Cu o viata framantata si plina de aventuri, brazdata inca din copilarie de exigenta parinteasca si de obsesia coplesitoare pentru muzica, Sergiu Celibidache este muzicianul roman care s-a redescoperit neincetat si care a dus orchestrele lumii la un grad de perfectiune nemaiintalnit. Actor permanent al unor situatii conflictuale, unele cunoscute publicului, altele mai putin, Celibidache si-a gasit in Stejarel Olaru biograful ideal, iar monografia de fata are o virtute esentiala: ne familiarizeaza cu personalitatea exceptionala a unui spirit neincatusat, care a incercat sa se apropie de tara, dar s-a lovit de universul controlat de Securitate prin informatorii ei, vai, peste masura de numerosi in lumea noastra artistica. - Academician Georgeta Filitti
Inevitabil, cititorul acestui volum va descoperi, la sfarsitul lecturii, ca spatiul Celibidache i-a prilejuit o intalnire neprevazuta si cu un spatiu de alta croiala, un spatiu analitic si hermeneutic care merita vizitat: spatiul Stejarel Olaru. E vorba de un cercetator cu studii policrome, de la politologie la teologie, de la documentare istorica la interventie in problematica actualitatii, de la administratie la creativitate. Riguros in sondajele sale tematice, dar niciodata intepenit in slogan previzibil, Stejarel Olaru ofera cititorului o provocatoare combinatie de sobrietate si umor, de solitudine studioasa si cordialitate, de acribie academica si reflectie libera. Lectura fertila! - Andrei Plesu
Stejarel Olaru is a Romanian historian, writer, researcher, and former radio and TV broadcaster. He was National Security Advisor for the Romanian Prime Minister (2006-2008), a Secretary of State in the Ministry of Foreign Affairs (2013-2014) and General Director of the Institute for the Investigation of Communist Crimes in Romania (2005-2010). He has published several books on the modern history of Romania and the history of the Romanian intelligence services.
Mă bucur că s-a scris o astfel de carte despre fenomenul Celibidache, acest om "împotriva curentului", cu "o gândire și un comportament prin care a contrazis normele sau convențiile societății", pentru care "esența muzicii nu a fost frumusețea, ci adevărul", un perfecționist, un dirijor care a "trăit" muzica.
"Le preda alfabetul, cerându-le să gândească ceea ce interpretează. Se ascultă îndrumările în tăcere, muzica se reia, apoi se întrerupe din nou urmând același scenariu. O măsură, o altă măsură, o reluare, o altă reluare, de cinci ori, de zece ori până când este înțeleasă, până când este construită așa cum cere partitura...Uneori, dirijorul îi îndeamnă pe muzicieni să cânte "cum nu trebuie" pentru ca astfel, prin opoziție, să înțeleagă mai bine ce le cere : arcușul violoncelelor și violelor la începutul Simfoniei a IV-a de Johannes Brahms să nu fie dur, explică Celibidache, opt măsuri sunt "nimic" dacă nu știi ce a fost înaintea lor, dacă nu vezi de unde vin, ca să înțelegi ce urmează. Însă după fiecare reluare a propozițiilor muzicale ceva minunat se întâmplă. Sunetele sunt mai clare, mai limpezi, mai distincte. Muzica este diferită, este deslușită. Se naște și devine."
Am văzut filmul "Cravata galbenă" înainte de a citi această carte. Filmul m-a impresionat mult, dar acum sunt dezamăgită ... îmi dau seama că portretul din film este mult prea departe de realitate.
O lectură pasionantă, pentru că Stejarel Olaru este un maestru al biografiilor. Cartea are ritm si farmec, este atent documentată și reușește să redea în detaliu atmosfera unei epoci, dincolo de portretul absolut seducător al lui Sergiu Celibidache. Lectura curge si nu e niciodată sufocantă sau sufocantă, tonul este cald și prietenos si te determină să dai paginile cu plăcere.
Celibidache e clar un personaj de poveste(it) și asta e limpede doar privindu-i puținele înregistrări. Am cumpărat biografia aceasta imediat după apariție, știind calitatea istoricului care a scris-o. Dar am fost dezamăgit repetat. Am intrat în ea așteptând o biografie scrisă cu accente romanești (dată fiind suculența personajului), dar nu e așa ceva. Apoi am sperat că voi găsi acolo mai multe despre muzica lui și relația cu marii soliști pe care i-a dirijat, dar nu e nici așa ceva fiind o biografie care gravitează în jurul relației lui Celibidache cu România. Dar am fost și plăcut impresionat repetat: prima sută de pagini (despre tinerețea lui Celi) e foarte interesantă și bine scrisă, apoi ultimul capitol (care dă și titlul cărții) e de-a dreptul fascinant. Dacă mijlocul cărții - în a cărui ariditate se avansează greu atât din cauza stilului arhivistic în care e scris dar și a mizeriei securistice descrise cu (prea) mult lux de amănunte (e totuși o biografie despre Celi, nu o carte despre Celi și Securitate) - ar fi fost abordat altfel, această biografie ar fi fost magistrală. Astfel că pentru iubitorii de muzică și fanii lui Celi lectura va fi foarte interesantă, dar nu știu dacă și pentru ceilalți. Oricum (și cum se întâmplă adesea), mult mult mai bună decât filmul ;)