Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respectați și însoțiți. Ne-am întâlnit în spațiul sensibil al educației minții și sufletului, un loc al întâlnirii umane, al formării și al transformării.
Ne unește dorința de a construi punți vii de dialog între psihologie și spiritualitate, între suferință și sens, între tăcere și cuvântul care mângâie. Am scris această carte ca pe un abecedar al apropierii și al discernământului, unde fiecare temă deschide o cale de reflecție și de echilibru. Cuvintele capătă puterea de a susține și de a vindeca, de a construi punți acolo unde discursul obișnuit ridică ziduri.
Dialogul nostru s-a născut din libertatea de a gândi față în față și din dorința de a aduce alinare într-o societate obosită și înstrăinată de sine. În aceste pagini am așezat liniștea de care avem nevoie la vreme de tulburare și credința că reconstrucția comunității poate porni de la cuvintele rostite cu grijă, fără a uita Cuvântul.
Părintele Constantin Necula și Psiholog Daniela Dumulescu I. Un drum al sufletului, de la rătăcire la lumină. Cartea îți va fi alături dacă: · Simți că totul se prăbușește și nu mai găsești rostul. o Aici redescoperi sinceritatea, prietenia și adevărul care te pot ține în picioare. · Povara devine prea grea. o Aduni curajul și libertatea de a rupe lanțurile și de a schimba ceea ce te apasă. · Rătăcirile te obosesc. o Răbdarea, recunoștința și iubirea te conduc înapoi spre Dumnezeu și spre tine însuți. · Întunericul pare fără sfârșit. o Simți din nou cum se aprinde lumina speranței și înveți să vezi viața ca pe un dar. · Valurile te-au purtat în toate direcțiile.
o Găsești locul sigur unde bucuria, credința și devotamentul îți așază viața pe temelii trainice.
„Cuvinte care vindecă” m-a surprins într-un mod foarte plăcut. Sincer, nici psihologia, nici literatura religioasă nu sunt domenii spre care mă îndrept în mod obișnuit atunci când aleg o carte. Tocmai de aceea nu mă așteptam să mă captiveze atât de mult.
Am citit-o seara înainte de culcare și de multe ori m-am trezit a doua zi cu gândul la ideile din paginile ei. Deși unele concepte îmi erau familiare, modul în care sunt explicate aici m-a făcut să le înțeleg mai profund și să le raportez la propriile experiențe. Am avut multe momente în care m-am oprit din citit și mi-am spus: „Da, exact așa este.”
Mi-a plăcut că autorii reușesc să îmbine psihologia, credința și experiențele de viață într-un mod firesc, fără ton moralizator și fără să încerce să convingă cu orice preț. Cartea nu oferă rețete magice și nici răspunsuri gata făcute, ci pune întrebări care te fac să reflectezi.
Pentru cineva care nu este în mod special atras nici de psihologie, nici de cărțile cu tematică spirituală, a fost exact lectura potrivită la momentul potrivit. Este una dintre acele cărți pe care le termini, dar care rămân cu tine mult timp după ce ai închis ultima pagină. ❤️
Am citit multe cărți de dezvoltare personală, dar aceasta e altceva. Apreciez cum atât de natural se construiește o punte între psihologie și spiritualitate, cu o căldură autentică, în fiecare rând. Și tot ce scrie e aplicabil: laşi cartea din mână cu o altă perspectivă asupra cuvintelor, relațiilor și propriilor încercări. O recomand oricui simte că lumea merge prea repede și sufletul rămâne în urmă.
O carte superba in care perspectiva psihologica si cea de credinta se impletesc intr-un fel de viziune aproape coerenta, am putea spune, asupra temelor majore de viata - iubirea, decenta, blandetea, respectul si asa mai departe. Felicitari autorilor!
O carte foarte bună pentru intelegerea profundă a valorilor umane. Mi-a plăcut ca se poate citi și reciti și găsești de fiecare dată sensuri și idei noi. Îți dă multe teme de reflecție despre sens și existența.