La limită

by Teona Farmatu

„Limita despre care vorbește în acest volum Teona Farmatu nu e doar una personală. Poezia Teonei e o acumulare de limite multiple, ea radiografiază toate ipostazele contemporane comune care ne conduc spre experiența limitei. La limită e o combinație decisivă de revoltă și tandrețe, o tandrețe care-și face loc constant în preajma furiei – această pereche organică dă, de altfel, greutatea și originalitatea vocii Teonei. Iată un debut radical și atoatecuprinzător care operează mutații în perspectiva feministă din poezia contemporană românească. O transformă într-o luptă și într-un limbaj aferent pline de această tandrețe și, în sfârșit, de solidaritate.” – Svetlana Cârstean


„Volumul Teonei Farmatu aduce în față o construcție superbă, în care prezențele femeilor și ale corpurilor non-normative sunt îmbrățișate de o voce pe cât de tandră, pe atât de furioasă. Forța și vulnerabilitatea rețin în memoria somato-textuală poveștile bunicilor, ale mamelor, ale femeilor fără adăpost, care se întâlnesc în spații și temporalități de refugiu din fața sistemului care dezbină. Aceste poeme-revoltă conturează modalități de rezistență, bazate pe moduri de a fi la limită și totuși împreună cu celelalte copuri (non)umane, moduri de a locui prin îngrijire spații reparative, moduri de a fi împreună cu celelalte și ceilaltx. Un volum ca un adăpost, un îndemn splendid la nesupunere.” – Anastasia Fuioagă

Genres: Poetry

176 pages, Paperback

Published October 6, 2025

Reviews

[Cristina Boncea · Rating 2 out of 5]

am avut o reală conversație cu mine prin acest volum
pentru asta îți sunt recunoscătoare, Teona

*

forgot that inside the icon
there’s still a young girl from piatra-neamț

suntem două maimuțici în oglindă / care se acuză ideologic / că nu salvează lumea prin mărturia lor / ambele contează la fel de tare / ar putea fi prietene dacă pe tron / nu i-ar plasa întotdeauna pe alții / tu cu ochii în ecrane și proteste / eu în drame personale intense / văzutu-mi-am de treabă – niciodată / nici tu Teona // amândouă scuipăm unde-am avut festin / la 26-27 // țigările tot 32 de lei costă.

*

revin cu o cronică "serioasă"

*

https://www.observatorcultural.ro/art...

[M]

O carte de o tandrețe deosebită, cu poeme care strâng în brațe femeile din viața autoarei, mama, bunica, prietenele, dar și tatăl plecat în străinătate, cu versuri lungi și șerpuitoare, aproape infinite, ca o conversație la telefon în care te lași tot mai moale. Mi-a plăcut deseori, dar nu tot timpul – sunt momente în care îmi pare că nu mai pot urmări firul conversației, teme ale apropierii feministe între prietene, ale familiei, ale muncii, ale corpului femeilor, se repetă, haotic și insistent; exploatarea animalelor e tratată incoerent, uneori critic, alteori critica pare o adăugare ce poate fi ștearsă mai încolo (și chiar este). Sunt unele poeme lungi a căror ordine e greu de depistat, la fel și structura generală pare un pic dezlânată. Poate e intenționat, poate nu, cert e că autoarea se joacă cu mai multe tonuri și registre, combinând internet chat speak cu rime uneori prea facile, cu greutatea unor versuri serioase, despre putere, violență sau abuz, și mai ales, supraviețuirea la toate acestea prin împărtășirea cu celelalte.

Unul dintre poemele mele preferate este „O seară frumoasă” (scris tăiat), care explorează însemnătatea de a crește cu televizorul aprins, întotdeauna pe canalul de știri plin de violență, deseori îndreptată asupra femeilor: „uneori sunt fata știrilor, mă gândesc cum ele / mi-au făcut educația feministă, / alteori cum teama să nu fiu, să nu mi se / întâmple / e efectul știrilor.” (/60).

Dorința de a fi aproape de celălalt/cealaltă, de a nu lăsa pe nimeni la singurătate/la greu, permează întreg volumul („Când ai avut prima dată instinctul să aperi? / Pe cine de cine? / Pe cine de ce?” /146, și mai târziu „Când ai plâns ultima dată pentru cineva? Când ai plâns ultima dată din neputință pentru cineva? /168). Asta rămâne cu mine.

„Evit să strâng prea tare un om în brațe,
de teamă că alt om va ieși definitiv din îmbrățișare
și aș rămâne doar ațe.” /79

„Țara în care și eu am fost o singră dată, iar când să pășesc spre tine, țară verde, mi s-a arătat la frontieră o poză cu tata. Am strigat TATA / și am fost lăsată să merg spre tine. Frontiera e poza cu tata.” /118