Publicată în septembrie 2025 aproape concomitent cu „Dacă nu ești cuminte, vine țiganul și te fură!” a lui Gelu Duminică. Vine ca o completare perfectă a cărții lui Duminică în sensul că „umanizează” puțin datele istorice prin prezentarea, pe scurt, a multor povești tragice din viața romilor de-a lungul istoriei.
Pentru curioși, prezint mai jos câteva din aceste personaje:
🔵Ștefan Răzvan, un domnitor de origine romă (metisat), care a luat numele de Ștefan Vodă și în care Negoi a găsit un „supererou” al romilor (personaje de tip supererou lipsesc aproape în totalitate din istoria romilor). Foarte frumos explică autorul de ce originea etnică a lui Ștefan este încă disputată, unul din motive fiind că, chiar dacă el știa că este pe jumătate rom, este foarte puțin probabil să fi afirmat acest lucru multora, întrucât dezvăluirea etniei sale l-ar fi costat rangul dobândit. Menționează că, în calitate de domn de origine romă, Răzvan nu a îmbunătățit cu nimic viața romilor din Moldova deoarece în acele vremuri conștiința etnică valora foarte puțin, sau chiar deloc; mult mai importante erau statutul social și relațiile de sânge.
🔵Gavriil Buzatu, ultimul călău, care fusese condamnat la ani grei de închisoare și muncă silnică și grațiat cu condiția să devină călău în aceeași închisoare în care fusese deținut. Prima sa victimă a fost chiar tovarășul său de haiducie. A fost călău al instituției timp de 32 de ani, grațiat de Carol I. După grațiere, deși avea undeva la 70 de ani și era bolnav și slăbit, a mers pe jos de la Iași până la mănăstirea Secu, pentru ispășirea păcatelor lui.
🔵Ioana Tinculeasa, singura femeie de origine romă care a reușit, după 10 ani de procese, să devină liberă de sclavie împreună cu copiii ei. Povestea ei este impresionantă.
Multe alte povești sunt prezentate pe scurt în carte și, fie că ocupă trei rânduri sau trei pagini, fiecare îți intră la suflet.
👉Alte curiozități din carte:
Explică, printre altele, diferența dintre exonimul „țigan” și etnonimul „rom” și cum denumirea de „rom” precedă cea de „român” cu cel puțin 30 de ani în documentele oficiale.
Un capitul interesant este cel dedicat manelelor, pe care vă las să-l descoperiți singuri dacă veți avea curiozitatea de a lectura această carte.
Se citește extrem de ușor și repede, am terminat-o în doar câteva ore.