În al doilea volum al său, Nóra Ugron ne poartă din poezie, în proză și în eseu pentru încă o elegie a iubirii - pentru pasiunea queer pierdută, pentru lumile distruse de capitalismul colonialist și de criza climatică, pentru animalele ucise de violențele antropocentrice, pentru stelele a căror lumină nu mai pătrunde din cauza poluării și pentru „tragedia” și „sărbătoarea” scrisului în limba română ca persoană maghiară. Dintr-o întrupare îndurerată, totuși iubirea renaște în flori „adorante, tumultoase, efemere.” Maria Martelli
În Uimirea-frică a pământului Nóra Ugron, minune queer născută în Târgu Secuiesc / Kézdivásárhely, a cărei limbă maternă este maghiara, scrie în română, ne alină și ne cântă și ne vindecă și zboară și fute binaritatea genului și se întinde pe podea și devine peisaj, plantă, rădăcini, pământ, crengi înfricoșătoare și luptă împotriva dezastrelor climatice și ne cântă iar și iar ca să învățăm împreună cum am putea croi ”lumi posibile fără războaie și capitalism colonial” și să nu ”șterge[m] existența diferenței”, iubește și plânge și “durere, durere, durere” (reverb din Orlando Postuman primul volum al Nórei) și obosește și revine la scris și ne întreabă ce este iubirea romantică și de prietenie și ne face din nou și din nou conștiente de durerea care apare atunci când scrii revizitând episoade traumatice și ne îndeamnă să protestăm împotriva opresiunilor și nu se lasă pentru că tăcerea ”creează consens pentru genocid” și ne dezvață istoria și literatura predate în școli și nu se oprește aici. Paula Dunker
Dacă în primul volum Nóra Ugron cântă comunitățile-ape, în acest volum cântă speranța pământului. Speranța aleasă mereu în fața fricii, speranța posibilă doar prin onestitate radicală față de sine și față de cum înțelegem și simțim lumea, speranța înțeleasă ca posibilitate de a acționa în lume, de ne duce propriile proteste, împreună. Scrierea-trăirea la intersecții periferice face din acest volum o autoetnografie excepțională pentru literatura în care apare, în principal pentru mizele politice și queer-utopice pentru care autoetnografia este utilizată ca metodă aici: Cum să coexistăm în acest spațiu rănit fără naționalism, fără patriarhat, fără exploatare capitalistă, dar fără să ștergem diferențele care există între noi? când vrei să îți regăsești speranța, pentru că Nóra Ugron își regăsește propria speranță aici cu o vulnerabilitate generativă și revoluționară și cu o iubire care nu te poate decât re-uimi și dez-fricoșa. Am avut nevoie de această carte și mă bucur enorm că există!” madam sandu
Nóra Ugron (she/they) is a poet, queer-feminist anarchist and anti-speciesist activist. Their second, hybrid poetry volume in Romanian, Uimirea-frică a pământului (The Awe-Fright of the Earth) is published in November 2025 at Magga Books.
Their debut poetry collection in Romanian, Orlando Postuman (Posthuman Orlando), was published at frACTalia in 2022. In 2024, Orlando Postuman was published as an audiobook at Magga Books and Audiotribe.ro with the author’s voice. Ten of Nóra’s poems were translated to Croatian for the Queer Balkan anthology. Nóra published texts in different anthologies and literary magazines in Hungarian, Romanian and English. Together with other members of Cenaclul X, they co-edited two anthologies: Luminișuri. Antologie de literatură queer ecologică (Meadows. Anthology of queer ecological literature, 2022) și Tranziții. Antologie queer est-europeană (Transitions. Queer Eastern European Anthology, 2024).
Currently, Nóra is working on an anthology of literary texts and art in solidarity with Palestine edited together with Raluca Panait.
Pășește între versurile înfrunzite și întunecate în care „frica (...) este o uimire”. Între vrăbii, guguștiuci, ciori, gaițe nordice și porumbei, vei afla că „arborile noaptea nasc lumea”. În al doilea volum al său, Nóra Ugron ne poartă din poezie, în proză și în eseu pentru încă o elegie a iubirii - pentru pasiunea queer pierdută, pentru lumile distruse de capitalismul colonialist și de criza climatică, pentru animalele ucise de violențele antropocentrice, pentru stelele a căror lumină nu mai pătrunde din cauza poluării și pentru „tragedia” și „sărbătoarea” scrisului în limba română ca persoană maghiară. Dintr-o întrupare îndurerată, totuși iubirea renaște în flori „adorante, tumultoase, efemere.”
Vino să adulmeci „splendoarea lumii-stele”, vino să visezi nesfârșite după-amiezi și, mai ales, să te-ntremezi să lupți pentru acele lumi „fără profit și fără bombe” în care „acum este liniște, acum e pace”.
“[…]Există pierdere, dar nu există moarte: o iubire pierdută nu este neapărat și o iubire moartă, cum o lume moartă nu este și una pierdută. Nu te-am iubit niciodată mai mult decât acum, când nu mai ești aici - nu pentru că m-ai lăsat, ci pentru că am acceptat să pleci. Și chiar dacă ai plecat, nu m-ai părăsit niciodată.”
'[...] Ne iubim pe ascuns și când nu vrem să ne ascundem, ne iubim pe furiș, între bucătărie și dormitor, că nici nu avem măcar sufragerii, ne iubim în timpurile furate de la munci, ne iubim mult și scurt. Fiecare iubire se termină, precum fiecare iubire nu se termină niciodată. Poți să pierzi ce nu se termină niciodată? Nu poți. Oricât de scurt, oricât de mic, oricât de greu încap în locuri și timpuri furate, iubirile noastre există, și nu ne părăsesc dacă avem grijă să le cultivăm, fiecare cum poate. Aceste iubiri mici și intense, de prietenii, romantice, tovărășești ne țin în viață. Aici și peste tot.'
Dacă în primul volum Nóra Ugron cântă comunitățile-ape, în acest volum cântă speranța pământului. Speranța aleasă mereu în fața fricii, speranța posibilă doar prin onestitate radicală față de sine și față de cum înțelegem și simțim lumea, speranța înțeleasă ca posibilitate de a acționa în lume, de ne duce propriile proteste, împreună.
Scrierea-trăirea la intersecții periferice face din acest volum o autoetnografie excepțională pentru literatura în care apare, în principal pentru mizele politice și queer-utopice pentru care autoetnografia este utilizată ca metodă aici: Cum să coexistăm în acest spațiu rănit fără naționalism, fără patriarhat, fără exploatare capitalistă, dar fără să ștergem diferențele care există între noi? Întrebări atât de vitale mai ales zilele astea, pe care volumul le ia și le răspunde pe îndelete, împletind experiența personală, utopia și dorința-pasiune pentru viață.
Uimirea-frică a pământului este un volum la care te poți întoarce în siguranță atunci când vrei să îți regăsești speranța, pentru că Nóra Ugron își regăsește propria speranță aici cu o vulnerabilitate generativă și revoluționară și cu o iubire care nu te poate decât re-uimi și dez-fricoșa. Am avut nevoie de această carte și mă bucur enorm că există!