Epoca mea de aur. Partea a doua

Epoca mea de aur

by Daniel Horia

Continuarea îndrăgitei autobiografii a unui puști din perioada comunistă
După boala prin care a trecut, Dani este acum și mai protejat de cei din familie. Mofturos de mic, bunicile se dau peste cap să-i pregătească mâncăruri care mai de care, în speranța c-o să se atingă de ele. La grădiniță tot singur e, dar măcar îl are pe Cosmin la bloc, iar în vacanțe, unde e liber să alerge și să se joace după pofta inimii, lui Dani îi este mult mai ușor să lege prietenii.

Deși zilele lui Dani par să treacă la fel ca ale oricărui alt copil din România anilor 1980, certurile dintre părinți, tot mai dese și mai violente, și secretele bunicilor îl marchează mai mult decât și-ar fi putut imagina.

Genres: Graphic Novels

296 pages, Hardcover

Published November 1, 2025

Reviews

[Nona · Rating 5 out of 5]

Cât de mult am așteptat să apară a doua parte a poveștii lui Dani! Primul volum mi s-a părut minunat, nostalgic, sublim desenat. Și la fel este și acesta! Dar partea a doua este mai întunecată și mai dureroasă, o coborâre din nostalgia cotidianului comunist în intimitatea unei familii care se fisurează sub presiunea epocii. Și totul este cu atât mai tragic cu cât este văzut prin ochii micului Dani, care înțelege mai multe decât lasă să arate părinților săi.

Dani este un copil retras, care vrea doar să deseneze, dar e forțat să meargă la grădiniță, acest spațiu de îndoctrinare comunistă și de abuz. Mi-am adus aminte de experiența mea absolut oribilă cu grădinița; pentru că eram un copil timid, nu-mi plăcea să particip la activitățile de grup și nici să răspund când mă întreba educatoarea câte ceva. Norocul meu a fost că părinții au avut alternative și nu m-au mai dus după ce le-am spus că nu mai vreau. Dani, în schimb, nu are acest noroc, iar scenele de la grădiniță au fost greu de dus pentru mine, tocmai pentru că sunt spuse fără melodramă.

În același timp, avem și familia, conflictele dintre părinți, disprețul tatălui pentru socri, dar și pentru el însuși. Deși nu asistă niciodată la certurile dintre părinți (aveau un talent fantastic părinții din anii respectivi să se prefacă de față cu copiii lor!), Dani le aude, le simte, iar stilul grafic se schimbă radical în aceste momente: de la cadre calde și idilice la schițe fragmentate și violente în roșu, negru și alb. De altfel, dincolo de poveste, unul dintre aspectele mele preferate la acest volum este felul în care desenul spune ce textul nu poate. Culorile, golurile dintre cadre, schimbarea stilului în momentele de violență psihologică construiesc tot ceea ce textul (limitat, fiind un roman grafic) nu poate transmite întotdeauna: sentimentele copilului și ale celorlalte personaje, atmosfera, peisajele din diferitele locuri vizitate de Dani.

Povestea bunicii paterne, care este poate cel mai tragic personaj, m-a dărâmat. Câte femei nu și-au abandonat visurile și dorințele pentru că au fost nevoite, fie pentru că așa erau vremurile, fie pentru că bărbații lor nu le-au permis? Fostă dansatoare, plimbată prin lume, redusă apoi la tăcere de un soț autoritar, forțată să renunțe la studii, izolată. Și aici am făcut paralele cu bunicile mele, mai ales cu cea paternă, căreia soțul i-a interzis să dea la facultate de teamă că va cunoaște pe altcineva și nu se va mai căsători cu el.

Există o violență subtilă, dar constantă în acest volum, manifestată în diverse forme (fizică, psihologică) mai de toți adulții. Spre deosebire de prima parte, care mi-a evocat nostalgia copilăriei optzeciste, acesta m-a întristat și a adus un alt fel de recunoaștere a acelor vremuri.

Totuși, volumul nu e cu totul lipsit de momente senine și de detalii care mi-au amintit și părțile bune ale copilăriei: plicurile filatelice, vacanțele cu părinții, diafilmele, șodoul (spre deosebire de Dani, mie chiar îmi plăcea!), rășina de pe copaci, pe care o mâncam (cu durerile de burtă de rigoare 😂), „Legendele Olimpului”. Sigur, avem și circulația mașinilor cu număr par și impar, imposibilitatea de a ieși din țară, frigul din apartamente. Toate acestea construiesc un decor ușor de recunoscut pentru oricine a crescut în anii '80 și creează fundalul unei copilării anxioase.

„Epoca mea de aur. Partea a doua” este despre cum era și cum se simțea „pe vremea aia”. E o carte foarte onestă și încă cred că e fix pentru noi, copiii anilor '80. Mi-ar plăcea totuși ca aceste volume să ajungă și în brațele adolescenților de astăzi, mai ales a celor „nostalgici” după niște vremuri pe care nu le-au trăit.

[Roxana · Rating 5 out of 5]

Ador stilul artistic și ilustratiile; se vede clar ca autorul a studiat arhitectura si a rămas impresionat de „Micul Paris” al anilor '80. Detaliile sunt superbe, reusind sa transmita atat fascinatie cat si nostalgie. Imi place enorm cum sunt redate emotiile in plan vizual si, nu in ultimul rand, apreciez faptul ca fiecare personaj este dezvoltat treptat, fiindu-i explorat trecutul.
​De asemenea, mi-a placut cum sunt inserate ici-colo detalii despre regimul comunist si limitarile acestuia. Ma bucur sa vad ca s-a pus accent pe constrangerile dureroase ale vietii femeilor din acea perioada si pe suferinta prin care acestea au trecut (si continua sa treaca la momentul desfasurarii actiunii). Am empatizat cu usurinta cu fiecare dintre ele, semn clar ca autorul a reusit sa redea impecabil, prin imagini si cuvinte, trairile personajelor.
​Superb, 100/10. Astept cu nerabdare ultimul volum!

[Daria Maria · Rating 5 out of 5]

Nu știu să spun dacă mi-a plăcut mai mult sau nu decât primul, dar.... Tind să cred că da....
Pare, și sper că e așa , că povestea va continua...
Fiind autobiografic apreciez foarte foarte mult curajul de a lăsa la lumină toate acele emoții....
Si deși sunt, cred, puțin mai mică decât autorul, mi-a adus în minte unele momente ale copilăriei pe care le-am îngropat.
O bucurie să îl citesc, și deși e o lectură de o oră maxim, l-am gustat pe mai multe zile....
Ceea ce vă sfătuiesc și pe alții să faceți.... Căci asa se poate savura povestea.