Uită de Diana, uită de tot. În seara asta ești doar a mea, Alina! “În seara asta eşti doar a mea, Alina!” răsună în urechile mele cu un ecou asurzitor fraza care mi-a marcat existența. Ultimele cuvinte rostite de el, înainte să mă distrugă complet. Într-o fracțiune de secundă, imaginile dureroase se întorc și încep să mă sfâșie din nou. Toate orele de terapie, toți acei ani în care am crezut că m-am vindecat, toate dispar într-o clipită, lăsându-mă din nou captivă într-o durere insuportabilă.
Alinare sau Alina Are? Debutul autoarei Paula Pantea, romanul ALINAre, este o carte „despre viață”, așa cum se spune îndeobște, despre marile sau micile întâmplări, mai bune sau mai puțin bune, care pot defini existența cuiva, despre raporturile și relaționarea dintre oameni în cele mai diverse situații. Ce vrea Alina? Veți descoperi în paginile cărții de față, scrisă într-un limbaj modern de foarte bună calitate și care nu duce lipsă de un umor câteodată tongue in cheek, integrat organic în detaliile care creează fiecărui cititor sentimentul că el însuși este o „Alină”.
3.5 ⭐️ Sunt sigură că mi-ar fi plăcut mai mult dacă aș fi avut 10 ani în minus. În acest moment al vieții nu prea am rezonat cu personajul principal și m-a deranjat aerul ăsta de femeie/fată extraordinară de care toți se îndrăgosteau instant.
Unele personaje au fost red flag-uri umblătoare, am mirosit asta de la o poștă dar da, descrie foarte bine relațiile pe care le avem în perioada liceului și după, până ne vine mintea la cap.
Totuși mi-a stârnit curiozitatea și am citit-o într-o singură zi. Am simțit că descrie cinstit anumite sentimente și relații deși pe alocuri cred că au fost reacții exagerate- repet, judec cu mintea de 35 de ani.
Mi-a plăcut construcția cu salturile în trecut dar mi-aș fi dorit un final mai detaliat. Am terminat cartea și nu știu nimic despre Luca, sunt sigură că e un personaj fain dar n-am apucat să-i văd evoluția.
La momentul când Paula mi-a propus să îmi trimită Alinare, romanul ei de debut, era prin vară, iar eu mă simțeam copleșită de toate colaborările pe care le aveam. Cu părere de rău, am refuzat-o atunci. Dar, iată, Alinare a ajuns în biblioteca mea toamna aceasta, și am descoperit o poveste frumoasă, sensibilă pe alocuri, însă cu care nu am rezonat 100%.
Motivul este faptul că eu, ca mentalitate, sunt mult mai dezvoltată, aș spune, decât personajul principal. Poate dacă aș fi citit cartea în urmă cu 10 ani, ar fi fost exact lectura potrivită pentru mine. Atunci m-aș fi încadrat perfect în publicul-țintă. Și a fost exact cum mi-a spus Paula: că este posibil să nu rezonez complet cu povestea, și a avut dreptate.
Chiar și așa, m-am bucurat să o descopăr pe Alina, protagonista noastră, și să o urmăresc de-a lungul a 10 ani, observându-i evoluția. A fost o evoluție frumoasă, Alina a învățat din greșeli, a iubit, a suferit, a legat prietenii, a rupt prietenii, și toate aceste experiențe au format-o pe cea care este în prezent. A avut inima frântă, a avut inima mângâiată, a fost trădată, și nu o dată, a fost manipulată și prinsă într-o relație toxică, fără să conștientizeze acest lucru.
În unele dintre relațiile ei m-am regăsit și eu, și nu pot spune că a fost un sentiment plăcut, pentru că mi-am dat seama cât de mare a fost impactul pe care o anumită relație l-a avut asupra mea și cât de mult m-a schimbat. M-a făcut să-mi modific mentalitatea, să devin mai atentă, să nu mai închid ochii la anumite gesturi și să analizez mai profund atunci când vine vorba de sexul opus.
Mi-aș fi dorit ca și Alina să fie mai conștientă de ceea ce se întâmplă în jurul ei, să analizeze puțin mai mult unele situații și să le gândească la rece. Dar, repet, toate acestea vin odată cu vârsta. Când înaintezi și privești înapoi, vezi lucrurile complet diferit față de cum le-ai perceput atunci.
A fost frumos să o urmăresc pe Alina. M-am bucurat alături de ea, am râs și am suferit alături de ea, pentru că asta face o poveste bună, te prinde în mrejele ei și te face să te atașezi de personaje, să empatizezi cu ele, poate chiar să te regăsești.
Consider că publicul-țintă pentru acest roman este undeva între 18 și 25 de ani. Cartea se încadrează în zona young adult spre new adult, deoarece o urmărește pe Alina din perioada liceului până după facultate, când își găsește un loc de muncă. Nu este tocmai un coming-of-age, pentru că nu o vedem de la o vârstă foarte fragedă, dar poate fi privită și în acest fel.
Eu vă recomand cu drag să îi dați o șansă. Cei care au până în 25 de ani o vor percepe complet diferit de cum am perceput-o eu la 35. Dar mă bucur din suflet că Paula mi-a oferit această oportunitate și că mi-a adus puțină alinare în suflet și în bibliotecă. ❤️ Așadar, Paula, îți mulțumesc pe această cale!
Înainte să intru în toată ✨drama✨, trebuie să spun ceva ce mi-a plăcut enorm: personajele au nume românești și acțiunea se petrece în România. Fără clișee americane, doar autenticitate, iar asta a dat poveștii un farmec aparte.
Cartea se simte ca un jurnal intim al Alinei — o tânără prinsă în haosul primilor ani de „adulțeală”: cu un job stabil, prieteni care par apropiați, dar și multe nesiguranțe în dragoste. Oricine spune că adulțeala nu arată așa… minte.
Stilul de scriere mi-a plăcut mult, pentru că a părut că Alina însăși își așterne gândurile pe hârtie. Imperfect, dar sincer, și asta contează enorm.
Doar că… Alina e marcată de traume. Vrea să iubească, dar nu știe cum și, mai ales, pe cine. Într-un city break îl întâlnește pe Vlad, iar de aici începe furtuna. Între trecutul care nu-i dă pace și un viitor care nu pare promițător, Alina se întreabă mereu: care e drumul cel bun?
Povestea alternează între trecut și prezent, trecând prin toate „găurile negre” ale adolescenței: prima iubire, pierderi dureroase, lipsa tatălui și relațiile complicate cu bărbații din viața ei.
Nu vă spun detalii despre relații (asta e frumusețea cărții), dar pot să vă mărturisesc că aproape toate personajele ar avea nevoie de terapie. 🙈 Eu am înțeles-o pe Alina, dar nu am putut să accept sentimentele ei bruște pentru Vlad — el mi-a dat senzația de toxicitate, iar ea de victimă perfectă. Iar finalul? A venit mult prea rapid, fără pregătire.
Trebuie să recunsoc ca la început nu am avut așteptări prea mari, dar am rămas plăcut surprinsă.
Pe tot parcursul cărții am simțit că eu sunt Alina, că eu am trăit tot ce a trăit ea. (Întrebarea mea e: cum trec peste această carte?🥹). Trebuie să recunosc că în unele momente am râs, în altele mi-a venit să mă dau cu capul de pereți. (Doar Bogdan este de vină pentru asta! Cum adică să spui cele mai frumose cuvinte urmate de: "Atât timp cât nu te îndrăgostești de mine"... pe bune, Bogdan?😐). Totodată această carte mi-a stârnit 1000 de întrebări(la care am aflat răspunsul, dar am fost fiartă la foc mic până să-l aflu).
De mult n-am mai întâlnit o carte care "se citește singură", iar ALINAre fix asta face! Nici măcar nu simțeam că citesc. Simțeam că ajung într-un univers unde pare că există doar suferință. Dar totodată nu puteam să las cartea din mână. Eram Atât se curioasă să văd ce decizii ia Alina. Am stat cu sufletul la gură până am terminat cartea.
Iar finalul, ei bine, nu am cuvinte. Nu m-aș fi așteptat nici măcar o secundă la acest final. 🫣 Tot ce pot să vă spun că mi-a plăcut mult mult. Iar tipul cu care a rămas... (Nu o să spun mai multe, deoarece vreau neaprat să citiți această carte).
Povestea Paulei Pantea anunță ore de citit pe nerăsuflate încă de la început. O carte ușor de citit, o poveste în care te afunzi capitol după capitol, un personaj principal pe care simți că-l cunoști. Cartea abundă de suspans și reușește să transmită emoție prin conexiuni umane cu adevărat palpabile și personaje bine definite, de care te atașezi ușor.
"ALINAre" m-a atins profund. Este genul de carte care nu doar că te face să citești, dar te și face să reflectezi, să simți fiecare cuvânt și fiecare moment pe care îl trăiești. Povestea Alinei este una dintre acelea în care toată nevoia de alinare și de iubire se naște dintr-o confuzie interioară – o tânără prinsă între visuri și realitatea vieții adulte, între traumele trecutului și speranțele pentru viitor. Am simțit cartea asemenea unui jurnal al unei inimi rănite, o inimă care, deși caută dragostea, nu știe prea bine cum să o accepte și nici pe cine să o ofere. Stilul autoarei este sensibil și sincer, iar acest jurnal al Alinei devine, treptat, o meditație asupra celor mai adânci răni ale sufletului.
Este o poveste de iubire intensă, dar și de auto-descoperire, în care relațiile sunt deseori un labirint în care nu găsești răspunsuri, ci doar mai multe întrebări. Vlad este ca o furtună pentru ea – pasional și provocator, dar totodată confuz și uneori toxic, lăsând-o să se întrebe dacă, într-adevăr, iubirea a fost ceea ce și-a dorit.
Cartea îmbină perfect trecutul cu prezentul, trecând prin momentele de durere ale Alinei: absența tatălui, iubirile pierdute și relațiile complicate. Iar fiecare pagină pare să fie un pas mai aproape de înțelegerea că, uneori, durerea nu trebuie neapărat să fie înlăturată, ci doar acceptată și trăită. Poate că alinarea nu înseamnă să uităm ce ne-a rănit, ci să învățăm să trăim cu acele răni, să le îmbrățișăm, să le înțelegem.
Este o poveste despre reconstrucția sinelui și despre nevoia de a înfrunta demonii interiori pentru a găsi adevărata alinare.
„ALINAre” este o poveste despre vulnerabilitate, despre cum uneori suntem toți pierduți și neînțeleși, dar totuși continuăm să căutăm iubirea și sensul. Și chiar dacă nu găsim întotdeauna răspunsurile pe care le așteptam, rămâne un drum de urmat. O lectură care rămâne cu tine mult timp după ce ai închis cartea.
De la primele pagini am simțit că intru în viața Alinei și că îi trăiesc emoțiile alături de ea. Personajele sunt conturate cu naturalețe, parcă le cunoști din viața de zi cu zi, iar felul în care autoarea reușește să transmită emoțiile m-a făcut să mă simt aproape de poveste.
Mi-a plăcut mult echilibrul dintre momente, dintre situațiile care te fac să zâmbești și cele care te pun pe gânduri. Cartea are o căldură aparte și o sinceritate care ajunge direct la cititor.
Recomand „Alinare” oricui își dorește o lectură plină de viață, emoție și autenticitate, o poveste în care te poți regăsi și care îți lasă sentimentul plăcut că ai petrecut timp alături de niște prieteni vechi.
A fost superba cartea am ador tot la ea si firul actiuni ma șocat un pic pentru ca nu ma asteptam sa se petreaca in România si personajele sa aiba nume romanesti...Nu pot sa ma bucur pentru ca avem asa Author talentati si la noi in tara ☺️☺️☺️ Ps. poate într-o zi o avem si in limba engleza ❤️🔥❤️🔥❤️🔥❤️🔥
,,ALINAre" nu te întreabă dacă ești pregătit. Te prinde de la primele pagini și nu îți mai dă drumul până la final.
Este o poveste sinceră despre viață, așa cum este ea, cu bune și rele, fără filtre, cu personaje imperfecte și o acțiune care, de multe ori, te va scoate din sărite. 🤭
M-a trecut prin toate stările: m-am enervat, întristat, revoltat, dar cel mai mult am râs cu lacrimi. Mi-a plăcut enorm!!! Aveam mare nevoie de o astfel de lectură, care să-mi ia gândul de la toate problemele și să mă facă să râd cum nu am mai făcut-o de foarte mult timp. Dacă mi s-ar șterge memoria și ar trebui să aleg o carte pe care să o recitesc, aceasta va fi prima mea alegere. A fost mult prea... culmea. 🤣
Am simțit tot ceea ce a simțit Alina, parcă eram în pielea ei. Deși nu am fost de acord cu unele dintre alegerile pe care le-a făcut, după ce am terminat lectura și am stat să analizez ce am citit, mi-am dat seama că aceleași greșeli le-am făcut și eu, deci nu sunt în măsură să o judec. 🫣
,,ALINAre" nu te alină, ci îți arată adevărul crud al vieții. Este despre pierdere și regăsire, despre focul iubirii interzise, despre alegeri bune sau mai puțin bune, iar la final îți arată că tot ceea ce contează este să iei cea mai bună decizie pentru tine.
Morala pe care am desprins-o este aceea că: nu trebuie să alegi persoana perfectă, dar pentru care să nu simți nimic. Alege-o pe cea imperfectă, dar care îți dă fiori în tot corpul și sentimentul de libertate absolută. Pe cea care te alină prin simpla sa prezență. Viața este prea scurtă ca să rămâi lângă cineva pe care nu îl iubești.
🥹Nici nu știu de unde să încep, atâtea gânduri și idei mi se plimbă prin cap ca un vârtej. Mi-a plăcut cartea, e interesantă și captivantă. Alina a trecut prin atâtea, învățând câte ceva, descoperind diferite tipuri de oameni, maturizându-se, suferind, zâmbind, iar toate astea au avut scopul lor de a o întări. A fost...ceva special. Dacă în alte cărți modul cum erau scrise întâmplările se asemănau într-un fel sau altul, aici se diferențiază puțin. Stilul autoarei are un farmec al său care captează rapid cititorii și nu-i mai lasă decât după ce ultima pagină a fost citită.
🫣Dintre Bogdan și Luca l-aș alege pe ultimul ca personaj preferat. Why? Atitudinea lui. Luca e un caracter interesting, oscilația lui între tipul rece și tipul atent te atrage fără să vrei. Deși nu prea mi-a plăcut comportamentul lui față de Alina, atunci când a mărturisit ce simțea față de ea și de ce se purta așa, l-am putut înțelege mai bine. 🤭Nici Bogdan nu e mai jos. Mi-a plăcut faptul că încerca să o protejeze pe Alina de latura lui proastă și că i-a dat ce era mai bun. Credeam că o să-i văd în cele din urmă împreună, iar atunci când a plecat mi-a părut rău. Se potriveau.
🥰Recomand cartea din inimă, merită citită. E ușor de parcurs și nu te plictisește nicio clipă pentru că mereu apare câte ceva ce te surprinde.
✨ Alinare e genul acela de carte care te prinde fără să-ți dai seama, nu prin perfecțiune, ci prin cât de reală se simte.
💭 Alina e o tânără care încearcă să se așeze în propria ei lume: job, prieteni, responsabilități și multe întrebări pe care le ascunde sub zâmbetul ei.
📔 Cartea are vibe-ul unui jurnal neretușat, în care o vezi cum se lovește de propriile temeri și cum își notează, parcă, toate fricile și încercările.
🍁 Alina il întâlnește pe Vlad și odată cu el începe și tot haosul emoțional. Nu e o poveste siropoasă, ci mai degrabă una plină de umbre, și de decizii grele.
📚 Ce mi s-a părut sincer frumos e felul în care cartea alternează între cine a fost Alina și cine ar putea deveni. Prima iubire, pierderi, absențe dureroase, relații încurcate cu bărbații din viața ei, toate se simt ca niște capitole neterminate care o urmăresc încă.
🌙 Și chiar dacă finalul a venit mai repede decât m-aș fi așteptat, povestea rămâne una intensă, vulnerabilă și foarte umană.
🍂O incursiune în mintea unei fete care încearcă să se repare în timp ce lumea îi cere să fie deja întreagă.
Am intrat în „Alinare” ca într-o cameră cu lumina stinsă și un singur chibrit. Îl aprinzi și vezi tot: cicatrici, promisiuni rupte, mâini care încă vor să iubească. Cartea nu vânează efecte; respiră adevăr. Îmbină fragilul cu brutalul așa cum o fac și viețile noastre: un pas înapoi, doi înainte, o cădere frumoasă, apoi ridicarea. Ce m-a cucerit e disciplina emoției: autoarea nu transformă trauma în spectacol, ci în proces. Scenele intime nu caută șocul, ci adevărul corpului — felul în care un gest simplu poate dizolva un an de tăcere. E o scriitură cu textură: propoziții tăioase, urmate de curgeri lente, ca un vals între lamă și pansament. Pentru mine, „Alinare” este despre a rămâne atunci când ți-ar fi mai comod să pleci. Despre a-ți ține inima în palmă fără s-o strângi. O recomand oricui a obosit de povești lustruite și caută un text care nu cosmetizează, ci vindecă prin onestitate. O carte pe care o pui pe noptieră și, când te doare, o deschizi la întâmplare — și te găsește ea.
O carte pe care am citit-o cu bucuria de a citi, fiindca este o carte care a fost scrisa cu bucuria de a scrie. Fara dorinta de a demonstra ceva. O carte despre iubirile la care visam in adolescenta. Si o carte cu barbati sexy de care e prea usor sa te indragostesti.
O recomand pentru zilele linistite in care si chef sa te pierzi intr-o poveste frumoasa. Dar si pentru zilele tumultoase din care vrei sa evadezi, macar pret de cateva pagini.