What do you think?
Rate this book
Metec
„Un pictor de vitralii, un arheolog grec și un profesor crescut în Balta Brăilei își spun pe rând povestea, fiecare presărând la tot pasul mici indicii care fac cititorul să caute, de la bun început, legătura dintre ei. Autorul ne poartă prin locuri cu încărcătură istorică magică – vechea catedrală din Chartres, lângă care se află unul dintre cele mai vechi ateliere de vitralii din lume, țărmurile Mării Egee, în adâncurile căreia este descoperit un mozaic roman, sau insula Rodos, pe care încă se mai pot vedea ruinele templelor vechilor zei.
Dar ceea ce dă cu adevărat mister întregii povești sunt femeile ei, de la care începe și cu care se sfârșește totul – cheile frumoase, dorite și intangibile ale cărții, motoarele din umbră ale narațiunii.
Bogdan Perțache ne propune o lectură surprinzătoare, care va lăsa cititorilor nostalgia gusturilor de scorțișoară, felii de bael sau stafide înmuiate în rom, alături de mirosurile neliniștitoare ale pietrei sparte, vopselurilor pentru vitralii și apelor tulburi ale Brațului Măcin.” (Simona Antonescu)
Dar ceea ce dă cu adevărat mister întregii povești sunt femeile ei, de la care începe și cu care se sfârșește totul – cheile frumoase, dorite și intangibile ale cărții, motoarele din umbră ale narațiunii.
Bogdan Perțache ne propune o lectură surprinzătoare, care va lăsa cititorilor nostalgia gusturilor de scorțișoară, felii de bael sau stafide înmuiate în rom, alături de mirosurile neliniștitoare ale pietrei sparte, vopselurilor pentru vitralii și apelor tulburi ale Brațului Măcin.” (Simona Antonescu)
208 pages, Paperback
Published November 15, 2025
1 person is currently reading
12 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 of 1 review
February 3, 2026
Din cronica apărută pe Biblioteca lui Liviu:
„Metec = (În Grecia antică) Categorie socială lipsită de drepturi politice, precum și de posibilitatea de a dobândi proprietăți imobiliare, alcătuită din străinii stabiliți într-o cetate. (conform DEX online). În franceză, filiera prin care a intrat în limba română, cuvântul ar putea însemna „venetic” (nu strică să citiți și traducerea cântecului lui Georges Moustaki). Și sincer, m-am tot chinuit să le găsesc celor trei personaje masculine care joacă rolul de protagoniști în cele trei povești care alcătuiesc romanul-puzzle al lui Bogdan Perțache, Metec, apărut anul trecut la Editura Polirom, în colecția Ego. Proză, probabil cea mai redutabilă colecție de proză de autori română contemporani de la noi (și lansat inclusiv la Gaudeamus, unde am asistat și eu, curios să cunosc acest „personaj” interesant în carne și oase), un sens, un rol pentru această definiție.
Mânat, firește, de la spate, de curiozitatea care îmi dă mereu ghes și mă îmboldește – ba, de fapt, mă împinge de la spate, inexorabil, să citesc mai întâi coperta a patra -, de cuvintele foarte frumoase ale Simonei Antonescu despre aceste povești și care oferă și câteva chei interesante pentru descifrarea înțelesului celor trei texte care alcătuiesc romanul. Nu cred că a fost neapărat un lucru sănătos pentru mine din punctul de vedere al descifrării înțelesului, pentru că într-un fel m-am cam lăsat orbit de căutare, de deslușirea legăturilor dintre Damian, Yórgo și Franco, cele trei personaje masculine principale ale poveștilor lui Bogdan Perțache, în loc să mă bucur întru totul de poveste, dar ce-a ieșit vă voi povesti în rândurile ce urmează.
.
.
.
În ce fel se leagă atât personajele feminine, cât și cele masculine, ce le unește, ce le adună laolaltă, cum răspundem la traume, ce importanță are istoria și ce înseamnă viața de familie, fie ea și zbuciumată? Ce e cu acești trei bărbați care nu-și găsesc locul, sunt un fel de paria, alcătuiți din bucățele, din frânturi, ca niște mozaicuri, niște venetici în propria viață, pasageri, spectatori de pe margine definiți de propriile relații cu femei ce par cu mult peste ei? Sunt întrebări la care primim parțial răspuns direct, însă rămâne și în seama noastră să ne imaginăm cum se continuă sau cum se încheie, de ce nu? Poveștile au un farmec aparte atunci când autorul folosește atâtea și atâtea povestioare din istorie, referințe, personaje celebre, denumiri de obiecte pe care le credeam de mult uitate, glume la care râzi în hohote, ironii cât cuprinde – apropo, mi se pare că Bogdan Perțache are un umor aparte, greu de stăpânit, dar care personajelor sale li se potrivește ca o mănușă, niciodată nu pare că exagerează, niciodată autoironia nu se transformă în lamentare, tot timpul curge firesc, deloc forțat, la locul său de fiecare dată când e cazul. Jos pălăria, încă o dată!
„Trebuie să fiu sincer, de fiecare dată m-a durut durerea lor. Acolo, în spatele feței încruntate, împietrite, pe care o afișam, era o clepsidră în care picura amăreală.” (p. 27 – însă citiți mai bine pagina 26, pe care nu pot să o redau integral, acolo găsiți o mostră de umor și autoironie de-a dreptul genială.)
Mai multe: https://t.ly/I2ocU
„Metec = (În Grecia antică) Categorie socială lipsită de drepturi politice, precum și de posibilitatea de a dobândi proprietăți imobiliare, alcătuită din străinii stabiliți într-o cetate. (conform DEX online). În franceză, filiera prin care a intrat în limba română, cuvântul ar putea însemna „venetic” (nu strică să citiți și traducerea cântecului lui Georges Moustaki). Și sincer, m-am tot chinuit să le găsesc celor trei personaje masculine care joacă rolul de protagoniști în cele trei povești care alcătuiesc romanul-puzzle al lui Bogdan Perțache, Metec, apărut anul trecut la Editura Polirom, în colecția Ego. Proză, probabil cea mai redutabilă colecție de proză de autori română contemporani de la noi (și lansat inclusiv la Gaudeamus, unde am asistat și eu, curios să cunosc acest „personaj” interesant în carne și oase), un sens, un rol pentru această definiție.
Mânat, firește, de la spate, de curiozitatea care îmi dă mereu ghes și mă îmboldește – ba, de fapt, mă împinge de la spate, inexorabil, să citesc mai întâi coperta a patra -, de cuvintele foarte frumoase ale Simonei Antonescu despre aceste povești și care oferă și câteva chei interesante pentru descifrarea înțelesului celor trei texte care alcătuiesc romanul. Nu cred că a fost neapărat un lucru sănătos pentru mine din punctul de vedere al descifrării înțelesului, pentru că într-un fel m-am cam lăsat orbit de căutare, de deslușirea legăturilor dintre Damian, Yórgo și Franco, cele trei personaje masculine principale ale poveștilor lui Bogdan Perțache, în loc să mă bucur întru totul de poveste, dar ce-a ieșit vă voi povesti în rândurile ce urmează.
.
.
.
În ce fel se leagă atât personajele feminine, cât și cele masculine, ce le unește, ce le adună laolaltă, cum răspundem la traume, ce importanță are istoria și ce înseamnă viața de familie, fie ea și zbuciumată? Ce e cu acești trei bărbați care nu-și găsesc locul, sunt un fel de paria, alcătuiți din bucățele, din frânturi, ca niște mozaicuri, niște venetici în propria viață, pasageri, spectatori de pe margine definiți de propriile relații cu femei ce par cu mult peste ei? Sunt întrebări la care primim parțial răspuns direct, însă rămâne și în seama noastră să ne imaginăm cum se continuă sau cum se încheie, de ce nu? Poveștile au un farmec aparte atunci când autorul folosește atâtea și atâtea povestioare din istorie, referințe, personaje celebre, denumiri de obiecte pe care le credeam de mult uitate, glume la care râzi în hohote, ironii cât cuprinde – apropo, mi se pare că Bogdan Perțache are un umor aparte, greu de stăpânit, dar care personajelor sale li se potrivește ca o mănușă, niciodată nu pare că exagerează, niciodată autoironia nu se transformă în lamentare, tot timpul curge firesc, deloc forțat, la locul său de fiecare dată când e cazul. Jos pălăria, încă o dată!
„Trebuie să fiu sincer, de fiecare dată m-a durut durerea lor. Acolo, în spatele feței încruntate, împietrite, pe care o afișam, era o clepsidră în care picura amăreală.” (p. 27 – însă citiți mai bine pagina 26, pe care nu pot să o redau integral, acolo găsiți o mostră de umor și autoironie de-a dreptul genială.)
Mai multe: https://t.ly/I2ocU
Displaying 1 of 1 review