Între umbră și lumină, între vis și o realitate întortocheată, aceste versuri își caută rădăcinile în abisul sufletului. Fiecare poezie e o fereastră spre o lume nesigură, unde iluziile dansează cu adevărul, iar tăcerea își are glasul ei ascuns. În aceste pagini, cuvintele se destramă și se recompun, așa cum lumina sfâșie întunericul doar pentru a se pierde din nou în el. O călătorie prin fragmente de vis și umbre de realitate, unde ecoul inimii se împletește cu șoaptele neștiute ale timpului.
Cartea are caracter intim, fiecare vers fiind o confesiune. Citind cartea simți cum ești înțeles dar și înțelegi ce simte și ce a vrut să spună scriitorul.
Pentru mine, cartea a fost perfectă în diminețile răcoroase din octombrie și noiembrie, alături de un ceai cald și un jurnal unde am scris tot ce am simțind citind.
Pot spune că m-am simțit pe mine în multe dintre acele versuri, am simțit că sunt înțeleasă. M-am simțit profund atinsă de cuvintele folosite.
Pentru mine, cartea aceasta a fost o reîntoarcere spre o versiune a mea uitată demult. Mi-a readus cheful de citit poezii, mi-a reamintit ce mult îmi plăcea și mie să scriu poezii.
Nu a fost o simplă carte, ci o experiență!🫶🏻
Dacă ar fi să descriu această carte folosind un cuvânt, acela ar fi EMOȚIE . Citind simți că porți o discuție cu un prieten.
Voi reciti această carte cu siguranță! Este absolut superbă și, Laura , te rog să continui cu scrisul, clar faci o treabă super bună!🤍