Văd poezia adevărată ca pe un limbaj eliptic despre omenire, dar care, odată descifrat, ne poate spune întreaga poveste. Este exact cazul Însemnărilor… Ancăi-Ioana Câdă, un volum despre memorie și mitologie urbană și rurală, despre mentalități, despre frică și puterea care o înăbușă, despre ce mai poate rămâne uman după ce toate rezervele de înțelegere și răbdare s-au terminat. O carte din care e de învățat, cu râs și cu plâns, cu asumare. – Cosmin Perța
Însemnări pe tivul fustei e un demers poetic introspectiv generând un epic spectaculos, cu stații biografice necesare. Un discurs despre sine executat cu mână sigură, presărat atent cu referințe juridice (profesia autoarei) și autoironie, dublat de unul al genealogiei femeilor din propria familie, al surorității, al cărui ton critic este modulat – paradoxal sau nu – de blândețe și respect. „You’re one of the only people who knows how to suffer without making others feel guilty about it“, iată o replică din filmul The Room Next Door al lui Pedro Almodóvar care poeziei Ancăi îi vine mănușă. – Mina Decu
Manuscrisul cărții a câștigat Premiul „Budila Express“ la ediția a XI-a a Concursului „Alexandru Mușina“ pentru debut în poezie, organizat de Facultatea de Litere a Universității „Transilvania“ din Brașov, în parteneriat cu editurile Aula și Tracus Arte.
While I am a fast reader, I have to admit that this one was read and re-read long before it was on the publisher’s pages. Unfortunately for the author, I was her harshest critic in order for this book to be the best.
Am i subjective? Fuck no. I love it (and I love the author too, so what? We all have idols).
So the book: my informants tell me that the goal of the writer was an ancestry book, focusing on the struggles our women had, struggles that are too often left unwritten and uncared for. We remember them and we weep for the shitty life hand they were dealt with. Courageous, if you ask me, for the writer to dive into that, while promoting this book in our lovely rural country. The poems are actually stories that, chronologically and cathartically, reveal why the author (and her sister idk maybe) is sometimes a sad girl TM.
It will be enjoyed by a reader who loves dramatic real life stories, placed in the Romania of our grandparents. Reading it will make your heart shrink a little bit, you’ll smell the smell of a 100 years old sweat and of Kober paint and mostly you’ll feel sorry for yourself, for your family and for all that had to conform to norms - be it the brutal father or the primordial mother. This is the book that answers the good old question: why am I like this? What happened in the meantime that I find myself less and less happy?
Life is a lot, but mostly it’s just sad. This volume doesn’t pretend otherwise and instead gives power to the sadness and lets it sit inside of us. It’s simply moving.
Desi poezia nu este prima mea alegere in materie de carti, pot spune cu mana pe inima ca volumul Ioanei m-a lasat profund impresionata! Chiar daca (guilty) stiu povestile de la care au pornit poemele, totusi autoarea lasa loc de interpretare si si te provoaca sa iti folosesti imaginatia. Abordeaza teme precum copilaria, sau problemele din viata oricarei femei, care de cele mai multe ori raman nespuse. Recomand tuturor celor care vor ceva “diferit”, dar plin de emotie!
Volumul Ioanei Câdă luptă pe mai multe fronturi și iese învingător de pe fiecare. Fie că este vorba despre adâncirea curajoasă într-o serie dură de puncte nodale ale formării identitare, fie că sunt (re)construite și/sau mitizate geografii personale, discursul poetic, apropiat - nu pastișat! - de cel al precursoarelor sale, lovește cu aceeași intensitate și franchețe în ambele secțiuni ale cărții, chiar și acolo unde autoarea face un exercițiu al depersonalizării - poemele au, în mare parte, substrat biografic - și pune în centru figuri marginalizate sau aparținând culturii populare (vezi, de pildă, “Unul după altul” sau “Ovații pentru Bella Baxter”).
Un alt punct forte al volumului este ruperea torentului epic prin inserții încărcate poetic. Reiese un joc continuu, aproape incomod, de tensiuni constant dezamorsate și recalibrate.
În esență, textele din “Însemnări” fac ceea ce poezia bună și-a propus dintotdeauna. Este un volum personalist care acoperă temele cele mai grele.
« Generațiile feminine sunt unite de ceea ce se transmite prin ritualuri rigid perpetuate între mamă și fiică, între bunică și nepoată sau între surori, ca și cum fiecare ar lua câte puțin din maniera de verbalizare a celeilalte, dar trecută, evident, prin filtru personal. Enunțuri precise de genul „ele trebuiau să aibă grijă/ să nu le-nghesuie vreun flăcău,/ să nu rămână borțoase,/ să nu rămână fete bătrâne,/ să nu le râdă lumea,/ să nu le dea nimeni pe pustia cea neagră.” (Râsul de pe urmă al lumii, p. 11) au rolul unor reguli ce trebuie respectate cu strictețe, sentințe blocate într-un timp trecut pentru a asigura prin meliorism tradițional prosperitatea timpului viitor, elemente ceremonioase puse în scenă pentru a împiedica derapajul (social, sexual, fantasmatic al) neofitelor. »
Însemnări pe tivul fustei - o devenire Anca-Ioana Câdă (debut)
"oamenii sunt mici, vulnerabili, viciați." - Izgonirea din paradis a micuței dansatoare (pag. 34)
Volumul Însemnări pe tivul fustei al Ancăi-Ioana Câdă, apărut în colecția Pocket a Editurii ART, sub coordonarea lui Mihók Tamás, construiește un traseu poetic în două secvențe distincte, unite printr-un filon biografic dens și printr-o tensiune constantă între memorie și identitate.
Prima parte, Toate femeile din viața mea au băut cafea și s-au războit, adună o galerie de figuri feminine marcate de fragilitate, resentiment și supraviețuire. Spațiul familial devine locul în care afectul și violența coexistă fără delimitări clare, iar memoria se organizează în jurul unor episoade care nu se închid niciodată complet. În Pe Trotuș în jos, imaginea bunicii concentrează această ambivalență: "atâtea beteşuguri, şi totuşi bunica a reuşit să / îngroape mare parte din familie / și să dezbine restul." (pag. 19). Relațiile se articulează în jurul unor forme de autoritate și respingere, iar tensiunea emoțională se transmite fragmentar, uneori distorsionat.
Aceeași densitate a memoriei apare în Prin ou și făină, unde istoria familială se dilată până la dimensiunea unui ritual colectiv degradat. Imaginile se succed cu o forță aproape sufocantă, iar comunitatea se definește prin acumulare și uzură: "ne-am umplut de cadavre. / ne-nghesuim, scârțaim" (pag. 35). Finalul poemului fixează o imagine memorabilă: "copiii târâiți prin ou și făină / vor curăţa mormintele de buruieni, / dumnezei, oase, cârciumărese." (pag. 36), o formulare care concentrează ideea de continuitate a unei moșteniri apăsătoare.
În Sunt un rege trist, identitatea este formulată ca un hibrid construit din influențe contradictorii: "creatură hibrid - Ionuț și, simultan, prințesa lu’ tata" (pag. 27). Educația și experiența se intersectează în corp, iar feminitatea se construiește ca un spațiu al negocierii continue. Mâinile, gesturile și memoria devin elemente de definire, iar relația cu figura paternă capătă o funcție formativă.
În această primă secțiune, discursul poetic este compact, tensionat, populat de istorii fără stabilitate, cu modele de adaptare la disfuncționalitate. Pe ultima copertă a cărții, Mina Decu identifică un discurs al genealogiei feminine, care este susținut de această acumulare de figuri și episoade, în interiorul cărora identitatea rămâne încă difuză.
Partea a doua, Însemnări pe tivul fustei, deplasează centrul de greutate al volumului spre interioritate. Vocea lirică devine mai directă, mai asumată, iar experiențele se organizează în jurul corpului și al devenirii personale. Această secțiune produce și cea mai puternică formă de rezonanță, printr-un discurs care integrează fragilitatea, violența și luciditatea într-un registru coerent.
Experiența urbană și sexualitatea sunt tratate frontal, fără protecție stilistică. În Fotografii și descrieri 100% reale și de actualitate, spațiul devine unul al expunerii, iar corpul este prins într-o rețea de raporturi de putere: "poate am fost născută să îngenunchez / și să fiu lovită în moalele capului" (pag. 39). Textul fixează o stare de vulnerabilitate care nu este nici estompată, nici dramatizată excesiv, ci integrată în fluxul existenței cotidiene.
Poemele despre boală aduc o intensitate aparte. Cel mai mult ai tăcut când am fost bolnavă prezintă experiența spitalizării redată printr-o succesiune de detalii precise. Aici fragilitatea fizică se suprapune peste o formă de luciditate tăcută. "după ce ai frânt-o, / inima unui om / care-a fost pe muchie / se sudează altfel" (pag. 49) fixează o transformare profundă, integrată în structura identității.
În Despre voi, cu ură, supraviețuirea se articulează printr-un mecanism interior tensionat: "aşa supraviețuieşti. / urăşti şi visezi." (pag. 52). Discursul capătă o energie aproape febrilă, iar spitalul devine un spațiu în care timpul, corpul și percepția se deformează.
Un alt registru apare însă în Soiuri de alabastru, unde discursul se deschide spre o formă de intimitate vulnerabilă. Dorința de maternitate, corporalitatea și imaginarul se intersectează într-un text în care tensiunea se temperează, fără să dispară: "vreau să cioplesc bebeluși imaginari, marmorați." (pag. 58). Este unul dintre momentele în care vocea lirică capătă o transparență aparte. Poemul Pe holurile ospiciului concentrează dimensiunea de revoltă și afirmare a identității feminine. Discursul devine direct, iar raporturile de putere sunt formulate explicit. Figura femeii care își revendică vocea se construiește prin acumulare de gesturi și afirmații, într-un registru care îmbină furia și claritatea.
Finalul volumului, prin Condica sinucigașei, aduce o perspectivă asupra unei vieți parcurse prin acumulare de experiențe recognoscibile. Enumerarea acestor gesturi construiește un traseu familiar, care culminează cu un moment de ruptură. Revenirea vieții "odată cu furia" (pag. 82) introduce o energie care traversează întregul volum și care susține discursul până la capăt.
Volumul Ancăi-Ioana Câdă propune o cartografiere a feminității construită din experiențe concrete, memorie familială și asumare personală. Discursul poetic rămâne ancorat în corp, în limbaj și în realitatea imediată, fără a pierde din intensitate. Între aceste coordonate se dezvoltă o voce poetică sigură, capabilă să susțină un demers coerent și recognoscibil încă de la debut.
M-am întors la colecția / pocket coordonată de Mihók Tamás la Editura Art și am parcurs într-o stare de continuă încordare volumul "Însemnări pe tivul fustei" de Anca-Ioana Câdă. Pe blog am scris mai multe despre lectura intensă și cu o puternică încărcătură emoțională ✍️ "la câtă moarte trebuie să te expui înainte să te mai ia prin surprindere omul care se vrea eliberat. ascultă-mă, frate, lasă-mă să te eliberez."
I'm truly impressed by how much depth is enshrined in these pages by the amazing author, tiny in stature but huge in spirit. A brilliant mind that manages to introduce the reader in the depths of her childhood and the challenges of her teenage years and adulthood. It is a truly remarkable autobiography which also touches upon difficult subjects such as the role of women in the rural/urban societies, the struggles of being accepted/fitting in a complicated world, the shortcomings of the health system and many more. This volume is a great example of modern poetry in which the personal traits of the writer (tenderness, fragility) blend in with her legal profession and her incredible writing skills. I highly recommend this book and I'm looking forward for the next ones!
Poezie frumoasa, brutala, care te zdruncina la gandul ca poate chiar reflecta realitatea traita de autoare. O expunere stilata a parcursului unei copile, mica, apoi adolescenta, apoi femeie adult, “trecuta prin viata”. “Ma ridic, ma scutur si o iau de la capat” e titlul unei poezii din carte. Mie-mi pare a fi motto-ul acestei carti, si asa trebuie sa faca si cititorul dupa aceasta lectura superba, pe care ar fi pacat sa n-o citeasca. As multumi autoarei ca ne-a lasat sa privim pe vizor putin in universul ei.
Mă țin de promisiune și încep anul cu poezie. Si acest volum (la fel ca Stabilizatori de Stare de Alex Moldovan) m-a izbit in plin prin intensitatea temelor abordate și absența oricăror menajamente in adresarea acestora; acestea sunt ca o confruntare directă, nemiloasă a abuzatorului cu victima, ca o oglindă-portal prin care eul prezent comunică cu eul copil sau ca o exorcizare masochistă a traumelor proprii sau cunoscute de poeta in meseria ei de avocat.
Experiența și suflul comun al zecilor de femei din volum mi-a strâns sufletul, dar mi-a adus și un mic zâmbet complice plus câteva lacrimi pentru toate cele care purtam după noi constelații familiale saturate de pură întâmplare, tragedie și misticul vieții de zi cu zi în colțul nostru balcanic. Suntem toate una, sclavă a gândurilor într-un trup sabotor care totuși ne salvează și conține de fiecare dată.
"de cele mai multe ori aterizez lângă furci sau coase. niciodată în ele"
Creația Ioanei se remarcă printr-o sinceritate și o autenticitate cu totul aparte, care vin să îl ajute pe cititor să se transpună în momentele trăite de ea, sa fie la căpătâiul clipelor din copilăria sa ori a momentelor din viața de adult. Insemnările pe tivul fustei au fost făcute cu o grațioasă sensibilitate, dar și cu forța unei gândiri critice a tot ce înseamnă viața trăită în pas uman.
It’s a really strong debut, about womanhood and all its shapes and forms. It’s quite brutal, full of anger at times, full of sadness. I was reading it and I was seeing so many of the women in my life in it, myself included.
I never know how to talk about poetry, I can only tell you that I found myself in it — and I couldn’t stop reading (I even read a few poems while at a wedding).
Am citit aceasta carte si sincer m-a prins mai mult decat ma asteptam. E o carte care nu doar se citeste, ci se simte. Carte, care dupa ce o termini, ramai cu ganduri care te urmaresc si dupa ce o inchizi.
O carte pe care o recomand din toată inima. Poeziile Ioanei formează parte din memoriile unei generații care are curajul să privească realitatea și mai ales să o explice.
O carte sincera si sensibila, care te prinde prin felul direct in care vorbeste despre frica, memorie si feminitate. Recomand cu cea mai mare caldura pentru cine cauta autenticitatea.