Uimirea-frică a pământului

by Nóra Ugron, Mina Mimosa (Illustrator)

În al doilea volum al său, Nóra Ugron ne poartă din poezie, în proză și în eseu pentru încă o elegie a iubirii - pentru pasiunea queer pierdută, pentru lumile distruse de capitalismul colonialist și de criza climatică, pentru animalele ucise de violențele antropocentrice, pentru stelele a căror lumină nu mai pătrunde din cauza poluării și pentru „tragedia” și „sărbătoarea” scrisului în limba română ca persoană maghiară. Dintr-o întrupare îndurerată, totuși iubirea renaște în flori „adorante, tumultoase, efemere.”
Maria Martelli

În Uimirea-frică a pământului Nóra Ugron, minune queer născută în Târgu Secuiesc / Kézdivásárhely, a cărei limbă maternă este maghiara, scrie în română, ne alină și ne cântă și ne vindecă și zboară și fute binaritatea genului și se întinde pe podea și devine peisaj, plantă, rădăcini, pământ, crengi înfricoșătoare și luptă împotriva dezastrelor climatice și ne cântă iar și iar ca să învățăm împreună cum am putea croi ”lumi posibile fără războaie și capitalism colonial” și să nu ”șterge[m] existența diferenței”, iubește și plânge și “durere, durere, durere” (reverb din Orlando Postuman primul volum al Nórei) și obosește și revine la scris și ne întreabă ce este iubirea romantică și de prietenie și ne face din nou și din nou conștiente de durerea care apare atunci când scrii revizitând episoade traumatice și ne îndeamnă să protestăm împotriva opresiunilor și nu se lasă pentru că tăcerea ”creează consens pentru genocid” și ne dezvață istoria și literatura predate în școli și nu se oprește aici.
Paula Dunker

Dacă în primul volum Nóra Ugron cântă comunitățile-ape, în acest volum cântă speranța pământului. Speranța aleasă mereu în fața fricii, speranța posibilă doar prin onestitate radicală față de sine și față de cum înțelegem și simțim lumea, speranța înțeleasă ca posibilitate de a acționa în lume, de ne duce propriile proteste, împreună.
Scrierea-trăirea la intersecții periferice face din acest volum o autoetnografie excepțională pentru literatura în care apare, în principal pentru mizele politice și queer-utopice pentru care autoetnografia este utilizată ca metodă aici: Cum să coexistăm în acest spațiu rănit fără naționalism, fără patriarhat, fără exploatare capitalistă, dar fără să ștergem diferențele care există între noi? când vrei să îți regăsești speranța, pentru că Nóra Ugron își regăsește propria speranță aici cu o vulnerabilitate generativă și revoluționară și cu o iubire care nu te poate decât re-uimi și dez-fricoșa. Am avut nevoie de această carte și mă bucur enorm că există!”
madam sandu

Genres: Poetry, Romanian Literature, Queer

200 pages, Paperback

Published November 8, 2025

About the author

Nóra Ugron (they/she) is a poet, queer-feminist anarchist and anti-speciesist activist.
Their second, hybrid poetry volume in Romanian, Uimirea-frică a pământului (The Awe-Fright of the Earth) was published in November 2025 at Magga Books.

Their debut poetry collection in Romanian, Orlando Postuman (Posthuman Orlando), was published at frACTalia in 2022. In 2024, Orlando Postuman was published as an audiobook at Magga Books and Audiotribe.ro with the author’s voice. Ten of Nóra’s poems were translated to Croatian for the Queer Balkan anthology. Nóra published texts in different anthologies and literary magazines in Hungarian, Romanian, Finnish, Croatian and English. Together with other members of Cenaclul X, they co-edited two anthologies: Luminișuri. Antologie de literatură queer ecologică (Clearings. Anthology of queer ecological literature, 2022) și Tranziții. Antologie queer est-europeană (Transitions. Queer Eastern European Anthology, 2024).

Nóra co-edited with Raluca Panait the anthology Urlete pentru elibeare. Poeme și ilustrații în solidaritate cu Palestina (Cries for Liberation. Poems and illustrations in solidarity with Palestine, 2025).

Reviews

[Natalia Radu · Rating 5 out of 5]

“Un cuvânt pentru zăpadă în finlandeză este ‘lumi’ / suntem martorx la dispariția lumii”
“Îmi vei zice că ți s-a părut că totul ar fi fost doar o zi. Dacă e așa / nu există o zi mai frumoasă și mai scurtă”

[M]

Pășește între versurile înfrunzite și întunecate în care „frica (...) este o uimire”. Între vrăbii, guguștiuci, ciori, gaițe nordice și porumbei, vei afla că „arborile noaptea nasc lumea”. În al doilea volum al său, Nóra Ugron ne poartă din poezie, în proză și în eseu pentru încă o elegie a iubirii - pentru pasiunea queer pierdută, pentru lumile distruse de capitalismul colonialist și de criza climatică, pentru animalele ucise de violențele antropocentrice, pentru stelele a căror lumină nu mai pătrunde din cauza poluării și pentru „tragedia” și „sărbătoarea” scrisului în limba română ca persoană maghiară. Dintr-o întrupare îndurerată, totuși iubirea renaște în flori „adorante, tumultoase, efemere.”

Vino să adulmeci „splendoarea lumii-stele”, vino să visezi nesfârșite după-amiezi și, mai ales, să te-ntremezi să lupți pentru acele lumi „fără profit și fără bombe” în care „acum este liniște, acum e pace”.

[Laur-Mihai · Rating 5 out of 5]

thank you for writing this, Nóra! 🩵🌲

“[…]Există pierdere, dar nu există moarte: o iubire pierdută nu este neapărat și o iubire moartă, cum o lume moartă nu este și una pierdută. Nu te-am iubit niciodată mai mult decât acum, când nu mai ești aici - nu pentru că m-ai lăsat, ci pentru că am acceptat să pleci. Și chiar dacă ai plecat, nu m-ai părăsit niciodată.”

[Sabina Cojocaru · Rating 4 out of 5]

o carte scrisă din iubire, pentru iubire, pentru posibilitățile iubirii într-o lume mai iubitoare față de totx. și ca să ajungem la ea, la această lume posibilă, cartea asta ne răspunde la întrebări despre diferențele dintre noi. întrebări pe care poate nu ni le punem, de fapt, sau le punem îngust.
așa cum se întâmplă în iubire, deci în lume, după cum echivalează superb Nóra, există multă suferință și multă pierdere. și multă regenerare - pe care o putem vedea în eseurile din carte, cumva, în spatele actului de creație, dar fără a-l reduce la un spațiu ''pur și simplu'' ascuns. e un spațiu oferit și mulțumim ca l-ai oferit așa, e un gest politic și plin de iubire

[Eliana Țivrea · Rating 5 out of 5]

Am terminat aseară volumul "Uimirea‑frică a pământului" de Nóra Ugron, apărut la Magga Books, a doua sa carte – un volum care combină poezie, proză scurtă și eseu într-o formulă literară densă și reflexivă.
Volumul impresionează prin diversitatea tematică și prin felul în care experiențe personale și realități contemporane se întâlnesc într-un discurs manifest. Textele traversează anotimpuri, fragmente de viață cotidiană sau experiențe precum mersul cu trenul, dar ating și subiecte incomo de și necesare: defrișarea pădurilor, animalele în captivitate, antispeciismul, suferința sau pierderea iubitei. 
În același timp, volumul deschide perspective asupra unor realități istorice și sociale mai largi: colonialismul din nordul Europei și destinul populației sàmi, capitalismul, viața într-un oraș precum Târgu Secuiesc / Kézdivásárhely sau experiența de a trăi ca minoritate maghiară în România. Se adaugă reflecții despre experiența misoginismului, rasismului, iubire queer, dar și despre tensiunea scrierii în limba română atunci când aceasta nu este limba maternă, cu sentimentul de a „trăda” limba maghiară. În mod firesc, apar și teme ale prezentului global: Palestina, războiul și genocidul.
Poezia care m-a impresionat cel mai mult este „Elogie pentru ursul Muki”, o meditație asupra urșilor prinși între două imagini ale scenei românești: animale captive, transformate în spectacol, și „vagabonzii” pădurii care coboară în orașe. Textul întruchipează durerea și nedreptatea acestei situații și sugerează că, dincolo de discursul despre „problema urșilor”, adevărata problemă rămâne percepția noastră, profund îndoctrinată.

[Nóra Ugron]

❄️🪶🌳🌲🐦‍⬛🕊️🏙️🌃❤️‍🔥💔❤️‍🩹💌

[N.S.]

cel mai bun volum de poezie pe care l-am citit în ultima vreme

[Diana Rusu · Rating 5 out of 5]

în continuare o „atestare a iubirii reale pe care Nóra o are față de lume” (alexandru adam) corpul-text din cel mai recent volum al Nórei Ugron se desprinde de Orlando Postuman (un debut care m-a tulburat acum ceva vreme) și în devenire, performându-se pe sine la marginea ego-ului, se regăsește într-o „politics of errant possibility” (Pollock, 2007). în mintea mea, cititnd acest articol (The performative „I”) la câteva săptămâni după ce am citit Uimirea-frică a pământului se produc niște legături la care mă gândesc încă și azi, pe tren, când în sfârșit m-am pus să scriu substack-ul de ianuarie.

„din nou, parcă am mai fost aici/ parcă am mai scris același propoziție/ iau inventarul lucrurilor ultima oară” (p.18)

versurile nu construiesc doar imaginea unei repetiții embodied a unui eu în poezie ci și unul dintre primele semne că volumul o să ne arate un „body fallen out of syntax” (Pollock) cu care va trebui să ne obișnuim până la final. erorile gramaticale de care, personal, m-am îndrăgostit sunt un gest politic. ele propun o politică a posibilităților eronate, neprevăzute, rătăcite, straying, abătute de la normă. în rătăcirile astea co-există zile „care trebuie să măsoare mai mult decât sute de kilo-/metri de heartbreak” (p.19), plâns „lângă supa aburindă/ intens la micul dejun” (p. 39), cartiere în care „e greu să fii pisică” dar unde „există vindecare” (p. 40). în The performative „I”, Pollock împrumută de la Mary Russo (1994) conceptul de stunting pe care la rândul său îl ia din domeniul circului și al improvizației, să-l aplice în cercetarea/ scrierea feministă. ea vorbește despre acrobații cu norme gramaticale stabilite pentru a face posibil un „writing “grotesque” at least in the sense that it is characterized by the perils of error, that it risks error in the name of possibility” (Pollock, p. 247). în Uimirea-frică a pământului, Nóra Ugron transformă scrisul poeziei într-o acrobație riscantă în numele altor lumi posibile pe care le construiește pagină cu pagină, în care mă atrage vers cu vers, din care nu vreau să ies prea repede. mă duc pe urmele poemului „pentru arborii de lângă căminele studențești și blocurile în care am locuit cândva” care se deschide cu o confesiune a fricii de „arborile noaptea” (p. 21) „când frunzele contopite cu cerul întunecat/ mă privesc înapoi/ și nu știu cine se uită,/ de unde se uită,/ câți, cum și de ce” (p. 21). un raport de putere se schimbă aici și ființa umană cu ochi „fragili și slabi” nu mai e buricul pământului, își recunoaște uimirea față de

"unduirea de pene a păsărilor ațipite pe crengi,
clătinatul mulțimii de frunze în coroane mult prea
îndepărtate,
plapuma de materie neagră a cerului infinit." (p. 22)

și uimire, și frică dar în niciun caz însingurare, dimpotrivă — o coaliție, un assemblage de prietenx care o sprijină și ghidează când frica poate fi greu de pus „în cuvinte logice”. mă duce cu gândul la acea „logic of the master model” descris de Plumwood (1993) la care poezia Nórei propune o alternativă, un mod de queering eco grief. acrobațiile pe care le face cu normele limbii și ale gramaticii vin aici să perturbe, să întrerupă, să deranjeze. mi-au plăcut mult imaginile astea cu care vreau să rămân o vreme: „arborile noaptea nasc lumea” (p. 23) și „oricând ar putea să țâșnească pene negre și ferme de sub/ omoplații mei dureroși” (p. 24). eco-durerea queer se simte când două iubite s-au „zburat/ și nu ne-am mai văzut de-atunci” (p. 33) și pagină cu pagină, durerea se adâncește în amintiri din copilărie despre animale non-umane și se alină acum „când se strânge transpirația pe piept vara noaptea” (p. 41). totuși, poetx ne ține cu picioarele pe pământ și ne duce de mână la realizarea/realitatea că „un poem nu poate opri nicio bombă” (p. 165). o face cu grijă prin poezie, eseuri, auto-etnografie/teorie și un ghid la începutul cărții ca să știm ce „Disapariții”, „Desfragmentări”, „Devisare”, „Dislocalizări” și alte „des”-uri ne așteaptă. în fiecare dintre părți am văzut „onestitate radicală” (madam sandu) și ceea ce Audre Lorde numește „the creative function of difference” (2003), unealtă care a ajutat-o să scrie chiar și atunci când ceva e „greu de descris și de înțeles” (p. 126) așa cum e umbra din cauza căreia „nu se vede ó-ul de la Nóra” (p. 126).

{recenzia a fost publicata pe substack https://diarusu.substack.com/p/28-o-d... }

[Tabita · Rating 5 out of 5]

'[...] Ne iubim pe ascuns și când nu vrem să ne ascundem, ne iubim pe furiș, între bucătărie și dormitor, că nici nu avem măcar sufragerii, ne iubim în timpurile furate de la munci, ne iubim mult și scurt. Fiecare iubire se termină, precum fiecare iubire nu se termină niciodată. Poți să pierzi ce nu se termină niciodată? Nu poți. Oricât de scurt, oricât de mic, oricât de greu încap în locuri și timpuri furate, iubirile noastre există, și nu ne părăsesc dacă avem grijă să le cultivăm, fiecare cum poate. Aceste iubiri mici și intense, de prietenii, romantice, tovărășești ne țin în viață. Aici și peste tot.'


Nóra, Mulțumesc/Köszönöm

[Claudia Pop · Rating 3 out of 5]

"vreau o lume construita pentru toți
nu sunt un poet, sunt un hoț
am să fur bucurie și clopoți

eu nu am muze
doar buburuze
în grădinile
pe care scriu
să ne înconjoare"

[Alexandru Adam · Rating 5 out of 5]

Dacă în primul volum Nóra Ugron cântă comunitățile-ape, în acest volum cântă speranța pământului. Speranța aleasă mereu în fața fricii, speranța posibilă doar prin onestitate radicală față de sine și față de cum înțelegem și simțim lumea, speranța înțeleasă ca posibilitate de a acționa în lume, de ne duce propriile proteste, împreună.

Scrierea-trăirea la intersecții periferice face din acest volum o autoetnografie excepțională pentru literatura în care apare, în principal pentru mizele politice și queer-utopice pentru care autoetnografia este utilizată ca metodă aici: Cum să coexistăm în acest spațiu rănit fără naționalism, fără patriarhat, fără exploatare capitalistă, dar fără să ștergem diferențele care există între noi? Întrebări atât de vitale mai ales zilele astea, pe care volumul le ia și le răspunde pe îndelete, împletind experiența personală, utopia și dorința-pasiune pentru viață.

Uimirea-frică a pământului este un volum la care te poți întoarce în siguranță atunci când vrei să îți regăsești speranța, pentru că Nóra Ugron își regăsește propria speranță aici cu o vulnerabilitate generativă și revoluționară și cu o iubire care nu te poate decât re-uimi și dez-fricoșa. Am avut nevoie de această carte și mă bucur enorm că există!