What do you think?
Rate this book


195 pages, Paperback
First published January 1, 2003
’Once it comes out...things are a mess for a couple weeks. About a month later, the strong willed ones (and occasionally a weak-willed one) will make up her mind to leave. As for the girl who’s left behind, the situation with her remains cheerful and pleasant for an average of three months. But once the thrill of victory is gone, the girl begins to reflect calmly upon Nishin’s past behavior and, by the fourth month, the accusations begging to fly...I just cant’t trust you anymore…I still love you but it’s too painful...’



"Oare pe vremea aceea cum păruse Nishino-san în ochii ei? Când urcase acum pe scări, trupul ei răspândise un parfum dulce, tipic vârstei sale. După atîta vreme, mi s-a făcut dor să aud vocea lui Nishino. Minami m-a scos din sărite, dar altfel decît la șapte ani, de data asta pentru că m-a făcut să retrăiesc tot ce simțisem." (p.12)
"- Tu stai pe-aici, prin zonă? m-a întrebat el după o vreme.
Avea o altă voce acum. Nu cea de mai înainte, ci una în schimbare, firească pentru un elev într-a opta, nehotărîtă, o voce în care se amestecau copilul și adultul.
- Da, foarte aproape, i-am răspuns și Nishino s-a așezat pe iarbă.
Firele, cred că de mohor verde, s-au îndoit și s-au frînt sub greutatea lui. Stătea pe locul în care îngropasem pieptănul de lemn.
Tremuram. În întunericul de sub Nishino zăcea pieptănul de lemn care începuse să putrezească. Nu tremuram de teamă, dar nici de bucurie. Era un tremurat în care se amestecau tot soiul de trăiri.
Libelulele străbăteau aerul. Cînd te uitai atent, parcă se înmulțeau. Cînd te uitai încă o dată, parcă se-mpuținau. Apoi, pe nesimțite, se înmulțeau din nou.
- Mă duc, a spus Nishino dintr-odată și s-a ridicat.
Pe pantalonii de la uniformă i se lipiseră cîteva semințe de buruieni.
- La revedere, i-am spus șezînd pe piatră.
- La revedere, a zis și el.
A plecat cu semințele agățate de pantaloni." (p.32)
"În jurul lui plutea un aer straniu. Ceva ce nu vedeai la nimeni altcineva din clasă. Oricît ai fi încercat să pătrunzi în aerul acela, nu îi dădeai de capăt, așa mi se părea. Cu cît răzbăteai, cu-atît te duceai mai adînc. Dar, oricît de profund ai fi scrutat, tot nu puteai ajunge la Nishino, ascuns dincolo de vălul acela de aer. Și, cu toate astea, aerul ăla era moale, cald și plăcut. Pe neștiute te trezeai cu iluzia că aerul ăla era Nishino însuși." (p.33-34)
"În momentul ăla m-a îndrăgit.
Atunci mi-am dat seama. Cu claritate.
- Ce fir-ar? l-am întrebat, dar nu mi-a răspuns.
Nu îmi putea mărturisi. Pînă atunci nu iubise cu adevărat nici o femeie. Fricosul de el. Ei, da, Yukihiko era un fricos.
Deși se purta cu femeile cu atîta eleganță. Desi era atît de brutal. Cu toate astea, îi era mereu teamă.
De ce anume?
Poate că temerea se lega de cuvîntul «vecie». Poate ©a de mirosul slab pe care îl emană oamenii în respirația lor caldă. Poate ca de aromele jilave pe care le răspîndesc cerul, apele curgătoare si pămîntul.
Îi era frică de lucrurile astea și de femeile în legătură cu ele și nu iubise pe nimeni niciodată. Nu că s-ar fi străduit anume sa nu se îndrăgostească, ci pur și simplu, în chip firesc, nu avusese asemenea sentimente. Nu le trăise.
Acum însă mă îndrăgise pe mine." (p.57)
"Treptat începeau să-i facă tot felul de reproșuri. «Nu mă iubești destul», sau «mereu ești cu gîndurile în altă parte», sau «ești rece», genul ăsta de cuvinte le ieșeau inevitabil pe gură. Părerea mea e că undeva, în adîncul sufletului, îl detestau pe Nishino pentru că era prea perfect. O perfecțiune netedă, pe care n-aveai de unde s-o apuci.
- Tu nu poți să iubești lăsîndu-ți deoparte stăpînirea de sine? l-am întrebat cîndva.
- Dar, Sayuri-san, tu ai iubit așa vreodată? mi-a întors el întrebarea cu glas scăzut.
M-a trecut un fior.[...]" (p.147)