Tatá

by Valérie Perrin

EL ÉXITO ARROLLADOR DEL AÑO

Una novela luminosa sobre el peso de la memoria, los secretos familiares y la fuerza de los afectos

«Una narradora prodigiosa.»

COLETTE ERA UNA MUJER SIN HISTORIA, PERO NO EXISTEN PERSONAS SIN HISTORIA…
Agnès no da crédito cuando la policía le pide que identifique el cuerpo de su tía Colette, que acaba de fallecer. No es posible, lleva muerta tres años; sus restos reposan en el cementerio de Gueugnon. Sin embargo, ahí está: es ella. Entonces, ¿quién yace en su tumba, tras la lápida con su nombre? ¿Y por qué Colette hizo creer a todos durante tres años que estaba muerta?
Gracias a viejos amigos, testimonios inesperados y una misteriosa maleta llena de casetes, Agnès comienza a desenredar secretos y a reconstruir la historia de una familia, la suya. Siempre había visto a su tía Colette como una mujer que pasó por la vida sin dejar huella, pero ahora entiende lo que nunca se debe todos tenemos una historia, todos tenemos algo que contar.
¿Pueden las palabras, escritas o habladas, cambiar nuestro presente y, más aún, regalarnos otro pasado? Con una delicadeza conmovedora y una voz única, Valérie Perrin, la gran narradora de nuestras vidas, une el destino y las existencias de varias mujeres y firma una novela magistral que ilumina lo más profundo y humano que nos habita.

Genres: Fiction, Roman, Romance, Audiobook, Contemporary, France, Mystery

553 pages, Kindle Edition

First published September 18, 2024

About the author

Valérie Perrin est une romancière française. Elle est aussi photographe de plateau et scénariste auprès de son compagnon Claude Lelouch.
Son premier roman, "Les oubliés du dimanche" (2015), a reçu de nombreux prix, dont celui de Lire Élire 2016 et de Poulet-Malassis 2016. Après son succès en France, il sort en Italie en septembre 2016 et en Allemagne début 2017.
En 2018, elle a reçu le prix Maison de la Presse pour son deuxième roman "Changer l'eau des fleurs" (Albin Michel, 2018).

Reviews

[Frey · Rating 2 out of 5]

L’histoire se perd en sous-intrigues et rebondissements tous plus grandiloquents les uns que les autres – ce qui avait fonctionné dans Changer l’eau des fleurs, qui je crois est l’une des raisons pour lesquelles beaucoup se sont jetés comme moi sur ce livre, ici est de trop. Ce n’est pas mauvais en soi, on passe de bons moments, y a de jolies histoires, des bonnes choses, de belles amitiés, un grand amour de son prochain, mais c’est de trop, au bout d’un moment on finit par se dire « quoi encore », à soupirer face à un énième personnage prétexte à faire chouiner et aux nombreuses fautes d’orthographe et de noms (on parle d’un éditeur comme Albin Michel, pas d’une petite maison d’édition, c’est un peu honteux qu’il n’y ait pas eu une véritable relecture, même si ok 650 pages). Le livre est interminable, comme ma phrase précédente, et les histoires trop faciles.

Alors ok, ça fait chouiner un peu, y a tout qui est bien rassemblé ; l’amour, l’Amour, la Shoah, la pédophilie, la Musique, la mort parentale, le désamour, l’homosexualité, les gens qui s’unissent, la beauté qui surpasse la pauvreté, le sida, les vraies amitiés éternelles, l’inceste (quoi ? si, non mais… fin pardon mais y a quand même un moment où c’est un peu « mais enfin ?? »). Y a aussi toute la ribambelle de personnages caricaturaux qu’on attend dans des films un peu type années 80 / 90, avec le flic qui passe tout le temps outre les lois pour les beaux yeux d’une nana random, l’homosexuel victime de lui-même, la paysanne basse de plafond, les artistes qui ne vivent que pour leur art, etc. J’ai eu plus de sympathie sur la fin pour le Grand Méchant Octogénaire que pour toute la smala de protagonistes, c’est dire (même si je dois avouer que Perrin sait très bien donner un côté sympathique ou pathétique à ses antagonistes). C'est touchant par moment, je dis pas le contraire, mais...

Je crois, pour moi, que Perrin a voulu rendre trop compliqué et dense quelque chose qui aurait pu être plus simple – je ne dis pas que j’ai été perdue, mais que je me suis surtout sentie lancée dans une surenchère de situations plus invraisemblables les unes que les autres, toujours dénouées par un deus ex machina ou une personne « je vous trouve fort sympathique ma foi, je vais vous aider malgré tout ce qui va à l’encontre de cette décision ». Je veux bien « aimez votre prochain » mais bordel, on n’est pas à un cadavre exquis d’élèves de primaire. Ce livre avait suffisamment d’intrigues pour en faire 4 autres, et c’aurait ptet été mieux.

[Dedda · Rating 2 out of 5]

Valérie Perrin ha scritto due romanzi che ho amato profondamente ed è solo per questo che con caparbietà sono arrivata alla fine di Tatà. L’idea di base è interessante, ma il modo in cui viene sviluppata, i numerosi personaggi e i continui salti temporali, rendono la narrazione frammentata e faticosa per non parlare della moltitudine di temi fondamentali che cerca di affrontare (violenza di genere, pedofilia, olocausto, religione, povertà, dipendenza, famiglia biologica e adottiva, infanzia, ruolo dell’arte) fin troppi per un solo romanzo. Nonostante questo molti capitoli risultano superflui ai fini della trama e i colpi di scena sono inverosimili e incongruenti.

[Rita da Nova]

«Essa é uma das coisas que mais aprecio nos seus livros e que dá corpo também a Querida Tia — há sempre um conjunto muitíssimo interessante de personagens secundárias, que nos transportam para os locais e alimentam a carga humana das suas histórias.»

Review completa em: https://ritadanova.blogs.sapo.pt/quer....

[Laura Frunza · Rating 4 out of 5]

Viața ca un film este cea mai recentă și cea mai ambițioasă carte a lui Valérie Perrin de până acum și, într-adevăr, e o carte cu atât de multe fire narative și de o asemenea complexitate încât trebuie să fii un scriitor foarte meticulos ca să le urmărești pe toate și să te asiguri că ele converg și să nu lași nimic în urmă.

De altfel, Valérie Perrin are acest talent de a scrie povești în straturi, sau în foițe, dacă vreți, pe care le desface rând pe rând, pentru ca fiecare dezvăluire să fie o experiență în sine, iar spre final toate acele foițe alcătuiesc un tablou complex, format din poveștile individuale ale fiecărui personaj în parte.
M-au fascinat poveștile de viață ale tuturor personajelor, dar cel mai mult mi-a plăcut ideea asta că vârstnicii au povești de viață extraordinare pe care noi rareori ajungem să le cunoaștem. Mătușa lui Agnés, Colette, părea doar o femeie singură, obsedată de fotbal și nimic mai mult, însă ascundea o poveste de viață pe care niciun scenarist de film (ca nepoata ei) n-ar fi putut-o inventa. Si nici măcar nu știi dacă e un film romantic, unul polițist, o dramă sau „a coming of age story” (Bildungsroman) căci Colette le trăiește pe toate.

Recenzie completă aici: https://www.laurafrunza.com/2025/03/1...

[Maria Yankulova · Rating 5 out of 5]

Валери Перен е изключителен разказвач! Обожавам всеки ред, написан от нея. Фанфари, фойерверки, завладяващи истории! Всеки път! Това е третата нейна книга, която чета и не мога да избягам от усещането за пълно поглъщане, невероятни герои, междуличностни отношения и обрати. Без грам да сравнявам чисто сюжетно, залагайки на емоционалната ми обвързаност с написаното ще кажа, че Валери Перен стои на стълбичката до Сафон! Да знам, че това е много гръмко и смело изказване, но е нещата стоят точно така! Самата Перен споделя, че една от любимите и книги е “Сянката на вятъра”. Всеки роман на тази жена е празник за читателя в мен! Тук буквално е надминала себе си и ме накара трескаво да разгръщам страниците, но не по начин, който те кара да го правиш един добър трилър, а защото имах нужда да знам, да разплета връзките между героите, да открия какво мотивира решенията и постъпките им в хода на историята и да наредя парченцата от пъзела.

Много е трудно да обобщя или разкажа за какво става дума в романа, защото има по много от всичко - герои, сложни и заплетени отношения, сюжетни обрати. На преден план са двете ни главни героини. Колет Септамбър - стара мома, футболен фен и обущар, която е родена и живее в Гьоньон, малък френски град в Бургундия и племенницата и Аньес,филмов режисьор, току що разведена, която от много малка прекарва всяко лято на гости при леля си. Историята започва с едно позвъняване, в което жандармерията съобщава на Аньес, че леля и е починала, въпреки, че е погребана преди 3г. Мистерията се разплита майсторски от Перен, посредством аудио дневници, които Колет завещава на племенницата си, описващи живота и от начало до край. Няма маловажни подробности, няма второстепенни герои, всяка малка сюжетна нишка е от значение в разплитането на този уникален сюжет. В допълнение всичките страници бликат от изкуство - музика, кино, театър, цирк.

Няма да спра да препоръчвам Валери Перен и нейните романи, защото са изключително преживяване.

[Antonio Luis · Rating 2 out of 5]

Pff un poquito peñazo, con perdón.
La idea me ha gustado, pero para su ejecución ha optado por capítulos enteros desde la perspectiva de tía Colette (Tatá), que fingió su muerte tres años atrás, dedicados a las grabaciones que ella hacía, y en estos capítulos, la mitad de la novela, me ha horrorizado, entre otras muchas incoherencias, el relleno sin sentido por ejemplo con reflexiones sobre Sexo en Nueva York o futbolistas! Se aleja de la cuestión principal de una manera ridícula.

Hacia el final la narración se hace mucho más clara para reconstruir la vida de Colette, y hasta diría que me han parecido interesantes los datos que va aportando con sus recuerdos y confesiones, pero para entonces ha introducido tantas cuestiones y otros tantos personajes irrelevantes para esa narración (en la medida en que no aportan ningún gran detalle de esa relación principal), que en mi opinión entorpecen y alargan el pulso narrativo hasta perderse; a ratos me ha parecido una redacción escolar que debe llegar a una determinada extensión, y es una pena porque la idea inicial me atraía mucho.

[Susana Velho]

Não gosto nada de escrever reviews menos boas, raramente o faço, mas estou tão triste que não me aguento. Esperei tanto pelo regresso de Valerie e foi a grande desilusão do ano.

Narrativa desarrumada - há de tudo: narrador na primeira pessoa, terceira pessoa, transcrições de cassetes, esboços de argumentos, saltos temporais, tudo sem método e estrutura - excessivamente descritiva, com uma misturada de temas disconexos e que não acrescentam nada. Holocausto, pedofilia, violência doméstica, traição, adoção, tantos que já nem me lembro. E é chato, chato, chato. Uma pena.

Uma premissa engraçada, e que prometia tanto, perde-se completamente. E quando achava que não podia piorar, a revelação final fez-me desejar ter desistido e ficar por descobrir a maior idiotice com que a trama encerra. Enfim…

[Ana Teles · Rating 5 out of 5]

Valérie Perrin não desilude.
Achei este livro muito na linha de A Breve Vida das Flores com várias reviravoltas e descobertas surpreendentes.

[Zena · Rating 4 out of 5]

Po książki tej autorki sięgam w ciemno. Lubię jej pióro i cenię sobie jak powolutku - jakby z rozrzuconych puzzli - buduje swoją opowieść. I znów mamy główną bohaterkę, która (w towarzystwie czytelnika) z każdą kolejna stroną odkrywa rodzinne tajemnice. Wątków jest sporo - nawet Polska pojawia się w tle. Bohaterów drugoplanowych również jest kilku. Jednak nie czuć w tej opowieści żadnego chaosu, ale ład i porządek. Sama zaś historia mocno intryguje i wciąga aż po uszy.

[Maddalena · Rating 3 out of 5]

3.5 stelline per questo libro in cima alle classifiche. È scorrevole e scritto in modo semplice e avvincente. Ho trovato però che l'autrice abbia voluto mettere troppa carne al fuoco, trattando moltissimi argomenti: dalla violenza domestica alla pedofilia, dalla Shoah al tema dell'amore adottivo e altri ancora, inserendosi nel giallo della zia della protagonista che muore per due volte.
Bella l'idea iniziale ma se fosse stato meno ricco di tematiche e con trecento pagine in meno, forse sarebbe stato più apprezzabile.

[Lucia Nieto Navarro · Rating 5 out of 5]

4,5

Agnes, una de nuestras protagonistas de esta historia, es una mujer separada, directora de cine que se encuentra en un momento de vacío. La noticia de la muerte de su tía Colette la conmueve y no por el hecho de que haya muerto, sino porque ella ya había fallecido tres años antes. Entonces, ¿Quién esta en la tumba de su tia? ¿Por qué fingio su muerte?
Agnes decide regresar a la ciudad donde vivía su tia, con la que paso los veranos de su infancia para averiguar por qué desapareció y la hizo creer que estaba muerta. Se reecontrará con viejas amistades, y gracias a unas cintas que su tia grabó para ella, descubrira su pasado, sus sufrimientos, y todo lo que tuvo que callar, 12.000 minutos grabados, donde iremos conociendo toda la verdad.
Asi comienza para Agnes un viaje, una investigación de un pasado sobre su familia. Una novela familiar, que nos habla de lazos de sangre y de no tanta sangre, de la amistad, de lo que une a las personas mas allá de la distancia y del tiempo.
Es una novela que lo tiene todo, misterio, drama, ficción histórica, una retrato conmovedor, duro y crudo. La autora nos transporta al pasado y al presente, con diferentes voces narrativas, para conocer la vida, los sentimientos, los secretos, y todas esas heridas de cada uno de ellos.
La autora da vida a unos personajes intensos, polifacéticos, bien construidos, una única superviviente judía tras el extermino de los nazis a su familia, un pianista atormentado, un circo que será la clave de esta historia.
A lo largo de la historia vamos a encontrarnos varias sorpresas, varios giros argumentales que se van construyendo pieza a pieza, para conocer toda la verdad. Y de verdad que hay cosas que te impactan. Me ha encantado la forma de escribir de la autora, su estilo, de la manera que cuenta las cosas.
Si te gusta este tipo de novela te lo recomiendo, sabiendo que es una historia muy dura, con temas delicados como son pederastia, violaciones, violencia de género… pero de verdad que merece mucho la pena.

[Cláudia Inácio | Amiga à Letra · Rating 3 out of 5]

Valérie Perrin é autora de um dos livros mais bonitos que li na vida, “A Breve Vida das Flores” e com ele tornou-se uma das minhas favoritas.
“Os Esquecidos de Domingo” é igualmente belo, já o “Três” não me conquistou.

Com isto e não me querendo alongar muito porque não gosto de dizer menos bem dos livros, porque cada livro pode ter um efeito diferente em cada pessoa, só porque não resultou comigo não quer dizer que não resulte convosco, e de longe que o meu objetivo seja fazer com que não o leiam, mas sim ser sincera no que senti… e este livro deixou-me muito triste, várias vezes quis desistir porque, para mim, foi uma desilusão.

Tinha tudo para dar certo, lemos a sinopse e a premissa é do caraças, mas depois não tem nada… ou tem demais secalhar. É muito confuso, a história não está bem estruturada, as personagens são muitas e demasiados descritas, misturamos assuntos sem necessidade.

“Agnès recebe um telefonema e julga que se enganaram: a polícia diz-lhe que Colette, a sua querida tia, acaba de morrer. Mas como é possível, se o funeral aconteceu há três anos? Será um engano, certamente, mas ela terá de regressar a Borgonha, lugar que há tanto tempo deixou para trás, para perceber o que realmente aconteceu.”

Um livro de 500 páginas que podiam perfeitamente ser 300 e provavelmente teríamos uma história incrível. 🧡
Valérie, voltamos a encontrar-nos noutro livro.

E vocês que já leram, digam-me o que acharam?
Quem não leu e o tem na prateleira, peço que não se deixe influenciar pelo efeito que teve em mim, porque a magia dos livros é mesmo esta. Clau 🎬

[Nicoleta-Cătălina Gal · Rating 5 out of 5]

Carțile autoarei sunt pe raftul de „instant buy” laolaltă cu o mică mână de autori și autoare care m-au marcat fie prin stil, fie prin poveștile lor.

Așa cum am cumpărat Britt-Marie, și o țin pe raft ca preferată din opera lui Backman, probabil o să cumpăr cartea Viața ca un film fizic, după ce am citit-o (și ascultat-o și plâns-o) pe Voxa.

Titlul ei m-a păcălit, am crezut că e despre tată. Dar vezi, așa am ajuns să citesc o epopee pe 3 planuri și în 3 voci (prezent nepoata, trecut mătușa „tata” și trecut trecut mătușa și familia ei).

Sunt atât de multe personaje și voci în carte că am simțit, pe alocuri, că autoare strânge toate ideile de carte și de personaj pe care le are salvate în folderele ei. Dacă scopul era să mă facă să spun Stai, spune-mi mai multe despre x. Și despre Y. Și despre ce s-a întâmplat acolo. Și dincolo. Și de ce? - atunci carte a reușit ceea ce și-a propus. Dacă scopul era să spună o poveste pe care să o țin minte liniar, nu i-a mers.

Dar finalul, ca la un exercițiu care sfidează gravitația, la gimnastică, la sărituri, aterizează impecabil. Leagă fir cu fir și om cu om și mă lasă, plânsă și mulțumită cu o idee teribilă: va trebui să citesc iar carte asta. Și eu rar, dar atât de rar că nu țin minte ultima dată, recitesc cărți. 

Narațiunea trece de la prezent la trecut, de la persoana 1 ”Nu-mi petrec zilele la geam, pândindu-mi vecinii. Am treburile mele prin gospodărie, cumpărături de făcut, careuri de cuvinte încrucișate de rezolvat și mai ales, lecții de pregătit.”
la narator omniscient ”Fuge spre ea, iar hohotele de râs i se revarsă în cascadă. O ploaie de stele azvârlite spre cerul jos, întunecat.”  

Personajul principal, și noi alături de ea, descifrăm o enigmă. Înfășurată într-un mister. Împachetate ambele într-o imposibilitate. Și nu a dezamăgit misterul, recunosc. Suntem în capul ei: „Am nevoie să înțeleg, e ceva visceral.”În trecutul mătușii, mergem ca martori: „Oi care fată Colette vede dintotdeauna. Le ajută când mieii nu sunt poziționați bine.”

Și cel mai mult la mătușă mi-a plăcut, printre sute de lucruri care am descoperit că îmi plac, cât e de microbistă. Ca Britt-Marie, că de aici am plecat. 

Așadar, cițiti despre viața unei femei remarcabile, ce a iubit fotbalul, o soră pierdută și una regăsită, un frate, o nepoată. O lume ...de film. 

[Ewa (Fedra) · Rating 4 out of 5]

4,5
Niektóre wątki można było sobie darować i wyszłoby nieco zgrabniej oraz z większym skupieniem na główną oś fabularną. Dla mnie osobiście można było uciąć/skrócić o historię Hanny Ruben (choć piękną i smutną oraz akapity z perspektywy Jeana, jakoś wyjątkowo nie przypadł mi do gustu.

I tyle. Jestem zachwycona. A może książka idealnie wpasowała się w mój nostalgiczny nastrój? Nie ma znaczenia. Colette dała mi to, czego od każdej książki oczekuję najbardziej - mojej 100% uwagi i zaangażowania w historię.

[Pulek · Rating 4 out of 5]

Autorka kolejny raz mnie nie zawodzi, znów stworzyła subtelnie poruszającą i wielowątkową historię. Potrafi jak mało kto opisywać rozmaite życiowe sytuacje w taki sposób, że od razu widzę te wszystkie obrazy przed oczami a jednocześnie można współodczuwać z bohaterami. Jednakże znów mam wrażenie, że mogło się obyć bez co najmniej 1 wątku i w pewne elementy trudno uwierzyć, więc trochę do zachwytu zabrakło.

[Come Musica · Rating 4 out of 5]

“La notte in cui era nata Agnès si era tolta i braccialetti con i due nomi. Diventando madre, abbandonava la propria storia per scriverne una nuova.”

Tatà di Valérie Perrin è un romanzo corale in cui nessun personaggio appare realmente secondario.
Anche in questo romanzo, Valérie Perrin tratta i temi che sono maggiormente nelle sue corde: la morte, come perdita e al contempo occasione per riscoprire la vita; l’amicizia; il valore della memoria e la necessità di ricordare il passato, anche se doloroso, per affrontare il presente.

La storia inizia con un espediente cinematografico: la duplice morte di Colette, la zia di Agnès. Attraverso le indagini, il passato si intreccerà al presente, per parlare del tema della famiglia in tutte le sue sfaccettature, andando oltre i legami di sangue, con adozioni che salvano vite e nuove concezioni di maternità.

In questo romanzo si parla anche di violenza: da quella atroce e disumana della follia nazista nei campi di sterminio; a quella intima e devastante di un padre-padrone, che esercita il suo presunto diritto di possesso sulla moglie, e la figlia; per finire a quella subdola e sistematica di un allenatore di calcio pedofilo, che ha traumatizzato molti bambini di Gueugnon.

“Mi sono tornate in mente le parole di Pascal Amoyel, concertista ed eccezionale maestro di musica di Ana: «Lo suono da trentacinque anni ed è sempre un mistero. Bach è l’infinito sulla punta delle dita».

Anche la vita lo è. Facciamo della nostra vita quello che abbiamo voglia di farne, ignorando che la possediamo all’infinito, fino alla morte, a meno di non essere compositore, pittore, scultore, cineasta, scrittore, cercatore d’oro. Charlie Chaplin esiste per sempre.”

[Robleggecose · Rating 3 out of 5]

Per quanto ne ami lo stile e le sue storie, devo purtroppo ammettere che quest'ultimo romanzo della Perrin, è forse il più debole che abbia pubblicato finora. Ho trovato alcuni intrecci narrativi decisamente troppo forzati, e le risoluzioni di altri lasciati quasi un po' al caso. Nel complesso piacevole, ma mi aspettavo di più.

[Lénia · Rating 4 out of 5]

4,5*

[Jo · Rating 4 out of 5]

Un roman qui en contient plusieurs, comme autant de personnages et leurs racines. L’histoire de vies qui s’entrechoquent, du passé et des secrets qui refont surface.

Le texte est dense, émouvant au possible et minutieusement ficelé. Il déborde de tension, d’un quelque chose qui nous tient en haleine, d’une aura absolument envoûtante. On veut constamment en savoir plus sur toute la myriade de protagonistes à laquelle nous présente Valérie Perrin.

Malgré quelques toutes petites longueurs (passée la surprise, le schéma du livre est relativement répétitif), l’autrice arrive à faire en sorte que nous nous attachions à absolument tout le monde. Elle creuse, écorche et peaufine ses héros avec une imparfaite beauté qui les rend extraordinairement humains. Et tellement, tellement saisissants.

J’ai adoré errer dans Gueugnon et au sein des mystères des personnages et me fondre dans l’écriture impeccable de Valérie Perrin. Un livre sublime qui séduira immanquablement les fans de « Changer l’eau des fleurs », mon texte préféré de l’autrice, et qui s’en rapproche énormément.

Du génie dans la construction et l’émotion. Foncez !

[Patrycja · Rating 4 out of 5]

Doszłam już do momentu, że książki Perrin nie potrafią mnie zawieść. Kolejna bardzo poruszająca historia, trafiająca po raz kolejny w tę zakamarki duszy, do których już dawno nie docierał choćby jeden promyk słońca.

Jednakże, czytając miałam czasami wrażenie, że niektóre wątki i ich powiązania są nieco naciągane, w bohaterowie mogliby czasami zachować się ciut rozsądniej.

Niemniej to wciąż Perrin i to wciąż przepiękna książka

[Isadora · Rating 3 out of 5]

Leitura agradável mas demasiado melodrama e mixórdia de temáticas trágicas. Foi o quarto livro que li da escritora e o que menos apreciei.

[Giorgia Legge Tanto · Rating 1 out of 5]

Un grande no. Noioso, tirato, eccessivo. No. Che delusione.

[Valentina · Rating 4 out of 5]

Che bello quando un libro ti prende tanto da non riuscire a posarlo; anche a me che leggo tanto non succede spesso di immergermi completamente in una storia, tanto da non scorgere il tempo che scorre e come in un battito d’ali, sono trascorse due ore e sei passata da pagina 232 a 400 senza esserti resa conto di come.

La Perrin ha questo grande pregio, anche con gli altri romanzi mi era successo. Per me “Tatá” si colloca in seconda posizione, leggermente sotto “cambiare l’acqua ai fiori” che rimane imbattibile, più per un discorso emotivo che per altro, e leggermente sopra a “tre” che mi era si piaciuto moltissimo, ma avevo trovato alcune parte un pelino prolisse.

Come ho detto i pregi maggiori di questo romanzo sono il suo essere estremamente scorrevole e avvincente.

Alcune cose, poche, non mi sono piaciute ed è lì che per onestà intellettuale non posso dare la quinta stella che riservo solo ai libri che per il mio modesto parere sono per un motivo o per l’altro dei capolavori.

Il fatto che ci sia spesso un cambio di narratore e piano temporale purtroppo ha fatto sì che finché non mi sia immersa totalmente nella trama abbia trovato il libro un po’ caotico; inoltre secondo me si è voluto infilare di mezzo un po’ troppe vicende.

Non riesco a spiegarmi bene senza spoiler, ma diciamo che la vicenda di Charpie l’ho trovata abbastanza irrilevante ai fini della trama, o meglio, poteva essere maggiormente sviluppata in un romanzo a sé stante.
Così come tutta la storia legata ai genitori di Hannah Ruben… e potrei fare altri esempi.

Ci sono poi alcuni aspetti della trama che ho trovato alquanto inverosimili, in primis come Jean e Blanche riescano a incontrarsi ma anche il come Agnès a 24 anni sia già madre di una bambina e al contempo regista di fama mondiale. So che sono dettagli, ma devo ammettere che mi hanno infastidita non poco e quindi lo rilevo in questa recensione.

Per il resto è davvero un bel libro. Per niente pesante nonostante la mole, e sicuramente aspetterò con ansia il prossimo libro di Valérie Perrin come ho fatto con i precedenti.

[Miss Daisy Czyta · Rating 4 out of 5]

Waham się miedzy oceną 4.25-4.5 a 5⭐️ Bardzo podobało mi się przedstawienie tylu losów, tylu historii, tylu żyć- to jak się z sobą przeplatała historia wspóczesna z latami minionymi. Perrin pisze prosto i ujmująco jednak w pewnym momencie snując tę historię autorka przeszarżowała i tu właśnie moje wahanie przy ocenie. Pobędę sobie jeszcze z moimi wrażeniami po tej opowieści i może jeszcze coś zmienię.

[Adela · Rating 3 out of 5]

3.5*

[Martina ⭐ · Rating 4 out of 5]

Libro scorrevole, con tanti personaggi amabili e ben caratterizzati (come in tutti i libri della Perrin del resto), una storia interessante e con dei plot twist ben inseriti.
Nonostante tutto questo però non mi ha convinta completamente, purtroppo. E questo a causa delle troppe tematiche trattate, quasi a volerne inserire il più possibile e a forzarne i collegamenti, e della necessità non giustificata di scrivere tutte queste pagine quando ne sarebbero bastate molte meno.
Rimane comunque una lettura veramente piacevole e commovente.
Per me i libri della Perrin sono ancore di salvezza nei momenti di difficoltà.

[Petruta · Rating 5 out of 5]

Viața lui Agnes, scenaristă și regizoare, nu este deloc roz după ce actorul principal care este și soțul ei a părăsit-o. Nu a mai avut imaginație pentru a crea. Apoi primește vestea că mătușa ei a murit, mătușă de care știa că a murit în urmă cu trei ani. 

Se întoarce în orașul natal pentru a o identifica pe Colette, mătușa ei, dar și pentru a clarifica misterul. 

Pas cu pas află cine a fost înmormântat în urmă cu trei ani sub numele mătușii ei, ce a făcut mătușa în acești trei ani și motivul misterului. 

Autoarea explorează teme precum familia, prietenia, iubirea, frica, suferința, abuzul, violența, moartea.

Viața ca un film are numeroase fire narative care se întrepătrund plăcut până la final. Romanul este complex, dar delicat precum un trandafir. Îți menține curiozitatea până la ultima pagină. Mi-a plăcut mai mult decât “Apă proaspătă pentru flori”.

[Maria João (A Biblioteca da João) · Rating 5 out of 5]

9 de 10*

Opinião:
https://abibliotecadajoao.blogspot.co...

[Gabrielle Cunha · Rating 3 out of 5]

O livro que eu menos gostei da Perrin. Foram tantos temas e personagens (desnecessários) que me irritou ao invés de entreter. Achei a grande revelação da história mal desenvolvida. Enfim, não rolou.

[Lucia · Rating 1 out of 5]

Romanzo con grandi pretese, ma poco interessante.
Ci sono almeno cento pagine di troppo.
Troppi temi, giusto a scopo commerciale.
Ripetitivo e prolisso.
Una delusione.