Ethan știe doar să distrugă. Își ascunde trecutul și emoțiile sub sarcasm și distanță, convins că e mai sigur să nu simtă deloc decât să iubească și să piardă. Dar când Emiko apare în viața lui, lucrurile scapă de sub control. Îl atrage și îl enervează, îl vede dincolo de masca lui — și asta îl sperie. Atât de tare, încât face greșeala pe care nici el n-o poate ierta: o trădează.
Emiko a învățat să nu se mai bazeze pe nimeni. După ce a fost distrusă de omul în care avea cea mai mare încredere, nu mai lasă pe nimeni să se apropie. Iar Ethan, care o cucerește și o rănește în același timp, e dovada clară că a avut dreptate.
Se evită, dar nu pot sta departe. Se rănesc, dar nu știu cum să renunțe. Iar când trecutul amenință să le dea totul peste cap, trebuie să decidă: fug din nou sau luptă, chiar dacă s-ar putea frânge complet?
Am avut privilegiul de a edita și corecta manuscrisul Alexandrei. Ea știe cât de mare a fost provocarea privind această poveste. Încă de la primele pagini m-a lovit puternic și, pe parcurs, impactul a rămas la fel de intens. Știam că urmează să citesc un dark romance, sau mai bine zis un trauma romance. Nu a fost o carte ușor de editat, având în vedere traumele prin care trec personajele principale.
Povestea asta m-a terminat psihic și emoțional. Totuși, mă bucur că a “plecat” în lume și sper să aibă un impact și asupra voastră. Atât Ethan, cât și Emiko au trecut prin traume: el – în copilărie, ea – ca adult. Amândoi încearcă, mai mult sau mai puțin, să se vindece și să-și dea voie din nou să simtă.
Ethan este un bărbat arogant, plin de sine și hotărât. Emiko, în schimb, este vulnerabilă și sensibilă, dar în același timp puternică. Ea caută să-și regăsească locul, mai ales în micul lor grup de prieteni, de care fusese desprinsă de fostul ei iubit, cel care a izolat-o și a făcut-o să se piardă pe sine. După ce a decis să facă pasul de a reveni printre ei, a fost nevoită să se redescopere.
Nu este o poveste ușoară, nu e genul prin care treci fără să te atingă. Reușește să ajungă în profunzime și recunosc că au existat pasaje unde am simțit că mi se rupe sufletul. Totuși, ca cititor – nu ca editor – au fost și scene care, pentru mine, nu și-au găsit locul. Aș fi preferat o abordare diferită, prin care anumite momente ar fi avut un impact și mai puternic. Dar asta ține de gusturi, iar fiecare cititor percepe altfel.
Chiar dacă eu aș fi făcut alegeri diferite, viziunea Alexandrei a reușit să mă prindă în nebunia lui Ethan și a lui Emiko. O nebunie nu tocmai sănătoasă, plină de red flags, dar care își are propria frumusețe.
Personal, mi-a plăcut de Emiko. În schimb, cu Ethan nu am rezonat deloc, lucru pe care Alexandra îl știe. Au fost prea multe aspecte care l-au făcut să cadă în ochii mei și nu am putut trece peste ele. Dar în Emiko m-am regăsit, măcar puțin. Diferența a fost că eu am avut curajul să mă rup înainte de a ajunge în punctul la care a ajuns ea. Tocmai de aceea am și înțeles-o atât de bine.
Nu e ușor să treci prin ce a trecut Emiko sau Ethan și apoi să privești viața cu capul sus, să înfrunți tot ceea ce vine și, în același timp, să reușești să rămâi cu picioarele pe pământ. De aceea spun că au fost aspecte pe care le-am înțeles și altele pe care mi-aș fi dorit să fie tratate diferit.
Unele momente m-au deranjat pentru că, personal, nu aș fi putut să închid ochii în fața lor. Asta vine din principiile mele, din credințele după care trăiesc, și tocmai de aceea nu le accept nici în poveștile pe care le citesc. Automat, aceste lucruri mă fac să scad puțin din notă. Dar, așa cum spuneam, totul ține de preferințele fiecărui cititor și de ceea ce își dorește să regăsească într-o poveste.
Lăsând la o parte aceste diferențe de percepție, pot spune cu sinceritate că povestea este una foarte bună. Reușește să captiveze cititorul, să îl atragă în acea nebunie și, mai mult decât atât, să îl facă să se regăsească, măcar puțin, în personajele Alexandrei.
Pur și simplu este strigător la cer ce scrie în această carte. Nu poți citi ca mamă sau femeie mai bine de nu știu câte pagini despre abuzul asupra unui copil. Dacă vroia autoarea să descrie o traumă, trebuia să aleagă o altă cale pentru a face așa ceva. Nu încurajăm abuzul și violul asupra minorilor!!!
S-a citit repede. Nu are un limbaj complicat. Dar e perfect pentru povestea lor. Îmi place că, oricât de dureros ar fi, Ethan nu a uitat de trauma lui și nu s-a mai lăsat călcat în picioare când scorpia aia l-a căutat după atâta timp. Emiko abia a ieșit întreagă dintr-o relație toxică, în care iubirea a fost numai din partea ei. Mi-a plăcut cum Ethan deja îl ura pe Oskar, fără să știe adevărata însemnătate a calvarului prin care a trecut Emiko. Și tot i-a promis că o va scăpa de el. Pentru că, în urmă cu mulți ani, când el s-a împrietenit cu Koji, în peisaj a apărut și ea. Și nici ea nu l-a uitat. Relația lor a fost șubredă, pentru că amândoi aveau o greutate de dus și i-am înțeles reticența lui de a sta cât mai departe de femei. Dar l-am urât când a ales-o pe Lu, deși erau prieteni și nu aveau așteptări. Pe parcursul poveștii, chiar când demonii lor îi mâncau din interior și mai aveau 🤏 atât de puțin să iasă la suprafață, s-au regăsit. Au fugit în direcții opuse. Și s-au trezit din nou față în față.
Povestea îi are în prim plan pe Ethan și Emiko, două personaje care au suferit enorm de mult și care caută vindecare.
Ethan a avut parte de o copilărie îngrozitoare, a trecut printr-o violență fizică și psihică și cel mai dureros a fost că a primit toate acestea fix de la persoana care ar fi trebuit să îi ofere iubire necondiționată și să îl protejeze. S-a obișnuit cu suferința și a crescut cu ea iar asta l-a transformat într-un băiat dur la exterior dar cu sufletul bucăți.
Nu mi-a plăcut deloc modul în care el a ales să se razbune pe persoana care i-a provocat toată suferința, înțeleg că este ficțiune însă scena aceea nu-și are locul nici măcar în ficțiune, consider că se putea folosi de orice altceva... părerea mea.
Emiko n-a dus nici ea o viață ușoară, prinsă într-o relație toxică unde a fost abuzată și chinuită însă n-a spus nimănui prin ce trece, a încercat să se salveze singură.
Cei doi au avut parte de un trecut distrus dar se chinuie să supraviețuiască prezentului cu tot cu traumele și fricile care vin la pachet.
Relația lor am perceput-o ca fiind una încarcată de frici, furie și neîncredere, cei doi s-au atras și respuns mai mult decât au reușit să petreacă timp împreună, n-am simțit conexiunea lor și sentimentele puternice pe care le aveau în schimb mi s-a părut mult mai aprofundată relația cu Lu, atât a lui Emiko cu Lu cât și a lui Ethan cu Lu, a urmat o scenă care, mi-ar fi plăcut să fie dusă până la capăt sau eliminată de tot pt că ce s-a întâmplat defapt nu a adus nici un plus relației lor.
Cei doi, Ethan și Emiko, au avut o dramă continuă, acum erau ceva de genul "te vreau și te accept cu frici cu tot, nu plec de lângă tine" iar în următorul capitol se respingeau, din nou, și puneau bariere stupide între ei.
Am ajuns la finalul cărții și nu am înțeles ce vor ei defapt, pentru mine, Emiko și Ethan au fost mult prea imaturi pentru vârsta lor iar suferințele lor, parcă nu se îndreptau spre vindecare 🤷♀️
Ethan și Emiko nu sunt doar niște personaje pentru mine, sunt o parte din MINE. Am iubit cartea asta încă de când am citit-o de pe wattpad, și am știu că o să devină una dintre cărțile mele preferate. Am știu efectiv că are potențial, iar după editare a devenit chef kiss 💋
Să vă lămuresc și pe voi de ce îmi place cartea asta: Ethan și Emiko se știu de mult timp, dar niciodată nu au interacționat prea mult pentru că Ethan e prietenul fratelui ei, și na, știți voi. DAR, până Emiko este abuzată de iubitul ei toxic, iar Ethan se trezește la viață și vrea să o aibă doar pentru el.
La început e rece, pretinde că o suportă doar pentru că Lu, prietena ei, este și prietena lui, dar e evident că ochii lui sunt mereu pe ea. Iar tensiunea dintre ei doi, când el o privea rănită, a fost AAAAAAA, nu mai puteam acolo. Cum el îi spunea că nu îi pasă de ea, și bla bla.
Avem și un mic triunghi amoros aici, fiindcă Ethan este puțin prea mult atașat de prietena lor comună, mai bine zis ea mai mult de el, pentru că iubitul lui Lu e plecat, și caută cumva alinare în Ethan. Nu o să mint, mi-a plăcut relația asta toxică între ei trei, știu ca e greșit, dar va rog…
E multă durere în volumul ăsta, ei nu știu cum să se iubească fără să se rănească, dar chiar încearcă, și cumva traumele lor le unesc. Ambii au avut un trecut nu prea strălucit ( mai ales Ethan) așa că încerca cumva să treacă peste.
Mie personal mi-a plăcut cum la început a fost o relație toxică, el o ura, căuta alinare în Lu, prietena ei, dar tot pe Emiko o iubea, iar posesivitatea lui e next level. A fost o carte frumoasă, cu drama lucru ce nu e neapărat pe gustul meu, dar nu a fost ceva ce să strice lectura.
"Minciuni” a fost pentru mine un dark romance foarte bun, exact genul de poveste care te apasă pe suflet, dar în același timp nu te lasă să o lași din mână. Mi-a plăcut mult cum Alexandra a reușit să transmită intensitatea trăirilor personajelor, dar și greutatea traumelor cu care vin la pachet. Ethan m-a fascinat prin dualitatea lui, pe cât de rece și sarcastic pare, pe atât de evident este că în spatele acelei măști se ascunde un om frânt. Iar Emiko… ei bine, mi-a plăcut forța și fragilitatea ei în același timp. Împreună sunt un amestec exploziv: se atrag, se resping, se rănesc, dar nu pot renunța unul la altul. Ce m-a impresionat cel mai mult a fost corelația dintre trecutul și prezentul lor. Autoarea a făcut trecerea lină, naturală, astfel încât să înțeleg de ce reacționează într-un anumit fel, fără să simt că povestea e forțată. Da, e o carte dură pe alocuri, dar fix asta i-a dat autenticitate. Mi-a plăcut faptul că dragostea nu a venit ca o soluție magică, ci mai degrabă ca o luptă constantă cu umbrele din suflet. Pentru mine, „Minciuni” a fost o lectură intensă, care m-a făcut să simt, să sufăr și să sper alături de personaje. Dacă vă plac poveștile unde iubirea se naște din haos și cicatrici, atunci cartea asta sigur merită citită.
,,Minciuni" este o poveste desprinsă din realitate, care dezvăluie latura sensibilă a omului, urmele adânci lăsate de traume, dar și cât de greu este să iubești după ce ai fost rănit.
Emiko și Ethan sunt doi prieteni ce nutresc sentimente unul pentru celălalt, dar sunt despărțiți de un zid pe care și l-au ridicat singuri. Duc lupte grele cu trecutul, sunt distruși emoțional, dar încă capabili de iubire.
Mi-a plăcut enorm cum, datorită perspectivei duble, am pătruns în mintea și sufletul lor, am aflat ce îi necăjea, după ce tânjeau, dar și ce lupte interioare ducea fiecare.
În pragul suferinței se mai fac și greșeli, iar Ethan o știe cel mai bine. Era cât pe ce să nu mai poată ajunge vreodată la inima lui Emiko, însă... tocmai acea greșeală i-a adus pe toți trei împreună. 🤭🔥
Trei prieteni, o scenă cât se poate de fierbinte. Urmările se vor arăta pe parcurs, dar momentul se trăiește intens.
Aceasta este lectura care o să vă rupă inima în două, o să vă ridice pe culmile plăcerii, iar la final o să vă ajute să găsiți liniștea. E o poveste despre viață, cu bune și rele, despre dragoste și pierderi, dar și despre vindecare.
Povestea lor de iubire este una profundă, tensionată și emoționată, în care nu numai sentimentele puternice joacă un rol central, ci și traumele adânc înrădăcinate din trecutul fiecăruia. Nu este o iubire simplă, idealizată, ci una construită pe baza vindecării, acceptări și înțelegeri. O poveste care pe mine m-a fascinat complet și pe care o recomand tuturor ❤️👏🏻 Felicitări Alexandra 👏🏻👏🏻❤️
Am spus-o si încă o să mă repet. Cartea asta abordează niște subiecte interesante. Ma prins imediat, trioul unul simplu aparent, dar autoare a știut să îl aprofundeze. In nici două zile am dat-o gata. 🤩