“Mizând pe o necruţătoare şi dureroasă devoalare a realităţii, Andrei Petrea construieşte în filme coreene lumea blindată de referinţe vizuale şi literare a unui hikikomori român, care pare să stea în cumpănă dacă să se transforme sau nu într-un jōhatsu.“ (Andrei Dósa)
”Cu un cinism asumat și o privire intens morally gray asupra existenței, Andrei Petrea conturează secvențe disparate despre viața viciată în comunitate, dar la fel de contaminată între pereții intimității.” (Ramona Boldizsar)
Andrei Petrea se plasează mereu la intersecția dintre cultura pop și anxietate. El scrie din interiorul unei epoci în care ecranele au devenit oglinzi, iar oglinda nu mai reflectă chipul, ci o identitate fracturată, ironică, hibridă. Multe poeme funcționează ca scenarii de film fragmentar, în care montajul se realizează prin succesiunea imaginilor și a referințelor culturale: „doomscrolling mecanic / vorbeam cu cineva despre nebunie”, „mă uit la mads mikkelsen fumând și bând cola / cu mr kitty pe fundal”. În aceste versuri, cinemaul și muzica nu sunt simple aluzii, ci moduri de a trăi realitatea. Poetul percepe lumea prin lentila unui cinefil deprimat, filtrând durerea prin cadre, soundtrack-uri, glitch-uri. Recenzia completă: https://www.criticarad.ro/cartea-sapt...
"filme coreene despre răzbunare" de Andrei Petrea este cel mai nou volum din colecția Amaterasu de la Editura Cartex. Poemele sunt vizuale și te transpun într-un film independent în care lumina scăzută, de neon, îți dezvăluie emoții și, mai ales, răzvrătiri ale unui personaj rămas pentru totdeauna blocat într-o buclă gri a realității.
Mi-a plăcut lectura, ce ar fi mers de minune cu un popcorn sărat alături sau ascultată într-un underground performance într-un club de poezie. Dacă îți plac filmele asiatice, atunci nu trebuie să ratezi acest volum. Iar dacă vrei să citești o suită de poeme de o sinceritate dureroasă, atunci lasă-te delectat de aceste secvențe de versuri cinematografice. Dacă urmează ziua prietenului aceluia cool și cinefil, dă-i cartea acesta cadou, o să îi oferi o experiență de senzație.
"melancolia e singurul motiv pentru care mai merită să trăiești"
Poezie cinică, cu o privire intens morally gray asupra existenței, conturează secvențe disparate despre viața viciată în comunitate, dar la fel de contaminată între pereții intimității (cop. IV).
Obișnuit deja pentru poezia lui Andrei Petrea, volumul al treilea prezintă un eu disipat printre referințe, care iese uneori violent, cu o frustrare acidă venită de la neîmplinirea unei dorințe nespecificate, alteori apare pur și simplu consumat, dar nu complet dispărut. Asistăm la o blocare într-un sine fantomatic, un autoexil într-o zonă de la marginea existenței, de unde lumea apare fix așa cum este, mărginită, temporară. Aș încadra volumul într-un curent al realismului depresiv, iluziile nu capătă decât un caracter temporar: „mă uit la fantasia semisomnolent/admirând potrivirea dintre animație și muzică/venindu-mi să scriu abstract-suprarealist/contrazicând tot ce am încercat să fac până acum”;„voi face tot posibilul să nu aduc niciun profit”. Retragerea din lume nu este un statement, dar nici o acțiune necontrolată, ci este o alegere cât se poate de lucidă și subînțeleasă: „pot doar să mă exclud/în modul cel mai lipsit de dramatism”. Aceasta este pe cale să capete și o tentă politică sau socială, dar nihilismul cronic căruia i se subordonează vocea poetică anulează orice tentativă de construcție. Avalanșa de referințe și autoanaliza îndeplinesc același rol, cel de „arheologie inutilă”, o explorare care este întoarsă împotriva ei înseși. Presupusa apocalipsă alertată de NASA este primită cu entuziasm, iar moartea pare un eveniment care a avut deja loc, este deja o inserție organică: „[...] death drive/alunecos şi blând/care înlocuieşte subtil/lichidul din venele tale”.