What do you think?
Rate this book
Șoaptele urii
Inspirat de miturile și de istoria Indiei, romanul Șoaptele urii urmărește călătoria lui Jai, fiul lui Ram și al Padmei, soția rajahului Jagadjit. Jai își asumă menirea de a elibera lumea de demonul care i-a posedat tatăl și care îl chinuie și pe el, iar firul narativ îl poartă prin regiuni îndepărtate, unde luptele cu forțele răului se împletesc cu încercările inimii.
Iubirea pentru Lila devine o forță care-l poate salva pe Jai, dar speranța reînvie și prin personaje ca Deva, pentru care nu există caste, ca naikul Neev, comandantul lui Jai, ca prietenul său Salman sau ca Ruha, cea care l-a salvat în copilărie. Într-o lume a
zeilor și a magiei, personajele oscilează între datoria față de ceilalți și neputința de a-și controla propriul destin. Un roman alert, în care exotismul și imaginația devin forțe care țin cititorul captiv, purtându-l prin locuri de o rară frumusețe.
ANA-MARIA NEGRILĂ, scriitoare
Iubirea pentru Lila devine o forță care-l poate salva pe Jai, dar speranța reînvie și prin personaje ca Deva, pentru care nu există caste, ca naikul Neev, comandantul lui Jai, ca prietenul său Salman sau ca Ruha, cea care l-a salvat în copilărie. Într-o lume a
zeilor și a magiei, personajele oscilează între datoria față de ceilalți și neputința de a-și controla propriul destin. Un roman alert, în care exotismul și imaginația devin forțe care țin cititorul captiv, purtându-l prin locuri de o rară frumusețe.
ANA-MARIA NEGRILĂ, scriitoare
346 pages, Paperback
First published October 1, 2025
About the author
Marius Albert Neguț
13 books190 followersSalut!
Mă numesc Marius Albert Neguț și m-am născut pe 22 ianuarie 1976. Sunt (printre altele) romancier și am debutat în anul 2016 la editura Libris cu romanul „Îngeri rătăciți”, care a fost distins în 2017 cu Premiul Special al Concursului Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu”. Spre bucuria mea, ,,Îngeri rătăciți” a fost reeditat în anul 2026 la Editura pentru Artă și Literatură.
„Inocența păcatului”, al doilea roman pe care l-am scris, a fost publicat în 2017, la editura Libris..
În 2018, am publicat primul volum din seria „Din altă viață”, numit „Jurnal de copil”. În momentul de față, seria numără patru volume, la primul adăugându-se: „C.V. de golan” (2019), „Teleleu” (2020) și „Servesc patria” (2022).
În 2020 am lansat, la editura Polirom, romanul „Cerberus” - o ficțiune psihologică cu accente de thriller, care explorează traficul de ființe umane, limitele moralității și ale loialității într-un context tensionat, dominat de dileme etice.
În 2021, la editura Univers, am publicat romanul „1877: Portretul unei iubiri desăvârșite”.
În 2024 a apărut, tot sub oblăduirea editurii Univers, romanul „Chipurile lui Ahriman”, o ficțiune socială cu accente de roman polițist, care explorează o temă dureroasă și stringentă: abuzul asupra copiilor.
„Șoaptele urii”- roman publicat în 2025 la Editura pentru Artă și Literatură - s-a născut din succesul a două povestiri premiate la Concursul Național de Literatură SF & Fantasy „Renașterea Buzoiană”: „Hulita” (2022) și „Biruitorul lumii” (2024). Romanul este o ficțiune istorică cu tușă fantastică.
Sunt membru al Asociației Creatorilor de Ficțiune, Filiala Brașov.
Fiecare dintre romanele mele are o pagină dedicată pe Goodreads, unde poți descoperi o multitudine de recenzii din partea celor care le-au citit deja. Mai mult, numeroși bloggeri, cărora le mulțumesc, au scris despre cărțile mele, prin urmare, o simplă căutare pe internet îți va oferi o perspectivă cuprinzătoare.
Din păcate, multe dintre romanelor mele nu se mai găsesc în librării. De aceea, dacă dorești să obții un exemplar, te invit să mă contactezi direct prin intermediul rețelelor sociale. Nu ezita să o faci, nu mă vei deranja! Pentru tine scriu și doar cu ajutorul tău pot continua pe drumul acesta.
Mulțumesc!
Mă numesc Marius Albert Neguț și m-am născut pe 22 ianuarie 1976. Sunt (printre altele) romancier și am debutat în anul 2016 la editura Libris cu romanul „Îngeri rătăciți”, care a fost distins în 2017 cu Premiul Special al Concursului Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu”. Spre bucuria mea, ,,Îngeri rătăciți” a fost reeditat în anul 2026 la Editura pentru Artă și Literatură.
„Inocența păcatului”, al doilea roman pe care l-am scris, a fost publicat în 2017, la editura Libris..
În 2018, am publicat primul volum din seria „Din altă viață”, numit „Jurnal de copil”. În momentul de față, seria numără patru volume, la primul adăugându-se: „C.V. de golan” (2019), „Teleleu” (2020) și „Servesc patria” (2022).
În 2020 am lansat, la editura Polirom, romanul „Cerberus” - o ficțiune psihologică cu accente de thriller, care explorează traficul de ființe umane, limitele moralității și ale loialității într-un context tensionat, dominat de dileme etice.
În 2021, la editura Univers, am publicat romanul „1877: Portretul unei iubiri desăvârșite”.
În 2024 a apărut, tot sub oblăduirea editurii Univers, romanul „Chipurile lui Ahriman”, o ficțiune socială cu accente de roman polițist, care explorează o temă dureroasă și stringentă: abuzul asupra copiilor.
„Șoaptele urii”- roman publicat în 2025 la Editura pentru Artă și Literatură - s-a născut din succesul a două povestiri premiate la Concursul Național de Literatură SF & Fantasy „Renașterea Buzoiană”: „Hulita” (2022) și „Biruitorul lumii” (2024). Romanul este o ficțiune istorică cu tușă fantastică.
Sunt membru al Asociației Creatorilor de Ficțiune, Filiala Brașov.
Fiecare dintre romanele mele are o pagină dedicată pe Goodreads, unde poți descoperi o multitudine de recenzii din partea celor care le-au citit deja. Mai mult, numeroși bloggeri, cărora le mulțumesc, au scris despre cărțile mele, prin urmare, o simplă căutare pe internet îți va oferi o perspectivă cuprinzătoare.
Din păcate, multe dintre romanelor mele nu se mai găsesc în librării. De aceea, dacă dorești să obții un exemplar, te invit să mă contactezi direct prin intermediul rețelelor sociale. Nu ezita să o faci, nu mă vei deranja! Pentru tine scriu și doar cu ajutorul tău pot continua pe drumul acesta.
Mulțumesc!
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 11 of 11 reviews
November 23, 2025
Tocmai ce am terminat ultimul rând și îmi pare rău ca s-a terminat. O cu totul altă abordare în felul de a scrie a lui Marius Albert Negut, alta poveste, altă societate pentru care cu siguranță Marius a făcut enorm de multă documentare. Un roman al luminii și al tenebrelor sufletului, un roman al iubirii dar și al urii.
Fie ca recunoaștem sau nu, fiecare dintre noi am avut o șoaptă a urii în viața noastră, un mic demon ascuns în noi.
Vă recomand acest roman, plin de metafore, de detalii suculente despre cultura si civilizatia hindusă, caste, războaie, lumea impurilor, damnații societații indiene, iubire și ură.
Fie ca recunoaștem sau nu, fiecare dintre noi am avut o șoaptă a urii în viața noastră, un mic demon ascuns în noi.
Vă recomand acest roman, plin de metafore, de detalii suculente despre cultura si civilizatia hindusă, caste, războaie, lumea impurilor, damnații societații indiene, iubire și ură.
December 3, 2025
Șoaptele urii este genul de roman care te atrage nu doar prin poveste, ci și prin felul în care este construit. Cunoscând stilul lui Marius Albert Neguț, știu că în spatele fiecărei pagini se află multă documentare și o atenție extraordinară la detalii, iar asta se simte și aici. India veche, cu toată încărcătura ei spirituală și istorică, devine un loc în care poți să te pierzi, dar și să înveți ceva nou.
Am găsit in această carte genul de poveste pe care n‑o citești doar cu mintea, ci o duci cu tine o vreme, ca pe o rană care încă pulsează, dar în același timp ca pe o lumină care se aprinde treptat înăuntru.
Autorul vorbește, de fapt, despre acel loc fragil în care se întâlnește umanul nostru cu ceea ce am putea deveni. Despre felul în care o inimă zdrobită, ca a lui Jai, poate să alunece atât de ușor în ură, dar în același timp să tânjească, aproape disperat, după pace și sens. Iar asta e ceva ce cu toții trăim, într‑o formă sau alta, tensiunea între ce ni s‑a făcut și ce alegem să facem mai departe.
Ce m‑a atins cel mai mult este modul în care autorul a împletit dimensiunea spirituală cu cea emoțională. Nu e o spiritualitate abstractă, rece, ci una care vine din carne vie, din pierdere, din revoltă. Karma, dharma, moksha nu sunt termeni savanți, ci un fel de a privi lumea, fiecare gest contează, fiecare rău ne atinge înapoi, fiecare bunătate schimbă ceva, chiar dacă nu imediat. E o filosofie care pare scrisă dintr‑o profundă încredere că universul are memorie, că nimic nu se risipește cu adevărat. Sincer, asta dă cărții o greutate aparte. Pentru că, dincolo de India veche, de temple și de zei, povestea are nervul și durerea lumii noastre. Trăim într‑un timp în care furia e contagioasă, răzbunarea pare soluție, iar compasiunea e considerată slăbiciune.
Ce mi-a plăcut mult a fost faptul că autorul nu a dus la extrem personajele, Jai nu e un sfânt, Dveș nu e doar răul absolut. Fiecare trage în direcția lui, fiecare crede în ceva, iar conflictul dintre ei e o oglindă a confruntărilor pe care le purtăm cu noi înșine. Mi se pare că tocmai această nuanțare face povestea credibilă și profund umană.
Pentru mine, Șoaptele urii este o combinație reușită, te prinde, te emoționează și te face să reflectezi la propriile alegeri. Tocmai de aceea merită citită, nu doar pentru aventură, ci pentru că ne amintește ceva ce tindem să uităm, că adevărata putere nu e în sabia ridicată, ci în mâna care renunță să lovească.
Fără doar și poate 5⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️
Am găsit in această carte genul de poveste pe care n‑o citești doar cu mintea, ci o duci cu tine o vreme, ca pe o rană care încă pulsează, dar în același timp ca pe o lumină care se aprinde treptat înăuntru.
Autorul vorbește, de fapt, despre acel loc fragil în care se întâlnește umanul nostru cu ceea ce am putea deveni. Despre felul în care o inimă zdrobită, ca a lui Jai, poate să alunece atât de ușor în ură, dar în același timp să tânjească, aproape disperat, după pace și sens. Iar asta e ceva ce cu toții trăim, într‑o formă sau alta, tensiunea între ce ni s‑a făcut și ce alegem să facem mai departe.
Ce m‑a atins cel mai mult este modul în care autorul a împletit dimensiunea spirituală cu cea emoțională. Nu e o spiritualitate abstractă, rece, ci una care vine din carne vie, din pierdere, din revoltă. Karma, dharma, moksha nu sunt termeni savanți, ci un fel de a privi lumea, fiecare gest contează, fiecare rău ne atinge înapoi, fiecare bunătate schimbă ceva, chiar dacă nu imediat. E o filosofie care pare scrisă dintr‑o profundă încredere că universul are memorie, că nimic nu se risipește cu adevărat. Sincer, asta dă cărții o greutate aparte. Pentru că, dincolo de India veche, de temple și de zei, povestea are nervul și durerea lumii noastre. Trăim într‑un timp în care furia e contagioasă, răzbunarea pare soluție, iar compasiunea e considerată slăbiciune.
Ce mi-a plăcut mult a fost faptul că autorul nu a dus la extrem personajele, Jai nu e un sfânt, Dveș nu e doar răul absolut. Fiecare trage în direcția lui, fiecare crede în ceva, iar conflictul dintre ei e o oglindă a confruntărilor pe care le purtăm cu noi înșine. Mi se pare că tocmai această nuanțare face povestea credibilă și profund umană.
Pentru mine, Șoaptele urii este o combinație reușită, te prinde, te emoționează și te face să reflectezi la propriile alegeri. Tocmai de aceea merită citită, nu doar pentru aventură, ci pentru că ne amintește ceva ce tindem să uităm, că adevărata putere nu e în sabia ridicată, ci în mâna care renunță să lovească.
Fără doar și poate 5⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️
February 4, 2026
Total diferită de stilul bine cunoscut al autorului, cartea asta nu m-a convins de la început, dar mi-a intrat câte puțin in suflet pana am terminat-o.
Ficțiune istorică împletită cu foarte mult fantasy, povestea vorbește despre demoni, zei, iubire, luptă si răzbunare. Toate astea la un loc construiesc tabloul unei lumi pline de ura, dornica de a face rău.
Cel mai mult mi-a plăcut de Jai, un personaj puternic, ambițios, dar si vulnerabil care reușește cu greu sa se elibereze de demonul râului care ii acaparează sufletul.
Pe lângă împletirea istoriei cu lumea zeilor, autorul reușește sa facă o paralela foarte bine definita între forțele malefice si puterea binelui care, ca întotdeauna învinge.
Mi-a plăcut mult povestea in final, chiar dacă la început am fost foarte scrptică, nefiind deloc amatoare de lumea fantastică.
O carte foarte bine documentata, din punctul meu de vedere construită ca o radiografie a sufletului. Uneori plin de iubire, alteori plin de dorinta de răzbunare si apoi de remușcări. O carte in care te oglindesti tu, ca cititor fără sa îți dai seama. Pentru ca, fie ca recunoaștem sau nu, cu totii avem proprii demoni cu care luptam permanent.
Din punctul meu de vedere, cea mai "îndrăzneață " abordare a lui Marius de pana acum. Dacă pe mine m-a convins, cu siguranță e o carte care merită atentia tuturor!
Ficțiune istorică împletită cu foarte mult fantasy, povestea vorbește despre demoni, zei, iubire, luptă si răzbunare. Toate astea la un loc construiesc tabloul unei lumi pline de ura, dornica de a face rău.
Cel mai mult mi-a plăcut de Jai, un personaj puternic, ambițios, dar si vulnerabil care reușește cu greu sa se elibereze de demonul râului care ii acaparează sufletul.
Pe lângă împletirea istoriei cu lumea zeilor, autorul reușește sa facă o paralela foarte bine definita între forțele malefice si puterea binelui care, ca întotdeauna învinge.
Mi-a plăcut mult povestea in final, chiar dacă la început am fost foarte scrptică, nefiind deloc amatoare de lumea fantastică.
O carte foarte bine documentata, din punctul meu de vedere construită ca o radiografie a sufletului. Uneori plin de iubire, alteori plin de dorinta de răzbunare si apoi de remușcări. O carte in care te oglindesti tu, ca cititor fără sa îți dai seama. Pentru ca, fie ca recunoaștem sau nu, cu totii avem proprii demoni cu care luptam permanent.
Din punctul meu de vedere, cea mai "îndrăzneață " abordare a lui Marius de pana acum. Dacă pe mine m-a convins, cu siguranță e o carte care merită atentia tuturor!
December 21, 2025
Am început să citesc Șoaptele urii, ultimul roman semnat de Marius-Albert Neguț, acum câteva săptămâni, într-o perioadă aglomerată, între job, cursuri și mult studiu. Neputând să mă concentrez pe deplin și simțind că nu reușesc să prind firul poveștii, am pus cartea pe pauză pe la pagina 70.
Am reluat-o mai târziu, într-un moment mai liniștit, și abia atunci am înțeles de ce lectura cere timp, atenție și disponibilitate interioară.
Menționez acest lucru pentru că nu este un roman ușor, genul de carte pe care să o iei în tren „să-ți țină de urât”. Este un roman dens, complex, bogat în informații, cu explicații de subsol și cu un stil diferit de cel cu care autorul m-a obișnuit.
Poate tocmai de aceea mi-a fost greu la început să asociez această voce narativă cu Marius. Se simte însă clar munca uriașă de documentare din spatele fiecărei pagini. Textul este impecabil construit și deschide o poveste fascinantă despre zei, demoni și credințele unor popoare despre care, recunosc, știam foarte puțin.
Mai mult decât atât, cartea m-a provocat să caut singură informații suplimentare, să merg dincolo de pagini, dorind să înțeleg mai bine simboluri și concepte – precum importanța elefantului în cultura indiană – descoperind uneori lucruri tulburătoare, care m-au marcat.
Romanul aduce în prim-plan legea karmei și atinge teme profunde precum reîncarnarea, lupta dintre bine și rău, echilibrul interior și confruntarea cu propriul sine. Accentul cade pe ideea că răul naște rău, iar ura și răzbunarea nu aduc eliberare, ci macină, golesc de umanitate. Este, în același timp, o carte despre puterea alegerii și despre posibilitatea de a-ți schimba destinul, așa cum se întâmplă în cazul lui Deva.
„Cheia detașării nu este indiferența, ci capacitatea de a observa emoțiile interioare, fie ele pozitive sau negative, fără a le da putere sau a te identifica cu ele.”
Poate tocmai de aceea lectura m-a prins într-o noapte de veghe, cu copilul bolnăvior lângă mine, când timpul pare să curgă altfel, iar gândurile devin mai adânci. Șoaptele urii este o carte care te obligă să te oprești, să reflectezi și să privești mai atent lumea și pe tine însuți.
„…noi, oamenii, chiar dacă venim și plecăm singuri în și din lumea asta, nu trăim mai deloc singuri, iar fiecare hotărâre pe care o luăm, prin implicațiile ei, rar ne privește doar pe noi, pentru că poate schimba, într-o mică sau mai mare măsură, lumea în care trăim.”
M-a marcat această carte. O simt ca pe o lectură care rămâne cu tine, care se așază încet și continuă să lucreze în interior.
„Fiecare viață este o poveste care merită spusă și fiecare sfârșit este un nou început.”
Felicitări, dragă Marius, și mulțumesc pentru această poveste – și pentru autograf.
Am reluat-o mai târziu, într-un moment mai liniștit, și abia atunci am înțeles de ce lectura cere timp, atenție și disponibilitate interioară.
Menționez acest lucru pentru că nu este un roman ușor, genul de carte pe care să o iei în tren „să-ți țină de urât”. Este un roman dens, complex, bogat în informații, cu explicații de subsol și cu un stil diferit de cel cu care autorul m-a obișnuit.
Poate tocmai de aceea mi-a fost greu la început să asociez această voce narativă cu Marius. Se simte însă clar munca uriașă de documentare din spatele fiecărei pagini. Textul este impecabil construit și deschide o poveste fascinantă despre zei, demoni și credințele unor popoare despre care, recunosc, știam foarte puțin.
Mai mult decât atât, cartea m-a provocat să caut singură informații suplimentare, să merg dincolo de pagini, dorind să înțeleg mai bine simboluri și concepte – precum importanța elefantului în cultura indiană – descoperind uneori lucruri tulburătoare, care m-au marcat.
Romanul aduce în prim-plan legea karmei și atinge teme profunde precum reîncarnarea, lupta dintre bine și rău, echilibrul interior și confruntarea cu propriul sine. Accentul cade pe ideea că răul naște rău, iar ura și răzbunarea nu aduc eliberare, ci macină, golesc de umanitate. Este, în același timp, o carte despre puterea alegerii și despre posibilitatea de a-ți schimba destinul, așa cum se întâmplă în cazul lui Deva.
„Cheia detașării nu este indiferența, ci capacitatea de a observa emoțiile interioare, fie ele pozitive sau negative, fără a le da putere sau a te identifica cu ele.”
Poate tocmai de aceea lectura m-a prins într-o noapte de veghe, cu copilul bolnăvior lângă mine, când timpul pare să curgă altfel, iar gândurile devin mai adânci. Șoaptele urii este o carte care te obligă să te oprești, să reflectezi și să privești mai atent lumea și pe tine însuți.
„…noi, oamenii, chiar dacă venim și plecăm singuri în și din lumea asta, nu trăim mai deloc singuri, iar fiecare hotărâre pe care o luăm, prin implicațiile ei, rar ne privește doar pe noi, pentru că poate schimba, într-o mică sau mai mare măsură, lumea în care trăim.”
M-a marcat această carte. O simt ca pe o lectură care rămâne cu tine, care se așază încet și continuă să lucreze în interior.
„Fiecare viață este o poveste care merită spusă și fiecare sfârșit este un nou început.”
Felicitări, dragă Marius, și mulțumesc pentru această poveste – și pentru autograf.
May 10, 2026
Din lipsă de timp am citit fragmentat romanul, dar în pauzele dintre lecturi mintea mi se tot ducea către miezul subiectului și mă făcea să-mi pun fel de fel de întrebări și să-mi fac zeci de scenarii.
Deși începutul pare un pic mai greoi, o dată depășit, te lași adâncit în mijlocul evenimentelor, de parcă ai fi parte din ele.
Un roman despre karmă și destin. Un roman despre alegeri personale și conflicte interioare.
Un roman care vine să-mi confirme că teoria mea, cum că oamenii nu sunt în totalitate buni, cum nu sunt nici în totalitate răi, e cât se poate de adevărată.
Lista mea de autori preferați a mai primit de astăzi încă un nume, Marius Albert Neguț.
Deși începutul pare un pic mai greoi, o dată depășit, te lași adâncit în mijlocul evenimentelor, de parcă ai fi parte din ele.
Un roman despre karmă și destin. Un roman despre alegeri personale și conflicte interioare.
Un roman care vine să-mi confirme că teoria mea, cum că oamenii nu sunt în totalitate buni, cum nu sunt nici în totalitate răi, e cât se poate de adevărată.
Lista mea de autori preferați a mai primit de astăzi încă un nume, Marius Albert Neguț.
December 27, 2025
Cunoscand stilul lui Marius de a scrie, aici am gasit o cu totul alta abordare, plina de enorm de multa documentare, o lume plina de mister si exotism si personaje pe masura. Felul in care exploateaza fiecare ungher al vietii, fiecare miscare, gand si sentiment, mi s-a parut unic si te tine cu sufletul la gura, simtind din plin totul.
“…Viata e asa cum ti-o faci..(..).. nu poti spera la bine inconjurandu-te de rau.”
“Fiecare om poarta cu sine o scanteie pe care noi, cei capabili sa o vedem, avem datoria sa o preschimbam in valvataie. Nu ma intereseaza casta sau originea, ci capacitatea omului de a fi om!”
“…Viata e asa cum ti-o faci..(..).. nu poti spera la bine inconjurandu-te de rau.”
“Fiecare om poarta cu sine o scanteie pe care noi, cei capabili sa o vedem, avem datoria sa o preschimbam in valvataie. Nu ma intereseaza casta sau originea, ci capacitatea omului de a fi om!”
October 18, 2025
La fel ca toate cărțile semnate Marius Albert Neguț, m-a ținut cu sufletul la gură până la final!
Vezi cum zboară paginile și nu ai vrea să se termine!
De data aceasta autorul ne poartă prin vechea Indie, unde oamenii sunt împărțiți în caste, cred în reîncarnare și zeități la care se roagă neîncetat, iar fiecare personaj are karma lui. Karma pe care și-o povestește fiecare fără să ascundă absolut nimic!
Am trăit și simțit toată disperarea, speranța și lupta fiecărui personaj în parte, de la prima până la ultima pagină. Absolut minunată!
Vezi cum zboară paginile și nu ai vrea să se termine!
De data aceasta autorul ne poartă prin vechea Indie, unde oamenii sunt împărțiți în caste, cred în reîncarnare și zeități la care se roagă neîncetat, iar fiecare personaj are karma lui. Karma pe care și-o povestește fiecare fără să ascundă absolut nimic!
Am trăit și simțit toată disperarea, speranța și lupta fiecărui personaj în parte, de la prima până la ultima pagină. Absolut minunată!
December 1, 2025
Tocmai ce am terminat de citit cartea, finalul m-a surprins. Abordarea domnului Neguț a fost una la fel de captivantă ca la celelalte cărți, dar cu un alt tip de frumusețe în “Șoaptele Urii”. Recomand cu drag ❤️
July 16, 2026
Singura lume fără ură e cerul
Romancier prolific și redutabil, reprezentant al generației postdouămiiste, Marius Albert Neguț face în Șoaptele urii (Editura pentru Artă și Literatură, 2025) o schimbare de macaz surprinzătoare, de la romanul realist-naturalist (așa cum l-a impus Émile Zola în conștiința literară colectivă) la romanul fantastic de inspirație mitologică. Și nu orice mitologie, ci una de extracție indiană, luându-și seva din hinduism, jainism și budism, din Vede și Upanișade, ceea ce constituie o direcție explorată prea puțin sau aproape deloc în literatura română contemporană.
Șoaptele urii ni-l propune ca protagonist pe Jai, un copil cu destin tragic, rod deopotrivă al unui blestem și al unui adulter. În el locuiește － o să vedeți imediat de ce verbul a locui e cel mai adecvat în acest context － un demon pe nume Dveș. Acesta se hrănește cu răul provocat de Jai atât sieși cât și semenilor săi, rău pe care tot Dveș îl instigă.
În egală măsură similar și diferit de posesiunile demonice din teologia creștină, antagonistul imaginat de autor operează atât ca un demon-parazit, cât și mai subtil, ca un agent sub acoperire. Prin urmare, după ce ia în posesie organismul-gazdă, îi parazitează voința înnăscută de a face bine, fără însă a-i lua prizonier liberul arbitru. În această tensiune dintre libertate și deturnarea ei stau, după mine, miza și marele merit al romanului.
“Copilul nostru îmi dă sens și putere. Oare umbra care l-a învăluit pe Ram, glasul viclean ce i-a pervertit mintea, a dispărut odată cu trupul lui ori s-a strecurat în aerul pe care îl respir, pândind o nouă gazdă? Îmi strâng instinctiv pântecele. Mi-e teamă că pruncul va moșteni nu doar frumusețea lui Ram, ci și ecoul luptei lui cu întunericul.”
Lumea în care se naște și crește Jai e guvernată, la prima vedere, de fatalism. Cadrul ficțional fiind setat în India antică, avem de-a face, așadar, cu sistemul ierarhic al castelor: brahmanii, războinicii, negustorii, cei care fac și desfac treburile cetății, și, la polul opus, proscrișii sau impurii, cum sunt numiți în carte, cei marginalizați și izgoniți din cetate, obligați să trăiască Sub Pod, un fel de bolgie unde colcăie, zi de zi, fără sfârșit parcă, sărăcia, mizeria, criminalitatea, chiar și ciuma.
Spre deosebire de romanele sale anterioare, cu focus pe naturalism, în Șoaptele Urii, Marius Albert Neguț doar schițează din câteva tușe această lume sordidă, el fiind preocupat mai degrabă să infuzeze până și cele mai decăzute personaje cu dorința de a-și depăși condiția. Cum? Prin binele dezinteresat făcut străinului sau celuilalt. Lui Jai, în cazul de față.
Fostul copil abandonat și aruncat la groapa de gunoi a orașului ajunge să fie crescut de Ruha și Jivin, doi impuri de Sub Pod, cu trecut tulbure dar inimă mare. Astfel, Jai cunoaște ce înseamnă dragostea părintească, liniștea, pacea sufletească, în ciuda lipsurilor materiale și, mai ales, a faptului că este posedat de Dveș. Chiar și mai târziu, în peregrinările sale prin viață, Jai îl întâlnește pe Deva, un fost războinic convertit în discipol al lui Buddha. Deva vrea să-i arate tânărului proscris calea iluminării, însă Dveș nu doarme, dimpotrivă, stă la pândă și îi șoptește lui Jai pașii pe care să-i urmeze pentru a se rătăci, pentru a o apuca pe un drum greșit.
“Am făcut tot ce era omenește posibil. Am încercat să-i ofer un alt drum, dar adevărul este că un om nu poate fi salvat, decât dacă vrea să fie salvat. Să impui lumina cu forța e tot un fel de întuneric.”
Am admirat dintotdeauna prozatorii a căror muncă de documentare e camuflată de ușurința de a povesti. Din acest punct de vedere, Marius Albert Neguț e un povestitor pur-sânge. Lucru cu atât mai admirabil cu cât în Șoaptele urii nu avem o narațiune clasică, la persoana treia. Sunt multe personaje, multe voci, așadar perspectiva se schimbă constant de la un personaj la altul, de la o voce la alta. Locuim și noi, cititorii, în mintea și sufletul lor, așa cum locuiește Dveș în mintea și sufletul lui Jai, dar fără a le dori răul, ci pentru plăcerea de a descoperi cum cern lumea prin filtrul propriilor ochi.
Deși, începând cu partea a treia a cărții, narațiunea se precipită, iar alternanța uneori prea rapidă dintre vocile personajelor nu-ți dă voie să sedimentezi impresiile pe care ți le-ai creat despre ele, Marius Albert Neguț reușește să țină hățurile poveștii în mâini și ne arată, prin călătoria lui Jai, cât de greu e să te smulgi din lanțul inextricabil al karmei.
În final, parafrazând-o pe Ruha, mama adoptivă a protagonistului, singura lume fără ură e cerul.
Romancier prolific și redutabil, reprezentant al generației postdouămiiste, Marius Albert Neguț face în Șoaptele urii (Editura pentru Artă și Literatură, 2025) o schimbare de macaz surprinzătoare, de la romanul realist-naturalist (așa cum l-a impus Émile Zola în conștiința literară colectivă) la romanul fantastic de inspirație mitologică. Și nu orice mitologie, ci una de extracție indiană, luându-și seva din hinduism, jainism și budism, din Vede și Upanișade, ceea ce constituie o direcție explorată prea puțin sau aproape deloc în literatura română contemporană.
Șoaptele urii ni-l propune ca protagonist pe Jai, un copil cu destin tragic, rod deopotrivă al unui blestem și al unui adulter. În el locuiește － o să vedeți imediat de ce verbul a locui e cel mai adecvat în acest context － un demon pe nume Dveș. Acesta se hrănește cu răul provocat de Jai atât sieși cât și semenilor săi, rău pe care tot Dveș îl instigă.
În egală măsură similar și diferit de posesiunile demonice din teologia creștină, antagonistul imaginat de autor operează atât ca un demon-parazit, cât și mai subtil, ca un agent sub acoperire. Prin urmare, după ce ia în posesie organismul-gazdă, îi parazitează voința înnăscută de a face bine, fără însă a-i lua prizonier liberul arbitru. În această tensiune dintre libertate și deturnarea ei stau, după mine, miza și marele merit al romanului.
“Copilul nostru îmi dă sens și putere. Oare umbra care l-a învăluit pe Ram, glasul viclean ce i-a pervertit mintea, a dispărut odată cu trupul lui ori s-a strecurat în aerul pe care îl respir, pândind o nouă gazdă? Îmi strâng instinctiv pântecele. Mi-e teamă că pruncul va moșteni nu doar frumusețea lui Ram, ci și ecoul luptei lui cu întunericul.”
Lumea în care se naște și crește Jai e guvernată, la prima vedere, de fatalism. Cadrul ficțional fiind setat în India antică, avem de-a face, așadar, cu sistemul ierarhic al castelor: brahmanii, războinicii, negustorii, cei care fac și desfac treburile cetății, și, la polul opus, proscrișii sau impurii, cum sunt numiți în carte, cei marginalizați și izgoniți din cetate, obligați să trăiască Sub Pod, un fel de bolgie unde colcăie, zi de zi, fără sfârșit parcă, sărăcia, mizeria, criminalitatea, chiar și ciuma.
Spre deosebire de romanele sale anterioare, cu focus pe naturalism, în Șoaptele Urii, Marius Albert Neguț doar schițează din câteva tușe această lume sordidă, el fiind preocupat mai degrabă să infuzeze până și cele mai decăzute personaje cu dorința de a-și depăși condiția. Cum? Prin binele dezinteresat făcut străinului sau celuilalt. Lui Jai, în cazul de față.
Fostul copil abandonat și aruncat la groapa de gunoi a orașului ajunge să fie crescut de Ruha și Jivin, doi impuri de Sub Pod, cu trecut tulbure dar inimă mare. Astfel, Jai cunoaște ce înseamnă dragostea părintească, liniștea, pacea sufletească, în ciuda lipsurilor materiale și, mai ales, a faptului că este posedat de Dveș. Chiar și mai târziu, în peregrinările sale prin viață, Jai îl întâlnește pe Deva, un fost războinic convertit în discipol al lui Buddha. Deva vrea să-i arate tânărului proscris calea iluminării, însă Dveș nu doarme, dimpotrivă, stă la pândă și îi șoptește lui Jai pașii pe care să-i urmeze pentru a se rătăci, pentru a o apuca pe un drum greșit.
“Am făcut tot ce era omenește posibil. Am încercat să-i ofer un alt drum, dar adevărul este că un om nu poate fi salvat, decât dacă vrea să fie salvat. Să impui lumina cu forța e tot un fel de întuneric.”
Am admirat dintotdeauna prozatorii a căror muncă de documentare e camuflată de ușurința de a povesti. Din acest punct de vedere, Marius Albert Neguț e un povestitor pur-sânge. Lucru cu atât mai admirabil cu cât în Șoaptele urii nu avem o narațiune clasică, la persoana treia. Sunt multe personaje, multe voci, așadar perspectiva se schimbă constant de la un personaj la altul, de la o voce la alta. Locuim și noi, cititorii, în mintea și sufletul lor, așa cum locuiește Dveș în mintea și sufletul lui Jai, dar fără a le dori răul, ci pentru plăcerea de a descoperi cum cern lumea prin filtrul propriilor ochi.
Deși, începând cu partea a treia a cărții, narațiunea se precipită, iar alternanța uneori prea rapidă dintre vocile personajelor nu-ți dă voie să sedimentezi impresiile pe care ți le-ai creat despre ele, Marius Albert Neguț reușește să țină hățurile poveștii în mâini și ne arată, prin călătoria lui Jai, cât de greu e să te smulgi din lanțul inextricabil al karmei.
În final, parafrazând-o pe Ruha, mama adoptivă a protagonistului, singura lume fără ură e cerul.
November 8, 2025
Minunată cartea, scrierea, profunzimea, totul! Într-adevăr o carte de citit "cu sufletul" cum mi-a scris autorul pe autograful romanului. Nu sunt fan genul fantastic/istoric cu războaie, de ce să nu recunosc, dar această carte m-a acaparat complet din prima, m-a invitat la introspecție, am realizat că toți avem în noi această luptă dintre bine și rău și ține doar de noi să ne învingem "demonii" interiori prin iubire, compasiune față de semeni și bunătate. Este o carte muncită, documentată cu personaje complexe, cu o atmosferă captivantă și exotică. Toate acestea m-au făcut să nu o las din mână chiar dacă nu este genul meu. Și așa cum spune autorul în carte, să nu uităm că: "fiecare viață este o poveste care merită spusă și fiecare sfârșit este un nou început" Asta mi-a rămas în minte și în suflet, după ce am citit această carte. Recomand din suflet acest roman!
January 3, 2026
Șoaptele urii este prima carte citită de mine de Marius Albert Neguț și cu siguranță nu va fi ultima. Deși primul sfert al cărții este mai greu de parcurs și necesită puțină răbdare, odată ce povestea se așază, lectura devine intensă și foarte bine construită. Personajele sunt credibile, emoțiile sunt bine transmise, iar firul narativ te prinde treptat și nu îți mai dă drumul până la final. Este o carte cu profunzime, tensiune și mesaj, care te face să reflectezi și să rămâi conectat la poveste mult timp după ce ai închis-o.
Displaying 1 - 11 of 11 reviews