În prag de pensionare, mai mulți bărbați, care au cunoscut diferite grade de eșec de-a lungul vieții, încearcă să-și salveze existența prin orice ar părea să fie o șansă pentru o viață mai bună, însă soarta are propriile socoteli, iar acestea nu coincid cu ale lor. Sub lupa unei narațiuni introspective și confesive, nu de puține ori cu un ton ironic, relațiile de familie, de prietenie, moartea, singurătatea, pierderea, alienarea și incapacitatea de a comunica sunt temele majore în viața omului plin de remușcări, invadat de amintiri și care a acumulat un bagaj de frustrări mai mici sau mai mari. Iar dincolo de lumea interioară veghează una exterioară, căreia personajele încearcă să-i supraviețuiască ocupând slujbe mărunte sau scriind piese de teatru nebăgate în seamă de niciun regizor, reflectând astfel complexitatea relațiilor umane și fragilitatea ființei în fața timpului și a pierderilor inevitabile.
Îmi place foarte mult cum scrie Petre Barbu și-i aștept întotdeauna cărțile cu nerăbdare. "Toți bărbații din viața mea", apărută în primăvară, la Polirom, este o carte de proză scurtă, scrisă în genul articolelor publicate anii trecuți de autor, pe blogul de la Adevărul. Prozele lui sunt narațiuni introspectiv-confesive, posibil autobiografice, dar au și ceva de eseu, prin modul în care sunt structurate. Cu un verb incitant, alerte, adesea ele conțin un umor caustic. Tema de bază a acestui volum (practic, variațiuni pe aceeași temă) o constituie trăirile vârstei de 60 de ani și modul în care autorul și alți cunoscuți aflați la vârste apropiate se raportează la ele. Chiar dacă volumul se situează valoric sub romane, el a fost o lectură destul de plăcută pentru mine care îi sunt admiratoare.