What do you think?
Rate this book
Coborârea în cetate
„Precum în Ultima cruciadă, în care figura tutelară a lui Iancu de Hunedoara este retrasă în planul mitului, și în Coborârea în cetate se întâmplă la fel cu cea a lui Mihai Viteazul. Valahul e personajul menținut, nu cu puțin efort auctorial, în ipostaza contemplării, lăsând în prim-plan, ca personaje principale, junii din Șcheii Brașovului.
Nu este romanul lui Mihai Viteazul, precum cel anterior se arătase a fi al Chiajnei, ci romanul Brașovului, în care, mai mult ca niciodată, se remarcă rafinamentul scriitural și documentarea ireproșabilă, iar camera diegetică proiectată pe suma de personaje interpretând cumva o partitură a istoriei, altcumva o partitură a umanității și bunului-simț arată și cum se lasă ele strunite de bagheta auctorială.
Coborârea în cetate devine mai mult de atât: romanul Brașovului prin excelență. Rămâne doar ca Brașovul să-și deschidă porțile primirii acasă a acestui roman, cum se vor deschide, cu siguranță, în mod simbolic și călăuzitor, și celelalte pe care a intrat cândva Mihai Viteazul.” (Adrian Lesenciuc)
„În timp ce majoritatea prozatorilor români contemporani preferă să abordeze provocările unui prezent adeseori mult prea familiar, Simona Antonescu resuscitează aproape de una singură romanul istoric autohton. O carte este, printre altele, un refugiu din realitatea imediată, un mod de a trăi în pielea altcuiva, poate într-un alt loc, într-un alt timp. 1600 se arată a fi un an bun de explorat. După excepționalele romane Hanul lui Manuc și Chiajna din Casa Mușatinilor, Coborârea în cetate îmi dă încă un prilej să susțin că Simona Antonescu merită succesul unor celebre creatoare de ficțiuni istorice, ca Philippa Gregory sau Tracy Chevalier.” (George Cornilă)
Nu este romanul lui Mihai Viteazul, precum cel anterior se arătase a fi al Chiajnei, ci romanul Brașovului, în care, mai mult ca niciodată, se remarcă rafinamentul scriitural și documentarea ireproșabilă, iar camera diegetică proiectată pe suma de personaje interpretând cumva o partitură a istoriei, altcumva o partitură a umanității și bunului-simț arată și cum se lasă ele strunite de bagheta auctorială.
Coborârea în cetate devine mai mult de atât: romanul Brașovului prin excelență. Rămâne doar ca Brașovul să-și deschidă porțile primirii acasă a acestui roman, cum se vor deschide, cu siguranță, în mod simbolic și călăuzitor, și celelalte pe care a intrat cândva Mihai Viteazul.” (Adrian Lesenciuc)
„În timp ce majoritatea prozatorilor români contemporani preferă să abordeze provocările unui prezent adeseori mult prea familiar, Simona Antonescu resuscitează aproape de una singură romanul istoric autohton. O carte este, printre altele, un refugiu din realitatea imediată, un mod de a trăi în pielea altcuiva, poate într-un alt loc, într-un alt timp. 1600 se arată a fi un an bun de explorat. După excepționalele romane Hanul lui Manuc și Chiajna din Casa Mușatinilor, Coborârea în cetate îmi dă încă un prilej să susțin că Simona Antonescu merită succesul unor celebre creatoare de ficțiuni istorice, ca Philippa Gregory sau Tracy Chevalier.” (George Cornilă)
- GenresHistorical Fiction
288 pages, Paperback
Published December 1, 2025
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 10 of 10 reviews
January 3, 2026
Chiar dacă acțiunea romanului se petrece în perioada 1599-1600, pe când Mihai Viteazul căuta și găsea prilejul de a uni toate teritoriile locuite de români, reușită înăbușită rapid, în doar un an, voievodul român nu este decât un personaj secundar, important desigur, dar secundar, în cel mai recent roman al Simonei Antonescu. În schimb, protagonist poate fi considerat Brașovul medieval, atât de închistat în propriile ziduri și cu reguli stabilite de multe secole, așa cum protagoniști pot fi considerați și junii Brașovului, acei băietani necăsătoriți, locuitori ai Șcheilor, care se întâlnesc deseori la Pietrele lui Solomon, muncesc pe rupte, au voie să intre pe timp de zi și doar câteva ore în cetatea locuită de sași și care-și păstrează tradițiile ancestrale chiar și când sunt folosiți de armata de mercenari a lui Mihai Viteazul pentru a cuceri zidurile și bastioanele pe care nu le simt niciun moment ca fiind ale lor. Este, așadar, povestea românilor din Brașov, cu câteva familii care se disting în această perioadă tulbure, oameni care au prieteni printre sași și cunoștințe în toate breslele, cei care-și construiesc în acele zile familii noi și afaceri mai mult sau mai puțin înfloritoare, dar care au drept crez tradiția și încrederea în forțele proprii și în unitatea comunității.
„Coborârea în cetate” nu se ridica la înălțimea Chiajnei, dar rămâne un lucru sigur că Simona Antonescu este cea mai mare creatoare de romane istorice de la noi, care îmbină perfect documentarea istorică cu măiestria și talentul literar în reconstruirea epocii, a personajelor și întâmplărilor sale.
„Coborârea în cetate” nu se ridica la înălțimea Chiajnei, dar rămâne un lucru sigur că Simona Antonescu este cea mai mare creatoare de romane istorice de la noi, care îmbină perfect documentarea istorică cu măiestria și talentul literar în reconstruirea epocii, a personajelor și întâmplărilor sale.
March 1, 2026
Măiastra cuvintelor și a ficțiunii istorice ne-a oferit un nou roman superb, de data asta mai degrabă unul de atmosferă decât centrat în jurul vreunei figuri istorice cunoscute. Personajul principal e colectiv, sunt Junii, cetele de feciori din Șcheii Brașovului care, în importantul anul 1600 al domniei lui Mihai Viteazul, i-au sărit în ajutor domnitorului și au încercat să cucerească Cetatea răzvrătită a Brașovului.
Domnitorul e doar o figură secundară în carte, sunt doar câteva paragrafe în care aflăm ce gândește într-un moment de cumpănă, în rest suntem trup și suflet de cititor alături de Gruia, Neacșu, Grama și Mitruț, cei câțiva juni aleși de autoare pentru a ne prezenta mai multe personalități și destine influențatede evenimentele din toamna lui 1600. Ei sunt structura solidă pe care e construită cartea, iar personajele secundare, moșica, Zada, Ana, Dămiana, Bursuc morarul, Simion cojocarul, Karl, Herman notarul sunt cele care creează atmosfera cărții.
Nimic nu mi s-a părut prea mult în cartea asta, am savurat fiecare pasaj de descriere a naturii, a vieții șcheienilor sau a sașilor din cetate cu toată forfota de sunete, mirosuri, mișcare și imagini vizuale intense. Viața la 1600 nu era ștearsă sau anostă, ci palpita cu toate simțurile la maxim.
O carte excelent documentată, o munca enorma de recuperare a unei bucăți de istorie pierdută, pe care o mai cunosc doar puțini oameni. Iar daca veți trece vreodată prin Brașov în Duminica Tomii, veți avea ocazia de a asista la o nouă coborâre în Cetate, de data asta pașnică, a Junilor brașoveni călare, în portul lor traditional. Am participat odată la acest ceremonial și credeți-mă că e ceva ce nu mai uiți apoi.
Domnitorul e doar o figură secundară în carte, sunt doar câteva paragrafe în care aflăm ce gândește într-un moment de cumpănă, în rest suntem trup și suflet de cititor alături de Gruia, Neacșu, Grama și Mitruț, cei câțiva juni aleși de autoare pentru a ne prezenta mai multe personalități și destine influențatede evenimentele din toamna lui 1600. Ei sunt structura solidă pe care e construită cartea, iar personajele secundare, moșica, Zada, Ana, Dămiana, Bursuc morarul, Simion cojocarul, Karl, Herman notarul sunt cele care creează atmosfera cărții.
Nimic nu mi s-a părut prea mult în cartea asta, am savurat fiecare pasaj de descriere a naturii, a vieții șcheienilor sau a sașilor din cetate cu toată forfota de sunete, mirosuri, mișcare și imagini vizuale intense. Viața la 1600 nu era ștearsă sau anostă, ci palpita cu toate simțurile la maxim.
O carte excelent documentată, o munca enorma de recuperare a unei bucăți de istorie pierdută, pe care o mai cunosc doar puțini oameni. Iar daca veți trece vreodată prin Brașov în Duminica Tomii, veți avea ocazia de a asista la o nouă coborâre în Cetate, de data asta pașnică, a Junilor brașoveni călare, în portul lor traditional. Am participat odată la acest ceremonial și credeți-mă că e ceva ce nu mai uiți apoi.
January 25, 2026
Are Simona Antonescu o scriitură...!
De la primele pagini ești acolo unde scrie în carte, simți mirosul dumitrițelor, lupți cu Gruia și Mitruț, calci cu Zada prin întuneric și simți iarba rece sub picioare, ploaia pe piele...
Răzbate din rândurile romanului o blândețe a întâmplărilor, femeie întruchipată mai ales de Dăimiana îți face inima să crească și să-ți dorești (măcar câteva) bucăți din vechea vreme, dragostea lui Gruia față de soția lui este atât de delicat descrisă...În toată lupta lui Mihai Viteazu, eu am văzut puterea, iubirea, oamenii simpli cu o viață tihnită, frumos rânduită.
Mi-a plăcut romanul Simonei, personajele ei m-au înduioșat, m-am bucurat "să-mi port viața" pe potecile cunoscute ale Brașovului și totuși noi, aparținând altor timpuri, cu alte rânduieli, alte mirosurile, alte sunete...
De la primele pagini ești acolo unde scrie în carte, simți mirosul dumitrițelor, lupți cu Gruia și Mitruț, calci cu Zada prin întuneric și simți iarba rece sub picioare, ploaia pe piele...
Răzbate din rândurile romanului o blândețe a întâmplărilor, femeie întruchipată mai ales de Dăimiana îți face inima să crească și să-ți dorești (măcar câteva) bucăți din vechea vreme, dragostea lui Gruia față de soția lui este atât de delicat descrisă...În toată lupta lui Mihai Viteazu, eu am văzut puterea, iubirea, oamenii simpli cu o viață tihnită, frumos rânduită.
Mi-a plăcut romanul Simonei, personajele ei m-au înduioșat, m-am bucurat "să-mi port viața" pe potecile cunoscute ale Brașovului și totuși noi, aparținând altor timpuri, cu alte rânduieli, alte mirosurile, alte sunete...
February 15, 2026
Coborârea în cetate", Simona Antonescu editura Polirom.
Întâmplător, în ziua în care am început să o citesc am aflat o vorbă din Ardeal care m-a cucerit: "Mer'em în povești" -o spui atunci când te întâlnești cu prietenii pentru o vorbă la gura sobei, pancove (gogoși) sau hencleș (prăjitură cu brânză) și o pălincă.
Cam așa e și cu această carte-bucurie.
Te plimbă prin cetatea Brașovului anilor 1600 și prin împrejurimi, pe la Pietrele lui Solomon și Moara lui Bursuc, prin Șchei și Turnul Negru.
Îi cunoști, pe rând, pe Zada cu liniștea și neliniștea din lumea ei ciobită, pe Gruia cu hotărârea din gânduri și gesturi, pe Mitruț cu fricile și izbânzile lui, pe Dămiana cea iubită, pe Neacșu și Grama, și Bursuc cel mândru, pe junii din Șchei cu regulile lor scrise și nescrise, pe bătrânele de pe scâmnioară, care fac si desfac lumea în ritmul apei învolburate, cu vorbe îngânate și priviri netulburate, cu iscusința iernilor trecute.
O lume construită cu grijă, din culori și mirosuri, din freamăt și tăcere, din gesturi și priviri.
O lume care vrăjește. Ca un tablou pe care îl privești uimit, până într-atât încât te vezi cum atingi zidul cetății, aduni ierburi de leac la ceas de taină, speli velințele la vâltoare și tragi nădejde că măcar unele priviri sunt pentru tine, cum strigi deodată cu negustorii și speri că fricile îți dispar dacă privești din înălțimea turnului.
Pe Simona Antonescu am descoperit-o cu "Fotograful Curții Regale". M-a cucerit de-atunci cu acest stil deosebit, inteligent, de a așeza cuvintele precum notele pe o partitură, de a trece de la cântec de leagăn la strigătele de horă, de la lumina lunii care "netezește colțurile și umple crăpăturile" care se oglindește în apa jgheabului, se sparge în cioburi, se liniștește și se reîntregește ca speranța, până la "lumina stranie ca o apă vânătă, străvezie , care plutește o clipă prin aer, dispărând apoi fără urmă, ca visele atunci când ești trezit brusc". Pentru că "ce rămâne după clipa aceasta este numai tristețe, o deznădejde de suflet pustiit, ultima renunțare."
"Coborârea în cetate" este și o poveste despre istoria cetății Brașovului și a junilor lui, a lui Mihai Viteazul și a oștenilor lui,
despre obiceiuri si tradiții, mituri și credințe, despre răvașe și porunci primejdioase date prin viu grai.
Dar, pentru mine, este în primul rând o poveste despre iubire. Sub toate formele ei.
Zada și Gruia sunt personajele mele preferate. În ele se împletesc atât de frumos liniștea și neliniștea, absența și prezența, tăcerile și cuvintele hotărâte, dezamăgirile și speranțele, lumea întreagă și descusută, durerea si fericirea.
Mi-a plăcut că "mirosul de levănțică sfințea odaia", că "lumânarea pâlpâia cu lacrimi de ceară scurse până-n sfeșnic", că lumea poate fi " greșită, sfărâmicioasă ca cimentul făcut cu nisip sărat" atunci când sufletul ți-e răpus de durere, că pe străzi miroase dulce acrișor a rubarbă fiartă, ca piperul verde, că pereții caselor pot fi "verde-cenușiu, cum e fisticul" sau "ca miezul dovleacului copt" ,că rufele pot mirosi a "cenușă de flori", că glasul poate fi și "scăzut, ca focul mocnit", că "vorbele umblă prin sat ca sângele prin trupul omului", că ochii pot fi "trădători, slabi și proști" , că uneori o atingere ușoară poate opri o lume întreagă din mersul ei, că oamenii se pot oglindi unii într-alții și pot descoperi cine sunt cu adevărat.
Mi-a plăcut să descopăr în carte o lume pe care îmi doresc să o găsesc într-o zi de Duminica Tomii, când junii vor coborî din nou în cetate în frunte cu vătaful lor pentru a arăta lumii cu mândrie stăpânită cât de frumos este acest obicei.
"Cu toții se aflau pe buza prăpastiei, dar deocamdată numai el știa asta. (...)
Gândul acesta de pe urmă îl făcu să simtă zidurile cămaruței strângându-se în jurul lui. (...) Trei ochiuri de geam erau desenate cu lumină pe podele. La răstimpuri, umbrele porumbeilor de afară le traversau. Dumnezeu se străduise să trimită pe lume o zi bună, pe care oamenii aveau să o strice cu hotărârile lor."
Întâmplător, în ziua în care am început să o citesc am aflat o vorbă din Ardeal care m-a cucerit: "Mer'em în povești" -o spui atunci când te întâlnești cu prietenii pentru o vorbă la gura sobei, pancove (gogoși) sau hencleș (prăjitură cu brânză) și o pălincă.
Cam așa e și cu această carte-bucurie.
Te plimbă prin cetatea Brașovului anilor 1600 și prin împrejurimi, pe la Pietrele lui Solomon și Moara lui Bursuc, prin Șchei și Turnul Negru.
Îi cunoști, pe rând, pe Zada cu liniștea și neliniștea din lumea ei ciobită, pe Gruia cu hotărârea din gânduri și gesturi, pe Mitruț cu fricile și izbânzile lui, pe Dămiana cea iubită, pe Neacșu și Grama, și Bursuc cel mândru, pe junii din Șchei cu regulile lor scrise și nescrise, pe bătrânele de pe scâmnioară, care fac si desfac lumea în ritmul apei învolburate, cu vorbe îngânate și priviri netulburate, cu iscusința iernilor trecute.
O lume construită cu grijă, din culori și mirosuri, din freamăt și tăcere, din gesturi și priviri.
O lume care vrăjește. Ca un tablou pe care îl privești uimit, până într-atât încât te vezi cum atingi zidul cetății, aduni ierburi de leac la ceas de taină, speli velințele la vâltoare și tragi nădejde că măcar unele priviri sunt pentru tine, cum strigi deodată cu negustorii și speri că fricile îți dispar dacă privești din înălțimea turnului.
Pe Simona Antonescu am descoperit-o cu "Fotograful Curții Regale". M-a cucerit de-atunci cu acest stil deosebit, inteligent, de a așeza cuvintele precum notele pe o partitură, de a trece de la cântec de leagăn la strigătele de horă, de la lumina lunii care "netezește colțurile și umple crăpăturile" care se oglindește în apa jgheabului, se sparge în cioburi, se liniștește și se reîntregește ca speranța, până la "lumina stranie ca o apă vânătă, străvezie , care plutește o clipă prin aer, dispărând apoi fără urmă, ca visele atunci când ești trezit brusc". Pentru că "ce rămâne după clipa aceasta este numai tristețe, o deznădejde de suflet pustiit, ultima renunțare."
"Coborârea în cetate" este și o poveste despre istoria cetății Brașovului și a junilor lui, a lui Mihai Viteazul și a oștenilor lui,
despre obiceiuri si tradiții, mituri și credințe, despre răvașe și porunci primejdioase date prin viu grai.
Dar, pentru mine, este în primul rând o poveste despre iubire. Sub toate formele ei.
Zada și Gruia sunt personajele mele preferate. În ele se împletesc atât de frumos liniștea și neliniștea, absența și prezența, tăcerile și cuvintele hotărâte, dezamăgirile și speranțele, lumea întreagă și descusută, durerea si fericirea.
Mi-a plăcut că "mirosul de levănțică sfințea odaia", că "lumânarea pâlpâia cu lacrimi de ceară scurse până-n sfeșnic", că lumea poate fi " greșită, sfărâmicioasă ca cimentul făcut cu nisip sărat" atunci când sufletul ți-e răpus de durere, că pe străzi miroase dulce acrișor a rubarbă fiartă, ca piperul verde, că pereții caselor pot fi "verde-cenușiu, cum e fisticul" sau "ca miezul dovleacului copt" ,că rufele pot mirosi a "cenușă de flori", că glasul poate fi și "scăzut, ca focul mocnit", că "vorbele umblă prin sat ca sângele prin trupul omului", că ochii pot fi "trădători, slabi și proști" , că uneori o atingere ușoară poate opri o lume întreagă din mersul ei, că oamenii se pot oglindi unii într-alții și pot descoperi cine sunt cu adevărat.
Mi-a plăcut să descopăr în carte o lume pe care îmi doresc să o găsesc într-o zi de Duminica Tomii, când junii vor coborî din nou în cetate în frunte cu vătaful lor pentru a arăta lumii cu mândrie stăpânită cât de frumos este acest obicei.
"Cu toții se aflau pe buza prăpastiei, dar deocamdată numai el știa asta. (...)
Gândul acesta de pe urmă îl făcu să simtă zidurile cămaruței strângându-se în jurul lui. (...) Trei ochiuri de geam erau desenate cu lumină pe podele. La răstimpuri, umbrele porumbeilor de afară le traversau. Dumnezeu se străduise să trimită pe lume o zi bună, pe care oamenii aveau să o strice cu hotărârile lor."
February 10, 2026
Încă un volum impresionant descoperit la clubul de carte. Îmi plac mult cărțile care au darul de a mă scoate din zona de confort a romanelor thriller sau polițiste pe care le citesc de obicei.
Am regăsit în "Coborârea în cetate" orașul meu preferat, Brașovul ailor 1599-1600, prin care se perindă personaje alături de care simți și trăiești întreaga poveste, mergi alături de ele în luptă, le vezi crescând și descoperind fiorii iubirii toate sub semnul unei scriituri atât de frumoase.
"Viața era aceea pe care o vezi cu ochii și poți să o atingi cu mâna, o auzi și o simți în nări."
"Dămiana îl văzuse. Se uitase cu adevărar la el, îl privise până în suflet și Gruia simțise că este important, ea îl făcuse important, cu privirea aceea, ca și cum l-ar fi căutat pe el cel adevărat, cel ascuns."
Am regăsit în "Coborârea în cetate" orașul meu preferat, Brașovul ailor 1599-1600, prin care se perindă personaje alături de care simți și trăiești întreaga poveste, mergi alături de ele în luptă, le vezi crescând și descoperind fiorii iubirii toate sub semnul unei scriituri atât de frumoase.
"Viața era aceea pe care o vezi cu ochii și poți să o atingi cu mâna, o auzi și o simți în nări."
"Dămiana îl văzuse. Se uitase cu adevărar la el, îl privise până în suflet și Gruia simțise că este important, ea îl făcuse important, cu privirea aceea, ca și cum l-ar fi căutat pe el cel adevărat, cel ascuns."
February 3, 2026
Simona Antonescu scrie pur și simplu hipnotic! Am simțit că fiecare pagină este ca o bucățică de ciocolată artizanală: nu vrei să o termini repede, ci să o lași să se topească încet, să îi simți toate aromele.
M-a uimit ușurința cu care reușește să dea viață peisajelor și oamenilor. Nu doar citești, ci simți mirosurile, auzi sunetele și trăiești experiențele personajelor de parcă ai fi acolo, în decorul creat de ea. Este o scriitură saturată de frumos, care te obligă să încetinești ritmul și să te bucuri de magia cuvintelor. O recomand oricui are nevoie de o evadare autentică și plină de sens.
M-a uimit ușurința cu care reușește să dea viață peisajelor și oamenilor. Nu doar citești, ci simți mirosurile, auzi sunetele și trăiești experiențele personajelor de parcă ai fi acolo, în decorul creat de ea. Este o scriitură saturată de frumos, care te obligă să încetinești ritmul și să te bucuri de magia cuvintelor. O recomand oricui are nevoie de o evadare autentică și plină de sens.
February 21, 2026
Marula fusese creată drept personaj „necesar” în romanul „Chiajna din Casa Mușatinilor”, dar a sfârșit prin a fi unul dintre cele mai interesante personaje din acea carte. Ce îmi place când simt că autorii s-au atașat atât de mult de un personaj… așa cum facem noi, cititorii, de multe ori. Nu vă explic de ce spun asta, vă las pe voi să descoperiți. Dar tare mi-a plăcut ceea ce am regăsit în „Coborârea…”. 🙂
Unde fugim cu această carte? În povestea Junilor Brașovului, ilustrată de succesiunea unor momente istorice petrecute între anii 1599–1600. Mihai Viteazul este un personaj simplu, un personaj-umbră peste toată cartea, prezent pe spații largi, dar discret… precum o siluetă, o umbră. Sub reflector sunt Junii. Foarte frumos zugrăvit tabloul lor. Încă un element istoric recuperat și interesant prezentat.
Știu că mă repet și la această carte, dar sunt pasaje care te sechestrează pur și simplu, nu ai cum să lași cartea din mână. O afirm răspicat: nu este ineditul subiectului, nu este personajul celebru, este pur și simplu „vraja” de care este capabilă autoarea. Mi-o închipui surâzând cu satisfacție după ce dă gata o secvență despre care știe sigur că o să ne prindă zdravăn. 🙂
Sunt două personaje în carte de care m-am atașat.
Mi-a plăcut mult cum a fost creată Zada. Un personaj pe umerii căruia au fost centrate multe priviri de cititori. Sunt absolut sigur că nu numai privirea o să ne rămână pe acest personaj.
Și mi-a mai plăcut Mitruț. Un personaj zvârlugă. Spuneam eu, la o altă carte scrisă de Simona Antonescu, un personaj-suveică. Este personajul care dă tonus romanului, ritm, este precum limba mare a ceasului. Din când în când se oglindește cu un personaj din cetate, de peste ziduri. Mi-a plăcut aici cum au fost împletite cele două fire, vieți…
Mai există un personaj, unul compozit, dacă pot să spun așa: vâltoarea și grupul de bătrâne din poarta lui Bursuc, morarul. Un fel de creuzet al sorții, cel care face și desface, dintr-o privire și un gest de toiag, tot firul vieții cuiva.
Este și o carte despre Brașovul medieval, aflat la cumpăna dintre cele două secole. Merg des la Brașov, casc gura peste tot, caut detalii, urme ale trecutului; de multe ori îmi imaginez viața de acum câteva sute de ani… acum voi mai avea un filtru la dispoziție, cel dăruit de atmosfera creată de Simona Antonescu.
Mai spun un singur lucru: dacă Simona Antonescu o să ne mai dăruiască 2–3 romane istorice (și sunt sigur că o va face), putem menționa lejer, dacă nu o facem deja, cel mai complex univers literar istoric creat de un autor român contemporan… iar noi cititorii am devenit personaje călătoare prin acest univers, precum ”fetele Marulei”.
Mulțumim pentru aceste daruri literare. Le dăm și noi mai departe. Eu unul o fac cu multă plăcere.
Unde fugim cu această carte? În povestea Junilor Brașovului, ilustrată de succesiunea unor momente istorice petrecute între anii 1599–1600. Mihai Viteazul este un personaj simplu, un personaj-umbră peste toată cartea, prezent pe spații largi, dar discret… precum o siluetă, o umbră. Sub reflector sunt Junii. Foarte frumos zugrăvit tabloul lor. Încă un element istoric recuperat și interesant prezentat.
Știu că mă repet și la această carte, dar sunt pasaje care te sechestrează pur și simplu, nu ai cum să lași cartea din mână. O afirm răspicat: nu este ineditul subiectului, nu este personajul celebru, este pur și simplu „vraja” de care este capabilă autoarea. Mi-o închipui surâzând cu satisfacție după ce dă gata o secvență despre care știe sigur că o să ne prindă zdravăn. 🙂
Sunt două personaje în carte de care m-am atașat.
Mi-a plăcut mult cum a fost creată Zada. Un personaj pe umerii căruia au fost centrate multe priviri de cititori. Sunt absolut sigur că nu numai privirea o să ne rămână pe acest personaj.
Și mi-a mai plăcut Mitruț. Un personaj zvârlugă. Spuneam eu, la o altă carte scrisă de Simona Antonescu, un personaj-suveică. Este personajul care dă tonus romanului, ritm, este precum limba mare a ceasului. Din când în când se oglindește cu un personaj din cetate, de peste ziduri. Mi-a plăcut aici cum au fost împletite cele două fire, vieți…
Mai există un personaj, unul compozit, dacă pot să spun așa: vâltoarea și grupul de bătrâne din poarta lui Bursuc, morarul. Un fel de creuzet al sorții, cel care face și desface, dintr-o privire și un gest de toiag, tot firul vieții cuiva.
Este și o carte despre Brașovul medieval, aflat la cumpăna dintre cele două secole. Merg des la Brașov, casc gura peste tot, caut detalii, urme ale trecutului; de multe ori îmi imaginez viața de acum câteva sute de ani… acum voi mai avea un filtru la dispoziție, cel dăruit de atmosfera creată de Simona Antonescu.
Mai spun un singur lucru: dacă Simona Antonescu o să ne mai dăruiască 2–3 romane istorice (și sunt sigur că o va face), putem menționa lejer, dacă nu o facem deja, cel mai complex univers literar istoric creat de un autor român contemporan… iar noi cititorii am devenit personaje călătoare prin acest univers, precum ”fetele Marulei”.
Mulțumim pentru aceste daruri literare. Le dăm și noi mai departe. Eu unul o fac cu multă plăcere.
February 18, 2026
Minunata cartea si stilul de scriere. Regasesc vocabularul de acasa pe care traind in Bucuresti nu-l mai aud.
Dar de ce a trebuit plasat in Piața Sfatului din Brasov un Podul Minciunilor din Sibiu? Mi-a intrerupt atentia drastic si mi-a fisurat tabloul mental despre toate cele relatate…e ca nuca in perete.
Dar de ce a trebuit plasat in Piața Sfatului din Brasov un Podul Minciunilor din Sibiu? Mi-a intrerupt atentia drastic si mi-a fisurat tabloul mental despre toate cele relatate…e ca nuca in perete.
February 22, 2026
O lume așezată, cu rânduielile bine stabilite, cunoscute și respectate, pe care nu o tulbură hotărâtor frământările politice. Deși știu exact ce tabără să aleagă și luptă vitejește, junii sunt mai întâi de toate flăcăi din Șchei, păstrători ai rânduielii, și abia apoi luptători.
Foarte expresiv stilul Simonei Antonescu, m-a cucerit.
Foarte expresiv stilul Simonei Antonescu, m-a cucerit.
May 10, 2026
Mi-a plăcut mult cartea Simonei Antonescu, poate și pentru că am citit-o in timp ce eram in vacanță în România și eram într-o stare de spirit ușor nostalgică. Dar sa nu credeți că este o carte tristă, dimpotrivă.
Am aflat din ea povestea junilor din Șcheii Brașovului, despre care recunosc că nu știam nimic.
Mi-au plăcut cel mai mult personajele secundare, mai ales femeile și fetele, cu viețile lor condiționate de tații și soții de care erau dependente si diferitele lor strategii de a câștiga cât de cât independența și libertatea.
Am aflat din ea povestea junilor din Șcheii Brașovului, despre care recunosc că nu știam nimic.
Mi-au plăcut cel mai mult personajele secundare, mai ales femeile și fetele, cu viețile lor condiționate de tații și soții de care erau dependente si diferitele lor strategii de a câștiga cât de cât independența și libertatea.
Displaying 1 - 10 of 10 reviews