1948.
Deși o poveste toxică, pentru mine e una dintre cele mai frumoase povești de iubire. Știu că Osamu Dazai nu era un exemplu bun de urmat ca om, dar ca scriitor… e cu totul altă poveste. Pot spune că o înțeleg pe Tomie și în același timp, tind să cred că, în nebunia lor, chiar s-au iubit enorm.
October 10, 2025
citește mai multe aici: https://ramonaboldizsar.substack.com/...
plot: jurnalul lui Tomie Yamazaki, femeia care s-a sinucis cu Osamu Dazai; însemnări din timpul luării acestei decizii cu iubitul ei.
Pusesem ochii pe cartea asta de cum a apărut. Îmi amintesc fascinația cu care am citit Dezumanizat/No longer human de Osamu Dazai. Eram, poate, la ieșirea din adolescență când mi-a picat în mână, am citit-o în engleză și m-a fascinat mai ales modul în care a vorbit despre rușine. Această viață plină de rușine – desigur, la personajul din No longer human cât se poate de explicabilă în termeni concreți – a fost totuși ceva ce mi-a acaparat mult existența (din motive absolut distincte și cu nicio legătură cu desfrâul lui Osamu Dazai). În orice caz, nefiind chiar străină de literatura lui, am vrut neapărat să citesc jurnalul lui Tomie Yamazaki. Tomie Yamazaki și Osamu Dazai s-au sinucis împreună și eram curioasă cum a reușit s-o convingă să facă acest lucru cu el. Din iubire și o compatibilitate (poate chiar nefericită, având în vedere concluzia) de caracter și privire asupra vieții. Mi-a plăcut mult acest jurnal foarte simplu care nu e neapărat ofertant din punct de vedere stilistic, dar e totuși un jurnal reușit. Sunt însemnările lui Yamazaki în vremea când l-a cunoscut pe Dazai, cum au luat decizia sinuciderii, ce se întâmpla în viețile lor chiar în acel moment (chiar și cum o evită pe soția lui Dazai și se întâlnește cu copiii lui...) Foarte interesant jurnalul: dar tot n-am să pricep niciodată obsesia unor femei de a-și ridica iubirile pe un piedestal, de a pune un bărbat pe un tron absolut din care nu poate cădea oricât de degenerat ar fi. Această iubire-obsesie-cult mă depășește și, în funcție de situație, chiar debusolează – ce e în mintea lor?
Doi oameni triști înnoptează la Chigusa.
- Dazai-san, știu că nu veți muri pentru mine.
- Eu trăiesc pentru tine. Vorbesc serios.
- Sufăr mai mult decât dumneata.
- Dintre noi doi, eu sunt cel care suferă mai mult. Și nu o spun ca să te fac să plângi. Mă deprimă gândul că nimeni nu-mi va moșteni talentul.
- Ce păcat. Ar fi o mare pierdere să fiți împins la moarte, Dazai-san.
- Sacchan, tu ești varianta mea feminină. Tu ești femeia Dazai. Și pentru asta te iubesc.
Am o mulțime de porecle.
Femeia Dazai. Sacchan de la Tsubakiya. Sacchan cea iute de picior. Cârtița. Toko. (48)
plot: jurnalul lui Tomie Yamazaki, femeia care s-a sinucis cu Osamu Dazai; însemnări din timpul luării acestei decizii cu iubitul ei.
Pusesem ochii pe cartea asta de cum a apărut. Îmi amintesc fascinația cu care am citit Dezumanizat/No longer human de Osamu Dazai. Eram, poate, la ieșirea din adolescență când mi-a picat în mână, am citit-o în engleză și m-a fascinat mai ales modul în care a vorbit despre rușine. Această viață plină de rușine – desigur, la personajul din No longer human cât se poate de explicabilă în termeni concreți – a fost totuși ceva ce mi-a acaparat mult existența (din motive absolut distincte și cu nicio legătură cu desfrâul lui Osamu Dazai). În orice caz, nefiind chiar străină de literatura lui, am vrut neapărat să citesc jurnalul lui Tomie Yamazaki. Tomie Yamazaki și Osamu Dazai s-au sinucis împreună și eram curioasă cum a reușit s-o convingă să facă acest lucru cu el. Din iubire și o compatibilitate (poate chiar nefericită, având în vedere concluzia) de caracter și privire asupra vieții. Mi-a plăcut mult acest jurnal foarte simplu care nu e neapărat ofertant din punct de vedere stilistic, dar e totuși un jurnal reușit. Sunt însemnările lui Yamazaki în vremea când l-a cunoscut pe Dazai, cum au luat decizia sinuciderii, ce se întâmpla în viețile lor chiar în acel moment (chiar și cum o evită pe soția lui Dazai și se întâlnește cu copiii lui...) Foarte interesant jurnalul: dar tot n-am să pricep niciodată obsesia unor femei de a-și ridica iubirile pe un piedestal, de a pune un bărbat pe un tron absolut din care nu poate cădea oricât de degenerat ar fi. Această iubire-obsesie-cult mă depășește și, în funcție de situație, chiar debusolează – ce e în mintea lor?
Doi oameni triști înnoptează la Chigusa.
- Dazai-san, știu că nu veți muri pentru mine.
- Eu trăiesc pentru tine. Vorbesc serios.
- Sufăr mai mult decât dumneata.
- Dintre noi doi, eu sunt cel care suferă mai mult. Și nu o spun ca să te fac să plângi. Mă deprimă gândul că nimeni nu-mi va moșteni talentul.
- Ce păcat. Ar fi o mare pierdere să fiți împins la moarte, Dazai-san.
- Sacchan, tu ești varianta mea feminină. Tu ești femeia Dazai. Și pentru asta te iubesc.
Am o mulțime de porecle.
Femeia Dazai. Sacchan de la Tsubakiya. Sacchan cea iute de picior. Cârtița. Toko. (48)
Displaying 1 - 6 of 6 reviews