Recenzie a ediției Humanitas din 2019:
Încă din primele pagini, din Prefață, autorul își prezintă aversiunea față de sexologie și de tot ce ține de metoda științifică. E unul dintre acei filosofi, ultra-conservatori. La analogia lui Freud despre satisfacerea dorinței sexuale și potolirea foamei, Roger Scruton definește acest limbaj ca exprimând „ură față de actul sexual și față de tot ceea ce ține de el”. Ură … ură! 😅 Cam aici este nivelul acestei scrieri foarte stufoase. Mie mi-a stabilit așteptările jos încă de la primele idei, așa că nu am fost dezamăgit, ba chiar am râs de multe ori citind această carte. Dar chiar și așa, nu am învățat multe lucruri din ea, a fost o lectură destul de stearpă 😁. Însă a fost instructivă în a înțelege modul de gândire care a îndrumat cetățenii Regatului Unit la înfăptuirea notoriului Brexit.
„... este mijlocul cel mai eficient de a lăsa sexul în afara discuției - dat fiind că el trebuie exclus din orice discurs despre dorință.” - pg. 10. 🤪😳🤯 Să nu uităm, titlul cărții este “Dorința sexuală”, probabil a fost ales de autor doar pentru click-bait.
„Unul dintre scopurile majore ale acestei lucrări este combaterea teoriei platonice.” - pg. 12.
„Nici un cuvânt nu pare să surprindă adevărul chestiunii; într-adevăr, în cele din urmă, cuvintele eșuează. Doar experiența pare capabilă să conțină un răspuns.” - pg. 404, „Anexa 1”. Dăăă, știm bine, de asta folosim EEG. Un prim gest onorabil al autorului, comportament rarisim la el.
„Încercarea de a surprinde esența unei stări mentale, concentrându-ne pe manifestarea ei la persoana întâi, este sortită eșecului. Mai mult, iluzia persoanei întâi - iluzia potrivit căreia ceea ce sunt pentru mine însumi nu pot fi și pentru tine - este lipsită de fundament.” - pg. 419. Ce platitudine măreață! Orice iluzie este lipsită de fundament, nu doar cea a „persoanei întâi” a lui Roger Scruton.
Iluzie = (figurat) situație în care o aparență sau o ficțiune este considerată drept realitate; speranță neîntemeiată, dorință neîndeplinită; închipuire fără o bază reală, amăgire; himeră. - sursa DEX ‘09.
„Problema dorinței sexuale devine în cele din urmă o problemă politică, iar concluziile morale întrucâtva conservatoare pe care le voi apăra trebuie să fie văzute ca o parte a conservatorismului politic mai larg pe care îl implică deja și căruia îi furnizează într-adevăr una dintre justificările cele mai profunde - o justificare ce provine din calitatea lăuntrică a celei mai private experiențe umane.” - pg. 26.
„Sau să presupunem că un bărbat și-ar putea atașa, înlătura și schimba “instrumentul”. El începe să își piardă o parte din interesul său personal intrinsec și ajunge să semene, într-adevăr, cu acele vibratoare sinistre care sunt expuse în sex shopuri și care își datorează atracția tocmai faptului că nu sunt atașate de nici un corp omenesc și de nici o voință omenească (și care, prin urmare, nu prezintă nici o atracție sexuală pentru persoana cu înclinații normale).” - pg. 40.
„Prin urmare, pot exista reprezentări obscene ale unor acte sexuale pe de-a-ntregul inocente.” - pg. 45.
„Excitarea sexuală poate apărea doar între persoane și este un artefact al condiției lor sociale.” - pg. 45. Ăsta da 💩🪑 elitist, cu firișoare de sânge albastru.
„Întrebările despre natura proceselor mentale trebuie să își afle răspuns nu prin intermediul cercetării științifice, ci prin intermediul analizei filozofice.” - pg. 45-46. Așa arată o platitudine. Cercetarea științifică nu va căuta niciodată răspunsuri în “mental”, ci în “mintal”.
Mental = care se referă la mentalitate, privitor la mentalitate. DEX '09
Mentalitate = fel particular de a-și reprezenta lumea al unui individ sau al unei colectivități. DEX '09
Mintal = care aparține minții, privitor la minte; care se produce, se petrece în minte. DEX '09
Minte = facultatea de a gândi, de a judeca, de a înțelege; rațiune, intelect. DEX '09
„Desigur, investigația științifică a fenomenelor mentale este de asemenea posibilă.” - pg. 46. Nu, nu este posibilă.
„Tocmai cu acest argumente, Michel Foucault, în cartea sa recentă, Istoria sexualității, încerca să ne convingă că nu există un “adevăr” atemporal al experienței sexuale și că moralitatea sexuală este produsul condițiilor culturale care au fost mâncate de viermele timpului. Eu nu sunt convins de aceste afirmații și sper să ofer argumente pentru a le respinge.” - pg. 47. Spoiler alert - nu a reușit. Asta e viața, uneori ne ies lucrurile, alteori o dăm în bară.
„Animalele nu sunt niciodată excitate din punct de vedere sexual; ele nu resimt dorința sexuală și nici nu au parte de împlinire sexuală." - pg. 48.
„Dacă vrem să înțelegem perspectiva la persoana întâi, atunci trebuie să o vedem din punctul de vedere al persoanei a treia.” - pg. 58. 🙈 “Lasă-mă să-ți spun eu cum te simți tu!”, cam asta vrea să ne spună Roger Scruton. “Ești deprimat?! Nu mai fii deprimat, ce, ești prost?!” 😂 Cred că Roger Scruton era rudă apropiată cu Andrew Tate, gândesc atât de similar.
„Înseamnă pur și simplu să arătăm, ceea ce este evident adevărat, că “noutatea” care este căutată nu este cea a “senzațiilor noi”, a “pozițiilor noi”, a “contorsionărilor noi” și așa mai departe - ci aceea a oamenilor noi. Cu alte cuvinte, ceea ce se caută este o reînnoire a obiectivului dorinței, cu o altă persoană.” - pg. 107. El a avut 2 soții, iar exprimarea aceasta doar ne confirmă cum gândea micul Roger. Era un hedonist conservator libertarian desăvârșit.
„Închipuiți-vă acum că același bărbat execută aceleași mișcări (masturbare), însă cu privirea fixată asupra femeii care se dezbracă la fereastra învecinată. În acest caz există un obiect fantezist al dorinței. […] Desigur, nici un om cu o brumă de judecată nu și-ar putea atinge scopul în acest mod; cel mai probabil, motivul său nu este dorința, ci “plăcerea curioasă”, iar femeia intră în scenă ca simplu instrument al fanteziei care îl ajută să își atingă obiectivul. Într-adevăr, asemenea comportamente sexuale exhibiționiste, egoiste tind să îl considere pe celălalt nu un obiect, ci că instrument al descărcării sexuale, astfel încât celălalt nu poate fi obiectul dorinței.” - pg. 109. “Și la început a fost cuvântul” lui Roger Scruton, care însă ne-a spus doar că nu înțelege sensul cuvintelor pe care le utilizează.
Obiect = (filosofie) ceea ce există în afara eului, a omului ca ființă activă și conștientă, independent de el și este modificat prin activitatea lui; conținutul asupra căruia se îndreaptă cunoașterea; ceea ce este cunoscut. DEX '09
Instrument = (figurat) persoană, forță, lucru, fapt de care se servește cineva pentru atingerea unui scop. DEX '09
„Din punct de vedere obiectiv, trebuie să recunoaștem că dorința sexuală și iubirea erotică sunt, ambele, manifestări ale altor lucruri - ale nevoilor animalice și obiceiurilor emoționale.” - pg. 125.
„Noi suntem, după cum convingător a argumentat Kant, victimele iluziilor transcendentale.” - pg. 138. Aici sunt prezente două momente rarisime de onestitate din partea sa, chiar dacă nu sunt idei personale, cel puțin a avut decența de a le accepta.
„În mod clar, nu poate exista o asemenea dorință (în cadrul prostituției); de aici și vechea zicală spaniolă, potrivit căreia trupul unei femei nu este o marfă.” - pg. 180. Contracție în termeni din partea lui Roger, scurtcircuit logic. Dacă actul este tranzacțional, deci nu implică dorință, automat corpul este marfă. Probabil că a greșit numărul de negări pe care dorea să le realizeze. Sau poate că Scruton a vrut să ne transmită că persoanele care practică prostituția, fiind "mărfuri" prin intermediul serviciilor prestate, nu mai sunt oameni, iar particular nu mai sunt femei. Și nu m-ar surprinde deloc să fi avut o gândire de acest fel. Pare genul care ar fi pus etichete de "sub-om" altora diferiți de el.
„ … de aici și instituția bordelului, în care plătind unei terțe părți, clientul se eliberează de conștiința a ceea ce îi face femeii pe care o alege.” - pg. 180. 😄 Pentru Roger, “instituția bordelului” avea tente morale, filosofice, și nu practice, de genul protecției pentru ambele părți implicate în acea tranzacție. Ce romantic a fost acest om, foarte poetic, aproape patetic! 😁
„Referirea la Albertine aduce la lumină cea mai importantă sursă a imposturii lui Proust. Și aceasta deoarece experiența pe care tocmai a descris-o nu este cea a geloziei pricinuită de interesul unei femei față de altă femeie, ci mai curând gelozia pricinuită de interesul unui bărbat față de alt bărbat. Acesta este un subiect asupra căruia voi reveni în capitolul 10.” - pg. 189. Clasic Roger Scruton! 😃 Însă omul pare că știe ce zice cu privire la sentimentele homoerotice.
„Ceea ce am descris, veți spune, nu este realitatea conduitei umane, ci doar, ca să spunem așa, un nimb de gânduri și iluzii de care este înconjurată și care are probabil rolul de a ascunde de cei needucați faptele deconcertante ale “adevăratei naturi umane”. A crede că descrierile mele reprezintă natura dorinței sexuale înseamnă a confunda aparența cu realitatea și iluzia practică cu adevărul teoretic.” - pg. 206. 😁 “Adevărul este la mine și doar la mine” ar fi vrut să spună aici Roger, însă s-a abținut cu mult tact. Britanic dom’le, un adevărat gentleman!
„Necrofilia este forma absolută de perversiune, în care existența celuilalt este considerată o amenințare la adresa demersului sexual.” - pg. 330. Perfect de acord cu expresia de absolutizare din perspectivă filozofică, dar nu și din perspectivă morală. Cel puțin în necrofilie individul care comite acest act nu face nici un rău unei alte ființe/persoane, în afară de sine. Dimpotrivă, în pedofilie și zoofilie, răul comis asupra altora este enorm. Deci, dacă analizăm corect, moralmente pedofilia și zoofilia sunt perversiuni “mai absolute” decât necrofilia.
„Masturbarea există în două forme: una în care ușurează o perioadă de izolare sexuală și este călăuzită de o fantezie a copulării; cealaltă, în care masturbarea înlocuiește contactul uman și, probabil, îl face imposibil, consolidând teroarea umană și simplificând procesul gratificării sexuale. Dintr-o perspectivă plauzibilă, doar a doua dintre acestea ar putea fi descrisă în mod rezonabil ca fiind perversă, căci doar în ea apare o deviere a impulsului sexual de la uniunea interpersonală - o deviere care are loc însă sub presiunea fanteziilor legate de actul sexual.” - pg. 354. Aici Roger Scruton s-a simțit cu musca pe căciulă, se cam scuza pentru faptul că se mai masturba cu soția prin casă. Însă el avea voie, doar cei care mai și fut au voie să se masturbeze. Ceilalți nu, că devin perverși, mama lor! 🤪 După Roger Scruton, dacă nu ai soț/soție, nu ai dreptul la gratificare sexuală. Păi, ce, ne jucăm așa cu ea prin țăr’nă?! (mi-a amintit de bucata de stand-up comedy a lui Costel Bojog despre masturbare în pat cu soția în timp ce ea doarme 😅).
„Așadar, este cu totul firesc să ne percepem propriul nostru trup ca pe un “teritoriu interzis”, asemenea trupului celor din familia noastră. (Aceasta este ideea din spatele educației tradiționale a copiilor în spiritul “igienei morale” și oricât de ridicolă ne-ar putea părea acum literatura dedicată acestei educații, cu poveștile sale înfiorătoare despre moartea prematură și slăbirea excesivă a trupului, nu ar trebui să minimalizăm intuiția morală pe care a fost întemeiată.)” - pg. 356. 😵 Cel puțin am aflat ce gândea Roger Scruton despre educația sexuală. Îi plăcea tipul de educație care te învață că masturbarea duce la orbire și la creșterea părului în palmă. Intelectual rasat!
„Această carte se încheie însă cu apărarea căsătoriei.” - pg. 399. Când citim acest capitol al 12-lea, trebuie să avem în minte următorul aspect: Roger Scruton a avut mai multe soții, iar ultima lui soție a fost mai tânără decât el cu 28 de ani. 28 de fucking ani! 😛
Amin! 🪦
Alte citatele pline de certitudini ale autorului le-am păstrat doar pentru addendum-ul meu personal. Însă eu zic că am extras destule și pentru această recenzie.
Se găsesc asemenea fraze total absurde, atât de vădit greșite, pe aproape fiecare pagină din cartea de față, care însă solicită oarecum gândirea critică. Este exact ca la încercarea de a contracara teoriile conspirației, suscită la un anumit tip de gândire. Plus, este util să putem recunoaște asemenea indivizi în societate pentru a ne feri de ei, nicidecum pentru a le face vreun rău. Doar că nu se poate discuta rațional cu oamenii care au doar convingeri.
„Eroul nostru” a decedat pe 12.01.2020, neputând să-și sărbătorească reușita cu Nigel Farage și Douglas Murray, asta deoarece Brexit-ul s-a încheiat pe 31.01.2020.
În fine, nu am citit nimic în prealabil despre autor sau carte, nu m-am uitat pe recenzii sau note pe Goodreads, am cumpărat-o de Black Friday deoarece era ieftină, aproximativ 10 lei, și am fost atras de copertă și titlu, dar concluzia este că nu a meritat, a fost o achiziție nepotrivită. Data viitoare mă voi documenta mai bine.
Am avut impresia de multe ori că nu citesc o carte filozofică, ci una scrisă de un teolog creștin-ortodox, care este și pasionat de logică.
Plus, omul nostru a făcut un fel de sport din a contrazice cei mai mari filosofi ai tuturor timpurilor, așa, de amuzament.
Este o carte obositoare, plină de poliloghii, cuvinte inventate și împrumutate de la alți autori (e.g: asertabilitate, indexicalitate, perspectivă encritică), dar și multe ghilimele, enorm de multe ghilimele. Îl și vizionam pe Roger Scruton în timp ce vorbea făcând mereu acest semn✌🏻 cu degetele ușor îndoite, pregătit din naștere pentru “„”«» de toate modelele. Am citit cu mare atenție și în vreo 30 de zile această carte, iar concluzia este că acest domn, cât timp a trăit pe aceste meleaguri, putea să nu comunice mai nimic scriind tratate întregi. Am simțit mereu că schimbă premisele din carte ca la alba-neagra, mi-a redat imaginea acelui copil răsfățat care vrea să acapareze toate jucăriile. N-am nici o problemă, simte-te bine, Roger Scruton, distrează-te! 😅
Psihologic, oamenii care vor mereu să aibă dreptate sunt moderat interesanți, pentru că sunt repetitivi, nu poți învăța prea multe lucruri de la ei, și nu poți garanta că ce ai învățat de la ei este real sau măcar adevărat. Aceștia pot minți sau greși frecvent.
Însă vreau să atenționez (!!!) pe orice dorește să parcurgă această carte că este o lectură greoaie, complicată, care necesită mult efort intelectual și un spirit critic cultivat. În loc să citiți într-un stil pedant această carte, mai bine nu o faceți.
Pe de altă parte, nu vreau să demonizez pe de-a întregul această carte, conține și multe adevăruri de bun-simț, concepte preluate de la autori consacrați. Ghinionul a fost că le știam dinainte, așa că nu m-au surprins. Am găsit împletite idei foarte bune, însă neoriginale, cu altele dezastruoase, care erau destul de originale pentru Scruton. Omul clar putea să spună inepții uriașe fără să clipească, pe model Trump. Când un om minte constant, nimeni nu va mai fi surprins că minte, va fi doar un alt banal mitoman cu succes la un anumit public care vrea să fie mințit. Este simplu.
În principal, este o colecție de remarci bune și altele mai puțin reușite. Neplăcut este că are trimiterile astea obositoare la alte capitole sau anexe, de parcă este o carte de drept cu referințele lor la articolul cutărică din legea cutărică, se discută același subiect în o grămadă de capitole. Probabil că este o tehnică și asta, pentru a crea confuzie. Sunt împrăștiate subiectele încât pentru a putea deduce anumite concluzii personale, nicidecum pentru a înțelege pe deplin ce a “vrut să spună autorul” este nevoie de un efort major.
O eroare din mintea lui Scruton a fost că el a utilizat uneori termenii "a afirma" și "a argumenta" într-un raport de sinonimie. Pentru mine aceste noțiuni NU sunt interșanjabile!
Roger a fost în mare parte un sofist de nota 10 („premisa că privilegiul persoanei întâi nu este un fenomen privat, ci public” - pg. 411), însă am întâlnit și mai răi decât el.
3,0/5 ⭐