Vasile Voiculescu s-a născut în comuna Pârscov, judeţul Buzău, ca fiu al lui Costache Voiculescu, gospodar cu stare, şi al Sultanei (născută Hagiu), fiica unui negustor. Şcoala a început-o în satul Pleşcoi, Buzău în 1890. Cursul primar l-a absolvit la Buzău. A urmat studii liceale la Liceul „Alexandru Hâjdeu” şi apoi la Liceul Gheorghe Lazăr din Bucureşti. Preocupat de materialism, pozitivism şi evoluţionism, îi citeşte pe Littré Claude Bernard, Auguste Comte, Darwin şi Spencer. Studiază opera lui Wundt, Harald Høffding, Pierre Janet şi W. James, fiind atras de psihopatologie şi psihofizică.
Studiile universitare le-a început la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti (1902 - 1903) şi le-a continuat la Facultatea de Medicină, în 1903. Doctoratul în medicină l-a obţinut în 1910.
S-a căsătorit cu Maria Mittescu, studentă la medicină, cunoscută din satul său natal, Pârscov. I-a dedicat poezii şi scrisori de dragoste. Voiculescu a debutat în Convorbiri literare (1912). A practicat medicina la ţară. În timpul Primului Război Mondial a fost medic militar la Bârlad, unde a participat la serile culturale ale lui Vlahuţă. Editorial, a debutat cu volumul Poezii (1916). Din acelaşi an a colaborat la Flacăra lui C. Banu, la recomandarea lui Macedonski. A primit Premiul Academiei pentru volumul Din ţara zimbrului şi alte poezii (1918).
A a decedat în anul 1963, dupa o grea suferinta provocata de anii grei de temnita la care l-a supus regimul comunist... La Pârscov există „Casa Memorială Vasile Voiculescu”.
Fabuloasă această carte, inclusiv condițiile grafice ale ediției Anastasia care îi sporesc valoarea. Nuvelele fantastice ale lui Voiculescu mi-au influențat modul în care citesc și înțeleg ficțiunea. Le recitesc cu plăcere din când în când și țin cartea în mini-biblioteca din noptieră, aducându-mi aminte de weekendurile de iarnă în care plecam la casa de la țară ca să citesc nuvelele între două lemne aruncate în godin. Ador nuvela „Pescarul Amin” și toate poveștile vânătorești, precum și înțepăturile anti-clericale (la adresa preoțimii) venite din partea unui autor creștin devotat. Ampla bio-bibliografie a autorului, care prefațează această ediție, te face să-i fii recunoscător acelei rude a lui Vasile Voiculescu care i-a nesocotit dorința de muribund și i-a dat spre publicare proza. Literatura română a câștigat astfel un scriitor minunat.
PS: în prefață am citit că, la bătrânețe pe vremea când locuia singur, Vasile Voiculescu și-a blocat soba și a petrecut ierni la rând în frig după ce a descoperit că un șoarece și-a făcut cuib în sobă, și nu a vrut să-l deranjeze.