Împletind autobiografia, antropologia și (auto)ironia, romanul-confesiune al lui Dan Alexe evocă în culori vibrante un tablou din viața cenușie a unui sat din Bărăganul anilor ’60–’70. Prin ochii copilului și ulterior adolescentului, care își pierde inocența descoperind treptat duplicitatea adulților, erotismul și moartea, romanul reconstituie dureros de real copilăria petrecută în comunism, zugrăvind totodată o frescă socială burlescă, cu personaje sfâșiate, vii și dialoguri savuroase. Densă, mustind de umor, dar străbătută de amărăciune, La apa morților surprinde esența unei Românii dispărute și oferă în același timp o perspectivă surprinzătoare asupra faliilor universului totalitar, fiind scrisă cu luciditatea unui etnolog și cruzimea unui poet care refuză nostalgia.
Editura s-a grăbit și a gafat: din cartea mea lipsesc paginile 217-240 (se reia intervalul 181-204), culmea, fix momentul când apare Miță. Chiar și așa Dan Alexe rămâne invincibil.
O carte care m-a cucerit pe deplin. Am citit-o pe nerăsuflate, cu sentimentul rar că textul mă citește, la rândul lui, pe mine. M-am regăsit profund în paginile ei și, pe alocuri, am avut impresia că îmi retrăiesc propria copilărie comunistă... O lectură densă, tulburătoare și memorabilă.