Un băiat neastîmpărat se apropie nepermis de mult de o prăpastie, altul își rupe o mînă căzînd în timp ce cască ochii după un avion, iar o fetiță urmărește vrăjită un episod din serialul de desene animate Sofia Întîi. Par lucruri cît se poate de firești în viața unui copil, însă toate aceste situații – ca și celelalte din volum – au în spatele lor lumea disfuncțională a adulților, aflați într-o continuă pendulare între ce a fost și ce va fi și niciodată atenți la ceea ce există în jurul lor. Iar cînd acești adulți intră în acțiune, mînați de instinct și dorință, nu fac decît să-și arate fragilitatea în fața adevărurilor cu care se confruntă.
Instinct de supraviețuire cuprinde nouă texte de citit dintr-o suflare, în care detaliile cîntăresc mai mult decît se vede la suprafață.
MIRCEA PRICĂJAN s-a născut pe 2 septembrie 1980, la Oradea. A absolvit Facultatea de Litere din orașul natal. A debutat în 1997, cu proză scurtă, în suplimentul unui ziar local. A publicat romanele „În umbra deasă a realității” (Editura Universității din Oradea, 2002), „Calitatea luminii” (Polirom, 2016), „Pumn-de-Fier” (Polirom, 2018), „Murmur” (Humanitas, 2023), „Gașca” (Polirom, 2024) și volumlele de proză scurtă „Perseidele” (Charmides, 2019) și „Instinct de supraviețuire” (Polirom, 2025). A tradus din limba engleză peste 60 de volume. A îngrijit apariția mai multor reviste literare online, deopotrivă în română și engleză, iar în anul 2012 a fondat Revista de suspans. A editat două antologii tematice de proză scurtă. În intervalul 2003–2020 a fost redactor la revista de cultură Familia, iar în anul 2021 a devenit redactor-șef al aceleiași publicații.
Fiecare început de an îl sărbătoresc cu un volum de proză scurtă, iar anul acesta am ales volumul lui Mircea Pricăjan - Instinct de supraviețuire. Înainte de toate, mărturisesc că mi-a plăcut foarte mult titlul (preluat de la ultima povestire din volum), înțeleg dintr-un interviu al autorului că inițial volumul ar fi trebuit să se numească altfel, dar mă bucur că l-a ales pe acesta. Volumul e alcătuit din nouă proze care au apărut de-a lungul timpului în diverse antologii sau reviste, ceea ce nu înseamnă că îi lipsește unitatea stilistică. Din contră, mi s-a părut un volum închegat, bine scris, cu tematici intersante, care forțează deseori limitele realității. Dacă ar fi să aleg o temă predominantă (alegere pur subiectivă), cred că aceea ar fi cea a fragilității masculine. Citind aceste povestiri, am avut constant senzația că intru în viețile unor oameni surprinși exact în momentul în care ceva se rupe, în care lucrurile încep să le scape de sub control. Nu sunt texte confortabile, iar multe dintre ele m-au lăsat cu o stare de neliniște, ca și cum pericolul sau eșecul ar fi mereu la un pas distanță. Personajele masculine mi s-au părut fragile, adesea depășite de situații pe care nu le pot controla, aflate într-o derivă existențială. În contrapondere, am avut senzația că personajele feminine sunt construite ca prezențe puternice, uneori amenințătoare, alteori pur și simplu imposibil de înțeles pentru bărbații din jurul lor. Relațiile sunt tensionate, marcate de vină, frică sau neputința de a comunica. Chiar și poveștile care pornesc din situații banale – o vacanță, un accident, o ieșire aparent inofensivă – ajung să vorbească despre cât de repede se poate transforma normalitatea într-o experiență limită. Pentru mine, volumul a fost mai puțin despre acțiune și mai mult despre stări: anxietate, vulnerabilitate, pierderea controlului. La final, mi-a rămas impresia unei lumi în care supraviețuirea nu înseamnă neapărat salvare, ci doar continuarea unei existențe fragile. Dacă ar fi să aleg o povestiri preferată (din nou, alegere pur subiectivă, toate mi-au plăcut în egală măsură) cred că aceea ar fi VLOG#173 înapoi ACASĂ, despre un bărbat care se întoarce înapoi în satul natal ca să filmeze un vlog de călătorie. Mi-a plăcut felul în care se desface povestea, nostalgia și felul subtil în care tragicul e inserat în poveste.
După ce l-am cunoscut pe autor la lansarea din Timișoara, unde ne-a vorbit depre munca de scriitor, traducător și editor de revistă, mă așteptam deja să fie o carte bună. S-a dovedit însă a fi unul dintre cele mai bune volume de proză scurtă citite de mine în ultima vreme. Unele texte le știam din volume colective, unde de altfel l-am și descoperit pe Mircea Pricăjan. Povestea preferată - Separeu. Recomand volumul tuturor celor care privesc cu neîncredere proza scurtă contemporană românească și vă promit că va fi dragoste la prima citire.
Un scriitor matur, cu o tehnică impecabilă, personaje de facturi foarte diferite, povestiri cu finaluri surprinzătoare. 9 proze foarte bune care se citesc cu plăcere.
Chiar dacă șapte dintre aceste texte apăruseră anterior în diverse antologii, includerea lor în acest volum reprezintă o idee fericită, iar cele două povestiri noi („VLOG#173 înapoi ACASĂ” și „Instinct de supraviețuire”) sunt remarcabile și merită din plin să fie cunoscute. Tema ce străbate toate cele nouă texte este alienarea adultului, marcată de incapacitatea acestuia de a accepta întru totul realitatea înconjurătoare, și recreerea ei în funcție de amintiri și traume, în moduri din cele mai neașteptate. Din punct de vedere narativ, ceea ce este real și ceea ce este imaginație se amestecă într-un mod aproape imposibil de separat, ca o culoare picurată în apă, ale cărei fuioare se întind în interiorul conținutului, mai întâi vizibil, dar omogenizându-se pe parcurs. În mod remarcabil, în cele două povestiri noi (Vlog... și Instinct...), tehnica este inversată, separarea poate fi făcută, iar descoperirea adaugă profunzime și substanță textelor. Pe lângă aceasta, regăsim detalii care crează un puternic contrast și stârnesc emoții imediate într-un mod natural, autorul dovedindu-și astfel priceperea și spiritul de observație. De la menționarea în treacăt a unui bătrân care și-a pierdut soția în povestirea „Separeu” (și cât de puternică scenă, venind peste paginile anterioare, care vorbesc despre intensitatea trăirilor celor două personaje principale!), și până la o fascinantă descriere a mării în „Instinct de supraviețuire” (de câte ori ați văzut marea prin ochii unui personaj care o găsește jalnică și scârboasă, iar nu fascinantă și ademenitoare?!), textele vibrează și trăiesc. Recomand cu mare plăcere acest volum de proză scurtă!
Un volum de proză scurtă, pe care l-am citit într-o zi! Remarcabile poveștile de viață și personajele care își caută un drum propriu, în diferite modalități de a explica și trăi realitatea. Aș remarca și detaliile care plasează orașul Oradea în decorul povestirilor, arhitectura specifică, Crișul, am recunoscut restaurantul în care au luat cina cei doi îndrăgostiți din „Separeu”. Felicitări pentru un volum care mi-a mers la suflet, emoționant în povești ca „VLOG”, dragoste și mister în „Separeu”, furie și izolarea individului în „Când înfloresc narcisele”.