12 aprilie 65 d.Hr., în apropierea Romei. Soldați înarmați invadează vila lui Seneca, cu un ordin din partea împăratului: filosoful trebuie să se sinucidă. În aceste împrejurări, Seneca îi scrie o ultimă epistolă prietenului său Lucilius, retrăindu-și astfel cei din urmă ani ai vieții sale. Timp de cincisprezece ani, a fost preceptorul, consilierul, apoi prietenul celui care acum îi vrea moartea: împăratul Nero. Deoarece orele de dinaintea trecerii sale în neființă îi sunt numărate, Seneca poate în sfârșit să spună adevărul despre elevul său. Cel din urmă moment de introspecție, în care filosoful pune sub semnul întrebării realitatea puterii, dar se confruntă și cu propriile greșeli și compromisuri. Ultima după-amiază a lui Seneca povestește felul în care Seneca a devenit prizonierul unui ideal al Imperiului, al iluziilor sale și al unui tânăr imprevizibil a cărui adevărată natură a ieșit treptat la iveală. După Vincent asasinat și Un instant dans la vie de Léonard de Vinci, Marianne Jaeglé readuce la viață uimitoarea confruntare dintre un filosof îndrăgostit de virtute și un tânăr tiran necruțător.
Seneca a murit de mâna sa, dar forțat de o condamnare de la distanță a lui Nere, cel pe care l-a îndrumat încă din adolescența timpurie pentru a deveni un om instruit, un orator, un viitor împărat care să facă numai bine și să aducă (și să păstreze) pacea în Imperiu. Înainte de a se sinucide, îi scrie o scrisoare lungă lui Lucilius, în care-și amintește acești ani de îndrumare, în care a crezut în bunătate și a sfârșit prin a crește și a susține, până la urmă, un om crud, care a dat ordin să-și ucidă propria mamă, după cum a săvârșit multe alte cruzimi și a susținut multe alte violențe, inclusiv asupra creștinilor. Stoicul Seneca își mărturisește - ficțional, desigur - trecutul, în speranța că va căpăta iertarea celor din viitor, într-o atitudine de resemnare, dar care poate atrage atenția asupra felului în care putem (sau nu putem) educa oamenii din jur. Oare preluarea lui Nero în adolescență, cu toate beneficiile aduse, a fost o educație prea târzie, caracterul formându-se mult mai devreme, parte din el fiind ereditar? Dacă doriți o carte pe care să o citiți într-un weekend, fără să fie ușurică și lipsită de profunzime, „Ultima după-amiază a lui Seneca” este alegerea perfectă, îmbinând un stil relaxat și cursiv cu informațiile istorice și abilitatea narativă.
Un travail d'historienne quasi inexistant. Cela reste cependant un récit prenant et intéressant pour des non initié.e.s, qui donne envie de faire ces propres recherches.
Absolument remarquable. Érudition, style soigné. On se surprend à tourner les pages avec inquiétude alors que la fin est connue. Entre biographie et réflexions sur le pouvoir, l'éducation, la transmission, ce texte est remarquable et nous invite dans les pensées de ce grand personnage Romain face à ce prince tant réputé.
La lettre de Seneque à son ami Lucilius écrite le jour où les sbires de Néron sont venus exiger de lui son suicide le jour même était remarquable selon Tacite, mais s’est perdue depuis. L’auteur a eu la formidable idée de la réécrire. Et c’est remarquable, par le style comme par le contenu historique, philosophique et la peinture des passions humaines .
Sénèque doit instruire Néron, voilà la charge qu'on lui confie et celle qui le condamnera. Il écrit une dernière lettre à son ami Lucilius qui raconte toute sa vie et c'est elle qui constitue tout ce livre. C'est un récit très prenant dont je ne peux affirmer l'exactitude historique mais dont la dramaturgie est tenue d'une main de maître !
Passionnant. C'est la confession et l'introspection d'un grand philosophe, Sénèque, qui a côtoyé un grand tyran, Néron... un homme qui peu à peu "abandonne tout souci d'honnêteté, de vertu, ou même simplement de décence".
Sénèque n'a plus que quelques heures pour raconter les 15 années de préceptorat du jeune Néron, ses années de conseiller et d'ami du Prince. Il nous conte aussi dans cette dernière lettre, la chute de Néron dans le vice et le mal jusqu'au célèbre matricide d'Agrippine,la répudiation de son épouse Octavie puis sa mise à mort... On découvre l'éducation de Sénèque avec ses préceptes stoïciens et calmes confrontés à un jeune homme dur et soumis à l'influence d'une mère avide de pouvoir. Réflexions philosophiques sur la politique, le pouvoir, l'éducation, la tyrannie, la peur et la force... Roman très bien écrit, riche en rebondissements, très documenté. Le texte est vivant, on s'attache à Sénèque et Burrus. On replonge dans ce Ier siècle après Jésus Christ où l'Empire romain est puissant et contrôle de vastes territoires.
"Aujourd'hui, je n'espère plus comprendre l'empereur. La mort sera pour moi l'occasion d'échapper à son emprise, de rompre le lien qui m'unit à lui depuis trop longtemps maintenant. Contre lui, j'ai toujours eu cette arme, et il en a conscience. Disparaître me soustraira à son pouvoir. Désormais, je ne veux plus songer à vivre, mais me préparer à mourir. Ne sois pas trop affligé en apprenant ma disparition, mon ami: la mort ne vient pas une seule fois, comme je te l'ai déjà écrit. Chaque jour, nous mourons."