What do you think?
Rate this book
Istoria orbilor. România în război, 1940–1945
Ceea ce veți citi nu e o poveste cu eroi și antieroi, cu tușe limpezi de alb și negru. Este povestea unei umanități fragile, imperfecte, prinse în vârtejul unei crize sistemice, obligată să își revizuiască dramatic și în grabă reperele, să facă, tot în grabă, alegeri cruciale de care depindea întreaga sa existență viitoare. E, de asemenea, povestea indivizilor care o compun, care încearcă să supraviețuiască și care, în ultimă instanță, aleg – pentru că alegerile, mai ales cele morale, sunt întotdeauna individuale. Orice asemănare cu prezentul nu e deloc întâmplătoare.
Azi mai mult ca oricând, societatea românească are nevoie de cărți de istorie care să readucă împreună toate tipurile de memorie a evenimentelor traumatizante. Ne propunem să adunăm vocile aparent disparate, discursurile aparent paralele, perspectivele aparent contrastante într-o imagine care ne poate ajuta să înțelegem tabloul general. Toate personajele cărții noastre – militari și civili, femei și bărbați, tineri și mai puțin tineri, români și ne-români, bogați și săraci, decidenți sau cetățeni de rând, vedete sau simpli anonimi – au trăit împreună în aceeași Românie. Poveștile însumate ale vieții lor sunt piesele din care se construiește istoria epocii.
În anii celui de-al Doilea Război Mondial și în lungile decenii de comunism, barbaria oarbă a făcut numeroase victime în România. Ar fi profund nedrept să le uităm sau să nu le cinstim amintirea așa cum se cuvine. Și mai nedrept față de toate victimele totalitarismelor secolului XX ar fi însă să nu învățăm nimic din istoria care le-a zdrobit viaţa… Orbirea are întotdeauna un preț greu de plătit.
Azi mai mult ca oricând, societatea românească are nevoie de cărți de istorie care să readucă împreună toate tipurile de memorie a evenimentelor traumatizante. Ne propunem să adunăm vocile aparent disparate, discursurile aparent paralele, perspectivele aparent contrastante într-o imagine care ne poate ajuta să înțelegem tabloul general. Toate personajele cărții noastre – militari și civili, femei și bărbați, tineri și mai puțin tineri, români și ne-români, bogați și săraci, decidenți sau cetățeni de rând, vedete sau simpli anonimi – au trăit împreună în aceeași Românie. Poveștile însumate ale vieții lor sunt piesele din care se construiește istoria epocii.
În anii celui de-al Doilea Război Mondial și în lungile decenii de comunism, barbaria oarbă a făcut numeroase victime în România. Ar fi profund nedrept să le uităm sau să nu le cinstim amintirea așa cum se cuvine. Și mai nedrept față de toate victimele totalitarismelor secolului XX ar fi însă să nu învățăm nimic din istoria care le-a zdrobit viaţa… Orbirea are întotdeauna un preț greu de plătit.
760 pages, Paperback
Published November 1, 2025
5 people are currently reading
45 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 3 of 3 reviews
December 26, 2025
De cele mai multe ori, când citim despre războaie, citim de fapt istorii militare: bătălii, decizii tactice, cifre și mișcări de trupe. Acest lucru este valabil și pentru cel de-al Doilea Război Mondial. În cazul nostru, însă, lucrurile se complică. Evoluțiile ideologice postbelice au dictat o rupere artificială a conflictului în „înainte” și „după” 23 august 1944. Astfel, perioada 1939-1945 a fost distorsionată succesiv. Dacă regimul Dej a rescris istoria în cheie marxist-leninistă, iar Ceaușescu a adaptat-o în cheie național-comunistă proprie, încercările ulterioare au încercat să recupereze evenimentele și personajele „pierdute”, ignorând la rândul lor evenimentele și biografiile incomode. Această necunoaștere ne-a adus într-un prezent polarizat, în care voci radicale încearcă să justifice crime și să ridice pe soclu criminali.
Cuplul Pavelescu încearcă să ofere o altfel de istorie a războiului. Nu insistă pe mișcări de trupe și evoluția frontului, ci pe „istoria omului mic”. În timp ce armata lupta, societatea civilă purta propriile bătălii. Oamenii simpli îndurau foamea, lipsurile, politicile tot mai restrictive, bombardamentele, încercând simultan să susțină efortul de război și să-și păstreze normalitatea. Iar viața nu se oprea în loc. Oamenii mergeau la cumpărături, mergeau la teatru, legau prietenii, trăiau drame cotidiene, totul sub spectrul incertitudinii: se îngrijorau pentru ziua de mâine în timp ce încercau să se bucure de/sau s-o supraviețuiască pe cea de astăzi.
Orbi erau cu toții. Era o orbire politică și morală, alimentată de refuzul de a vedea lucrurile și atrocitățile care nu îi afectau direct. E o orbire prezentă și acum în societate, iar paralela nu e deloc întâmplătoare. Pentru că autorii nu au scris doar o carte de istorie, ci un avertisment, fiind conștienți de orbirea societății din care fac parte. Orbirea celor de atunci pare să fie ereditară. Încă plătim prețul orbirii de acum 80-90 de ani.
Soții Pavelescu urmăresc războiul prin destinele celor care l-au trăit. Apelează la foarte multă memorialistică pentru a intra în culisele deciziilor din acea perioadă și pentru a prezenta viața de zi cu zi a românilor. Sunt vocile unor oameni politici, scriitori, ziariști, actori, reprezentanți ai societății înalte, militari, universitari etc. Vedem astfel o Românie nefiltrată: de la scandaluri literare și cutremure, până la legile antisemite și ororile Holocaustului. Societății românești nu-i scăpa nimic și, chiar dacă îi scăpa, oricum există cineva care să le consemneze într-un jurnal. În final avem o imagine în care nu există eroi și trădători și în care nimic nu e alb sau negru. Cu toții au fost oameni și au luat decizii individual. Unii și-au păstrat un compas moral puternic, alții au acționat din oportunism sau frică. Unii au fost mai slabi, alții s-au dat bătuți mai greu. Umanitatea este fragilă și imperfectă. Sigur, deciziile, în funcție de greutatea lor și de consecințe, ne fac să plasăm actorii acelor zile într-o categorie sau alta. Dar atunci, în mijlocul evenimentelor, lucrurile păreau mult mai simple și mai ușor de înțeles.
Materialul memorialistic pare să predomine. Sau poate e cel mai vizibil. Este o istorie spusă prin vocile celor care au trăit-o. Totuși, apare și mult material arhivistic (și aici se vede talentul Alinei Pavelescu, care, arhivistă fiind, știe să facă accesibil materialul de acest fel), inclusiv fotografii care completează foarte bine textul (multe din ele au fost inedite pentru mine, chiar dacă nu sunt chiar străin de istoria acelei perioade).
În ciuda celor peste 700 de pagini, cartea se citește ușor, ca un roman. Este captivantă, nu te lasă să o lași din mână. Este captivantă nu doar pentru că destinele mici sunt captivante, pentru că vorbesc oarecum despre noi, ne fac să ne punem în papucii oamenilor de atunci, să ne gândim ce-am fi făcut noi sau ce facem noi acum, ci și pentru că este scris într-un stil captivant, care îmbină rigoarea academică cu un demers de popularizare a istoriei extrem de necesar, ceea ce autorilor le-a ieșit foarte bine. Totul curge fluid. Printre rânduri, pe alocuri, apar și note ironice și mici glume, foarte binevenite.
Un minus pe care l-am observat este accentul prea mare pe București și pe elita culturală și socială de aici. Este de înțeles. Artiștii, politicienii, oamenii înstăriți au lăsat cele mai multe mărturii scrise. Dar mi-ar fi plăcut să regăsesc mai des experiența războiului trăită în provincie sau de către clasele sociale mai puțin privilegiate, pentru că exista un cotidian și al lor. Poate nu mai bun sau mai rău, dar diferit. (Nu spun că autorii nu fac asta, ci că mi-ar fi plăcut să o facă mai mult.)
Volumul funcționează ca o oglindă pusă în fața unei societăți care încă își caută reperele istorice, în speranța că nu suntem deja prea orbi încât să nu mai vedem nimic în ea.
4,5/5
„Fericirea și succesul n-au nevoie de nici o analiză. Dacă încerci să le cercetezi, nu găsești nici o explicație. Totul pare firesc. Suferința și înfrângerea cer, dimpotrivă, analize lungi și repetate.“ – Emil Dorian (p. 655)
Cuplul Pavelescu încearcă să ofere o altfel de istorie a războiului. Nu insistă pe mișcări de trupe și evoluția frontului, ci pe „istoria omului mic”. În timp ce armata lupta, societatea civilă purta propriile bătălii. Oamenii simpli îndurau foamea, lipsurile, politicile tot mai restrictive, bombardamentele, încercând simultan să susțină efortul de război și să-și păstreze normalitatea. Iar viața nu se oprea în loc. Oamenii mergeau la cumpărături, mergeau la teatru, legau prietenii, trăiau drame cotidiene, totul sub spectrul incertitudinii: se îngrijorau pentru ziua de mâine în timp ce încercau să se bucure de/sau s-o supraviețuiască pe cea de astăzi.
„Constat cât de simplu sunt trăite epocile apocaliptice, cât de ușor se adaptează bietul om la toate, cum, în fond, singurul lucru ce importă e să-și salveze viața și, de se poate, avutul. [...] Există o doză de inconștiență care asigură, prin nădejde, atmosfera necesară ca să trăiești ziua sau ceasul, și în ceasul trăit uiți angoasele trecute.“ – Alice Voinescu (p. 549)
Orbi erau cu toții. Era o orbire politică și morală, alimentată de refuzul de a vedea lucrurile și atrocitățile care nu îi afectau direct. E o orbire prezentă și acum în societate, iar paralela nu e deloc întâmplătoare. Pentru că autorii nu au scris doar o carte de istorie, ci un avertisment, fiind conștienți de orbirea societății din care fac parte. Orbirea celor de atunci pare să fie ereditară. Încă plătim prețul orbirii de acum 80-90 de ani.
Spunem adeseori că istoria e nedreaptă și că ne joacă farse. Noi toți, generație după generație, preferăm să credem că suntem doar niște victime ale ei. Și dacă, totuși, farsele istoriei nu sunt altceva decât prețul plătit de fiecare generație în parte pentru acele lecții pe care cei dinainte n-au reușit să le învețe?
Orbirea are întotdeauna un preț greu de plătit. (p. 686)
Soții Pavelescu urmăresc războiul prin destinele celor care l-au trăit. Apelează la foarte multă memorialistică pentru a intra în culisele deciziilor din acea perioadă și pentru a prezenta viața de zi cu zi a românilor. Sunt vocile unor oameni politici, scriitori, ziariști, actori, reprezentanți ai societății înalte, militari, universitari etc. Vedem astfel o Românie nefiltrată: de la scandaluri literare și cutremure, până la legile antisemite și ororile Holocaustului. Societății românești nu-i scăpa nimic și, chiar dacă îi scăpa, oricum există cineva care să le consemneze într-un jurnal. În final avem o imagine în care nu există eroi și trădători și în care nimic nu e alb sau negru. Cu toții au fost oameni și au luat decizii individual. Unii și-au păstrat un compas moral puternic, alții au acționat din oportunism sau frică. Unii au fost mai slabi, alții s-au dat bătuți mai greu. Umanitatea este fragilă și imperfectă. Sigur, deciziile, în funcție de greutatea lor și de consecințe, ne fac să plasăm actorii acelor zile într-o categorie sau alta. Dar atunci, în mijlocul evenimentelor, lucrurile păreau mult mai simple și mai ușor de înțeles.
„Istoricii din viitor, după cum le vor fi credințele politice, au să scrie, probabil, unii, că noi, care am trăit zilele acestea [...], ne găseam într-o veșnică emoție; că nu știam de la o zi la alta dacă mai trăim sau nu, pe când alții vor scrie, dimpotrivă, că noi așteptam cu încredere victoria care nu putea să aducă decât asigurarea neamului. De fapt, n-am fost nici într-o emoție perpetuă, nici în credința că vom avea victoria finală. Am fost ca luntrea fără cârmă, în voia apei: ce va da Dumnezeu!“ – Constantin Rădulescu-Motru (p. 436)
Materialul memorialistic pare să predomine. Sau poate e cel mai vizibil. Este o istorie spusă prin vocile celor care au trăit-o. Totuși, apare și mult material arhivistic (și aici se vede talentul Alinei Pavelescu, care, arhivistă fiind, știe să facă accesibil materialul de acest fel), inclusiv fotografii care completează foarte bine textul (multe din ele au fost inedite pentru mine, chiar dacă nu sunt chiar străin de istoria acelei perioade).
În ciuda celor peste 700 de pagini, cartea se citește ușor, ca un roman. Este captivantă, nu te lasă să o lași din mână. Este captivantă nu doar pentru că destinele mici sunt captivante, pentru că vorbesc oarecum despre noi, ne fac să ne punem în papucii oamenilor de atunci, să ne gândim ce-am fi făcut noi sau ce facem noi acum, ci și pentru că este scris într-un stil captivant, care îmbină rigoarea academică cu un demers de popularizare a istoriei extrem de necesar, ceea ce autorilor le-a ieșit foarte bine. Totul curge fluid. Printre rânduri, pe alocuri, apar și note ironice și mici glume, foarte binevenite.
Un minus pe care l-am observat este accentul prea mare pe București și pe elita culturală și socială de aici. Este de înțeles. Artiștii, politicienii, oamenii înstăriți au lăsat cele mai multe mărturii scrise. Dar mi-ar fi plăcut să regăsesc mai des experiența războiului trăită în provincie sau de către clasele sociale mai puțin privilegiate, pentru că exista un cotidian și al lor. Poate nu mai bun sau mai rău, dar diferit. (Nu spun că autorii nu fac asta, ci că mi-ar fi plăcut să o facă mai mult.)
Volumul funcționează ca o oglindă pusă în fața unei societăți care încă își caută reperele istorice, în speranța că nu suntem deja prea orbi încât să nu mai vedem nimic în ea.
În entuziasmul general, în care cuvântul „pace” e rostit de milioane de guri ca o mantră, sunt și câțiva oameni care se gândesc îngrijorați că „înainte să vină pacea, vor veni rușii”. Sau care, asemenea lui Gala Galaction, reflectează resemnați: „Amar a fost ieri, amar va fi și mâine! Cine știe câte cumpene și dureri mai stau înaintea noastră”. (p. 612)
4,5/5
January 9, 2026
O cercetare exceptionala, o constructie impecabila si totodata fascinanta.
December 29, 2025
TLDR:
O alta maculatura cu titlu pompos...
Un colaj aleatoriu alcatuit din extrase de memorii ... pe ce criterii numai A.P stie...
Nu va irositi bani, mai bine cautati memoriile mentionate.
Evident ca A.P. nu rezista tenatatiei de a ne dadaci putin despre punctul de inflexiune plin de rusine al Romaniei moderne si anume exterminarea evreilor , pentru ca de fapt perspectiva cartii si a colajului de memorii aceasta este, sa ne explice cum au trecut de partea crimei comuniste artistii si poetii si multi altii din clasele sociale.
Sa nu exageram in carte nu se spune de partea crimei comuniste ci de partea aliatilor...
@ Sa vedem prin urmare pe cine alege cartea ca sa ne dadaceasca putin:
Sasa Pana - un enabler al comunismului( sper ca ati prins referinta la Das "Ermächtigungsgesetz" von 1933)
Un fel de nou val de istorie mai occidentala: se cauta si se inventeaza eroi care ar arata ca de fapt Romania nu era doar despre o clasa politica vanduta pe bani, cumparata pe nimic de Carol II si care a calcat democratia in picioare la ordinul lui Carol al II-lea.( Vezi de exemplu pe Bentoiu si Tatarescu -spurcaciunea liberalilor intodeauna abonati la banul public)
Avem febletea autoarei si anume casa regala si mai exact depasitul de evenimente Mihaita si prietenii lui de bani gata ca Ioan Mocsony-Stârcea care vor salva Romania din dezastrul unde tot casa regala prin Carol II a impins-o...Acestiasunt eroii de care are mare nevoie A.P pentru naratiunea cu scop a cartii.
Una din mizeriile cartii este asa zisul citat - trunchiat - despre antisemitism al unui taran care nu voia sa cazeze evrei pentru ca ei ar vorbi pe burlan. Evident e vorba de ceea ce se intalneste in memoriile de razboi si anume de partizani care comunicau prin radio dar A.P se face ca nu intelege referinta.
Suntem in 2025 si A.P. nu a auzit de Adriana Georgescu...suntem in 2025 si autoarea nu a auzit de George Tomaziu.
Nu face nimic pentru ca ii multumim lui Dennis Deletant care a auzit de Adriana Georgescu si George Tomaziu. De asemenea in engleza cartea lui Deletant ca si cartea Prisoner of Red Justice: an account of ten years' captivity in Communist Roumania de Leonard Kirschen il pomenesc pe Tomaziu, pe langa cele doua editii ale memoriilor sale.
Cu ce ne incarca A.P ?
Pai cu fake-memoriile ale fake- generalului Sasa Pana cel facut general de comunisti pentru ca atat se poate.
Desi citeaza din Sasa Pana si memoriile sale scrise pentru gloria Epocii Ceausescu ( 1973) A.P eludeaza cuvantul " eutanasie" din textul original, evident efectul dramatic obtinut este acela de a ne explica cum artistii stangii subventionati de imperiul bolsevic devin din cauza legionarilor si a lui Antonescu comunisti. Eutanasierea bunicii suferinde caci despre ea este vorba in text este eludata de A.P. in textul original.
1. Sasa Pana in 2025?
sau cum sa aratam cititorilor ce lene intelectuala avem... doar nu era sa folosim de exemplu memoriile lui Egon Balas publicate in engleza si foarte tarziu traduse in limba romana cu referintele lor la acesti complici ai crimei ...
2.
Sasa Pana in 2025?
Dar de ce nu Ana Toma ( vezi portretul stupidei in memoriile lui Egon Balas) care apare in fake- memoriile lui Sasa Pana. E si pacat sa nu ii inserezi portretul cand fica ei plecata in Israelul capitalist il cearta pe Valdimir Tismaneanu pe forumul Contribuitors ca vaneaza criminalii comunisti si nu ii lasa sa odihneasca la pensie :)))
Capitolul despre Stalingrad, Cotul Donului unde soldatii romani au degerat sub cer liber e praf si pulbere...evident nu cunoaste memoriile lui Stan V. Gheorghe-Din cercul de la Stalingrad in lagarele sovietice...
Note:
agnia bogoslava - si s-au dus ca vantul
Arnold Dagani - Groapa este in livada de visini
O alta maculatura cu titlu pompos...
Un colaj aleatoriu alcatuit din extrase de memorii ... pe ce criterii numai A.P stie...
Nu va irositi bani, mai bine cautati memoriile mentionate.
Evident ca A.P. nu rezista tenatatiei de a ne dadaci putin despre punctul de inflexiune plin de rusine al Romaniei moderne si anume exterminarea evreilor , pentru ca de fapt perspectiva cartii si a colajului de memorii aceasta este, sa ne explice cum au trecut de partea crimei comuniste artistii si poetii si multi altii din clasele sociale.
Sa nu exageram in carte nu se spune de partea crimei comuniste ci de partea aliatilor...
@ Sa vedem prin urmare pe cine alege cartea ca sa ne dadaceasca putin:
Sasa Pana - un enabler al comunismului( sper ca ati prins referinta la Das "Ermächtigungsgesetz" von 1933)
Un fel de nou val de istorie mai occidentala: se cauta si se inventeaza eroi care ar arata ca de fapt Romania nu era doar despre o clasa politica vanduta pe bani, cumparata pe nimic de Carol II si care a calcat democratia in picioare la ordinul lui Carol al II-lea.( Vezi de exemplu pe Bentoiu si Tatarescu -spurcaciunea liberalilor intodeauna abonati la banul public)
Avem febletea autoarei si anume casa regala si mai exact depasitul de evenimente Mihaita si prietenii lui de bani gata ca Ioan Mocsony-Stârcea care vor salva Romania din dezastrul unde tot casa regala prin Carol II a impins-o...Acestiasunt eroii de care are mare nevoie A.P pentru naratiunea cu scop a cartii.
Una din mizeriile cartii este asa zisul citat - trunchiat - despre antisemitism al unui taran care nu voia sa cazeze evrei pentru ca ei ar vorbi pe burlan. Evident e vorba de ceea ce se intalneste in memoriile de razboi si anume de partizani care comunicau prin radio dar A.P se face ca nu intelege referinta.
Suntem in 2025 si A.P. nu a auzit de Adriana Georgescu...suntem in 2025 si autoarea nu a auzit de George Tomaziu.
Nu face nimic pentru ca ii multumim lui Dennis Deletant care a auzit de Adriana Georgescu si George Tomaziu. De asemenea in engleza cartea lui Deletant ca si cartea Prisoner of Red Justice: an account of ten years' captivity in Communist Roumania de Leonard Kirschen il pomenesc pe Tomaziu, pe langa cele doua editii ale memoriilor sale.
Cu ce ne incarca A.P ?
Pai cu fake-memoriile ale fake- generalului Sasa Pana cel facut general de comunisti pentru ca atat se poate.
Desi citeaza din Sasa Pana si memoriile sale scrise pentru gloria Epocii Ceausescu ( 1973) A.P eludeaza cuvantul " eutanasie" din textul original, evident efectul dramatic obtinut este acela de a ne explica cum artistii stangii subventionati de imperiul bolsevic devin din cauza legionarilor si a lui Antonescu comunisti. Eutanasierea bunicii suferinde caci despre ea este vorba in text este eludata de A.P. in textul original.
1. Sasa Pana in 2025?
sau cum sa aratam cititorilor ce lene intelectuala avem... doar nu era sa folosim de exemplu memoriile lui Egon Balas publicate in engleza si foarte tarziu traduse in limba romana cu referintele lor la acesti complici ai crimei ...
2.
Sasa Pana in 2025?
Dar de ce nu Ana Toma ( vezi portretul stupidei in memoriile lui Egon Balas) care apare in fake- memoriile lui Sasa Pana. E si pacat sa nu ii inserezi portretul cand fica ei plecata in Israelul capitalist il cearta pe Valdimir Tismaneanu pe forumul Contribuitors ca vaneaza criminalii comunisti si nu ii lasa sa odihneasca la pensie :)))
Capitolul despre Stalingrad, Cotul Donului unde soldatii romani au degerat sub cer liber e praf si pulbere...evident nu cunoaste memoriile lui Stan V. Gheorghe-Din cercul de la Stalingrad in lagarele sovietice...
Note:
agnia bogoslava - si s-au dus ca vantul
Arnold Dagani - Groapa este in livada de visini
Displaying 1 - 3 of 3 reviews