What do you think?
Rate this book
Fericirea este în actul următor
Când am primit propunerea să scriu această carte, primul meu instinct a fost să fug. Să refuz. Mi-am spus că eu nu știu să scriu, că nu am valoare literară. Dar am știut mereu că autenticitatea naște emoție, iar emoția guvernează lumea.
Așa că am ales să nu mă mai ascund. În paginile acestea îl veți găsi pe Marius cel din spatele rolurilor. Veți găsi copilul care se simțea în „viața greșită” și care aștepta validarea părinților săi. Veți găsi adolescentul care a fugit la București cu un lănțișor amanetat și o pernă de acasă, dormind pe saltele furate în cămin, doar pentru visul de a fi pe scenă.
Am scris despre tot ce mi-a fost rușine să recunosc ani de zile. Despre pactul pe care l-am făcut cu teatrul, sacrificând iubirea și viața personală. Despre golul imens care rămâne după aplauze și despre încercarea disperată de a-mi anestezia frica de a nu fi suficient de bun. Despre depresia care m-a îngenuncheat când lumea s-a oprit în loc.
Dacă povestea mea dă curaj măcar unui singur om să nu renunțe la visul lui, atunci tot acest efort a meritat.
Așa că am ales să nu mă mai ascund. În paginile acestea îl veți găsi pe Marius cel din spatele rolurilor. Veți găsi copilul care se simțea în „viața greșită” și care aștepta validarea părinților săi. Veți găsi adolescentul care a fugit la București cu un lănțișor amanetat și o pernă de acasă, dormind pe saltele furate în cămin, doar pentru visul de a fi pe scenă.
Am scris despre tot ce mi-a fost rușine să recunosc ani de zile. Despre pactul pe care l-am făcut cu teatrul, sacrificând iubirea și viața personală. Despre golul imens care rămâne după aplauze și despre încercarea disperată de a-mi anestezia frica de a nu fi suficient de bun. Despre depresia care m-a îngenuncheat când lumea s-a oprit în loc.
Dacă povestea mea dă curaj măcar unui singur om să nu renunțe la visul lui, atunci tot acest efort a meritat.
240 pages, Paperback
Published January 1, 2025
29 people are currently reading
89 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 21 of 21 reviews
December 15, 2025
Cred că ceea ce emoționează la această scriere e tocmai curajul ăsta de a se arăta vulnerabil, de a nu ne prezenta o imagine de vedetă perfectă, de a recunoaște că, nah, uneori, ca noi toți, ești pur și simplu prost și faci tâmpenii :) Sinceritatea și... normalitatea e ceea ce-l face atât de iubit. Pe bună dreptate. 😊
December 18, 2025
Am devorat cartea lui Marius într-o seară, însă am preferat să aștept să se așeze și să se decanteze un timp această experiență în minte și în suflet.
De când l-am văzut în rolul lui Șarik în “Inimă de câine” am vânat toate interviurile, spectacolele, conferințele și proiectele lui Marius, am urmărit cele 80 de ediții din “Welcome us in our home” și, în ignoranța mea, m-am gândit ca prea multe nu aș mai putea să aflu din această carte. Uite că de studiul câinilor din fața blocului nu știam! 😂👏Și, așa cum o face el de obicei, Marius m-a surprins din nou!
În “Fericirea e în actul următor” nu contează ce și cât știi despre Marius, contează ce simți. E o convorbire intimă, fără intermediari, cu etape, visuri, multă frică, anxietate, durere, întuneric, dar și multă putere, muncă, ambiție, lumină, pasiune, perfecționism, dăruire și dorință.
Eu când mă gândesc la o persoană care trăiește din plin, care arde cu fiecare clipă și care și-a găsit menirea și reușește să și transmită asta lăsând o amprentă în cel din fața sa, mă gândesc la Marius. Și pentru că și eu am trecut prin momente anxioase profunde și nesiguranțe majore, cuvintele acestea au răsunat adânc în sufletul meu. Iubesc fragilitatea și vulnerabilitatea care se desprind din acest om genial și simt ca și ele au fost un combustibil extraordinar pentru crearea și devenirea sa ca actor.
Într-o lume bazată din ce în ce mai mult pe aparențe si superficialitate, arătăm doar ce e bun și ce e de succes, Marius îndrăznește să facă un exercițiu de sinceritate extraordinar, ca un roller coaster emoțional.
Scrie la un moment dat că este construit să admire și să nu invidieze și mă gândeam ce lecție sănătoasă de viață e aceasta! Dacă toti am admira mai mult și am invidia mai puțin, raporturile umane cred ca ar arăta cu totul altfel și cât de mult ne-am îmbogăți.
Am îndoit multe colțuri pe parcursul lecturii, am râs, m-am cutremurat, am căzut și m-am ridicat, și am să las două paragrafe mai jos:
“Mamă, știu că tu acum plângi. Foarte bine faci - vorba prietenei mele, Lia: când plângi, e bine. Când plângi, se face o căldură mare și căldura topește gheața adunată în jurul inimii. Ar trebui să plângem mai des.
Vă iubesc și să știți ca vă sunt recunoscător ca sunteți părinții mei. Na, ca mi-au dat lacrimile și se uită oamenii ăștia de la terasa din Grecia. Noroc ca eu plâng în română și ei nu se prind.”
“La final, la aplauze, când toată lumea se bucura, eu eram fericit doar ca am supraviețuit încă o dată fără să clachez. Nu auzeam aplauzele. Mult timp n-am auzit aplauzele. Tot ce îmi doream era să plec cât mai repede de pe scenă, din fața oamenilor. Să fug.”
Noi, cei care te urmărim și te iubim de ani întregi, o facem și pentru că lași o parte din tine în fiecare rol. În ceea ce unii au văzut rost de critică, noi, cu siguranță, am văzut magie, pură magie omenească. Și te vom urmări în continuare în toate nebuniile și imperfecțiunile tale, pentru că avem nevoie de ele!
Noi întotdeauna vom aștepta actul următor!
Marius e omul care mi-a urmărit filmulețele despre artă în pandemie, când eram cu toții foarte vraiște, care m-a luat de mână când îmi era prea rușine să îi cer o poză și mi-a zis “Ce știu despre artă, de la tine știu!”
El este Marius Manole.
🤗😍🥳👏👏👏👏
De când l-am văzut în rolul lui Șarik în “Inimă de câine” am vânat toate interviurile, spectacolele, conferințele și proiectele lui Marius, am urmărit cele 80 de ediții din “Welcome us in our home” și, în ignoranța mea, m-am gândit ca prea multe nu aș mai putea să aflu din această carte. Uite că de studiul câinilor din fața blocului nu știam! 😂👏Și, așa cum o face el de obicei, Marius m-a surprins din nou!
În “Fericirea e în actul următor” nu contează ce și cât știi despre Marius, contează ce simți. E o convorbire intimă, fără intermediari, cu etape, visuri, multă frică, anxietate, durere, întuneric, dar și multă putere, muncă, ambiție, lumină, pasiune, perfecționism, dăruire și dorință.
Eu când mă gândesc la o persoană care trăiește din plin, care arde cu fiecare clipă și care și-a găsit menirea și reușește să și transmită asta lăsând o amprentă în cel din fața sa, mă gândesc la Marius. Și pentru că și eu am trecut prin momente anxioase profunde și nesiguranțe majore, cuvintele acestea au răsunat adânc în sufletul meu. Iubesc fragilitatea și vulnerabilitatea care se desprind din acest om genial și simt ca și ele au fost un combustibil extraordinar pentru crearea și devenirea sa ca actor.
Într-o lume bazată din ce în ce mai mult pe aparențe si superficialitate, arătăm doar ce e bun și ce e de succes, Marius îndrăznește să facă un exercițiu de sinceritate extraordinar, ca un roller coaster emoțional.
Scrie la un moment dat că este construit să admire și să nu invidieze și mă gândeam ce lecție sănătoasă de viață e aceasta! Dacă toti am admira mai mult și am invidia mai puțin, raporturile umane cred ca ar arăta cu totul altfel și cât de mult ne-am îmbogăți.
Am îndoit multe colțuri pe parcursul lecturii, am râs, m-am cutremurat, am căzut și m-am ridicat, și am să las două paragrafe mai jos:
“Mamă, știu că tu acum plângi. Foarte bine faci - vorba prietenei mele, Lia: când plângi, e bine. Când plângi, se face o căldură mare și căldura topește gheața adunată în jurul inimii. Ar trebui să plângem mai des.
Vă iubesc și să știți ca vă sunt recunoscător ca sunteți părinții mei. Na, ca mi-au dat lacrimile și se uită oamenii ăștia de la terasa din Grecia. Noroc ca eu plâng în română și ei nu se prind.”
“La final, la aplauze, când toată lumea se bucura, eu eram fericit doar ca am supraviețuit încă o dată fără să clachez. Nu auzeam aplauzele. Mult timp n-am auzit aplauzele. Tot ce îmi doream era să plec cât mai repede de pe scenă, din fața oamenilor. Să fug.”
Noi, cei care te urmărim și te iubim de ani întregi, o facem și pentru că lași o parte din tine în fiecare rol. În ceea ce unii au văzut rost de critică, noi, cu siguranță, am văzut magie, pură magie omenească. Și te vom urmări în continuare în toate nebuniile și imperfecțiunile tale, pentru că avem nevoie de ele!
Noi întotdeauna vom aștepta actul următor!
Marius e omul care mi-a urmărit filmulețele despre artă în pandemie, când eram cu toții foarte vraiște, care m-a luat de mână când îmi era prea rușine să îi cer o poză și mi-a zis “Ce știu despre artă, de la tine știu!”
El este Marius Manole.
🤗😍🥳👏👏👏👏
January 16, 2026
4.5*
Cartea asta m-a prins repede. Am impresia că am văzut aproape tot ce a apărut cu el: podcasturi, interviuri, apariții. Și totuși, aici am dat peste povești pe care nu le știam și asta m-a bucurat. Mai vreau o carte, pls. As mai citi niște aventuri.
Mi-a plăcut ideea de pe la începutul cărții cum că vârsta nu îți câștigă respectul automat. Vârsta e doar un număr. Respectul se câștigă. Asta am gândit și eu mulți ani: nu trebuie să stai cu capul plecat doar pentru că cineva e mai în vârstă dar, din păcate, de multe ori ești împins exact în poziția asta.
Există însă un citat, o idee cu care nu pot fi de acord și pe care am mai auzit-o la Marius Manole și în alte contexte: afirmația că „cei mai mulți oameni sunt fix în locul în care trebuie să fie” și că au exact cât merită, cât au luptat, cât au visat, cât au sacrificat și cât au muncit. Spus așa, mi se pare o generalizare periculoasă. Nu toți oamenii pornesc din același punct și nu toți au aceeași libertate de a risca, de a greși, de a eșua și de a se ridica. Iar asta nu ține doar de voință.
Vin la această carte imediat după Femei furate de istorie și, citind acele povești, devine foarte clar că meritul nu funcționează pe un teren egal. Spune-le asta femeilor furate de istorie: că au avut cât merită. Unele au avut talent, muncă, curaj și tot ce n-au avut a fost permisiunea societății, permisiunea patriarhului în care încă trăim. Și nu, asta nu se aplică doar femeilor. Se aplică tuturor celor care sunt blocați de context social, de sistem, de sănătate mintală, de frică, de panică, de lipsa de siguranță. Panica nu e lipsă de ambiție. Panica te poate îngheța și îți poate schimba complet traiectoria vieții. Și asta recunoaște in finalul cărții până și autorul. Acesta este motivul pentru care am scăzut jumătatea de stea. Și eu știu pe propria-mi piele diagnosticul de tulburare anxioasa depresivă, astfel că pentru mine e ușor contradictoriu finalul emoționat, empatic cu începutul tăios usor generalizat.
Am avut și un moment care m-a emoționat enorm: cel cu „200 de lei” și Rebengiuc. Atât spun. M-a emoționat atât de tare încât am simțit nevoia să fac pauză câteva secunde, să-mi adun gândurile. Un moment atât de uman, atât de sincer și de zdrobitor cumva.
Capitolul „De ce e ars aici” a fost greu. Foarte greu. E un capitol dur despre un moment din viața autorului pe care nu îl știam, deși am urmărit aproape tot ce a apărut cu el. Mi-a părut sincer rău citind acea parte și m-am bucurat, din toată inima, că lucrurile nu s-au terminat acolo. E un capitol dificil, dar important.
Spre final, mi-a rămas în minte și felul în care vorbește despre depresia de după pandemie, despre ce s-a întâmplat după ce n-a mai fost.
Am fost emoționată de menționarea Ilonei Brezoianu și a lui Dan Rădulescu cât și a emisiunii "welcome as in our hom". Pentru mine, acele seri au fost o gură de aer, un motiv de zâmbet, o rutină care a contat enorm. Citind acele rânduri, mi-am amintit cât de mult a însemnat să avem ceva de așteptat, ceva care să ne țină conectați, să râdem împreună. Mi-au curs lacrimile în timp ce citeam.
Am trăit și experiența live, la București, și a fost minunat. Îi urmăresc în continuare pe toți trei și le mulțumesc.
P.S: uneori revăd episoadele preferate. 💜
Cartea asta m-a prins repede. Am impresia că am văzut aproape tot ce a apărut cu el: podcasturi, interviuri, apariții. Și totuși, aici am dat peste povești pe care nu le știam și asta m-a bucurat. Mai vreau o carte, pls. As mai citi niște aventuri.
Mi-a plăcut ideea de pe la începutul cărții cum că vârsta nu îți câștigă respectul automat. Vârsta e doar un număr. Respectul se câștigă. Asta am gândit și eu mulți ani: nu trebuie să stai cu capul plecat doar pentru că cineva e mai în vârstă dar, din păcate, de multe ori ești împins exact în poziția asta.
Există însă un citat, o idee cu care nu pot fi de acord și pe care am mai auzit-o la Marius Manole și în alte contexte: afirmația că „cei mai mulți oameni sunt fix în locul în care trebuie să fie” și că au exact cât merită, cât au luptat, cât au visat, cât au sacrificat și cât au muncit. Spus așa, mi se pare o generalizare periculoasă. Nu toți oamenii pornesc din același punct și nu toți au aceeași libertate de a risca, de a greși, de a eșua și de a se ridica. Iar asta nu ține doar de voință.
Vin la această carte imediat după Femei furate de istorie și, citind acele povești, devine foarte clar că meritul nu funcționează pe un teren egal. Spune-le asta femeilor furate de istorie: că au avut cât merită. Unele au avut talent, muncă, curaj și tot ce n-au avut a fost permisiunea societății, permisiunea patriarhului în care încă trăim. Și nu, asta nu se aplică doar femeilor. Se aplică tuturor celor care sunt blocați de context social, de sistem, de sănătate mintală, de frică, de panică, de lipsa de siguranță. Panica nu e lipsă de ambiție. Panica te poate îngheța și îți poate schimba complet traiectoria vieții. Și asta recunoaște in finalul cărții până și autorul. Acesta este motivul pentru care am scăzut jumătatea de stea. Și eu știu pe propria-mi piele diagnosticul de tulburare anxioasa depresivă, astfel că pentru mine e ușor contradictoriu finalul emoționat, empatic cu începutul tăios usor generalizat.
Am avut și un moment care m-a emoționat enorm: cel cu „200 de lei” și Rebengiuc. Atât spun. M-a emoționat atât de tare încât am simțit nevoia să fac pauză câteva secunde, să-mi adun gândurile. Un moment atât de uman, atât de sincer și de zdrobitor cumva.
Capitolul „De ce e ars aici” a fost greu. Foarte greu. E un capitol dur despre un moment din viața autorului pe care nu îl știam, deși am urmărit aproape tot ce a apărut cu el. Mi-a părut sincer rău citind acea parte și m-am bucurat, din toată inima, că lucrurile nu s-au terminat acolo. E un capitol dificil, dar important.
Spre final, mi-a rămas în minte și felul în care vorbește despre depresia de după pandemie, despre ce s-a întâmplat după ce n-a mai fost.
Am fost emoționată de menționarea Ilonei Brezoianu și a lui Dan Rădulescu cât și a emisiunii "welcome as in our hom". Pentru mine, acele seri au fost o gură de aer, un motiv de zâmbet, o rutină care a contat enorm. Citind acele rânduri, mi-am amintit cât de mult a însemnat să avem ceva de așteptat, ceva care să ne țină conectați, să râdem împreună. Mi-au curs lacrimile în timp ce citeam.
Am trăit și experiența live, la București, și a fost minunat. Îi urmăresc în continuare pe toți trei și le mulțumesc.
P.S: uneori revăd episoadele preferate. 💜
January 30, 2026
“Cred cu tărie că cei mai mulți oameni sunt fix în locul în care trebuie să fie. Au exact cât și ce merită: exact cât au luptat, cât au visat, cât au sacrificat și cât au fost dispuși să muncească.”
“Eram încă tineri și ne lăsam trăiți de pe o zi pe alta.”
“Cel mai mare dușman al nostru e propria minte. Şi egoul.”
“Eram încă tineri și ne lăsam trăiți de pe o zi pe alta.”
“Cel mai mare dușman al nostru e propria minte. Şi egoul.”
January 7, 2026
O carte emoționantă. Descrierea copilăriei autorului parcă spune și povestea mea. Oare toți suntem traumatizați în același fel de perioada comunistă? Oare toți părinții erau la fel de intransigenți pe vremea aia și ne cereau nimic mai puțin decât perfecționismul? E clar că tuturor ni se trage din copilărie. Nu poți decât să te lupți pentru perfecțiune și să ratezi momentele frumoase ale vieții, să faci viața să fie o luptă și să nu știi că poți s-o iei ca pe o joacă, să te bucuri de ea. Dar e bine ca măcar la un moment dat să ne învățăm lecțiile. Pe calea cea grea.
January 6, 2026
Aș putea spune că am citit cartea pe nerăsuflate, pentru că nu am putut să o las din mână. Dar, de fapt, am respirat mult: am suspinat, am respirat când mai rapid, când mai anevoie, am și râs. Cred că mi s-a oprit și respirația de vreo două ori.
Adevărata artă nu s-a născut niciodată în vremuri de pace (interioară). Cei mai mari actori, poeți, pictori au creat pe fondul zbuciumului, pe muchia cu două tăișuri a renunțării de a mai fi, în schimbul trăirii profunde a fiecărui sentiment. A abandonului în căutarea de sine. A sacrificării a atât de mult pentru un singur vis. Dar nu zbuciumul în sine naște arta, ci sensul pe care reușești să-l scoți din el. Iar cartea lui Marius Manile este dovada că durerea, atunci când e privită cu onestitate, se poate transforma în ceva… care îi poate ține și pe alții în viață.
Uneori, diferența dintre cei care reușesc și cei care nu reușesc (încă) ține de la ce și de cât ești dispus să renunți. O altă diferență o face curajul de a-ți asuma acest sacrificiu. Poate că un adevăr de care nu suntem mereu conștienți este că, într-un fel sau altul, renunțarea este inevitabilă. Alegem, chiar și atunci când credem că nu alegem. Iar uneori ne dăm seama abia mai târziu că am sacrificat poate exact ce nu trebuia. Ceea ce părea inițial insignifiant era, de fapt, în final, uriaș. Ori, cine știe, fericirea nu se arată decât în actul următor.
Adevărata artă nu s-a născut niciodată în vremuri de pace (interioară). Cei mai mari actori, poeți, pictori au creat pe fondul zbuciumului, pe muchia cu două tăișuri a renunțării de a mai fi, în schimbul trăirii profunde a fiecărui sentiment. A abandonului în căutarea de sine. A sacrificării a atât de mult pentru un singur vis. Dar nu zbuciumul în sine naște arta, ci sensul pe care reușești să-l scoți din el. Iar cartea lui Marius Manile este dovada că durerea, atunci când e privită cu onestitate, se poate transforma în ceva… care îi poate ține și pe alții în viață.
Uneori, diferența dintre cei care reușesc și cei care nu reușesc (încă) ține de la ce și de cât ești dispus să renunți. O altă diferență o face curajul de a-ți asuma acest sacrificiu. Poate că un adevăr de care nu suntem mereu conștienți este că, într-un fel sau altul, renunțarea este inevitabilă. Alegem, chiar și atunci când credem că nu alegem. Iar uneori ne dăm seama abia mai târziu că am sacrificat poate exact ce nu trebuia. Ceea ce părea inițial insignifiant era, de fapt, în final, uriaș. Ori, cine știe, fericirea nu se arată decât în actul următor.
January 10, 2026
O sticlă bună de vin, câțiva prieteni în jurul unei mese mari, rotunde, povestind. Apare o persoană nouă, misterioasă, carismatică, inteligentă și extrem de amuzantă, care începe să spună multe, multe povești, cu un farmec ce ține toată masa atentă la fiecare întâmplare, oricât de banală sau extraordinară, spusă însă cu un talent pe care doar oamenii aleși îl au.
Așa este această poveste: simplă și plină de farmec, scrisă de Marius Manole, care este rupt din stele.
“Una dintre calitätile care m-au ajutat in viatã a fost că am stiut mereu sã admir.
N-am invidiat pe nimeni. Am admirat - si admiratia asta m-a impins sã muncesc si sã ajung unde-mi doream. Nu am avut idoli, dar am avut multi oameni pe care i-am admirat, si mi-a făcut bine.”
Așa este această poveste: simplă și plină de farmec, scrisă de Marius Manole, care este rupt din stele.
“Una dintre calitätile care m-au ajutat in viatã a fost că am stiut mereu sã admir.
N-am invidiat pe nimeni. Am admirat - si admiratia asta m-a impins sã muncesc si sã ajung unde-mi doream. Nu am avut idoli, dar am avut multi oameni pe care i-am admirat, si mi-a făcut bine.”
February 6, 2026
Marius Manole este un nume de referință în lumea teatrului românesc 🎭 Eu am avut norocul să îl văd de câteva ori pe scenă și de fiecare dată i-am privit piesele cu admirație și uimire. Să îi citesc autobiografia plină de emoție, tristețe și adevăr a fost o călătorie cum nu se poate de specială, ce mi-a reconfirmat că, de cele mai multe ori, talentul cel mai de sus se modelează nu doar prin diluarea pasiunii și a trudei nesfârșite, ci și prin îmbibarea sinelui în sacrificiu și suferință. Mai multe despre lectura impresionantă am scris într-un articol publicat pe blog ✍️
"Înaintea fiecărei reprezentații mă întrebam dacă am să reușesc să păcălesc din nou, dacă am să reușesc să fac în așa fel încât publicul să nu-și dea seama că sunt un impostor și că, de fapt, nu merit aprecierea lui."
https://ciobanuldeazi.home.blog/2026/...
"Înaintea fiecărei reprezentații mă întrebam dacă am să reușesc să păcălesc din nou, dacă am să reușesc să fac în așa fel încât publicul să nu-și dea seama că sunt un impostor și că, de fapt, nu merit aprecierea lui."
https://ciobanuldeazi.home.blog/2026/...
January 16, 2026
Ce părere ai de Marius Manole? Una bună.
January 30, 2026
Nu ai cum sa dai note proaste autobiografiilor. Reprezinta lecții de viața. Nu toți suntem scriitori, dar viața fiecăruia poate fi subiect de carte. Mi-a plăcut parcursul lui Marius Manole, am simțit mult curaj in tot ce a întreprins. Cel mai mult am savurat perioada copilăriei, a apăsat niște butoane nostalgice. Apreciez mult ca a decis sa împărtășească plusurile și minusurile vieții sale, ale meseriei de actor. Ești tentat sa vezi doar succesul, doar aplauzele, dar Marius reamintește și de acea Scena rămasă goală, de sentimentele care te încearcă când nu te mai urmărește nimeni, când ești doar tu cu gândurile tale. Ce mai? Ar trebui sa renunțam la prejudecăți și sa realizam ca fiecare dintre noi duce câte o lupta. Important nu este sa ieșim învingători, ci sa învățam câte ceva din tot ce ni se întâmpla, nu exista eveniment sau om de pe urma cărora sa nu ne alegem cu învățăminte.
January 5, 2026
O lectură splendidă și o lecție desăvârșită despre ambiție, disciplină, curaj și onestitate.
December 28, 2025
O recomand. O carte in care Marius spune multe, dar fara sa exagereze sau sa spuna prea multe. Ne lasa sa ii vedem trairile, fricile, incertitudinile, ne arata ca si actorii sunt oameni.
December 24, 2025
Marius Manole nu e scriitor… profesionist. Dar despre propria viață fiecare scrie cu propriile abilități, amintiri, reflecții și mai ales, cu propriul suflet. Iar Marius pune suflet în tot ce face.
“Fericirea e in actul următor” este un delicat exercițiu de vulnerabilitate, o explicație, dacă vrei, a modului in care Marius a devenit ceea ce este acum, un actor de forță și un om implicat în ceea ce se întâmplă în jurul lui.
“Fericirea e in actul următor” este un delicat exercițiu de vulnerabilitate, o explicație, dacă vrei, a modului in care Marius a devenit ceea ce este acum, un actor de forță și un om implicat în ceea ce se întâmplă în jurul lui.
January 21, 2026
Inspirationala, autentica si intima povestea lui Marius Manole. Exemplu de rezilienta, ambitie si foarte multa munca. Bravo!
Paragraful preferat, l-am recitit de cateva ori, de faptntot capitolul Richard:
Miza nu e sa mergi singur. Frumusetea e sa cauti, sa incerci, sa probezi, sa risti, sa ramai viu. Exact ca-n viata. Fara risc nu se poate trai. Da, vine la pachet cu suferinta, caderi, cu dezamagiri-dar macar nu regreti ca n-ai incercat. Ca n-ai visat. Ramai viu. Norocul ii ajuta pe cei indrazneti, nu?
December 22, 2025
Este o carte din care emană sinceritatea și un soi aparte de curaj, acela cel mai viu, adică (scuzați cacofonia) credibil. Marius Manole s-a dăruit nouă din nou, ca în fiecare rol. Rolul e miza, adică miezul trăirii și-al bucuriei, dacă al fi să-l parafrazez.
Deși cuprinde umbre felurite de zbucium, de suferință, de căutări dureroase (povestea lor de fapt, nu ele în sine), cartea așează în tine o pace și o liniște, care vin firesc. Naturalețea de a fi om și dificultatea de a fi actor, cam asta cred că schițează cartea asta. Spun schițează nu pentru că ea nu ar veni dintr-un preaplin al simțirii, ci pentru că eu, ca cititor, nu știu dacă am vârsta interioară să pot primi înțelegând tot ceea ce sufletul ăsta de om/actor vrea să transmită, mai departe de umbra sau de fericirea lui.
Mi-au plăcut mult gingășia cuvintelor, discreția cu care nu deschide ușile iubirilor sale, curajul de a se accepta la un moment dat, presimțind, poate că totul se poate rostogoli în orice direcție în fiecare secundă.
Încă o nuanță a umanului și a frumuseții din lumea asta atât de tulburată mereu, ca și acum, azi.
E o carte limpede, clară, care transparentizează vulnerabilitatea-așa-cum-e-ea, fără frică.
Dacă l-aș vedea acum pe Marius Manole, i-aș mulțumi.
Fiecare cuvânt din carte e ca un autograf, mi-aș spune, ca să-mi alin tristețea că am un exemplar fără semnătura albastă a autorului.
Frumos dar, mă înclin.
Deși cuprinde umbre felurite de zbucium, de suferință, de căutări dureroase (povestea lor de fapt, nu ele în sine), cartea așează în tine o pace și o liniște, care vin firesc. Naturalețea de a fi om și dificultatea de a fi actor, cam asta cred că schițează cartea asta. Spun schițează nu pentru că ea nu ar veni dintr-un preaplin al simțirii, ci pentru că eu, ca cititor, nu știu dacă am vârsta interioară să pot primi înțelegând tot ceea ce sufletul ăsta de om/actor vrea să transmită, mai departe de umbra sau de fericirea lui.
Mi-au plăcut mult gingășia cuvintelor, discreția cu care nu deschide ușile iubirilor sale, curajul de a se accepta la un moment dat, presimțind, poate că totul se poate rostogoli în orice direcție în fiecare secundă.
Încă o nuanță a umanului și a frumuseții din lumea asta atât de tulburată mereu, ca și acum, azi.
E o carte limpede, clară, care transparentizează vulnerabilitatea-așa-cum-e-ea, fără frică.
Dacă l-aș vedea acum pe Marius Manole, i-aș mulțumi.
Fiecare cuvânt din carte e ca un autograf, mi-aș spune, ca să-mi alin tristețea că am un exemplar fără semnătura albastă a autorului.
Frumos dar, mă înclin.
January 21, 2026
Mi-a placut mult confesiunea aceasta, scrisa cu sinceritate si duiosie. Desi nu a reusit sa tina niciodata un jurnal, cred ca aceasta carte a tinut pentru o vreme locul unuia, amintirile invalmasite intr-o ordine haotica, asa cam se intampla in viata. Scris onest, frumos, m-a facut sa imi fie dor sa mai merg la teatru. Bravo, Marius!
February 21, 2026
Mi-a plăcut foarte mult această carte și mă bucur nespus că Marius Manole a avut curajul să o scrie și că ne-a împărtășit și nouă momente care mai de care din viața și devenirea sa, momente care cu siguranță pot fi un crampei de inspirație, dar mai ales o lecție de viață. 💚 Mi-aș dori să mai scrie și alte cărți, cu siguranță le-aș citi cu același drag ca pe volumul de față.
December 13, 2025
O carte care rămâne cu tine și te face să te gândești la propriile „acte următoare”.
February 19, 2026
am citit 20 de pagini, a fost suficient.
February 21, 2026
Am apreciat cel mai mult dezvăluirea personală, chiar și în privința aspectelor mai puțin frumoase din viața lui, un aspect destul de rar întâlnit, mai ales în cazul vedetelor.
Displaying 1 - 21 of 21 reviews