What do you think?
Rate this book
lipsa de greutate a lumii
Cuprins:
rezumat
cinci scrisori despre utilizarea corecta a vietii
Scrisoarea I
Scrisoarea II
Scrisoarea III
Scrisoarea IV
Scrisoarea V
gloria gloria
nimic complicat
Gata,
exact asa
ce primavara frumoasa!
MO,
Poemul de dragoste al lui George Dan Coman pentru Serena Jameka Williams
playlist
somnul de frumusete
gloria gloria
dragostea. doua secvente
autoportret
I.S. Labirint
cerere si oferta:
elegie
Cip-cirip
lipsa de greutate a lumii
tot mai departe, in larg
magnolia
casa memoriala
text motivational
hinta-palinta
frumusetea
ComanDanTe
rezumat
cinci scrisori despre utilizarea corecta a vietii
Scrisoarea I
Scrisoarea II
Scrisoarea III
Scrisoarea IV
Scrisoarea V
gloria gloria
nimic complicat
Gata,
exact asa
ce primavara frumoasa!
MO,
Poemul de dragoste al lui George Dan Coman pentru Serena Jameka Williams
playlist
somnul de frumusete
gloria gloria
dragostea. doua secvente
autoportret
I.S. Labirint
cerere si oferta:
elegie
Cip-cirip
lipsa de greutate a lumii
tot mai departe, in larg
magnolia
casa memoriala
text motivational
hinta-palinta
frumusetea
ComanDanTe
94 pages, Paperback
Published January 1, 2025
2 people are currently reading
31 people want to read
About the author
Dan Coman
48 books96 followersS-a născut și a copilărit în localitatea Gersa din județul Bistrița-Năsăud. A debutat în revista „Minerva” în 1993. Studii de filosofie la Cluj (absolvite în 1999). Prezent în volumul colectiv Camera (Euphorion, Sibiu, 1995), alături de poeții Marin Mălaicu-Hondrari și Florin Partene.
A publicat poezie în majoritatea revistelor literare importante din România. Pentru prima sa carte, Anul cârtiței galbene, a primit Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” pentru debut și Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România.
În 2007, a susținut o lectură din poemele sale, traduse în limba franceză de Linda Maria Baros, la Paris, iar în 2009 a participat la un atelier de poezie și traduceri în Suedia (Insula Gotland).
În 2010 beneficiază de o bursă pentru literatură acordată de Akademie Schloss Solitude (juror Mircea Cărtărescu). Este coautorul antologiei Compania poeților tineri în 100 de titluri alese de Dan Coman și Petru Romoșan (Editura Compania, 2011).
A publicat poezie în majoritatea revistelor literare importante din România. Pentru prima sa carte, Anul cârtiței galbene, a primit Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” pentru debut și Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România.
În 2007, a susținut o lectură din poemele sale, traduse în limba franceză de Linda Maria Baros, la Paris, iar în 2009 a participat la un atelier de poezie și traduceri în Suedia (Insula Gotland).
În 2010 beneficiază de o bursă pentru literatură acordată de Akademie Schloss Solitude (juror Mircea Cărtărescu). Este coautorul antologiei Compania poeților tineri în 100 de titluri alese de Dan Coman și Petru Romoșan (Editura Compania, 2011).
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 6 of 6 reviews
September 18, 2025
inapoi la poezie after this
!!!,,așa ca pentru mine mintea nu e deloc un avantaj:
habar nu am cum s-o folosesc ca să o fac utilă: în mâinile mele e mai degrabă o armă de sinucigaş -
un instrument total inadecvat cu care încerc să-mi
trăiesc viața
ca și cum aș încerca să măsor cu o șurubelniță frumusețea unei fotografii.” !!!!
,, tot ce-am făcut, am făcut cu gândul la ceilalți.
am căutat cele mai bune unghiuri, am fandat doar cât să
binedispun
am imitat delfinul și câinele, profesorul de ed
antreprenorială,
votantul arogant al usr
am fost gata de orice exces doar ca să fiu dorit și admirat”
,, (îmi place ploaia doar vara.
nu vreau să se gândească nimeni la mine. nimic nu ne mai poate salva)”
!!!,,așa ca pentru mine mintea nu e deloc un avantaj:
habar nu am cum s-o folosesc ca să o fac utilă: în mâinile mele e mai degrabă o armă de sinucigaş -
un instrument total inadecvat cu care încerc să-mi
trăiesc viața
ca și cum aș încerca să măsor cu o șurubelniță frumusețea unei fotografii.” !!!!
,, tot ce-am făcut, am făcut cu gândul la ceilalți.
am căutat cele mai bune unghiuri, am fandat doar cât să
binedispun
am imitat delfinul și câinele, profesorul de ed
antreprenorială,
votantul arogant al usr
am fost gata de orice exces doar ca să fiu dorit și admirat”
,, (îmi place ploaia doar vara.
nu vreau să se gândească nimeni la mine. nimic nu ne mai poate salva)”
February 26, 2026
Am citit-o ca pe un (reușit) roman de auto-fictiune. Doar un mic reproș: uneori e prea cinic și vrea să epateze.
October 27, 2025
📖 Titlul, cu paradoxul său gravitațional, surprinde esența poemelor: o lume care continuă să existe în pofida sensului, o realitate devenită ușoară până la transparență, „𝑡𝑜𝑐𝑎𝑡𝑎̆ 𝑚𝑎̆𝑟𝑢𝑛𝑡 𝑠̦𝑖 𝑠𝑖𝑠𝑡𝑒𝑚𝑎𝑡𝑖𝑐 𝑖̂𝑛𝑎𝑖𝑛𝑡𝑒 𝑠𝑎̆-𝑖 𝑝𝑒𝑟𝑐𝑒𝑝𝑒𝑚 𝑠𝑒𝑛𝑠𝑢𝑙”.
📖 Începutul este calibrat: un ton fals calm, o neliniște sub forma lucidității, o voce resemnată.
„𝑠𝑢𝑠 𝑠𝑎̆ 𝑎𝑣𝑒𝑚 𝑖𝑛𝑖𝑚𝑖𝑙𝑒: 𝑙𝑎 𝑖̂𝑛𝑐𝑒𝑝𝑢𝑡 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑐𝑜𝑛𝑣𝑖𝑛𝑔𝑒𝑟𝑒𝑎
𝑐𝑎̆ 𝑎𝑠̦𝑎 𝑚𝑒𝑟𝑔 𝑙𝑢𝑐𝑟𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒, 𝑐𝑎̆ 𝑎𝑠𝑡𝑎 𝑒 𝑙𝑢𝑚𝑒𝑎:
𝑜 𝑟𝑒𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑎 𝑐𝑎̆𝑟𝑒𝑖 𝑓𝑟𝑢𝑚𝑢𝑠𝑒𝑡̦𝑒 𝑛𝑢 𝑚-𝑎 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑒𝑠𝑎𝑡 𝑛𝑖𝑐𝑖𝑜𝑑𝑎𝑡𝑎̆.”
📖 Pe parcursul volumului, poezia devine un mecanism de autoapărare împotriva realului, o încercare de a înțelege epuizarea și fragilitatea noului eu - cel semicentenar:
„𝑜 𝑚𝑎𝑠̧𝑖𝑛𝑎̆𝑟𝑖𝑒 𝑠𝑜𝑓𝑖𝑠𝑡𝑖𝑐𝑎𝑡𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑚𝑒𝑔𝑎𝑒𝑓𝑖𝑐𝑖𝑒𝑛𝑡𝑎̆ 𝑐𝑎𝑟𝑒
𝑚𝑎𝑐𝑖𝑛𝑎̆ 𝑟𝑒𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑖̂𝑛𝑎𝑖𝑛𝑡𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑎𝑗𝑢𝑛𝑔 𝑒𝑢 𝑙𝑎 𝑒𝑎”.
📖 Dan Coman păstrează, ca întotdeauna, acel amestec unic de inteligență rece și tandrețe dezarmantă.
📖 O speranță modestă, fără fast, ține volumul pe orbită. Lumea lui este una care și-a pierdut gravitația morală, dar nu și nevoia de sens. În absența credinței, a frumuseții salvatoare sau a unui orizont etic stabil, poetul continuă să trăiască prin exercițiul scrisului ca formă de respirație rațională, ca supraviețuire prin limbaj.
📖 Și dacă tot am amintit de frumusețe, nu am cum să nu îl aduc în discuție pe Radu Vancu, căruia i se face direct și indirect mai multe aluzii: „𝑑𝑒𝑔𝑒𝑎𝑏𝑎 𝑖̂𝑛𝑡𝑟𝑒𝑏𝑖: 𝑑𝑒 𝑐𝑒 𝑅𝑎𝑑𝑢 𝑉𝑎𝑛𝑐𝑢 𝑝𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑙𝑢𝑝𝑡𝑒 𝑝𝑒 𝑎𝑡𝑎̂𝑡𝑒𝑎 𝑓𝑟𝑜𝑛𝑡𝑢𝑟𝑖…”. Ei, aici Dan Coman se definește prin contrast. Și voi explica de ce. La Vancu, frumusețea e un act militant, o credință; în timp ce la Coman, ea e un reflex biologic, un gest de supraviețuire: „...𝑢𝑛 𝑐𝑜𝑛𝑐𝑒𝑝𝑡 - 𝑟𝑒𝑝𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑒𝑖 / 𝑛𝑢 𝑠-𝑎 𝑝𝑜𝑡𝑟𝑖𝑣𝑖𝑡 𝑛𝑖𝑐𝑖𝑜𝑑𝑎𝑡𝑎̆ 𝑐𝑢 𝑑𝑖𝑚𝑒𝑛𝑠𝑖𝑢𝑛𝑖𝑙𝑒 / 𝑎𝑡𝑎̂𝑡 𝑑𝑒 𝑖̂𝑛𝑔𝑢𝑠𝑡𝑒 𝑎𝑙𝑒 𝑟𝑒𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑖: / 𝑜 𝑓𝑒𝑛𝑡𝑎̆ 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑖𝑛𝑢𝑎̆, 𝑜 𝑣𝑟𝑎̆𝑗𝑒𝑎𝑙𝑎̆ / 𝑚𝑒𝑛𝑖𝑡𝑎̆ 𝑠𝑎̆-𝑡̦𝑖 𝑖𝑎 𝑜𝑐ℎ𝑖𝑖 𝑠̦𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑡𝑒 𝑓𝑎𝑐𝑎̆ 𝑠𝑎̆ 𝑠𝑝𝑒𝑟𝑖”. Dacă Vancu recuperează sensul prin iubire, Coman îl demontează cu o luciditate aproape anatomică.
📖 Dincolo de temele mari: dezintegrarea, neputința, erosul steril, se simte un lirism subtil ascuns în prozaism aparent.
„𝑐𝑎𝑠𝑎 𝑚𝑒𝑚𝑜𝑟𝑖𝑎𝑙𝑎̆ 𝐷𝑎𝑛 𝐶𝑜𝑚𝑎𝑛 𝑣𝑎 𝑓𝑖 𝑢𝑛 𝐿𝑜𝑔𝑎𝑛 𝑟𝑜𝑠̦𝑢
𝑟𝑢𝑙𝑎̂𝑛𝑑 𝑐𝑢 𝑣𝑖𝑡𝑒𝑧𝑎̆ 𝑒𝑔𝑎𝑙𝑎̆ 𝑝𝑒 𝑟𝑢𝑡𝑎 𝐵𝑖s𝑡𝑟𝑖𝑡̦𝑎 - 𝐶𝑙𝑢𝑗 𝑠̦𝑖 𝑟𝑒𝑡𝑢𝑟:
𝑙𝑎 𝑎𝑠𝑡𝑎 𝑚𝑖-𝑎𝑟 𝑝𝑙𝑎̆𝑐𝑒𝑎 𝑠𝑎̆ 𝑠𝑒 𝑟𝑒𝑑𝑢𝑐𝑎̆
𝑡𝑜𝑡 𝑐𝑒 𝑠𝑒 𝑣𝑎 𝑠̦𝑡𝑖𝑖 𝑑𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑚𝑖𝑛𝑒.”
📖 Dan Coman scrie o poezie fără metafore inutile, preferând imagini clare, recognoscibile: „𝑧𝑎̆𝑝𝑎𝑑𝑎 𝑚𝑖𝑒𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑑𝑖𝑛𝑐𝑜𝑙𝑜 𝑑𝑒 𝑔𝑒𝑎𝑚”, „𝑙𝑢𝑚𝑖𝑛𝑎 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑟𝑎̆𝑠𝑐𝑜𝑙𝑒𝑠̦𝑡𝑒 𝑝𝑟𝑎𝑓𝑢𝑙”, „𝑏𝑜𝑛𝑑𝑎𝑟𝑖𝑖 𝑓𝑒𝑟𝑖𝑐𝑖𝑡̦𝑖”, „𝑐𝑎̂𝑛𝑡𝑒𝑐𝑢𝑙 𝑏𝑟𝑜𝑎𝑠̧𝑡𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑖̂𝑛 𝑖𝑒𝑟𝑏𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒-𝑛𝑎𝑙𝑡𝑒”. Emoția nu e declarată, ci insinuată - rafinată, controlată, uneori aproape impasibilă.
📖 Volumul are o structură compozită, dar riguroasă: fiecare poem funcționează ca o meditație discontinuă, între monolog și discurs existențial. Ritmul e cel al vorbirii, dar cu o tensiune muzicală abia perceptibilă, o respirație calculată în spatele fiecărui vers.
📖 Este o carte despre refuzul iluziilor, despre luciditate ca formă de iubire. Este o carte care nu mai caută frumusețea, ci acel punct de echilibru în care „...𝑛𝑖𝑐𝑖 𝑑𝑢𝑠̦𝑢𝑙, 𝑛𝑖𝑐𝑖 𝑝𝑟𝑜𝑝𝑜𝑧𝑖𝑡̦𝑖𝑖𝑙𝑒 𝑠𝑡𝑜𝑖𝑐𝑖𝑙𝑜𝑟, / 𝑛𝑖𝑐𝑖 𝑚𝑎̆𝑐𝑎𝑟 𝑐𝑎̂𝑛𝑡𝑒𝑐𝑒𝑙𝑒 𝑟𝑎𝑑𝑖𝑜ℎ𝑒𝑎𝑑 / 𝑛𝑢 𝑡𝑒 𝑚𝑎𝑖 𝑝𝑜𝑡 𝑠𝑐𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑎𝑚𝑜𝑟𝑡̦𝑒𝑎𝑙𝑎̆”.
📖 Volumul se închide impecabil: de la rezumatul inițial, la scrisorile - autoepistole clinice ale unui pacient împăcat cu boala, până la intermezzo-ul gloriei și finalul în care lipsa de greutate a lumii devine o elegie a uitării și o anestezie a vidului.
📖 Dan Coman rămâne una dintre cele mai coerente și vii voci ale poeziei române contemporane, un poet care transformă vidul în limbaj și tăcerea în sens.
„90% 𝑑𝑖𝑠𝑐𝑜𝑛𝑓𝑜𝑟𝑡 𝑠̦𝑖 𝑎𝑔𝑖𝑡𝑎𝑡̦𝑖𝑒, 𝑛𝑒𝑠𝑖𝑔𝑢𝑟𝑎𝑛𝑡̦𝑎̆ 𝑠̦𝑖
𝑛𝑒𝑖̂𝑛𝑐𝑟𝑒𝑑𝑒𝑟𝑒 - 𝑠̦𝑖 𝑡𝑜𝑡𝑢𝑠̦𝑖, 𝑖̂𝑛 𝑜𝑟𝑑𝑖𝑛𝑒𝑎 𝑓𝑖𝑟𝑒𝑎𝑠𝑐𝑎̆ 𝑎 𝑙𝑢𝑐𝑟𝑢𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟,
𝑒𝑥𝑒𝑟𝑠𝑎̆𝑚 𝑓𝑟𝑢𝑚𝑢𝑠𝑒𝑡̦𝑒𝑎, 𝑏𝑢𝑛𝑎-𝑐𝑢𝑣𝑖𝑖𝑛𝑡̧𝑎̆, 𝑒𝑛𝑡𝑢𝑧𝑖𝑎𝑠𝑚𝑢𝑙. [...]
𝑖̂𝑛 𝑙𝑖𝑚𝑏𝑎𝑗𝑢𝑙 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑛𝑒-𝑎 𝑎𝑗𝑢𝑡𝑎𝑡 𝑑𝑒 𝑓𝑖𝑒𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑎𝑡𝑎̆.”
📖 Dincolo de ultima pagină întoarsă, poeziile lui continuă să respire în mine. Dan Coman are capacitatea de a transforma cititorul într-un co-creator de lumi, fiecare poem fiind un portal către o experiență profund personală, o metafizică a golului.
𝑔𝑙𝑜𝑟𝑖𝑎: 𝑢𝑛 𝑏𝑎̆𝑟𝑏𝑎𝑡 𝑎𝑝𝑟𝑜𝑎𝑝𝑒 𝑏𝑎̆𝑡𝑟𝑎̂𝑛 𝑎𝑝𝑙𝑒𝑐𝑎𝑡 𝑑𝑒𝑎𝑠𝑢𝑝𝑟𝑎 𝑢𝑛𝑢𝑖 𝑐𝑎𝑖𝑒𝑡,
𝑎𝑠̦𝑡𝑒𝑝𝑡𝑎̂𝑛𝑑 𝑠𝑎̆-𝑖 𝑖̂𝑛𝑓𝑙𝑜𝑟𝑒𝑎𝑠𝑐𝑎̆, 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑢𝑙𝑡𝑖𝑚𝑎 𝑑𝑎𝑡𝑎̆, 𝑐𝑎𝑝𝑢𝑙.
📖 Începutul este calibrat: un ton fals calm, o neliniște sub forma lucidității, o voce resemnată.
„𝑠𝑢𝑠 𝑠𝑎̆ 𝑎𝑣𝑒𝑚 𝑖𝑛𝑖𝑚𝑖𝑙𝑒: 𝑙𝑎 𝑖̂𝑛𝑐𝑒𝑝𝑢𝑡 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑐𝑜𝑛𝑣𝑖𝑛𝑔𝑒𝑟𝑒𝑎
𝑐𝑎̆ 𝑎𝑠̦𝑎 𝑚𝑒𝑟𝑔 𝑙𝑢𝑐𝑟𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒, 𝑐𝑎̆ 𝑎𝑠𝑡𝑎 𝑒 𝑙𝑢𝑚𝑒𝑎:
𝑜 𝑟𝑒𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑎 𝑐𝑎̆𝑟𝑒𝑖 𝑓𝑟𝑢𝑚𝑢𝑠𝑒𝑡̦𝑒 𝑛𝑢 𝑚-𝑎 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑒𝑠𝑎𝑡 𝑛𝑖𝑐𝑖𝑜𝑑𝑎𝑡𝑎̆.”
📖 Pe parcursul volumului, poezia devine un mecanism de autoapărare împotriva realului, o încercare de a înțelege epuizarea și fragilitatea noului eu - cel semicentenar:
„𝑜 𝑚𝑎𝑠̧𝑖𝑛𝑎̆𝑟𝑖𝑒 𝑠𝑜𝑓𝑖𝑠𝑡𝑖𝑐𝑎𝑡𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑚𝑒𝑔𝑎𝑒𝑓𝑖𝑐𝑖𝑒𝑛𝑡𝑎̆ 𝑐𝑎𝑟𝑒
𝑚𝑎𝑐𝑖𝑛𝑎̆ 𝑟𝑒𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑖̂𝑛𝑎𝑖𝑛𝑡𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑎𝑗𝑢𝑛𝑔 𝑒𝑢 𝑙𝑎 𝑒𝑎”.
📖 Dan Coman păstrează, ca întotdeauna, acel amestec unic de inteligență rece și tandrețe dezarmantă.
📖 O speranță modestă, fără fast, ține volumul pe orbită. Lumea lui este una care și-a pierdut gravitația morală, dar nu și nevoia de sens. În absența credinței, a frumuseții salvatoare sau a unui orizont etic stabil, poetul continuă să trăiască prin exercițiul scrisului ca formă de respirație rațională, ca supraviețuire prin limbaj.
📖 Și dacă tot am amintit de frumusețe, nu am cum să nu îl aduc în discuție pe Radu Vancu, căruia i se face direct și indirect mai multe aluzii: „𝑑𝑒𝑔𝑒𝑎𝑏𝑎 𝑖̂𝑛𝑡𝑟𝑒𝑏𝑖: 𝑑𝑒 𝑐𝑒 𝑅𝑎𝑑𝑢 𝑉𝑎𝑛𝑐𝑢 𝑝𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑙𝑢𝑝𝑡𝑒 𝑝𝑒 𝑎𝑡𝑎̂𝑡𝑒𝑎 𝑓𝑟𝑜𝑛𝑡𝑢𝑟𝑖…”. Ei, aici Dan Coman se definește prin contrast. Și voi explica de ce. La Vancu, frumusețea e un act militant, o credință; în timp ce la Coman, ea e un reflex biologic, un gest de supraviețuire: „...𝑢𝑛 𝑐𝑜𝑛𝑐𝑒𝑝𝑡 - 𝑟𝑒𝑝𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑒𝑖 / 𝑛𝑢 𝑠-𝑎 𝑝𝑜𝑡𝑟𝑖𝑣𝑖𝑡 𝑛𝑖𝑐𝑖𝑜𝑑𝑎𝑡𝑎̆ 𝑐𝑢 𝑑𝑖𝑚𝑒𝑛𝑠𝑖𝑢𝑛𝑖𝑙𝑒 / 𝑎𝑡𝑎̂𝑡 𝑑𝑒 𝑖̂𝑛𝑔𝑢𝑠𝑡𝑒 𝑎𝑙𝑒 𝑟𝑒𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑖: / 𝑜 𝑓𝑒𝑛𝑡𝑎̆ 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑖𝑛𝑢𝑎̆, 𝑜 𝑣𝑟𝑎̆𝑗𝑒𝑎𝑙𝑎̆ / 𝑚𝑒𝑛𝑖𝑡𝑎̆ 𝑠𝑎̆-𝑡̦𝑖 𝑖𝑎 𝑜𝑐ℎ𝑖𝑖 𝑠̦𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑡𝑒 𝑓𝑎𝑐𝑎̆ 𝑠𝑎̆ 𝑠𝑝𝑒𝑟𝑖”. Dacă Vancu recuperează sensul prin iubire, Coman îl demontează cu o luciditate aproape anatomică.
📖 Dincolo de temele mari: dezintegrarea, neputința, erosul steril, se simte un lirism subtil ascuns în prozaism aparent.
„𝑐𝑎𝑠𝑎 𝑚𝑒𝑚𝑜𝑟𝑖𝑎𝑙𝑎̆ 𝐷𝑎𝑛 𝐶𝑜𝑚𝑎𝑛 𝑣𝑎 𝑓𝑖 𝑢𝑛 𝐿𝑜𝑔𝑎𝑛 𝑟𝑜𝑠̦𝑢
𝑟𝑢𝑙𝑎̂𝑛𝑑 𝑐𝑢 𝑣𝑖𝑡𝑒𝑧𝑎̆ 𝑒𝑔𝑎𝑙𝑎̆ 𝑝𝑒 𝑟𝑢𝑡𝑎 𝐵𝑖s𝑡𝑟𝑖𝑡̦𝑎 - 𝐶𝑙𝑢𝑗 𝑠̦𝑖 𝑟𝑒𝑡𝑢𝑟:
𝑙𝑎 𝑎𝑠𝑡𝑎 𝑚𝑖-𝑎𝑟 𝑝𝑙𝑎̆𝑐𝑒𝑎 𝑠𝑎̆ 𝑠𝑒 𝑟𝑒𝑑𝑢𝑐𝑎̆
𝑡𝑜𝑡 𝑐𝑒 𝑠𝑒 𝑣𝑎 𝑠̦𝑡𝑖𝑖 𝑑𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑚𝑖𝑛𝑒.”
📖 Dan Coman scrie o poezie fără metafore inutile, preferând imagini clare, recognoscibile: „𝑧𝑎̆𝑝𝑎𝑑𝑎 𝑚𝑖𝑒𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑑𝑖𝑛𝑐𝑜𝑙𝑜 𝑑𝑒 𝑔𝑒𝑎𝑚”, „𝑙𝑢𝑚𝑖𝑛𝑎 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑟𝑎̆𝑠𝑐𝑜𝑙𝑒𝑠̦𝑡𝑒 𝑝𝑟𝑎𝑓𝑢𝑙”, „𝑏𝑜𝑛𝑑𝑎𝑟𝑖𝑖 𝑓𝑒𝑟𝑖𝑐𝑖𝑡̦𝑖”, „𝑐𝑎̂𝑛𝑡𝑒𝑐𝑢𝑙 𝑏𝑟𝑜𝑎𝑠̧𝑡𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑖̂𝑛 𝑖𝑒𝑟𝑏𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒-𝑛𝑎𝑙𝑡𝑒”. Emoția nu e declarată, ci insinuată - rafinată, controlată, uneori aproape impasibilă.
📖 Volumul are o structură compozită, dar riguroasă: fiecare poem funcționează ca o meditație discontinuă, între monolog și discurs existențial. Ritmul e cel al vorbirii, dar cu o tensiune muzicală abia perceptibilă, o respirație calculată în spatele fiecărui vers.
📖 Este o carte despre refuzul iluziilor, despre luciditate ca formă de iubire. Este o carte care nu mai caută frumusețea, ci acel punct de echilibru în care „...𝑛𝑖𝑐𝑖 𝑑𝑢𝑠̦𝑢𝑙, 𝑛𝑖𝑐𝑖 𝑝𝑟𝑜𝑝𝑜𝑧𝑖𝑡̦𝑖𝑖𝑙𝑒 𝑠𝑡𝑜𝑖𝑐𝑖𝑙𝑜𝑟, / 𝑛𝑖𝑐𝑖 𝑚𝑎̆𝑐𝑎𝑟 𝑐𝑎̂𝑛𝑡𝑒𝑐𝑒𝑙𝑒 𝑟𝑎𝑑𝑖𝑜ℎ𝑒𝑎𝑑 / 𝑛𝑢 𝑡𝑒 𝑚𝑎𝑖 𝑝𝑜𝑡 𝑠𝑐𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑎𝑚𝑜𝑟𝑡̦𝑒𝑎𝑙𝑎̆”.
📖 Volumul se închide impecabil: de la rezumatul inițial, la scrisorile - autoepistole clinice ale unui pacient împăcat cu boala, până la intermezzo-ul gloriei și finalul în care lipsa de greutate a lumii devine o elegie a uitării și o anestezie a vidului.
📖 Dan Coman rămâne una dintre cele mai coerente și vii voci ale poeziei române contemporane, un poet care transformă vidul în limbaj și tăcerea în sens.
„90% 𝑑𝑖𝑠𝑐𝑜𝑛𝑓𝑜𝑟𝑡 𝑠̦𝑖 𝑎𝑔𝑖𝑡𝑎𝑡̦𝑖𝑒, 𝑛𝑒𝑠𝑖𝑔𝑢𝑟𝑎𝑛𝑡̦𝑎̆ 𝑠̦𝑖
𝑛𝑒𝑖̂𝑛𝑐𝑟𝑒𝑑𝑒𝑟𝑒 - 𝑠̦𝑖 𝑡𝑜𝑡𝑢𝑠̦𝑖, 𝑖̂𝑛 𝑜𝑟𝑑𝑖𝑛𝑒𝑎 𝑓𝑖𝑟𝑒𝑎𝑠𝑐𝑎̆ 𝑎 𝑙𝑢𝑐𝑟𝑢𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟,
𝑒𝑥𝑒𝑟𝑠𝑎̆𝑚 𝑓𝑟𝑢𝑚𝑢𝑠𝑒𝑡̦𝑒𝑎, 𝑏𝑢𝑛𝑎-𝑐𝑢𝑣𝑖𝑖𝑛𝑡̧𝑎̆, 𝑒𝑛𝑡𝑢𝑧𝑖𝑎𝑠𝑚𝑢𝑙. [...]
𝑖̂𝑛 𝑙𝑖𝑚𝑏𝑎𝑗𝑢𝑙 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑛𝑒-𝑎 𝑎𝑗𝑢𝑡𝑎𝑡 𝑑𝑒 𝑓𝑖𝑒𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑎𝑡𝑎̆.”
📖 Dincolo de ultima pagină întoarsă, poeziile lui continuă să respire în mine. Dan Coman are capacitatea de a transforma cititorul într-un co-creator de lumi, fiecare poem fiind un portal către o experiență profund personală, o metafizică a golului.
𝑔𝑙𝑜𝑟𝑖𝑎: 𝑢𝑛 𝑏𝑎̆𝑟𝑏𝑎𝑡 𝑎𝑝𝑟𝑜𝑎𝑝𝑒 𝑏𝑎̆𝑡𝑟𝑎̂𝑛 𝑎𝑝𝑙𝑒𝑐𝑎𝑡 𝑑𝑒𝑎𝑠𝑢𝑝𝑟𝑎 𝑢𝑛𝑢𝑖 𝑐𝑎𝑖𝑒𝑡,
𝑎𝑠̦𝑡𝑒𝑝𝑡𝑎̂𝑛𝑑 𝑠𝑎̆-𝑖 𝑖̂𝑛𝑓𝑙𝑜𝑟𝑒𝑎𝑠𝑐𝑎̆, 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑢𝑙𝑡𝑖𝑚𝑎 𝑑𝑎𝑡𝑎̆, 𝑐𝑎𝑝𝑢𝑙.
November 3, 2025
Mi-e greu să scriu chiar și o scurtă recenzie despre o plachetă de poezii care mi-a plăcut. Cu cele proaste e simplu: stridențele, inadecvările, nucile, pereții și relația lor de întrepătrundere sunt evidente și ușor de enunțat. Personal găsesc că nu e foarte importantă interpretarea poeziei cât emoția stârnită. Deci despre Lipsa de greutate a lumii de Dan Coman mă voi rezuma a spune că m-a mișcat într-o direcție bună.
January 12, 2026
Tot ce are de spus un scriitor contemporan român se învârte în jurul fotbalului, filmului Black Panther, Instagramului, pixului cu femeie dezbrăcată și faptului că are 1,83. "sunt băiatul din Capricorn la care visează Femeia Măritată./ eliberez în exces feromoni" ok buddy ai 50 de ani.
February 15, 2026
Bilanțul, balanța și lipsa DE GREUTATE a lumii lui Dan Coman
Recentul volum de poezie ardent al lui Dan Coman, bilanțul unui bărbat ajuns la cincizeci de ani – lipsa DE GREUTATE a lumii (Ed. Charmides, 2025) perturbă ușor tragismul autoreferențial din poezia confesivă contemporană. A te vorbi de bine / a nu te plânge nu e doar un gest de asumare autocritică, cât, mai degrabă, o sinceră declarație de avere sentimentală făcută public, în cuvintele cele mai simple ale unui manual ritmat de utilizare a vieții.
Faptul că e un volum aniversar a fost deja examinat de numeroase cronici, agreată fiind unanim recunoștința aproape suspectă a lui Dan Coman pentru frumusețea lumii și norocul său în viață. Dându-se pe sine exemplu, Coman desenează un șablon de evaluare, o spovedanie în flashback pentru clipa de dinaintea morții. În mod didactic, exercițiul se derulează într-o mișcare lentă și pedant structurată; tot ce rămâne din evaluarea asta nu sunt justificările, ci gesturile și acțiunile bărbatului și nu scriitorului Coman, încadrate între „sus să avem inimile” și „două-trei generații după tine și întunericul te va acoperi / n-ai existat niciodată” (primul și ultimele versuri ale volumului).
În viziunea lui Coman, în esență nu e despre a trăi poetic sau despre a trăi pur și simplu cu poezia printre altele, ci despre mărunțișurile structurale care se lasă de la sine moștenire oricui l-ar citi, fie că e fiica scriitorului (căreia îi este dedicat un capitol), fie că sunt colegii de breaslă menționați pe alocuri, vreun critic sau un cititor oarecare. Succesiunea repetată a anotimpurilor, timpii reevaluați parcă aproape în fiecare poem și revenirea obsesivă la dragoste și intimitate explicită pulsează, de la scrisori și glorie până la disciplinata acceptare a tot, un tempo alert, unde și puținele epitete sunt acțiuni.
Cât despre Serena, (aici mi-a fost atrasă atenția că ar fi fost prea multul cărții), nu știu să fi citit un flux al conștiinței mai riguros despre patimă: un poem necizelat intermezzo între jumătăți cizelate grele. Ca să pătrunzi în carnea declarațiilor trubadurești ale unui scriitor bistrițean către o jucătoare de tenis americană, e nevoie nu doar să cauți fotografia din Vanity Fair la care se referă, ci și să o privești și tu măcar atât cât ține poezia. Salvează, între obiectificare și compliment, comuna distincție pe care Coman o face, încă din primele pagini ale cărții, între plăcere și dragoste. Să spunem că numele întregi de botez repetate în acest poem ca-n jurămintele unei cununii (trimitere la tatăl-preot, tradiția și atenta creștere a scriitorului, toate internalizate în paginile premergătoare), poartă în ele iconologia întregii construcții tematice a volumului. Dan Coman, you had me at „cămașa de bărbat”, „am fost gata de orice exces doar ca să fiu dorit și admirat”, „durerile de spate”, dar și brutalismele precum „genul de plăcere care părăsește corpul / mult înainte ca porcul să fie satisfăcut” sau „frumusețea nu va salva lumea”. Toate converg, așa cum clarifici pentru posteritate, acolo unde scrisul este „singura mea îndeletnicire erotică”.
lipsa DE GREUTATE a lumii te lasă în fața sertarului secret, întredeschis, al cuiva care a decis deja ce rămâne în urmă. Un mic patrimoniu imaterial, un folder de selfie-uri needitate, din care unul va fi afișat la intrarea casei memoriale „dan coman”. În Loganul roșu care face naveta între Cluj și Bistrița, selfie-urile astea vor da pe-afară din torpedou, răvășite de cititorii luați la ocazie. ��n difuzoare Tracy Chapman va îngâna On the subcity life is hard, despre anii ‘90 în suburbiile americane, pasagerul din dreapta va ofta românește „La toți ni-i greu”, iar la volan o grimasă va stânjeni subtil tocmai pentru că refuză tonul gravității. În speranța că însăși Serena Williams va citi o traducere în limba engleză a acestui volum, rămâne de văzut ce cuvânt va fi ales pentru „greutate”, dintre hardship, weight, burden, toughness, heaviness sau altele. Sfârșitul nici nu mai contează.
Recentul volum de poezie ardent al lui Dan Coman, bilanțul unui bărbat ajuns la cincizeci de ani – lipsa DE GREUTATE a lumii (Ed. Charmides, 2025) perturbă ușor tragismul autoreferențial din poezia confesivă contemporană. A te vorbi de bine / a nu te plânge nu e doar un gest de asumare autocritică, cât, mai degrabă, o sinceră declarație de avere sentimentală făcută public, în cuvintele cele mai simple ale unui manual ritmat de utilizare a vieții.
Faptul că e un volum aniversar a fost deja examinat de numeroase cronici, agreată fiind unanim recunoștința aproape suspectă a lui Dan Coman pentru frumusețea lumii și norocul său în viață. Dându-se pe sine exemplu, Coman desenează un șablon de evaluare, o spovedanie în flashback pentru clipa de dinaintea morții. În mod didactic, exercițiul se derulează într-o mișcare lentă și pedant structurată; tot ce rămâne din evaluarea asta nu sunt justificările, ci gesturile și acțiunile bărbatului și nu scriitorului Coman, încadrate între „sus să avem inimile” și „două-trei generații după tine și întunericul te va acoperi / n-ai existat niciodată” (primul și ultimele versuri ale volumului).
În viziunea lui Coman, în esență nu e despre a trăi poetic sau despre a trăi pur și simplu cu poezia printre altele, ci despre mărunțișurile structurale care se lasă de la sine moștenire oricui l-ar citi, fie că e fiica scriitorului (căreia îi este dedicat un capitol), fie că sunt colegii de breaslă menționați pe alocuri, vreun critic sau un cititor oarecare. Succesiunea repetată a anotimpurilor, timpii reevaluați parcă aproape în fiecare poem și revenirea obsesivă la dragoste și intimitate explicită pulsează, de la scrisori și glorie până la disciplinata acceptare a tot, un tempo alert, unde și puținele epitete sunt acțiuni.
Cât despre Serena, (aici mi-a fost atrasă atenția că ar fi fost prea multul cărții), nu știu să fi citit un flux al conștiinței mai riguros despre patimă: un poem necizelat intermezzo între jumătăți cizelate grele. Ca să pătrunzi în carnea declarațiilor trubadurești ale unui scriitor bistrițean către o jucătoare de tenis americană, e nevoie nu doar să cauți fotografia din Vanity Fair la care se referă, ci și să o privești și tu măcar atât cât ține poezia. Salvează, între obiectificare și compliment, comuna distincție pe care Coman o face, încă din primele pagini ale cărții, între plăcere și dragoste. Să spunem că numele întregi de botez repetate în acest poem ca-n jurămintele unei cununii (trimitere la tatăl-preot, tradiția și atenta creștere a scriitorului, toate internalizate în paginile premergătoare), poartă în ele iconologia întregii construcții tematice a volumului. Dan Coman, you had me at „cămașa de bărbat”, „am fost gata de orice exces doar ca să fiu dorit și admirat”, „durerile de spate”, dar și brutalismele precum „genul de plăcere care părăsește corpul / mult înainte ca porcul să fie satisfăcut” sau „frumusețea nu va salva lumea”. Toate converg, așa cum clarifici pentru posteritate, acolo unde scrisul este „singura mea îndeletnicire erotică”.
lipsa DE GREUTATE a lumii te lasă în fața sertarului secret, întredeschis, al cuiva care a decis deja ce rămâne în urmă. Un mic patrimoniu imaterial, un folder de selfie-uri needitate, din care unul va fi afișat la intrarea casei memoriale „dan coman”. În Loganul roșu care face naveta între Cluj și Bistrița, selfie-urile astea vor da pe-afară din torpedou, răvășite de cititorii luați la ocazie. ��n difuzoare Tracy Chapman va îngâna On the subcity life is hard, despre anii ‘90 în suburbiile americane, pasagerul din dreapta va ofta românește „La toți ni-i greu”, iar la volan o grimasă va stânjeni subtil tocmai pentru că refuză tonul gravității. În speranța că însăși Serena Williams va citi o traducere în limba engleză a acestui volum, rămâne de văzut ce cuvânt va fi ales pentru „greutate”, dintre hardship, weight, burden, toughness, heaviness sau altele. Sfârșitul nici nu mai contează.
Displaying 1 - 6 of 6 reviews