"I-un boardgame intuitiv, Dixit, spaima celor ce nu tolerează ambiguitatea, dar și a celor ce o tolerează prea mult; cînd îți vine rândul să fii Povestitorul, zici o frază să descrie o cartolină cu o imagine dintre cele 6 ce ți-au căzut la împărțeală, ceilalți trebuie să ghicească imaginea aleasă și, dacă nimeni n-o nimerește, pierzi, dacă toți o nimeresc, iar pierzi. Ideal ar fi să alegi o frază clară, dar nu total, să alegi o frază enigmatică, dar nu total. Cam așa-s frazele din cartea/cartolina Cristinei."
- Dan Sociu
"Îmi e greu să mă apropii cu bisturiul critic de cartea asta fără să se prefacă – morph de halucinații AI / trip lisergic / cartoony southern gothic fever dream – într-o sabie de baloane înnodate: în ADN-ul ei mutant sunt croșetate laolaltă, într-un quad helix amețitor, filamente de dramă totală (și nu doar o insulă, căci s-a găsit buget pentru un întreg Delululand), braid-uri negru & roz ale romanelor agnsty și cu dărcoșenii și ID-uri de mess ale anilor 201x timpurii (care au devenit, puși în perspectivă, înfricoșător de nostalgici), scamele multicolore și lipicioase ale unor one-linere punchy, fruste și un pic risque (așa cum livra Drăgoi omu’ vechi) – și încă ceva (un rottweiler extra peste cei doi lupi interiori dotare standard). Să numesc acel ceva o formă paradoxală de fragilitate edgy ar fi simplist; dar autoironia asta ireverentă / ușor dezbalamalată funcționează și ca o formă fun de empatie radicală, de care nu știam că avem nevoie. Pe scurt: e mare crack house / în plexul păpușii."
Cristina Boncea a debutat la 17 ani cu romanul Octopussy (Herg Benet, 2015). A absolvit Facultatea de Filosofie și în prezent urmează cursurile masterului de Inovare Culturală din cadrul Universității Transilvania. Delululand (OMG, 2025) este volumul ei de debut în poezie.
apreciez literatura care îți dă și un pic de lucru, aici autoarea face multe referințe la lucruri diverse din cultura pop și ajută să le afli fiindcă ele îmbogățesc lectura/înțelesurile; mi s-a părut un volum funny & refreshing (dă senzația că s-a scris ceva nou/în feluri noi), și-n plus lasă loc pentru a ne proiecta noi propriile emoții în ceea ce citim, fără a simți că ni se spune ce și cum să simțim.
Las aici recenzia pe care am făcut-o volumului: Cristina Boncea revine în spațiul literar românesc cu forțe proaspete. De data aceasta își face simțită prezența prin debutul volumului de poezie bilingv (ceea ce face ca opera ei să treacă de granițele internaționale) Delululand publicat în 2025 la editura OMG. Stilul fragmentar al Cristinei ne duce cu gândul la poetica lui Mallarmé. Asemeni lui, ea nu ne oferă toată informația „ pe tavă ” ci ne lasă să contribuim la descifrarea poeziei prin propria noastră interpretare. Totodată observăm și câteva tranziții tăioase care unesc realități disparate, ca într-un flux al conștiinței similar lui Joyce: „m-am bucurat că ai ales / să ne prefacem a fi de-ai lor. / de ce ne-a părăsit sookie stackhouse. ” sau „ poze la degetul mic acum un an / nu puteam să articulez un vers / mi-am umplut spatele de sânge / & sclipici ”. La o primă lectură, Delululand se configurează ca o cartografiere a unui spațiu liminal, un infern ambalat cu sclipici și populat de „demoni rozi cu cornițe”. Această atmosferă, care simulează un bad trip psihedelic, (punctat de referințe la substanțe precum blue monkey sau ceva verde) nu este însă un simplu exercițiu de stil pe care autoarea a decis să-l folosească. Aceste metafore funcționează ca un mecanism de protejare, menit să mascheze traume profund înrădăcinate. Sub praful de sclipici, poeta explorează atât dimensiunea viscerală a suferinței fizice („ mi-am umplut spatele de sânge / & sclipici ”), cât și pe cea psihologică („ în stânga este Muntele de Ceartă / cu vârful de sclipici care / atârnă replici precum / vai de capu’ tău fată! ”). Deși vocile care populează poemele par la prima vedere fragmentate, ele sunt interconectate prin experiența comună a traumei sau a eșecului relațional (situationships). Putem recurge la o analogie sugestivă pentru a înțelege structura volumului: fiecare „eu” este un ciob dintr-o oglindă spartă. Deși fiecare bucățică păstrează reflexia unei povești individuale, doar asamblarea lor reușește să redea imaginea panoramică a „ Marelui EU ” (Higher Self). Astfel, poeziile Cristinei Boncea devin un efort de recuperare a sinelui dintr-o realitate fracturată. Unul dintre eurile Cristinei se folosește la început de masca ironiei pentru a introduce cititorul în traumele experimentate : „ în dreapta veți vedea / Cimitirul celor Ghostuiți / rostind în tandem aceeași mantră / de ce cristina!? ” sau „tips are highly appreciated” dar și de elemente toponimice cu tentă sarcastică: ” Muntele de Ceartă ” sau „ Marea Traumă ” unde sunt derulate evenimente traumatizante din copilărie. As a cherry on top, unul dintre demoni (conform spuselor Cristinei Boncea din cadrul ediției dedicate volumului de la Dactăr Nicu’s Skyzoid Poets, a admis că acești demoni sunt, de fapt, niște proiecții ale vocilor părintești) ne recită din core-ul memoriei motivele pentru care viața este oribilă. Un alt eu pe care l-am observat este cel hibrid. O figură umanoidă ce se află în plin proces de trecere de la biologic la mecanic: în locul neuronilor, găsim fire electrice care forțează conexiuni, iar memoria nu mai este un depozit de amintiri vii, ci mai degrabă o „ placă de bază ” saturată de traume. Eul acesta încă mai aspiră să fie om, prin prisma faptului că încearcă să facă loc în placa de bază prietenilor adevărați. Prietenii lucrează asemănător componentelor de bază, fiecare având o contribuție importantă pentru mecanismul umanoid, ei sunt cei care reduc la viață sufletul uman și care ajută la depășirea traumelor emoționale.
Regăsesc în acest volum și o instanță ce rezonează puternic cu estetica lui Taylor Swift (un topos cultural recurent în noul val de poezie românească, mână-n-mână cu Lana Del Rey). Referința la piesa I Hate It Here punctează mecanismul de evadare prin fenomenul de maladaptive daydreaming, prezent și în poemul un broscoi te va săruta... ca formă a suferinței. Singurătatea este camuflată sub o aparență haotică. Totuși, Cristina se joacă destul de ludic cu mintea cititorului; deși acesta oferă iluzia libertății, textul este de fapt o plasă densă de simboluri care anticipează traumele profunde din poemele care urmează. Eclectismul acestui volum se face remarcat și prin diversitatea subiectelor alese, de la referințe din cultura pop românească (Bravo, ai stil! „ măi maimuțică mică ”), la cele comerciale (Lidl, eMag) la cele literare/cinematografice (Henry Miller și Anaïs Nin, / Bob și Charlotte din filmul Lost in Translation - referință deloc întâmplătoare, Cristina se folosește de tema singurătății, recurentă în film) și la cele mitologice (Isis). Autoarea se folosește și de imagini care combină sclipiciul, culorile (fuchsia, RGB) cu elemente macabre sau șocante (sânge, vomă, câine strivit) dând astfel naștere unui imaginar suprarealist cu valențe semi-kitschoase și unui contrast dintre frumos și urât realizat printr-o estetică a șocului. Poetica Cristinei se circumscrie și esteticii Alternative Literature prin folosirea unor referințe ce duc la platforme vechi online (hi5) și noi (ChatGPT) sau a unor fenomene sociale precum ghostingul. Prin această abordare, autoarea nu doar că surprinde zeitgeist-ul actual, dar demonstrează și o capacitate remarcabilă de a transmuta tendințele efemere ale prezentului într-un limbaj inedit, validând astfel relevanța poeziei contemporane în raport cu dinamica accelerată a spațiului virtual. Un ultim aspect pe care vreau să-l evidențiez și care mi-a plăcut în poezia Cristinei este legat de felul în care se folosește de umor: „ cine te mângâia pe cap în uter?/probabil tata ” sau „ viermii au formă de penis / dar și de acadea. ” pentru a masca singurătatea respectiv a șoca prin asocieri neașteptate. Delululand este mai mult decât un volum de poeme: este volumul unor povestiri care transcend aparențele presărate cu iluzii, unde singurătatea, narcisismul și trauma sunt cele care triumfă. Cristina ne arată că, în lumea contemporană, pentru a vorbi despre traumă fără a fi distrus de ea, trebuie să o cosmetizezi cu sclipici, să devii un „ replicant ” sau să o adaugi într-un playlist cu Taylor Swift. Într-un tărâm al iluziilor, Masca este, de fapt, singura formă de “ realitate ” pe care personajul și-o mai poate permite.
This entire review has been hidden because of spoilers.
Luată ca un “tot”, Cristina e o formă de artă urbană, în plină mișcare. Spun asta pentru că e necesar un soi de identificare cu autoarea, pentru a-i înțelege opera. La fel formatul “Delululand”. Coperta e realizată de ea, pentru că, hei, fata e fan coperte. În plus, fără spoilere, dar parcă intri și ieși din Twin Peaks. Și recenziile sunt deosebite, îi completează structura.
Poeziile se varsă pe tine și ea te trimite către filosofie, muzică, filme, gaming, tv-junk, și o face inteligent, pentru mai multe generații, cu asocieri splendide. Pare o spoială, dar îți dai seama că nu e, că o recitești… Te pune/se pune în rolul unui overthinker, dezamăgit că există ridicolul societății. Nu e schizoid ăla din turmă, nu?
E o carte pe care trebuie s-o “mesteci”, ar fi prea banal să o citești fugitiv. Și o să scuipi sclipici roz, o să ai un reflux, ca atunci când ai mânca cu 10 minute înainte de somn. Și o să fii anxios, ca e și traumă.
*Îți mai trece dacă faci sport, dar trebuie să fii curată. De unde îți vine inspirația? *
Virgulele sunt la interpretarea cititorului? Puncte pun în fiecare zi. Apar doar la final.
E ca atunci când cunoști un boschetar care devine iubirea vieții tale. Protect me From what I want. E placebo?
Chiar mi-a plăcut. Dar voiam, ca orice fraier, să fie mai mare. Cartea zic…
Delululand este o carte a extremelor, traversată de energie dark. Vocea, furioasă sau blândă, vătuită de o tăcere rănită, alteori amuzanto-afectată, atitudinea, resemnată sau belicoasă, dublate de personae autosabotoare, pline de fatalism şi de o autoironie devastatoare, modelate de forţa versului scurt, eliptic, produc un amalgam rar, tăios ca un diamant.
scurt și la obiect. abstract pe alocuri, dar cu o abordare directă, nefiltrata, ce s-a simțit autentică. am apreciat referințele copilăriei. aș mai citi astfel de lucrări. felicitări!