What do you think?
Rate this book
Grădina alchimiștilor
Mulți spun că viața este o călătorie ce începe la naștere și se termină odată cu moartea, însă el nu crede asta.
Un cufăr misterios ascunde în el povestea lui Ugo de Fabiano din Pisa, care nu este nici pe departe un personaj obișnuit, ajuns întâmplător în Florența, ci poartă cu el istoria unor reîncarnări succesive sau poate doar un lung șir de coincidențe. Dar așa cum plumbul se preschimbă în aur prin practici alchimice, așa se transformă și viețile oamenilor de la o reîncarnare la alta, iar jurnalul tinerei văduve Francesca dezvăluie etapele unei călătorii inițiatice prin tărâmuri îndepărtate, acolo unde poposește și tânărul Sander, cel care ar putea fi una dintre încarnările anterioare ale lui Ugo.
Ana-Maria Negrilă ne poartă până în ținuturile îndepărtate ale Indiei, reușind să scoată din negura timpurilor fascinanta lume ocultă a Evului Mediu, precum și vechea năzuință a omenirii: dorința de a atinge Nemurirea.
Un cufăr misterios ascunde în el povestea lui Ugo de Fabiano din Pisa, care nu este nici pe departe un personaj obișnuit, ajuns întâmplător în Florența, ci poartă cu el istoria unor reîncarnări succesive sau poate doar un lung șir de coincidențe. Dar așa cum plumbul se preschimbă în aur prin practici alchimice, așa se transformă și viețile oamenilor de la o reîncarnare la alta, iar jurnalul tinerei văduve Francesca dezvăluie etapele unei călătorii inițiatice prin tărâmuri îndepărtate, acolo unde poposește și tânărul Sander, cel care ar putea fi una dintre încarnările anterioare ale lui Ugo.
Ana-Maria Negrilă ne poartă până în ținuturile îndepărtate ale Indiei, reușind să scoată din negura timpurilor fascinanta lume ocultă a Evului Mediu, precum și vechea năzuință a omenirii: dorința de a atinge Nemurirea.
- GenresRomanian Literature
492 pages, Paperback
Published November 15, 2025
6 people are currently reading
52 people want to read
About the author
Ana-Maria Negrilă
27 books254 followersAna-Maria Negrilă a debutat în 1993 cu povestirea Fragile în Jurnalul SF. Prozele ei au obţinut numeroase premii la concursurile de profil (printre care Premiul Vladimir Colin pentru roman, 2008). A publicat mai multe romane și culegeri de povestiri: „Oraşul ascuns” (2005), Împăratul gheţurilor (2006, reeditare 2018) pentru care a obținut premiul Vladimir Colin în 2008, iar în 2015, alte doua cărți în format ebook, „Cântecul zorilor” şi „Când lumile se prăbuşesc”.
În 2016, i-a apărut primul volum al seriei Stellarium, „Regatul sufletelor pierdute”, urmat la câteva luni de volumul al doilea, „Ascensiunea stelară”. Seria se încheie cu volumul „Agenții haosului” (Crux Publishing, 2019). Tot în 2019, „Împăratul ghețurilor” a fost tradus în limba maghiară și a apărut la editura Metropolis Media.
În 2020, a publicat primul volum al romanului fantasy „Stăpânul umbrelor”, iar în 2021, un roman de ficțiune istorică, „Cele patru oglinzi ale adevărului” (editura Hyperliteratura). În 2023, publică o continuare a acestuia, „Cronica barbară”, cu o acțiune de sine stătătoare, preluând însă și unele dintre personajele primului volum.
În 2025, apare ediția a doua a seriei Stellarium (editura Crux Publishing) și ,,Grădina alchimiștilor", (editura Hyperliteratura) ultima parte a trilogiei care include și volumele ,,Cele patru oglinzi ale adevărului (ediția a doua 2025) și ,,Cronica barbară".
În 2016, i-a apărut primul volum al seriei Stellarium, „Regatul sufletelor pierdute”, urmat la câteva luni de volumul al doilea, „Ascensiunea stelară”. Seria se încheie cu volumul „Agenții haosului” (Crux Publishing, 2019). Tot în 2019, „Împăratul ghețurilor” a fost tradus în limba maghiară și a apărut la editura Metropolis Media.
În 2020, a publicat primul volum al romanului fantasy „Stăpânul umbrelor”, iar în 2021, un roman de ficțiune istorică, „Cele patru oglinzi ale adevărului” (editura Hyperliteratura). În 2023, publică o continuare a acestuia, „Cronica barbară”, cu o acțiune de sine stătătoare, preluând însă și unele dintre personajele primului volum.
În 2025, apare ediția a doua a seriei Stellarium (editura Crux Publishing) și ,,Grădina alchimiștilor", (editura Hyperliteratura) ultima parte a trilogiei care include și volumele ,,Cele patru oglinzi ale adevărului (ediția a doua 2025) și ,,Cronica barbară".
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 4 of 4 reviews
January 13, 2026
Am așteptat cu mult interes apariția volumului trei al acestei serii, după ce Ana-Maria Negrilă m-a încântat cu cele două cărți anterioare, „Cele patru oglinzi ale adevărului” și „Cronica barbară”. Deși autoarea spune că volumele pot fi citite și separat și în ordine aleatorie, totuși recomand ca ele să fie parcurse în ordinea apariției, pentru a înțelege toate legăturile dintre personaje și referințele din acest roman.
„Grădina alchimiștilor” este un roman ambițios, foarte dens și migălos documentat, care îmbină istoria Renașterii cu fascinația vieții veșnice obținute prin intermediul alchimiei. Intriga se construiește pe mai multe planuri temporale și narative: Florența dominată de umbra lui Lorenzo de Medici, Țara Românească a lui Vlad Țepeș, drumurile comerciale ale Orientului. În centru în avem pe Ștefan/ Stefano Moro, personajul-laitmotiv al seriei, medic ajuns la apusul vieții, care se confruntă cu demonii personali care nu-l lasă să-și trăiască ultimii ani în pace. Ce mai avem? Un tânăr răpit, jurnale intime, identități care par să se repete dintr-o viață în alta și obsesia pentru Piatra Filosofală. Intriga înaintează lent, mai degrabă prin acumulare de informație și atmosferă decât prin acțiune propriu-zisă, motiv pentru care am intrat greu în poveste. Sigur, dau vina aici și pe creierul care mi s-a trezit cu încetineală din amorțirea sărbătorilor.
Lucrul pe care îl face cel mai bine autoarea este reconstituirea epocii. Rămân entuziasmată de această serie ce ne duce în epoca medievală, o perioadă foarte puțin spre deloc abordată în literatura noastră contemporană. Mai mult, după ce, în romanele anterioare, am ajuns în Veneția și Istanbul, de data aceasta Ana-Maria Negrilă m-a dus în Florența, unul dintre cele mai frumoase orașe pe care le-am vizitat vreodată. Orașul e vibrant, tactil, mi-au fost „gâdilate” toate simțurile, iar obiceiurile și practicile vremii sunt integrate firesc. La fel, călătoriile prin Ierusalim, Cairo sau India sunt descrise cu o atenție aproape etnografică. Contextul istoric este motor al acțiunii, nu doar decor. Amenințarea otomană influențează deciziile personajelor, jocurile de putere din Florența îl pun pe Stefano într-o poziție sensibilă, iar relația dintre știință, credință și superstiție este esențială pentru desfășurarea acțiunii. Totuși, asta vine cu un cost: romanul a fost pe alocuri copleșitor, am simțit că dorința autoarei de a aduce cât mai multe detalii a lungit cartea în mod nenecesar și m-a scos din ritm. În general, la cărțile de acest gen, îmi place să mi se dea detalii suficiente cât să mă duc să-mi fac propria cercetare, nu să mă simt ca la școală, or fix ca la școală m-am simțit.
Mai mult, focusul excesiv pe context a luat nu doar din intrigă, ci și din dezvoltarea personajelor. Stefano Moro este cel mai solid personaj, dar și el pare superficial abordat, mai curând liniar. Nici măcar twistul de la final nu-i dă mai multă complexitate. Restul personajelor, chiar și Sander și Francesca, ale căror jurnale le citim (și, deci, ne-am putea aștepta la introspecție cel puțin), sunt foarte puțin nuanțate. Jurnalele sunt mai curând o înșiruire de fapte (și de dialoguri redate ad literam, lucru foarte puțin probabil în realitate) decât o incursiune în psihicul și sufletele personajelor. Personajele feminine ridică semne de întrebare, cu atât mai mult cu cât autoarea este femeie. Ele sunt definite mai ales prin raportarea la bărbați, fiind ori victime, ori obiecte ale dorinței sau instrumente de manipulare. Francesca, deși interesantă, rămâne insuficient explorată psihologic, iar evoluția ei apare brusc, fără o construcție prealabilă consistentă. (Despre celelalte femei nici nu mai vorbesc.) Astfel, caracterizarea mi s-a părut mai degrabă funcțională, personajele fiind mai curând simboluri sau plot devices, ceea ce a fost dezamăgitor, deoarece personajele sunt cel mai important aspect al narațiunii pentru mine.
Romanul este clar rezultatul unei documentări serioase. Nu cred că-i poate reproșa cineva autoarei că nu are un simț clar al detaliului și al atmosferei, iar limbajul se potrivește epocii, nu l-am simțit deloc artificial. Problema mea a fost cu ritmul și structura, cu repetiții, reveniri temporale derutante și acest exces de informație care a diluat pentru mine tensiunea narativă. Aș fi vrut mai mult echilibru între worldbuilding, acțiune și personaje. Altfel, cred că mi-ar plăcea să reiau la un moment dat toată seria, pentru că am citit cărțile la intervale mari de timp una de alta și am pierdut din legături și detalii.
„Grădina alchimiștilor” este un roman ambițios, foarte dens și migălos documentat, care îmbină istoria Renașterii cu fascinația vieții veșnice obținute prin intermediul alchimiei. Intriga se construiește pe mai multe planuri temporale și narative: Florența dominată de umbra lui Lorenzo de Medici, Țara Românească a lui Vlad Țepeș, drumurile comerciale ale Orientului. În centru în avem pe Ștefan/ Stefano Moro, personajul-laitmotiv al seriei, medic ajuns la apusul vieții, care se confruntă cu demonii personali care nu-l lasă să-și trăiască ultimii ani în pace. Ce mai avem? Un tânăr răpit, jurnale intime, identități care par să se repete dintr-o viață în alta și obsesia pentru Piatra Filosofală. Intriga înaintează lent, mai degrabă prin acumulare de informație și atmosferă decât prin acțiune propriu-zisă, motiv pentru care am intrat greu în poveste. Sigur, dau vina aici și pe creierul care mi s-a trezit cu încetineală din amorțirea sărbătorilor.
Lucrul pe care îl face cel mai bine autoarea este reconstituirea epocii. Rămân entuziasmată de această serie ce ne duce în epoca medievală, o perioadă foarte puțin spre deloc abordată în literatura noastră contemporană. Mai mult, după ce, în romanele anterioare, am ajuns în Veneția și Istanbul, de data aceasta Ana-Maria Negrilă m-a dus în Florența, unul dintre cele mai frumoase orașe pe care le-am vizitat vreodată. Orașul e vibrant, tactil, mi-au fost „gâdilate” toate simțurile, iar obiceiurile și practicile vremii sunt integrate firesc. La fel, călătoriile prin Ierusalim, Cairo sau India sunt descrise cu o atenție aproape etnografică. Contextul istoric este motor al acțiunii, nu doar decor. Amenințarea otomană influențează deciziile personajelor, jocurile de putere din Florența îl pun pe Stefano într-o poziție sensibilă, iar relația dintre știință, credință și superstiție este esențială pentru desfășurarea acțiunii. Totuși, asta vine cu un cost: romanul a fost pe alocuri copleșitor, am simțit că dorința autoarei de a aduce cât mai multe detalii a lungit cartea în mod nenecesar și m-a scos din ritm. În general, la cărțile de acest gen, îmi place să mi se dea detalii suficiente cât să mă duc să-mi fac propria cercetare, nu să mă simt ca la școală, or fix ca la școală m-am simțit.
Mai mult, focusul excesiv pe context a luat nu doar din intrigă, ci și din dezvoltarea personajelor. Stefano Moro este cel mai solid personaj, dar și el pare superficial abordat, mai curând liniar. Nici măcar twistul de la final nu-i dă mai multă complexitate. Restul personajelor, chiar și Sander și Francesca, ale căror jurnale le citim (și, deci, ne-am putea aștepta la introspecție cel puțin), sunt foarte puțin nuanțate. Jurnalele sunt mai curând o înșiruire de fapte (și de dialoguri redate ad literam, lucru foarte puțin probabil în realitate) decât o incursiune în psihicul și sufletele personajelor. Personajele feminine ridică semne de întrebare, cu atât mai mult cu cât autoarea este femeie. Ele sunt definite mai ales prin raportarea la bărbați, fiind ori victime, ori obiecte ale dorinței sau instrumente de manipulare. Francesca, deși interesantă, rămâne insuficient explorată psihologic, iar evoluția ei apare brusc, fără o construcție prealabilă consistentă. (Despre celelalte femei nici nu mai vorbesc.) Astfel, caracterizarea mi s-a părut mai degrabă funcțională, personajele fiind mai curând simboluri sau plot devices, ceea ce a fost dezamăgitor, deoarece personajele sunt cel mai important aspect al narațiunii pentru mine.
Romanul este clar rezultatul unei documentări serioase. Nu cred că-i poate reproșa cineva autoarei că nu are un simț clar al detaliului și al atmosferei, iar limbajul se potrivește epocii, nu l-am simțit deloc artificial. Problema mea a fost cu ritmul și structura, cu repetiții, reveniri temporale derutante și acest exces de informație care a diluat pentru mine tensiunea narativă. Aș fi vrut mai mult echilibru între worldbuilding, acțiune și personaje. Altfel, cred că mi-ar plăcea să reiau la un moment dat toată seria, pentru că am citit cărțile la intervale mari de timp una de alta și am pierdut din legături și detalii.
December 19, 2025
Când am aflat că apare acest roman, 𝕲𝖗𝖆̆𝖉𝖎𝖓𝖆 𝖆𝖑𝖈𝖍𝖎𝖒𝖎𝖘̦𝖙𝖎𝖑𝖔𝖗, de Ana-Maria Negrilă, am făcut ceva ce nu fac decât extrem de rar, anume l-am achiziționat la precomandă. De ce? Pentru că citisem anterior 𝕮𝖊𝖑𝖊 𝖕𝖆𝖙𝖗𝖚 𝖔𝖌𝖑𝖎𝖓𝖟𝖎 𝖆𝖑𝖊 𝖆𝖉𝖊𝖛𝖆̆𝖗𝖚𝖑𝖚𝖎 și 𝕮𝖗𝖔𝖓𝖎𝖈𝖆 𝖇𝖆𝖗𝖇𝖆𝖗𝖆̆, iar această piesă finală a trilogiei era de mult așteptată de către mine și de alți iubitori ai ficțiunii istorice de calitate. Trebuie să spun că a fost un moment de mare bucurie literară atunci când am descoperit că Ana-Maria Negrilă, care deja mă încântase cu cărțile ei din zona SF&F, scrie și romane de inspirație istorică, un alt gen preferat de mine. Și nu o face oricum, ci la un nivel comparabil cu oricare dintre maeștrii internaționali ai genului. Asta o declar răspicat după ce am incheiat lectura trilogiei, care am realizat că nu are un nume de ansamblu, dar eu o numesc seria 𝑆𝑡𝑒𝑓𝑎𝑛𝑜 𝑀𝑜𝑟𝑜, după numele celui care străbate toate aceste volume.
Deși cărțile se pot citi și în altă ordine (sau chiar separat) vă mărturisesc că ar fi un mare păcat să nu urmați traseul cronologic atât al apariției lor, cât și al acțiunii. Efectul este unul superior dacă veți proceda astfel.
Mai multe, aici: https://adropofinspiration.wordpress....
Deși cărțile se pot citi și în altă ordine (sau chiar separat) vă mărturisesc că ar fi un mare păcat să nu urmați traseul cronologic atât al apariției lor, cât și al acțiunii. Efectul este unul superior dacă veți proceda astfel.
Mai multe, aici: https://adropofinspiration.wordpress....
January 5, 2026
Știi că o carte a fost bună dacă îți e greu să dai ultima pagină, dacă gândul nu îți este îndreptat instant spre următoarea lectură, dacă visele te poartă spre meleagurile pe care tocmai le-ai descoperit.
Cartea are dimensiuni medii, dar fiecare pagină este atât de bogată în informații încât pare că nu vei ajunge prea ușor la deznodământ. Nu este una dintre lecturile de o zi, două. Mie mi-a luat mult timp să o termin. Am citit-o în liniște, cu interes și curiozitate. Documentarea a fost colosală și minuțioasă. Sunt sigură de asta fiindcă am descoperit extrem de multe informații despre obiceiuri, legende, comportamente din culturi diverse, arhitectură și extrem de multe bucăți din viața secolului al XV-lea.
Toate aceste detalii, alături de povestea neobișnuită a lui Ștefan/Stefano legată de reîncarnările la care este martor sunt plasate în volumul trei din seria aceasta fabuloasă.
Dacă tot vorbim de personajul principal, de data aceasta l-am găsit mai obosit și mai sătul de viața pe care o duce decât altădată. Este încă plin de întrebări și își dorește cu ardoare să încheie ciclul în care a intrat fără voia lui. Simte și el că este foarte aproape de acest lucru odată ce îl găsește pe Ugo - o tânără versiune a lui Miro. Miro cel nemuritor, trădător, personaj cheie și cel care i-a bântuit întreaga viață.
Elementul surpriză a fost povestea din poveste. Acolo a fost frumusețea totală, în amintirile despre Sander, versiunea anterioară a lui Ugo. Acest personaj care mi-a transmis tot felul de sentimente dezlănțuie o serie de întâmplări fabuloase ce vor destăinui explicația titlului. Urmând calea alchimiei, a acestei arte oculte, am fost martora dorinței arzătoare de a atinge nemurirea. Este un subiect greu, dar autoarea a știut cât să ia și cum să îl modeleze astfel încât să mențină interesul și să îmbogățească cunoștințele.
Voi prețui mereu aceste trei volume din seria istorică a Anei Negrilă. Vi le voi recomanda cu drag fie separat, fiindcă se pot citit si astfel, fie în ordine. “Împreună, ele spun povestea unui om și a unei lumi care se schimbă, dar care, în adâncul lor, rămân aceleași.”
#anamarianegrila #gradinaalchimistilor #editurahyperliteratura
Cartea are dimensiuni medii, dar fiecare pagină este atât de bogată în informații încât pare că nu vei ajunge prea ușor la deznodământ. Nu este una dintre lecturile de o zi, două. Mie mi-a luat mult timp să o termin. Am citit-o în liniște, cu interes și curiozitate. Documentarea a fost colosală și minuțioasă. Sunt sigură de asta fiindcă am descoperit extrem de multe informații despre obiceiuri, legende, comportamente din culturi diverse, arhitectură și extrem de multe bucăți din viața secolului al XV-lea.
Toate aceste detalii, alături de povestea neobișnuită a lui Ștefan/Stefano legată de reîncarnările la care este martor sunt plasate în volumul trei din seria aceasta fabuloasă.
Dacă tot vorbim de personajul principal, de data aceasta l-am găsit mai obosit și mai sătul de viața pe care o duce decât altădată. Este încă plin de întrebări și își dorește cu ardoare să încheie ciclul în care a intrat fără voia lui. Simte și el că este foarte aproape de acest lucru odată ce îl găsește pe Ugo - o tânără versiune a lui Miro. Miro cel nemuritor, trădător, personaj cheie și cel care i-a bântuit întreaga viață.
Elementul surpriză a fost povestea din poveste. Acolo a fost frumusețea totală, în amintirile despre Sander, versiunea anterioară a lui Ugo. Acest personaj care mi-a transmis tot felul de sentimente dezlănțuie o serie de întâmplări fabuloase ce vor destăinui explicația titlului. Urmând calea alchimiei, a acestei arte oculte, am fost martora dorinței arzătoare de a atinge nemurirea. Este un subiect greu, dar autoarea a știut cât să ia și cum să îl modeleze astfel încât să mențină interesul și să îmbogățească cunoștințele.
Voi prețui mereu aceste trei volume din seria istorică a Anei Negrilă. Vi le voi recomanda cu drag fie separat, fiindcă se pot citit si astfel, fie în ordine. “Împreună, ele spun povestea unui om și a unei lumi care se schimbă, dar care, în adâncul lor, rămân aceleași.”
#anamarianegrila #gradinaalchimistilor #editurahyperliteratura
December 31, 2025
O carte wow, de nivel internațional, de nivelul celor ale lui Anthony Doerr, de exemplu. Documentată, bine scrisă, cu personaje alături de care suferi și cu descrieri minunate, cu mister și dramă. Deși este parte dintr-o serie, se poate citi foarte bine și separat, pentru că personajele sunt în mare altele decât în celelalte volume. Am urmărit cu sufletul la gură poveștile lui Ugo și Sander, unul care își găsește drumul în adâncul închisorii, în timp ce celălalt trebuie să călătorească prin lume și să ajungă până în India pentru a-și îndeplini destinul. O carte deosebită, complexă, pe care cititorii de ficțiune istorică bună o vor iubi cu siguranță.
Displaying 1 - 4 of 4 reviews