What do you think?
Rate this book
Sindromul „cesăfac”
Cum să-ți alegi calea în viață în funcție de darurile pe care ți le-a dat Dumnezeu
Viața nu este o cale ferată și oamenii nu sînt trenuri. Cei care își imaginează viața ca pe un număr exact de gări prin care trebuie să treacă greșesc. De multe ori oamenii regretă că într-un moment sau altul al vieții nu au făcut alegerea crectă și că asta le-a dat peste cap întreaga viață, dar acest raționament este fals. Unora ca aceștia li se adresează înțeleptul Solomon cînd zice: „Nu spune niciodată: cum se face că zilele cele de altădată au fost mai bune decît astea? - căci nu din înțelepciune întrebi una ca aceasta.”
Viața nu este o cale ferată și oamenii nu sînt trenuri. Cei care își imaginează viața ca pe un număr exact de gări prin care trebuie să treacă greșesc. De multe ori oamenii regretă că într-un moment sau altul al vieții nu au făcut alegerea crectă și că asta le-a dat peste cap întreaga viață, dar acest raționament este fals. Unora ca aceștia li se adresează înțeleptul Solomon cînd zice: „Nu spune niciodată: cum se face că zilele cele de altădată au fost mai bune decît astea? - căci nu din înțelepciune întrebi una ca aceasta.”
137 pages, Hardcover
First published January 1, 2014
6 people are currently reading
88 people want to read
About the author
Savatie Baștovoi
52 books128 followersSavatie Baştovoi – ieromonah, poet, prozator, publicist şi editor. Studii de pictură, filozofie şi teologie. Membru al Uniunii Scriitorilor şi al Uniunii Jurnaliştilor din Republica Moldova.
Este deţinătorul Premiului pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor din Moldova, pentru volumul Elefantul promis (1996) – pentru acelaşi volum a mai obţinut Premiul Salonului Naţional de Carte de la Iaşi şi Premiul pentru debut al Fundaţiei Soros. În 2007 a obţinut Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru Eseu pentru volumul Ortodoxia pentru postmodernişti (Cathisma, 2007).
În 2008 două volume, romanul Nebunul şi, respectiv, Cînd pietrele vorbesc (eseu) au obţinut premiul Salonului Internaţional de Carte de la Chişinău oferit de Consiliul Europei, prin reprezentanţii săi în teritoriu.
Ca poet, este prezent în antologii din SUA, Franţa şi Germania.
În 2005, la invitaţia scrisă a Patriarhului Teoctist, a făcut parte din Comisia pentru validarea textelor liturgice de pe lîngă Sfîntul Sinod al BOR, participînd la scrierea slujbelor sfinţilor Grigore Dascălu şi Gheorghe la la Cernica.
Savatie Baştovoi este unul dintre cei mai citiţi autori de limbă română, tirajul cumulat al cărţilor vîndute în perioada 2001-2008 fiind de circa 200.000 de exemplare.
Cărţi de referinţă: Elefantul promis (poezie, Ed. Arc 1996), Iepurii nu mor (roman, ed. Aula 2001; ed. Polirom 2007, tradus în franceză la editura Jaqueline Shambon, grup Actes Sud), Nebunul (roman, ed. Cathisma 2006, tradus în rusește), Ortodoxia pentru postmodernişti (eseu, publicistica, inteviu), Între Freud şi Hristos (eseu, tradus în macedoniană cu sprijinul Ministerului Culturii al Republicii Macedonia), A iubi înseamnă a ierta (eseu), Audienta la un demon mut (roman), Diavolul este politic corect (roman), Fuga spre cîmpul cu ciori – amintiri dintr-o copilărie ateistă (roman).
Este fondatorul şi directorul Editurii Cathisma din Bucureşti.
Din 1998 este frate al mănăstirii Noul Neamţ.
Referinţe critice la cărţile ieromonahului Savatie Baştovoi găsiţi în rubrica Gura Lumii de pe blogul personal.
Este deţinătorul Premiului pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor din Moldova, pentru volumul Elefantul promis (1996) – pentru acelaşi volum a mai obţinut Premiul Salonului Naţional de Carte de la Iaşi şi Premiul pentru debut al Fundaţiei Soros. În 2007 a obţinut Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru Eseu pentru volumul Ortodoxia pentru postmodernişti (Cathisma, 2007).
În 2008 două volume, romanul Nebunul şi, respectiv, Cînd pietrele vorbesc (eseu) au obţinut premiul Salonului Internaţional de Carte de la Chişinău oferit de Consiliul Europei, prin reprezentanţii săi în teritoriu.
Ca poet, este prezent în antologii din SUA, Franţa şi Germania.
În 2005, la invitaţia scrisă a Patriarhului Teoctist, a făcut parte din Comisia pentru validarea textelor liturgice de pe lîngă Sfîntul Sinod al BOR, participînd la scrierea slujbelor sfinţilor Grigore Dascălu şi Gheorghe la la Cernica.
Savatie Baştovoi este unul dintre cei mai citiţi autori de limbă română, tirajul cumulat al cărţilor vîndute în perioada 2001-2008 fiind de circa 200.000 de exemplare.
Cărţi de referinţă: Elefantul promis (poezie, Ed. Arc 1996), Iepurii nu mor (roman, ed. Aula 2001; ed. Polirom 2007, tradus în franceză la editura Jaqueline Shambon, grup Actes Sud), Nebunul (roman, ed. Cathisma 2006, tradus în rusește), Ortodoxia pentru postmodernişti (eseu, publicistica, inteviu), Între Freud şi Hristos (eseu, tradus în macedoniană cu sprijinul Ministerului Culturii al Republicii Macedonia), A iubi înseamnă a ierta (eseu), Audienta la un demon mut (roman), Diavolul este politic corect (roman), Fuga spre cîmpul cu ciori – amintiri dintr-o copilărie ateistă (roman).
Este fondatorul şi directorul Editurii Cathisma din Bucureşti.
Din 1998 este frate al mănăstirii Noul Neamţ.
Referinţe critice la cărţile ieromonahului Savatie Baştovoi găsiţi în rubrica Gura Lumii de pe blogul personal.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 9 of 9 reviews
March 15, 2019
Deseori, cuprinși de griji și probleme, nu mai știm cum să procedăm în anumite situații, ne pierdem și cu greu mai reușim să ne regăsim echilibrul. Adesea ne întrebăm „Ce să fac?, Pe care cale să o apuc? Încotro să merg? Cum să procedez?”. Astfel, ne trezim că, fără să vrem, „Ce să fac?” devine pentru noi o problemă primordială. Dar ce altceva putem face decât să ne încredem în Dumnezeu?
January 7, 2021
O carte simpla din punct de vedere lingvistic dar si in “invataturi”. Conform titlului aceasta scriere era menita sa “ofere o cale” pentru a deslusi calea vietii cu ajutorul darurilor divine. Subiectul a fost atins pe alocuri dar fara fond si o explicatie profunda. In plus, am fost in dezacord total cu sectiunea referitoare la drepturile copilului ce nu a fost aprofundata si scoasa din contextul amplu al drepturilor atat din punct de vedere spiritual cat si legal. O carte superficiala, in ceea ce ma priveste!
October 28, 2016
Cum să ne alegem calea în viață în funcție de darurile (talanții) pe care ni le-a dat Dumnezeu, o carte ce combină perspectiva psihologică de dezvoltare personală cu textul biblic și învățătura creștină. „Fiecare trebuie să-și cunoască înclinațiile înnăcute pentru a lucra mai lesne darurile date de Dumnezeu, știind că nu carcaterul trebuie schimbat în dorința de a dobândi o virtute, ceea ce este cu neputință, ci lucrarea virtuților trebuie să se facă după caracterul fiecăruia, astfel fiecare îndeplinind lucrarea potrivită.”
„Într-o scoietate în care oamenii consideră că nota la matematică e mai importantă deât cea de la desn sau muzică, e „normal” ca majoritate oamenilor să nu poată cânta sau desena. Însă pentru o dinastie de lăutari, a fi călcat pe ureche era o tragedie din care abilitățile matematice nu te salvau.”
„Lectura este mai întâi de toate un medicament, iar medicamentele se iau potrivit cu afecțiunile de care suferim: nimeni nu-și unge piciorul cu alifii atunci când îl doare dintele.” (p.65)
Viața nu e făcută dintr-o ordine de evenimete, ci din atitudinea pe care o are fiecare. (p.92)
Curăția sufletului, înseamnă a disprețui plăcerile simțurilor, a nu-ți hrăni ochii cu demonstrațiile ciudate ale făcătorilor de minuni ori cu priveliștile trupurilor, care îngăduie să pătrundă ghimpele plăcerii, și a nu revărsa în urechi melodia distrugătoare a sufletelor. (p.128)
„Într-o scoietate în care oamenii consideră că nota la matematică e mai importantă deât cea de la desn sau muzică, e „normal” ca majoritate oamenilor să nu poată cânta sau desena. Însă pentru o dinastie de lăutari, a fi călcat pe ureche era o tragedie din care abilitățile matematice nu te salvau.”
„Lectura este mai întâi de toate un medicament, iar medicamentele se iau potrivit cu afecțiunile de care suferim: nimeni nu-și unge piciorul cu alifii atunci când îl doare dintele.” (p.65)
Viața nu e făcută dintr-o ordine de evenimete, ci din atitudinea pe care o are fiecare. (p.92)
Curăția sufletului, înseamnă a disprețui plăcerile simțurilor, a nu-ți hrăni ochii cu demonstrațiile ciudate ale făcătorilor de minuni ori cu priveliștile trupurilor, care îngăduie să pătrundă ghimpele plăcerii, și a nu revărsa în urechi melodia distrugătoare a sufletelor. (p.128)
December 31, 2018
Cartea ne vorbește despre dorințe, despre autoritate, despre lecturi, despre oameni și destine, dar mai ales despre acel semn că faci ceea ce trebuie şi simți atunci acea bucurie lăuntrică.
Multe gânduri profunde, dar per total n-am fost încântată de abundența ideilor religioase.
Multe gânduri profunde, dar per total n-am fost încântată de abundența ideilor religioase.
August 5, 2023
Autorul explică din cunoștințele sale multidisciplinare cum se poate ieşi din impasul indeciziei, al plictiselii sau al sindromului "cesăfac".
August 20, 2022
Cartea aceasta este o surpriză pentru mine. Deși, nu mi-a descoperit nimic nou, realizez importanța ei pentru cititorii neinițiați în lucrări de psihologie, pedagogie. Se vede că autorul a avut ca suport nu doar cărțile sfinte, pe care mereu le citează, dar și cărți din “lumea profană”. La un moment dat autorul transcrie cele opt tipuri de inteligență reperate de Gardner. Dar, să fiu înțeleasă corect, anume acest fapt mi-a plăcut în această carte, îmbinarea învățăturilor din scriptură, cu psihologia și pedagogia, sau educația în sens larg.
Cartea este menită să elucideze dileme existențiale. Cum să înțelegem că ne aflăm pe drumul cel bun și când hotărâm să abandonăm o cale care s-a dovedit a fi greșită? Cum putem învăța din greșeli? Își au loc regretele pentru alegerile din trecut? Care sunt criteriile după care apreciem că trăim o viață plină sau ne irosim?
Mai întâi autorul analizează în ce măsură dorințele sunt un păcat. “Viziunea ortodoxă asupra dorințelor este diferită: dorințele sunt o consecință firească a instinctelor vitale sădite de Dumnezeu în toate făpturile, și doar satisfacerea irațională a dorințelor poate duce la îmbolnăvirea voinței și la transformarea lor în patimi.”
Mai apoi autorul trece sub lupă darurile cu care este înzestrat fiecare om și necesitatea acestuia de a-și urma aceste daruri. În psihologie le numim mai degrabă abilități sau predispoziții, sau în limbaj popular ar fi înclinații spre ceva. Și deci, se evidențiază aici că “singurul neajuns care poate fi atribuit unui om este acela de a nu-și îndeplini rostul în funcție de darurile sale, care sunt prezente în mod obligatoriu, în măsura în care ele pot sluji armonia universală, atât cea socială, cat și cea cosmică.”
Se continuă această teză prin analiza societății în care trăiește omul, deci în psihologie numită influența mediului social în sens larg, cât și a familiei - în psihologie numit mediul social în sens restrâns. În acest sens, dau veridicitate tezei conform căreia “toate îndemânările și darurile sunt bune la locul și la timpul potrivit și pot fi dezvoltate sau inhibate în funcție de convențiile societății în care trăim și a grupului din care facem parte.”
Mi-a plăcut mesajul de încurajare al autorului potrivit căruia, bazându-ne pe mărturia Scripturii și concluziile savanților moderni preocupați de studiul comportamentului uman, n-ar trebui niciodată să regretăm că nu suntem născuți cu un dar sau altul, că nu știm să cântăm sau nu suntem destul de abili în mișcări, trebuie doar să identificăm înclinațiile care ne sunt proprii și să ne dezvoltăm. Cu siguranță există o zi și un ceas când ne vom descoperi predestinația.
Autorul merge și mai departe, menționând că nici alegerile din trecut nu trebuie să ne servească drept motiv de regret. Calea pe care am urmat-o a fost cea care ne-a îndreptat spre descoperirea propriei predestinații.
În continuare autorul vine să aducă prin diferite exemple biblice dovezi de susținere a ideii că devenim asemeni exemplelor din viața noastră. Într-adevăr, imitarea este principalul mod de învățare și conturare a personalității umane. Deci să ne înconjurăm de oameni buni și înțelepți și să ne depărtăm de cei cărora nu vrem să ne asemănăm.
Dar ce facem când nu avem exemple demne de urmat în mediul nostru? Atunci, singura scăpare rămân lecturile. Acest capitol probabil a fost cel pe care l-am adorat. Sper să aibă o influență pozitivă asupra tuturor celor care îl citesc pe Baștovoi, dar și să-i motiveze să-și lărgească orizonturile prin lecturarea diferitelor tipuri de cărți, nu doar ale celor cu tentă religioasă.
“Vasile cel Mare îl compară pe cititor cu o albină care se așează pe toate florile, fără să mănânce întreaga floare, ci din fiecare extrăgând doar polenul, din unele mai mult, din altele mai puțin.”
Spre final autorul răspunde la întrebarea pusă pe copertă “Cum să-ți alegi calea în viață în funcție de darurile pe care ți le-a dat Dumnezeu?” Altfel zis, cum să-ți urmezi așa numita chemare. Ei bine, alegerile bune ne pun în armonie cu noi înșine și cu cei din jur. Pentru aceasta trebuie să muncim și să avem răbdare. Să învățăm de la cei mai buni și să nu renunțăm la marile speranțe în schimbul unei plăceri de o clipă.
“Sindromul «ce să fac»” de Savatie Baștovoi
Cartea este menită să elucideze dileme existențiale. Cum să înțelegem că ne aflăm pe drumul cel bun și când hotărâm să abandonăm o cale care s-a dovedit a fi greșită? Cum putem învăța din greșeli? Își au loc regretele pentru alegerile din trecut? Care sunt criteriile după care apreciem că trăim o viață plină sau ne irosim?
Mai întâi autorul analizează în ce măsură dorințele sunt un păcat. “Viziunea ortodoxă asupra dorințelor este diferită: dorințele sunt o consecință firească a instinctelor vitale sădite de Dumnezeu în toate făpturile, și doar satisfacerea irațională a dorințelor poate duce la îmbolnăvirea voinței și la transformarea lor în patimi.”
Mai apoi autorul trece sub lupă darurile cu care este înzestrat fiecare om și necesitatea acestuia de a-și urma aceste daruri. În psihologie le numim mai degrabă abilități sau predispoziții, sau în limbaj popular ar fi înclinații spre ceva. Și deci, se evidențiază aici că “singurul neajuns care poate fi atribuit unui om este acela de a nu-și îndeplini rostul în funcție de darurile sale, care sunt prezente în mod obligatoriu, în măsura în care ele pot sluji armonia universală, atât cea socială, cat și cea cosmică.”
Se continuă această teză prin analiza societății în care trăiește omul, deci în psihologie numită influența mediului social în sens larg, cât și a familiei - în psihologie numit mediul social în sens restrâns. În acest sens, dau veridicitate tezei conform căreia “toate îndemânările și darurile sunt bune la locul și la timpul potrivit și pot fi dezvoltate sau inhibate în funcție de convențiile societății în care trăim și a grupului din care facem parte.”
Mi-a plăcut mesajul de încurajare al autorului potrivit căruia, bazându-ne pe mărturia Scripturii și concluziile savanților moderni preocupați de studiul comportamentului uman, n-ar trebui niciodată să regretăm că nu suntem născuți cu un dar sau altul, că nu știm să cântăm sau nu suntem destul de abili în mișcări, trebuie doar să identificăm înclinațiile care ne sunt proprii și să ne dezvoltăm. Cu siguranță există o zi și un ceas când ne vom descoperi predestinația.
Autorul merge și mai departe, menționând că nici alegerile din trecut nu trebuie să ne servească drept motiv de regret. Calea pe care am urmat-o a fost cea care ne-a îndreptat spre descoperirea propriei predestinații.
În continuare autorul vine să aducă prin diferite exemple biblice dovezi de susținere a ideii că devenim asemeni exemplelor din viața noastră. Într-adevăr, imitarea este principalul mod de învățare și conturare a personalității umane. Deci să ne înconjurăm de oameni buni și înțelepți și să ne depărtăm de cei cărora nu vrem să ne asemănăm.
Dar ce facem când nu avem exemple demne de urmat în mediul nostru? Atunci, singura scăpare rămân lecturile. Acest capitol probabil a fost cel pe care l-am adorat. Sper să aibă o influență pozitivă asupra tuturor celor care îl citesc pe Baștovoi, dar și să-i motiveze să-și lărgească orizonturile prin lecturarea diferitelor tipuri de cărți, nu doar ale celor cu tentă religioasă.
“Vasile cel Mare îl compară pe cititor cu o albină care se așează pe toate florile, fără să mănânce întreaga floare, ci din fiecare extrăgând doar polenul, din unele mai mult, din altele mai puțin.”
Spre final autorul răspunde la întrebarea pusă pe copertă “Cum să-ți alegi calea în viață în funcție de darurile pe care ți le-a dat Dumnezeu?” Altfel zis, cum să-ți urmezi așa numita chemare. Ei bine, alegerile bune ne pun în armonie cu noi înșine și cu cei din jur. Pentru aceasta trebuie să muncim și să avem răbdare. Să învățăm de la cei mai buni și să nu renunțăm la marile speranțe în schimbul unei plăceri de o clipă.
“Sindromul «ce să fac»” de Savatie Baștovoi
February 17, 2018
Am cumpărat această carte cu speranța că mă va lămuri într-o oarecare privință cum poate omul afla care e drumul bun de urmat pentru fiecare dintre noi. Nu am aflat o rețetă magică, dar am rămas cu multe cuvinte de folos.
Mi-a plăcut că a început a se lega mai întâi de partea logică, ce e voința, ce e dorința, care e diferența și cât de important e să înțelegem diferența dintre ele. Să ne descoperim darurile, la ce suntem buni și să încercăm să scoatem ceva din asta. Tipuri de inteligență și de limbaj.
Cum teama ne ține în loc de la a ne înmulți "talanții" sau darurile. Avem daruri înnăscute, dar putem acumula noi daruri..și că uneori trebuie să ne riscăm. Să nu ne fie teamă. Căci darurile sunt date fiecărui om după puterea lui și în funcție de ce e nevoie acolo, în societatea unde el trăiește.
Părintele zice că trebuie doar să ne identificăm înclinațiile care ne sunt proprii și să le dezvoltăm. Dar ce faci când știi ce înclinații ai, dar nu știi tu înspre ce drum să te înclini? Și de unde începi? Cred că astea sunt întrebări la care trebuie să ne dăm răspunsul singuri..
De asemenea, așa cum stă în instinctul omului de a urmări exemplul celui mai mare și mai bun, este important să ne adunăm cu oamenii buni și înțelepți și să nu urmăm cumva exemplul cel rău.
Capitolul meu de departe cel mai preferat a fost cel despre lectură. Ce frumos vorbește despre importanța lecturii, indiferent de ce carte ar fi, căci atâta vreme cât suntem conștienți de ceea ce citim și avem putere de discernământ atunci nu ne vom pierde în paginile unei cărți care poate nu vorbește adevărul, ci doar îi permitem să ne ofere un alt punct de vedere. Cele două povestiri (una despre părintele Paisie de la Mănăstirea Neamț care a contribuit la renașterea isihasmului, iar cealaltă povestire despre un călugăr care-l vede pe diavol la poarta mănăstirii și recunoaște că diavolii nu vor ca noi să citim cărți căci le-am putea urma exemplul bun) au avut un impact asupra mea.
"Dacă o carte se citește cu sete, înseamnă că e cartea potrivită nouă; dacă însă lectura este o povară, este mai bine să o lăsăm pentru mai târziu." --- căci nu se potrivește stării noastre actuale sufletești. E greu să te concentrezi a citi matematică, fizică sau gramatică când treci print-o frământare sufletească. Frumos, frumos spus...
"Viața nu este făcută dintr-o ordine de evenimente, ci din atitudinea pe care o are fiecare."
Ultima parte cu scrisoarea Sfântului Vasile cel Mare către tineri -- mi s-a părut un pic cam greu să-mi mențin concentrarea, însă și de acolo am adunat niște idei valoroase.
Să nu ne obișnuim cu cuvintele rele sau imitarea exemplului rău căci este un drum spre înfăptuirea răului.
Trebuie să nu slujim trupului și să nu punem atâta accent pe fizic căci cu cât fizicul arată mai bine, cu atât e mai ușor să cazi în patimi. Laudă, mândrie, desfrânare...
Pitagora către unul din însoțitorii săi, văzând că are un fizic bine definit: "Tu nu vei înceta a-ți face și mai grea temnița?" --- cum vedeau ei trupul ca o închisoare a sufletului.
Închei prin a lăsa citatul următor:
"Este rușinos ca, nesocotind prezentul, să regretăm cândva mai apoi trecutul, atunci când, îndurerați, nu vom mai avea nimic altceva de făcut."
Mi-a plăcut că a început a se lega mai întâi de partea logică, ce e voința, ce e dorința, care e diferența și cât de important e să înțelegem diferența dintre ele. Să ne descoperim darurile, la ce suntem buni și să încercăm să scoatem ceva din asta. Tipuri de inteligență și de limbaj.
Cum teama ne ține în loc de la a ne înmulți "talanții" sau darurile. Avem daruri înnăscute, dar putem acumula noi daruri..și că uneori trebuie să ne riscăm. Să nu ne fie teamă. Căci darurile sunt date fiecărui om după puterea lui și în funcție de ce e nevoie acolo, în societatea unde el trăiește.
Părintele zice că trebuie doar să ne identificăm înclinațiile care ne sunt proprii și să le dezvoltăm. Dar ce faci când știi ce înclinații ai, dar nu știi tu înspre ce drum să te înclini? Și de unde începi? Cred că astea sunt întrebări la care trebuie să ne dăm răspunsul singuri..
De asemenea, așa cum stă în instinctul omului de a urmări exemplul celui mai mare și mai bun, este important să ne adunăm cu oamenii buni și înțelepți și să nu urmăm cumva exemplul cel rău.
Capitolul meu de departe cel mai preferat a fost cel despre lectură. Ce frumos vorbește despre importanța lecturii, indiferent de ce carte ar fi, căci atâta vreme cât suntem conștienți de ceea ce citim și avem putere de discernământ atunci nu ne vom pierde în paginile unei cărți care poate nu vorbește adevărul, ci doar îi permitem să ne ofere un alt punct de vedere. Cele două povestiri (una despre părintele Paisie de la Mănăstirea Neamț care a contribuit la renașterea isihasmului, iar cealaltă povestire despre un călugăr care-l vede pe diavol la poarta mănăstirii și recunoaște că diavolii nu vor ca noi să citim cărți căci le-am putea urma exemplul bun) au avut un impact asupra mea.
"Dacă o carte se citește cu sete, înseamnă că e cartea potrivită nouă; dacă însă lectura este o povară, este mai bine să o lăsăm pentru mai târziu." --- căci nu se potrivește stării noastre actuale sufletești. E greu să te concentrezi a citi matematică, fizică sau gramatică când treci print-o frământare sufletească. Frumos, frumos spus...
"Viața nu este făcută dintr-o ordine de evenimente, ci din atitudinea pe care o are fiecare."
Ultima parte cu scrisoarea Sfântului Vasile cel Mare către tineri -- mi s-a părut un pic cam greu să-mi mențin concentrarea, însă și de acolo am adunat niște idei valoroase.
Să nu ne obișnuim cu cuvintele rele sau imitarea exemplului rău căci este un drum spre înfăptuirea răului.
Trebuie să nu slujim trupului și să nu punem atâta accent pe fizic căci cu cât fizicul arată mai bine, cu atât e mai ușor să cazi în patimi. Laudă, mândrie, desfrânare...
Pitagora către unul din însoțitorii săi, văzând că are un fizic bine definit: "Tu nu vei înceta a-ți face și mai grea temnița?" --- cum vedeau ei trupul ca o închisoare a sufletului.
Închei prin a lăsa citatul următor:
"Este rușinos ca, nesocotind prezentul, să regretăm cândva mai apoi trecutul, atunci când, îndurerați, nu vom mai avea nimic altceva de făcut."
May 16, 2021
Interesantă, întărind anumite concepte, pe care deja le întâlnisem și în alte cărți, și rolul lor în viața noastră : voința, dorințele, darurile, virtuțile și importanța caracterului fiecărui om.
Explică impactul și valoarea de educarea a cărților, care mereu au fost un mijloc de transformare a oamenilor.
”Fiecare trebuie să-și cunoască înclinațiile înnascute pentru a lucra mai lesnedarurile date de Dumnezeu, știind că nu caracterul trebuie schimbat în dorința de a dobândi o virtute, ceea ce este cu neputință, ci lucrarea virtuților trebuie să se facă după caracterul fiecăruia, astfel fiecare îndeplinind lucrarea potrivită.”
”Se spune că un călugăr l-a văzut pe diavol la poarta mânăstirii. Întrebându-l ce face acolo, diavolul a răspuns : Când a venit părintele Paisie cu 600 de frați, eu am fost trimis cu o oase de 60.000 de demoni ca să luptăm cu ei. După aceea viața călugărilor s-a răcit din cauza grijilor și a amestecului cu mirenii, așa că am renunțat mai întâi la 10.000 de draci, pe urmă la alții 10.000, până am ajuns să rămânem doar 20.000.
”Dar ce mai faceți acum, de vreme ce monahii au ajuns să facă singuri faptele voastre ?” a întrebat călugărul.
”Păzim cărțile să nu le citească nimeni. Atât timp cât există aceste cărți, niciodată nu putem fi siguri că cineva nu le va citi și nu va ajunge șă și facă cele citite.”
Explică impactul și valoarea de educarea a cărților, care mereu au fost un mijloc de transformare a oamenilor.
”Fiecare trebuie să-și cunoască înclinațiile înnascute pentru a lucra mai lesnedarurile date de Dumnezeu, știind că nu caracterul trebuie schimbat în dorința de a dobândi o virtute, ceea ce este cu neputință, ci lucrarea virtuților trebuie să se facă după caracterul fiecăruia, astfel fiecare îndeplinind lucrarea potrivită.”
”Se spune că un călugăr l-a văzut pe diavol la poarta mânăstirii. Întrebându-l ce face acolo, diavolul a răspuns : Când a venit părintele Paisie cu 600 de frați, eu am fost trimis cu o oase de 60.000 de demoni ca să luptăm cu ei. După aceea viața călugărilor s-a răcit din cauza grijilor și a amestecului cu mirenii, așa că am renunțat mai întâi la 10.000 de draci, pe urmă la alții 10.000, până am ajuns să rămânem doar 20.000.
”Dar ce mai faceți acum, de vreme ce monahii au ajuns să facă singuri faptele voastre ?” a întrebat călugărul.
”Păzim cărțile să nu le citească nimeni. Atât timp cât există aceste cărți, niciodată nu putem fi siguri că cineva nu le va citi și nu va ajunge șă și facă cele citite.”
August 13, 2019
Aceasta este a doua carte citită de Savatie Baștovoi, prima fiind "Între Freud și Hristos" care mi-a plăcut mult mai mult. Apreciez ideile desfășurate de autor, deși recunosc că stilul mi se pare cam greoi.
Displaying 1 - 9 of 9 reviews