Jump to ratings and reviews
Rate this book
Rate this book
Dowson

Am comis păcatul suprem. Am omorât un om și nicio sentință nu a fost suficientă pentru a-mi stinge vina ce mă consumă de peste un an.

Singura mea alinare vine din răzbunare. Iar ea are forma distrugerii imperiului tatălui meu – omul care ascunde mai multe păcate decât mine.

Însă planul meu poate ajunge la final doar cu ajutorul ei. Singura femeie care a reușit să scape de sub dominația lui și care, cândva, a ocupat un loc special în inima mea strangulată de controlul unei familii toxice.

Ea spune că mă urăște. Dar, când adevăruri cutremurătoare vor ieși la iveală, va avea cu adevărat motive să mă urască, în afară de faptul că sunt fratele vitreg care a abandonat-o atunci când avea mai multă nevoie de el.



Serena

Îl urăsc. Atât pe el, cât și familia lui de care am reușit cu greu să mă eliberez, riscându-mi, probabil, viața.

Acum s-a întors în existența mea, invadându-mi spațiul pentru următoarele trei luni. Este ultimul compromis pe care trebuie să îl mai fac. Apoi voi putea rupe orice legătură aș mai avea cu această familie care m-a adoptat doar cu un singur motiv: să mă folosească drept monedă de schimb în lupta pentru putere.

Mă așteptam ca în fața mea să apară același tânăr superficial, elegant și cu suflet de gheață, pe care l-am lăsat în urmă acum mulți ani. Însă nicio secundă nu mi-am imaginat că mă voi trezi în sufrageria mea cu un barbat solid, acoperit de tatuaje, barbă rebelă și păr lung. Dar mai ales, un om a cărui privire ascunde dureri pe care nu aș fi crezut vreodată că le voi vedea în ochii triști ai fratelui meu vitreg.

398 pages, Paperback

Published October 6, 2025

3 people are currently reading
22 people want to read

About the author

Hanna Lee

41 books299 followers

Ratings & Reviews

What do you think?
Rate this book

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
19 (82%)
4 stars
2 (8%)
3 stars
2 (8%)
2 stars
0 (0%)
1 star
0 (0%)
Displaying 1 - 5 of 5 reviews
Profile Image for Ana.
194 reviews10 followers
October 14, 2025
Gen: Romance
Vârstă: 18+
Notă: 5/5⭐️

● Îmi plac cărțile care reușesc să te poarte acolo, în mijlocul poveștii, și Iertare a făcut exact asta de la început. Cabana izolată, peisajul de orășel mic, sentimentul de distanță de oraș, totul te bagă direct în poveste și nu mai vrei să pleci de acolo.

● Povestea lui Serena și Dowson e mai mult decât o atracție tabu. Este despre iertare, răzbunare și cum doi frați vitregi încearcă să-și reconstruiască legătura după traumele provocate de o familie abuzivă. Este emoționant, dar nu copleșitor, și are acel echilibru între dramă și momentele amuzante care fac lectura ușor de parcurs.

● Serena e puternică, cu umor și determinare, și mi-a plăcut cum reușește să își păstreze personalitatea în mijlocul unei familii toxice. Dowson e complex: dur, plin de remușcări, dar și capabil de momente de tandrețe care îți strecoară zâmbetul. Dinamică lor e captivantă.

● Prietenele Serenei mi-au plăcut foarte mult, mi s-au părut amuzante și au adus momente faine, care m-au făcut să zâmbesc.

● Ce m-a surprins plăcut e că atracția lor există, dar cartea nu se pierde în romantism repetitiv. Accentul e pus pe vindecare și recapătarea încrederii, cu planuri de răzbunare bine gândite și un final care te lasă satisfăcut și cu dorința de a reciti volumele anterioare ale seriei.

● Finalul mi-a plăcut enorm: toate dezvăluirile, planurile de răzbunare și reuniunea personajelor creează o încheiere satisfăcătoare. Mi-a plăcut că, deși e dramă, nu e o dramă între ei doi, mai degrabă e genul de situație în care se rezolvă tot ce a fost complicat pentru toți, cu trecutul, cu familia, cu răzbunarea, și în care ei doi reușesc să se regăsească unul pe altul.

● Iertare e o combinație perfectă între emoție și tensiune, între răzbunare și iertare, între trecut și prezent. Asta mi-a plăcut cel mai mult.
Profile Image for Sava Mihaela Laura.
353 reviews20 followers
December 11, 2025
4,5⭐️
Iertare e o poveste care te trage înapoi în cele mai întunecate colțuri ale vinovăției și apoi te eliberează, cu o forță pe care rar o întâlnești.

Serena e o femeie care a supraviețuit abuzului și manipulării; are răni care încă o definesc, dar nu o opresc. Dowson — fratele vitreg cu un trecut de care nu scapă — e ambiguu, dur și tulburător, iar dinamica lor — de la ură și dorință la nevoia de alinare — te ține prizonier până la ultima pagină.

Hanna Lee construiește o tensiune psihologică foarte bine dozată: nu e doar romance — e despre consecințele secrete ale deciziilor, despre răzbunare, responsabilitate și, în final, despre cum se naște iertarea dintr-un loc neașteptat.

Ritmul e alert acolo unde trebuie și lent când povestea cere vindecare; personajele secundare zugrăvesc perfect lumea toxică din jurul lor, iar finalul oferă atât pedeapsă, cât și mângâiere.

Dacă-ți plac poveștile intense, cu linii morale complicate și un fir romantic ce sfidează convențiile, IERTARE e o lectură care se impune.
Profile Image for Rairammsbooks.
22 reviews9 followers
November 25, 2025
Uneori, dragostea vine atunci cand nu o cauti.
Alteori, atunci cand ai nevoie cel mai mult de ea.

Iertare e o poveste despre doi oameni franti care invata ca iubirea nu e perfectiune, ci vindecare.
Iertare e o poveste care miroase a dor, durere si speranta.
O poveste despre a ierta... si a iubi din nou. 🤍

Hanna scrie intens, sincer, si te face sa simti totul.
Personajele sunt imperfecte, dar reale.
Iubirea lor e haotica, pasionala, imposibila pe alocuri, dar tocmai de aceea atat de umana. Asta am simtit la fiecare carte citita din colectia Taboo Billionaires.

Dowson, personajul principal masculin din 'Iertare', e genul acela de barbat care pare rece si controlat, dar in spatele mastii ascunde un suflet obosit, plin de dorinta de pace.
Iar ea, Serena, e femeia care ii rastoarna lumea.
Ea aduce exact acel haos frumos de care el avea nevoie ca sa simta din nou, dar, Serena il si linisteste.
„𝑵𝒖 𝒂𝒎 𝒑𝒍𝒂𝒏𝒖𝒊𝒕 𝒏𝒊𝒄𝒊𝒐 𝒔𝒆𝒄𝒖𝒏𝒅𝒂 𝒔𝒂 𝒎𝒂 𝒊𝒏𝒅𝒓𝒂𝒈𝒐𝒔𝒕𝒆𝒔𝒄, 𝒅𝒂𝒓 𝒔-𝒂 𝒊𝒏𝒕𝒂𝒎𝒑𝒍𝒂𝒕... 𝑴𝒐𝒕𝒊𝒗𝒖𝒍 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒂𝒎 𝒓𝒂𝒎𝒂𝒔 𝒂 𝒇𝒐𝒔𝒕 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒄𝒂 𝒍𝒐𝒄𝒖𝒍 𝒂𝒔𝒕𝒂 𝒊𝒎𝒊 𝒅𝒂 𝒍𝒊𝒏𝒊𝒔𝒕𝒆𝒂 𝒅𝒆 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒂𝒗𝒆𝒂𝒎 𝒏𝒆𝒗𝒐𝒊𝒆. 𝑻𝑼 𝒊𝒎𝒊 𝒅𝒂𝒅𝒆𝒂𝒊 𝒂𝒄𝒆𝒂 𝒍𝒊𝒏𝒊𝒔𝒕𝒆. 𝑻𝒖 𝒆𝒔𝒕𝒊 𝒍𝒊𝒏𝒊𝒔𝒕𝒆𝒂 𝒎𝒆𝒂, 𝑺𝒆𝒓𝒆𝒏𝒂. 𝑺𝒊 𝒅𝒖𝒑𝒂 𝒄𝒆 𝒕𝒐𝒂𝒕𝒆 𝒂𝒔𝒕𝒆𝒂 𝒔𝒆 𝒗𝒐𝒓 𝒕𝒆𝒓𝒎𝒊𝒏𝒂, 𝒎𝒂 𝒗𝒐𝒊 𝒊𝒏𝒕𝒐𝒂𝒓𝒄𝒆 𝒍𝒂 𝒕𝒊𝒏𝒆."
Citatul asta m-a rupt putin. Pentru ca arata cat de simplu si sincer poate fi sentimentul de 'acasa' intr-un om.

🧡 Avem ca tropes: forbidden love, stepbrother/stepsister, second chance, emotional healing.

'Iertare' e o carte intensa, sensibila si plina de emotie, iar eu o recomand cu drag! 💕

PS: Mi-a foat super dor de baietii din celelalte carti iar in 'Iertare' i-am intalnit din nou 🙈
PSx2: Am adorat finalul..dar acum vin si te intreb, @hannalee.author ..CE A FOST ASTA? Pregatesti cumva o surpriza pentru noi? 🙈👀👀
Profile Image for Oana-Maria.
783 reviews132 followers
November 22, 2025
Recunosc că scenele cu Dowson de la finalul volumului patru m-au intrigat enorm și m-au făcut să încep volumul acesta imediat ce am pus mâna pe el.💛

După un an de vină și durere, Dowson se întoarce cu un singur scop: răzbunarea. Singura lui alinare e distrugerea imperiului tatălui său. Dar pentru asta are nevoie de Serena, femeia care a scăpat din ghearele acelei familii și care, cândva, i-a fost totul.

Sinceră să fiu, nu știam exact ce părere să am despre Dowson. Nu a fost genul de personaj care să-mi atragă atenția până când lumina reflectoarelor nu s-a îndreptat spre el. Însă m-a surprins plăcut. Am descoperit un bărbat frânt de vină și durere, iar momentele în care și-a exteriorizat sentimentele m-au emoționat profund. Atunci am înțeles ce simte cu adevărat și cât de aspru se judecă pe sine.🥺

Și Serena mi-a plăcut, o femeie puternică, care a și-a luat viața în mâini atunci când nu a avut pe nimeni alături. Însă și ea poartă răni și temeri adânci, pentru că trecutul nu i-a fost blând.🥺

Cartea asta m-a făcut să trec prin multe stări. M-am emoționat de mai multe ori, mai ales când Serena rostea replici care făceau durerea lui Dowson și mai apăsătoare, dar nu o învinuiesc, contextul era complicat. Dar am și râs, sarcasmul, autoironia și conversațiile pline de flirt și glume m-au făcut adesea să zâmbesc și să chicotesc.🥰

Mi-a plăcut povestea, dinamica dintre personaje, grija cu care Dowson se apropie de Serena, micile gesturi prin care încearcă să-i câștige încrederea. Relația lor evoluează firesc, natural, și nu ai cum să nu-l simpatizezi pe bărbatul plin de tatuaje, frânt, dar care caută puțină lumină în viața lui.

Finalul este frumos, chiar și în ciuda dezvăluirilor pe care le-am cam prevăzut. Mi-a plăcut că nu se transformă totul într-o dramă, pentru că până acolo amândoi suferiseră deja destul.🫣

O serie care chiar merită citită! Știu că este una „taboo”, de care mulți poate fug, dar sincer, lucrurile nu sunt de speriat. Totul se potrivește, iar poveștile de iubire sunt extrem de frumoase. 🖤
Profile Image for Ofelia Elena.
57 reviews7 followers
November 14, 2025
• 4,5 ⭐️•

„Iertare” e o poveste despre durere, vindecare și a doua șansă, spusă cu multă emoție.

Cartea m-a prins încă de la început, cu atmosfera liniștită, dar tensionată — cabana izolată, orășelul mic, senzația că totul se petrece departe de lume. M-a făcut să simt că sunt acolo, în mijlocul poveștii. Mi-a plăcut foarte mult și subiectul taboo ales pentru acest volum: frați vitregi 😳 îmi place de fel acest trope, iar aici chiar a fost ce trebuie 🤌🏼

Îmi place foarte mult acest grup de prieteni (apreciez și că e un grup de bărbați, nu de femei cum întâlnesc cel mai des în cărți ) și am fost tare curioasă, după ce le-am aflat povestea celorlalți, să o aflu și pe a lui Dowson. Și, m-a cucerit instant 😏 iar noul său aspect “sălbatic”🫠 exact pe gustul meu😂
Dar mi-a plăcut și cum a fost el construit ca personaj, vulnerabil, cu problemele pe care le are și traumele din cauza familiei. Un lucru legat de familia lui a fost prea evident sau ușor de intuit pentru mine, dar pe ei i-a surprins la final🫣

Pe Serena am cunoscut-o acum și mi-a plăcut pentru că e puternică, dar nu perfectă. Se vede cât de mult a luptat ca să ajungă acolo unde e și nu i-a fost deloc ușor. Deși, a avut momente în care am considerat că a fost rea cu Dowson, am înțeles de ce era așa. Și mi-a plăcut cum reușește să îl cunoască pe noul Dowson 🤭

Povestea Serenei și a lui Dowson e despre mult mai mult decât o iubire „interzisă”. E despre cum doi oameni care au trecut prin durere și vină, învață să se ierte pe ei și unul pe altul. Mi-a plăcut că nu e o poveste încărcată inutil, ci una care lasă emoțiile să respire și te face să simți. Are momente sensibile, dar și replici care te fac să zâmbești exact când trebuie.

Finalul a fost ce trebuie și îmi pare rău că am terminat seria...deși, refuz să cred că s-a terminat. Mai aștept o nuvelă cel puțin!! Plus, multe altele promise cu acel epilog 🤭
Displaying 1 - 5 of 5 reviews

Can't find what you're looking for?

Get help and learn more about the design.