Daca nu ești cuminte, vine țiganul și te fură! Mituri, prejudecăți și adevăruri despre romi
Sunt sociolog. Adică un om care încearcă să înțeleagă lumea, uneori chiar și când lumea nu vrea să fie înțeleasă. Sunt și rom, crescut într-o familie în care demnitatea nu era un cuvânt din cărți, ci un mod de a merge mai departe, zi după zi. Tata n-a citit niciodată despre reziliență, dar o trăia. Mama n-a ținut conferințe despre incluziune, dar o practica, cu fiecare mâna-ntinsă celor din jur. De la ei am învățat că oamenii nu sunt statistici, ci povești. Că trecutul nu e doar ce s-a întâmplat, ci și ce alegem să ne amintim. Și că tăcerea poate fi la fel de apăsătoare ca o minciună.
Cartea aceasta nu e o demonstrație, ci o invitație. Nu pretind că am răspunsuri, dar sper să stârnesc acel dubito - îndoială sănătoasă care ne face să privim dincolo de aparențe, să ne întrebăm de ce, cum și ce am putea face altfel. Pentru mine, dubito nu e un exercițiu intelectual, ci un act de responsabilitate.
Am scris cu gândul la cei care au fost reduși la tăcere, la cei care au fost învinși fară să fie învinovățiți, și la cei care încă mai cred că adevărul, oricât de incomod, merită spus. Dacă veți găsi în aceste pagini o fărâmă de înțelegere, de empatie sau măcar un motiv să vă opriți din goana zilnică și să vă întrebați oare chiar știm ce-a fost, atunci poate că n-am scris degeaba.
Sub umbrela unui titlu ofertant, Gelu Duminică ne propune o călătorie plină de emoție prin istoria prea puțin cunoscută a unei minorități exploatate, traumatizate și, în final, marginalizate.
În locul unei distanțe reci, pur statistice, între narator și poveste, autorul alege o perspectivă profund personală, folosind istoria propriei linii genealogice drept scară spre înțelegere și schimbare.
Cartea subliniază un aspect de o importanță esențială, care ulterior devine structura de rezistenţă a întregii lucrări - necesitatea sincerității față de noi înșine și a recunoașterii comportamentului discriminator, acolo unde el devine vizibil, ca efect întârziat și indirect al cunoștinţelor insuficiente. Doar înţelegând și aprofundând ceea ce a fost (istoria robiei, romii faţă în faţă cu regimul antonescian, deportările, perioada comunistă) putem înțelege cadrul social în care trăim astăzi. Prin rândurile pe care ni le expune, naratorul ne lansează o provocare: să privim minoritatea romă fără filtrul exotismului sau al misticului și să o plasăm acolo unde istoric aceasta își merită poziţia - ca parte integrantă a realităţii românești de astăzi.
Fără îndoială, lucrarea sociologului Gelu Duminică poate constitui, asemenea unei busole literare, un veritabil manual de inițiere în reconcilierea interetnică.
O carte care merită citită, mai ales de oamenii cu prejudecăți. Doar că bineînțeles chiar acei oameni o vor evita.
Patru steluțe și nu cinci pentru că mă așteptam mai mult să fie cum a fost ultimul capitol (adică despre povești ale romilor). Este o carte destul de academică. Am învățat multe lucruri pe care nu le știam.
Cartea este mai degraba un eseu sociologic, un fel de antropologie publica.
Am observat in scrierea ei unele repetitii a acelor fraze dupa cateva paragrafe, lucru observat si de alti cititori. Avand in vedere ca autorul nu e neaparat scriitor, se poate trece cu vederea.
Usor de citit, se axeaza mult pe istoricul romilor si mai ales pe nefasta perioada de robie a lor, perioada care a fost musamalizata de a lungul timpului. Toata lumea ar trebui sa cunosca acea perioada incheiata relativ recent.
De asemenea, explica cum, romii au fost de-a lungul timpului marginalizati si dusi in pozitii ingrate.
Fata de o alta carte despre cultura roma pe care am citit-o, “Bafta, Devla si haramul”, care e mai degraba antropologie entografica clasica, si arata analiza de pe teren a simbolisticii romilor, aceasta carte apeleaza foarte mult la partea emotionala.
De asemenea, domnul Duminica recurge in carte in abundenta la epitete.
“A plecat cu ai lui pe jos, nici nu stiau prea bine unde. Se dusese vorba ca la marginea unui sat, unde oamenii nu pun intrebari, s-au aciuat alti fosti robi. Zece kilometri mai departe. Nu-i părea mult, dar nici nu era putin. Acolo s-au asezat, la margine. Marginea satului, marginea amintirii, marginea istoriei. Nu aveau nimic. Nici casă, nici masă, nici pământ. Statul nu le-a dat nimic. Legea a despagubit mănăstirile si boierii, nu pe cei care au pierdut generatii in tăcere si durere. Istoria i-a lăsat să se descurce singuri.”
This entire review has been hidden because of spoilers.
Singurul comentariu ar fi legat de scrierea ocazional repetitivă, cu structuri cu câte trei repetiții “din X, din Y, din Z”, sau fraze tip “nu pentru ca X, ci pentru ca Y” care mi-a dat puțin impresia ca ar fi niște AI la mijloc. Înțeleg ca genul acela de scriere punctează pe impactul emoțional, dar personal nu a fost pe gustul meu. Dar din nou, ăsta e mai mult un comentariu stilistic.