Die Applausmaschine

by Ana Blandiana, Ernest Wichner (Translator)

Aproape zece ani i-au trebuit Anei Blandiana ca să scrie acest roman (1983-1991). Dar chiar dacă scrierea lui nu i-ar fi luat atâta timp, e greu de crezut că el ar fi putut vedea lumina tiparului înainte de 1990. Fiindcă, între atâtea romane care vorbeau despre actualitatea, expirată, a „obsedantului deceniu“ – cum numise Marin Preda anii '50 ai veacului trecut –, Sertarul cu aplauze a refuzat de la bun început compromisul obligatoriu al localizărilor în timp acceptate, optând pentru confruntarea directă cu universul concentraționar al societății comuniste ca atare. De aceea, lipsit de limbajul esopic al scrierilor ce aveau de înfruntat cenzura, romanul Anei Blandiana se citește și astăzi cu neștirbit interes. El este o tulburătoare mărturie asupra câtorva destine paralele, urmând fiecare un traseu strict supravegheat; o mărturie încheiată cu strigătul de deznădejde al autoarei în fața neputinței de a schimba aceste destine sub apăsarea cărora au trăit atâția dintre noi – de a pune capăt coșmarului în care am mai fi trăit și azi cu toții, fără cotitura istorică ce a făcut posibilă însăși apariția acestei cărți.

Genres: Romanian Literature, Fiction

320 pages, Hardcover

First published January 1, 1990

About the author

Ana Blandiana, pe numele ei civil Otilia Valeria Coman, (n. 25 martie 1942, Timișoara) este o scriitoare și luptătoare pentru libertate civică în România. Înainte de revoluția din 1989, faimoasă disidentă și apărătoare a drepturilor omului, a avut curajul să-l înfrunte direct pe dictatorul Nicolae Ceaușescu prin declarații publice în interviuri acordate postului de radio Europa Liberă și unor publicații din străinătate.
Ana Blandiana s-a implicat în viața civică printr-o serie de acțiuni în cadrul Alianței Civice. În prezent conduce Memorialul de la Sighet, un institut de studiere a crimelor comunismului, cu un centru de cercetare care organizează anual conferințe, sesiuni științifice și expoziții pe tema fenomenului totalitar.

Otilia Coman s-a născut la Timișoara, ca fiică a preotului ortodox Gheorghe Coman, originar din Murani, Timiș. După retrocedarea Ardealului de Nord în 1944 familia Coman s-a mutat la Oradea, unde tatăl poetei a slujit ca preot la Biserica cu Lună, catedrala ortodoxă din Oradea. După instaurarea regimului comunist în România preotul Coman a fost arestat ca "dușman al poporului". Ca fiică a unui deținut politic, a trebuit să aștepte patru ani până când autoritățile comuniste i-au permis înscrierea la Facultatea de Filologie din Cluj.
Pentru a ocoli șicanele regimului, Otilia Coman și-a luat pseudonimul Ana Blandiana, după numele satului natal al mamei, respectiv Blandiana, Alba.
Tatăl poetei a murit într-un accident de mașină în anul 1964, la scurt timp după eliberarea din detenția politică.
După absolvirea facultății, Ana Blandiana a debutat în revista Tribuna din Cluj.

De-a lungul anilor, poeta a întreprins — ca invitată a unor universități, academii, organizații culturale — mai multe călătorii de documentare și studiu în diverse țări europene și a participat la congrese și festivaluri de poezie. În afara volumelor menționate, i-au mai apărut grupaje de poeme în reviste și antologii din Anglia, S.U.A., Italia, Spania, Franța, Belgia, Germania, Austria, Olanda, Finlanda, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, Brazilia, Cuba, Turcia, Siria, Grecia, China, Japonia, Israel, Albania. După 1989, acestor traduceri li se adaugă eseurile literare și articolele de analiză politică apărute în marile ziare germane sub semnătura Anei Blandiana, ca și nenumărate conferințe, lecturi publice, interviuri, intervenții la colocvii, simpozioane și mese rotunde în principalele țări europene.

Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, 1969; Premiul pentru poezie al Academiei Române, 1970; Premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din București, 1982; Premiul Internațional "Gottfried von Herder", Viena, 1982; Premiul Național de Poezie, 1997; Premiul "Opera Omnia", 2001; Premiul Internațional "Vilenica", 2002.

Reviews

[Alessandra · Rating 4 out of 5]

Bello più di quanto mi aspettassi, romanzo complesso e curatissimo: periodare ampio (e con non pochi incisi) ma miracolosamente equilibrato, lessico ricercato e lirico (la natura e ispirazione poetiche di Ana Blandiana sono evidenti), architettura complessa ma nel complesso efficace.
Tre storia si susseguono e sviluppano secondo il seguente 'modello strutturalista': F3 --> F2 --> F1 "il che vorrebbe dire che il terzo flusso origina e commenta il secondo, mentre il secondo origina il primo".
Ana Blandina (F3) origina il suo personaggio e alter-ego, Alexandru Serban (F2), che a sua volta origina un romanzo di cui è protagonista (F1).
Storia e Romanzesco si mescolano, così autobiografia e finzione. Storie simboliche o comunque cariche di simbolismo che concorrono a rappresentare un unico dramma: la condizione di chi -come Ana Blandina- ha vissuto la censura, l'esilio e l'isolamento in Romania sotto il regime di Ceaușescu (ma il discorso si potrebbe estendere). In quegli anni di sottrazione dal e del mondo e di privazione della libertà la scrittura diventa atto rivoluzionario, intimo e privato, che dà forma a domande e risposte e alla mortificante realtà attraverso storie di personaggi che altro non sono che riflesso di F3.
L'iniziale difficoltà è ben ripagata e l'ultimo capitolo è bellissimo.
Ultimo ma non per importanza: chapeau alla traduttrice Luisa Valmarin.

[Héctor Genta · Rating 5 out of 5]

«Nulla è più falso che immaginarti di stare a guardare dalla riva, mentre in realtà scorri insieme con l'acqua».

Opera formidabile, dalla lunga gestazione (10 anni) e dall'architettura complessa, con la trama che risulta frammentata in almeno tre storie diverse collegate secondo un'originale "teoria dei flussi" e che tendono a convergere e mescolarsi nel finale. C'è il racconto dello scrittore Alexandru Șerban scritto in terza persona, quello che si svolge nel libro che Șerban sta scrivendo, e quello autobiografico di Ana Blandiana. A tutto ciò si aggiungono sottotrame e dialoghi interpolati con brandelli di interrogatori della Securitate ai personaggi del libro.
Applausi nel cassetto è un gioiello di una grande intellettuale da seguire con attenzione, che parla della Romania ai tempi della dittatura di Ceaușescu, della claustrofobia di un'epoca difficile da spiegare e dei meccanismi che mescolando paura e abitudine, vigliaccheria e istinto di conservazione, portarono la popolazione a sottomettersi al giogo del Conducător.
Con una scrittura "alta", lirica e al tempo stesso analitica nell'affrontare le pieghe del pensiero e restituire i sentimenti dei personaggi e i suoi, Blandiana utilizza l'intersezione dei piani narrativi che sovrappongono vero e immaginario per testimoniare lo smarrimento di chi scriveva in quegli anni e si aggirava come un sonnambulo in un mondo nel quale i confini tra incubo e realtà risultavano incerti.
Nelle pagine del libro reale e fantastico sfumano uno nell'altro, così come autore e protagonista finiscono per confondersi; tutto diventa ambivalente, contraddittorio, avvolto in una danza tra vero e immaginario, con la realtà che diventa forse più finta del mondo immaginato dalla scrittrice.
"La vita è un libro" – si dice verso la fine, per poi aggiungere che "non puoi fuggire dal tuo libro". È questo uno dei punti chiave di Applausi nel cassetto, la riflessione sulla necessità della scrittura e insieme sui suoi rischi e sui suoi limiti.

Quello che non devo perdere di vista è che io non sono il personaggio, ma l'autore di questo libro. Questo perché la tentazione di passare da una categoria all'altra è tanto più grande quanto è infinitamente più facile essere personaggio piuttosto che autore. Anche se da un certo punto di vista l'autore è anche lui un personaggio, più drammatico e complicato, di qualcun altro.

[Beniamin Iordache · Rating 2 out of 5]

nu prea imi place sunt dez amagit nu am terminat o

[Yoana Miteva · Rating 5 out of 5]

Да си малко прост си има своите предимства. В моя случай това е, че Ана Бландиана ми беше световно неизвестна и срещата с романа ѝ Чекмеджето с аплодисменти ми дойде като истинско чудо. Структурата на това изключително стойностно произведение е модернистична и трипластова – роман в романа, писателски дневник, плюс основната фабула. Тематиката на всички повествователни нишки е подчинена изцяло и единствено на разобличаването на тоталитарната действителност. Но реализацията е особено красива и създава собствен смислов пласт. Сцените и обстановката са буквално изрисувани. Досадните иначе интериорни подробности и пейзажни описания, тук са като картина на стар майстор. Грозотата и абсурдът придобиват смисъл и получават ореол. Всяка сцена е някак тържествена, диалозите – пълни със значения. Героите са алегорични, чудати и по старомодному изпълнени с достойнство, а писателските дилеми – вечни и общочовешки. Стилът сам по себе си е едно бижу с дългите си, но стегнати изречения, с оригиналната и ясна мисъл, без евтини еквилибристики. Разсъжденията върху румънската народопсихология ме карат да искам още срещи с тази култура. Не на последно място - явно преводачката Румяна Станчева е на висотата на писателката Ана Бландиана.