Isolde este medic legist, dar are o “capacitate” mai specială și, toată viața ei, a fost înconjurată de moarte. I-au murit părinții, i-a murit soțul, i-a murit pruncul nenăscut, iar acum a murit și cumnatul ei. Rămasă doar cu sora ei pe lume, cele două au o relație foarte puternică, fiind și gemene. Relația lor mi s-a părut a fi una dintre cele mai frumoase și aș fi vrut să o văd o idee mai prezentă în poveste.
Mai avem o pereche de gemeni, doi bărbați arătoși, periculoși, care se joacă cu umbrele, dar și cu cuvintele, care te tentează și te provoacă în fiecare capitol în care apar. Aici recunosc că aș fi vrut să am mai multe capitole din perspectiva lor, pentru că au fost delicioși de urmărit și mi-ar fi plăcut să-i văd puțin mai prezenți.
Dar, lăsând la o parte lucrurile pe care eu aș fi vrut să le văd dezvoltate mai mult, universul creat de Morgan este unul foarte complex. În ciuda faptului că a scris cartea în doar două săptămâni, a reușit să-l construiască foarte bine, să pună la punct niște detalii care m-au impresionat. Eu, ca cititor, dacă ar fi să scriu vreodată, nu aș putea să dau asemenea lucruri din mine, să-mi fugă imaginația peste hotare și să depășesc anumite limite, deși imaginația, clar, nu are limite. Eu nu aș fi capabilă, mai ales într-un timp atât de scurt, să construiesc un univers și să reușesc, totodată, să-l consolidez. Deci, felicitări pentru treaba asta!
Nu a fost atât de axat pe partea de romance pe cât am crezut eu, în schimb, a avut acea atmosferă gotică, perfectă pentru perioada asta, mai ales că se apropie Halloweenul - întunecată, paranormală - dar romantismul nu mi s-a părut a fi atât de predominant cum mă așteptam. Însă unde a fost prezent, a fost exact ce trebuie.
Mi-a plăcut povestea, a avut toate acele elemente specifice genului gotic și paranormal. A avut și romantism, și umor pe alocuri, și sarcasm, evident tensiune.
Mowren, sora lui Isolde, mi-a atras atenția de-a lungul poveștii, iar odată ajunsă la epilog, mă așteptam să fiu luată prin surprindere. Nu m-am așteptat la dezvăluirea din epilog și sunt foarte curioasă dacă următorul volum, pentru că eu bănuiesc că va fi o serie, o să ne ofere mai mult și din Mowren, sora lui Isolde, dar și din celelalte personaje.
Citate:
Pe Thaniel îl ascult de frică.
Înghit greu.
Frica mă excită.
Orpheus e ceea ce am căutat întreaga viață.
Să am lângă mine siguranță și atracție într-un trup perfect.
Thaniel e ceea ce mi-am refuzat mereu. Am ascuns dorința pentru pericol și nevoia de a mi se dicta ce să fac pentru a nu părea slabă.
Eu nu sunt slabă.
Eu îi vreau pe amândoi.
Iar asta e…
Complet greșit și inacceptabil.
Cu amândoi, e pace, echilibru.
Cu unul dintre ei, e doar tensiune și război.
Simt că în sfârșit respir.
Cu ea.
Prin ea.
Pentru ea.
— Am o slăbiciune pentru lumea
muritorilor, șoptește și mă ridică spre el.
— Doar o slăbiciune?
Șoapta mea se lovește de buzele lui.
— Tu nu ești slăbiciunea mea.
Și teroarea pe care o împrăștie
— Tu ești totul.
Ea ne vrea pe amândoi.
Iar dorința ei e porunca noastră.
— Ce sunteți voi?
Thaniel surâde în colțul gurii. Orpheus se încruntă.
— Culegătorii de suflete, răspund amândoi deodată.
Tremur.
Reaperi. Asociați cu Moartea.
— Suntem stăpânii umbrelor, șoptește dur Thaniel.
— Și cei care mențin echilibrul dintre lumi, continuă Orpheus.