What do you think?
Rate this book
Clivaj Fidelitate
Alina Purcaru scrie o poezie intensă, profundă a maturizării și maturității. Lectura acestor texte este de fapt o călătorie în viața fetelor și a femeilor, în lumea lor construită din cioburi de frumusețe, de tristețe și bucurie.
Nu e o călătorie ușoară, nu e un drum simplu, e un proces. Când am început volumul Clivaj, am crezut că citesc o poezie de dragoste.
Treptat am înțeles că, scriind despre dragoste (într-un sens larg și generos), Alina Purcaru scrie de fapt despre societate, traversează împreună cu noi vaste spații ale contemporaneității, pe care le trăim fără să le simțim, pe lângă care trecem în fugă: războaiele, hotelurile, vitrinele magazinelor, geografii improbabile și alienante precum un oraș ca Dubaiul, care nu apare aici deloc întâmplător.
Toate legate sub cupola iubirii: filială, între prietene, între iubiți. Unul dintre cele mai frumoase volume pe care le-am citit în ultimii ani!
(Elena Vlădăreanu)
Nu e o călătorie ușoară, nu e un drum simplu, e un proces. Când am început volumul Clivaj, am crezut că citesc o poezie de dragoste.
Treptat am înțeles că, scriind despre dragoste (într-un sens larg și generos), Alina Purcaru scrie de fapt despre societate, traversează împreună cu noi vaste spații ale contemporaneității, pe care le trăim fără să le simțim, pe lângă care trecem în fugă: războaiele, hotelurile, vitrinele magazinelor, geografii improbabile și alienante precum un oraș ca Dubaiul, care nu apare aici deloc întâmplător.
Toate legate sub cupola iubirii: filială, între prietene, între iubiți. Unul dintre cele mai frumoase volume pe care le-am citit în ultimii ani!
(Elena Vlădăreanu)
- GenresPoetry
96 pages, Paperback
Published January 1, 2026
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 13 of 13 reviews
February 18, 2026
Aici mai multe: https://ramonaboldizsar.substack.com/...
Recunoaște brusc spațiile sclerozate și în mijlocul lor
înalță construcții eterice, nemaivăzute.
Nu cere permisiune.
Mintea e puls accelerat,
căldura care iese din toți porii, dimineața, la trezire,
când corpul e moale, incontrolabil, îndrăgostit.
Mintea e tactilă.
Refuză programul, e o hoață și o mincinoasă.
O vai de capul ei.
Plutește.
Mintea e corpul soft și transparent.
Va face orice să revină la joaca preferată.
din poemul Windowshopping (poem de dragoste anticonsumerist) (10)
Recunoaște brusc spațiile sclerozate și în mijlocul lor
înalță construcții eterice, nemaivăzute.
Nu cere permisiune.
Mintea e puls accelerat,
căldura care iese din toți porii, dimineața, la trezire,
când corpul e moale, incontrolabil, îndrăgostit.
Mintea e tactilă.
Refuză programul, e o hoață și o mincinoasă.
O vai de capul ei.
Plutește.
Mintea e corpul soft și transparent.
Va face orice să revină la joaca preferată.
din poemul Windowshopping (poem de dragoste anticonsumerist) (10)
April 26, 2026
Ce minte sclipitoare are Alina Purcaru, să-i citești versurile e să aduni stele.
Read
March 21, 2026O lectură de care m-am bucurat – volumul de poeme „Clivaj” al Alinei Purcaru are multe momente la care să vreau să mă întorc. Mi-am subliniat versuri preferate, mi-am pus sticky-notes în această cărticică plină de emoție, de durere, de dezordine și de prietenie, unde se desfășoară poveștile a mai multor femei, povești din copilărie, povești ale doliului și ale curățeniei („Domestica” fiind unul din poemele mele preferate, pe care l-am și citit cu voce tare mamei mele). Sunt și câteva momente cu care nu am rezonat (mai des, undeva în prima parte), dar sunt și poeme în care recunosc vocea scriitoarei (din Tot mai multă splendoare) și mă bucur să o reîntâlnesc, și atunci când sunt pline de haos, neliniște.
Redau câteva versuri favorite, mai am și altele (poate cândva voi reuși să ajung și la o lectură!):
„Am o casă plină de lucruri și o minte plină de spini.
Prin toate arde soarele.
Am o minte din care dorința nu dispare nicio clipă.
În casă, mereu pete de lumină.
În lumină, praful întins pe tot ce nu mai folosește la nimic.” /28
„Am dăruit și am suferit cu devotament,
cu fidelitate,
cu iubire și cu generozitate
pe principiul că dacă ești în stare,
de ce să umbli cu jumătăți de măsură?
Pe principiul,
fată, tu poți să muți și munții din loc
dacă-ți pui capul.
De ce să și-l pună altcineva?” /47
„mame fantomatice și bune pentru
toate corpurile care se tem să treacă singure prin pasaje
și totuși o fac
fantome protectoare
pentru toate corpurile care, uite, privesc înainte,
cu încordare înainte
mame plutitoare pentru mâna încleștată pe telefonul mobil
prin întuneric” /65
„Am auzit că o femeie care vrea o casă curată nu are niciodată mâinile libere. Mereu duce câte ceva dintr-o parte în alta, mereu pune la loc ce e deranjat, strânge, eliberează spații, nu lasă murdăria să se așeze. Acum, când toată povestea asta nu se mai lipește de mine nici cât un fir de praf, îmi amintesc mâinile Marthei Argerich alergând peste clape într-un concert memorabil, Concertul numărul 1 pentru pian de Ceaikowski cu Barenboim dirijor. Zâmbetul ei de la final. Mâinile libere.” /69
„Caut în dulap femeile care l-au ars și femeile care l-au adorat
cochetele și serioasele
– cea mai falsă împărțire
nu le-a aparținut și nu ne aparține.” /76
Redau câteva versuri favorite, mai am și altele (poate cândva voi reuși să ajung și la o lectură!):
„Am o casă plină de lucruri și o minte plină de spini.
Prin toate arde soarele.
Am o minte din care dorința nu dispare nicio clipă.
În casă, mereu pete de lumină.
În lumină, praful întins pe tot ce nu mai folosește la nimic.” /28
„Am dăruit și am suferit cu devotament,
cu fidelitate,
cu iubire și cu generozitate
pe principiul că dacă ești în stare,
de ce să umbli cu jumătăți de măsură?
Pe principiul,
fată, tu poți să muți și munții din loc
dacă-ți pui capul.
De ce să și-l pună altcineva?” /47
„mame fantomatice și bune pentru
toate corpurile care se tem să treacă singure prin pasaje
și totuși o fac
fantome protectoare
pentru toate corpurile care, uite, privesc înainte,
cu încordare înainte
mame plutitoare pentru mâna încleștată pe telefonul mobil
prin întuneric” /65
„Am auzit că o femeie care vrea o casă curată nu are niciodată mâinile libere. Mereu duce câte ceva dintr-o parte în alta, mereu pune la loc ce e deranjat, strânge, eliberează spații, nu lasă murdăria să se așeze. Acum, când toată povestea asta nu se mai lipește de mine nici cât un fir de praf, îmi amintesc mâinile Marthei Argerich alergând peste clape într-un concert memorabil, Concertul numărul 1 pentru pian de Ceaikowski cu Barenboim dirijor. Zâmbetul ei de la final. Mâinile libere.” /69
„Caut în dulap femeile care l-au ars și femeile care l-au adorat
cochetele și serioasele
– cea mai falsă împărțire
nu le-a aparținut și nu ne aparține.” /76
March 13, 2026
"E mai greu să te autodistrugi între oameni care te văd. E totuși
foarte ușor să negi că te distrugi, chiar și între oameni care te văd."
"Sunt un cocon într-o lună înghețată
prin mine numai eu mai știu să circul
Mă încarc singură și mă controlez milimetric
toată sfidarea și toate riscurile aici m-au adus."
"Altfel, privesc fără oprire, în transă consum imagini
ca și cum tu, de undeva, ai ști exact ce vreau să spun
și ai vedea același lucru
Cum și de ce se întâmplă asta."
foarte ușor să negi că te distrugi, chiar și între oameni care te văd."
"Sunt un cocon într-o lună înghețată
prin mine numai eu mai știu să circul
Mă încarc singură și mă controlez milimetric
toată sfidarea și toate riscurile aici m-au adus."
"Altfel, privesc fără oprire, în transă consum imagini
ca și cum tu, de undeva, ai ști exact ce vreau să spun
și ai vedea același lucru
Cum și de ce se întâmplă asta."
January 9, 2026
Un volum superb, un volum vulnerabil. ✨
March 13, 2026
Început azi, terminat azi. Un volum visceral, al fragilității, al suferinței, al poeziei, al dragostei și, mai presus de toate, al dorinței (cea de toate zilele). 🤍
January 7, 2026
cred că am nevoie de o ambulanță
February 18, 2026
“Iubirile noi au avut mereu nevoile lor absolute
cele mai neîndurătoare sunt iubirile noi
miros trecutul mai rapid decât miros naftalina
sunt rude bune cu scrisul, din cauza asta,
deschid lumea,
deschid dulapul
îmaginând mereu ceva nemaipomenit,
cum niciodată n-a fost și nu s-a mai iubit.”
“Mi-a spus că eram o zeiță, că aveam foarte mult control.
I-am spus că aveam foarte multă furie în mine.
Furie și stil.
Asta am înțeles mereu prin poezie,
asta a aruncat mereu în aer sistemul de organizare domestică, „împărțirea" responsabilităților,
răbdarea, indicațiile.”
“Durerea dă peste tine când te aștepți mai puțin,
e o naivitate să crezi că ai terminat cu ea.
in afară de asta, tot ce ai crezut în alte dăți
poate fi negat cu furie și îndreptățire acum.
Durerea face posibile răsturnări de negândit.
Durerea face imposibilul posibil.
Există lucruri care ajută, dacă a ajuta înseamnă să-ți faci tu răul, tu împotriva ta:
să trăiești fiecare secundă a singurătății obligatorii a ritualurilor care nu se pot delega
un doliu prin care nu te poate trece altcineva,
un doliu de la care nu mai poți da înapoi,
un doliu vechi, intrat în stadii noi.”
“Unde Incepe singurătatea ta?
In fața unor lucruri pierdute sau in fața unora pe care le regăsești?
Cand deschizi ușa incepe ea?
Cand deschizi laptopul?
Când te intreabă cineva ceva?
Când Incepe cearta sau când se termina?
Când te Intorci acasă sau când nu te mai intorci?
In prag sau de pe drum?
Cand iți aminteşti exact sau când nu mai știi nimic?
In fața secției 12 brusc am știut:
singurătatea incepe mereu in trecut,
când ceva extrem de important,
s-a pierdut.
mai important decåt orice posibil bagaj regäsit,
cele mai neîndurătoare sunt iubirile noi
miros trecutul mai rapid decât miros naftalina
sunt rude bune cu scrisul, din cauza asta,
deschid lumea,
deschid dulapul
îmaginând mereu ceva nemaipomenit,
cum niciodată n-a fost și nu s-a mai iubit.”
“Mi-a spus că eram o zeiță, că aveam foarte mult control.
I-am spus că aveam foarte multă furie în mine.
Furie și stil.
Asta am înțeles mereu prin poezie,
asta a aruncat mereu în aer sistemul de organizare domestică, „împărțirea" responsabilităților,
răbdarea, indicațiile.”
“Durerea dă peste tine când te aștepți mai puțin,
e o naivitate să crezi că ai terminat cu ea.
in afară de asta, tot ce ai crezut în alte dăți
poate fi negat cu furie și îndreptățire acum.
Durerea face posibile răsturnări de negândit.
Durerea face imposibilul posibil.
Există lucruri care ajută, dacă a ajuta înseamnă să-ți faci tu răul, tu împotriva ta:
să trăiești fiecare secundă a singurătății obligatorii a ritualurilor care nu se pot delega
un doliu prin care nu te poate trece altcineva,
un doliu de la care nu mai poți da înapoi,
un doliu vechi, intrat în stadii noi.”
“Unde Incepe singurătatea ta?
In fața unor lucruri pierdute sau in fața unora pe care le regăsești?
Cand deschizi ușa incepe ea?
Cand deschizi laptopul?
Când te intreabă cineva ceva?
Când Incepe cearta sau când se termina?
Când te Intorci acasă sau când nu te mai intorci?
In prag sau de pe drum?
Cand iți aminteşti exact sau când nu mai știi nimic?
In fața secției 12 brusc am știut:
singurătatea incepe mereu in trecut,
când ceva extrem de important,
s-a pierdut.
mai important decåt orice posibil bagaj regäsit,
February 24, 2026
cartea nr. 8 din 2026
prima carte de la Alina Purcaru pe care am citit-o și nu cred că va fi ultima
inițial am dat de niște poeme ușor aride despre consumerism, social media și banalitatea vieții urbane. unele poeme mi s-au părut inutil de lungi și conțineau versuri ce se asemănau ca structură aproape până la redundanță.
mi-au plăcut, însă, poemele care au vorbit despre feminitate, prietenie și dragoste, fie ea platonică sau nu, despre standardele de frumusețe și despre rolul casnic impus de societate femeilor. mi-au atras atenția și poemele despre copilăria la bunici, m-au făcut curios și dornic să citesc un volum de proză scurtă sau un roman al Alinei Purcaru care să dezvolte această sferă.
cred că volumul acesta ține mult de experiența și perspectiva cititorului, poate fi un hit or miss. pentru mine a fost atât un hit, cât și un miss.
per total, mă bucur că am citit această carte și chiar am găsit niște pasaje foarte bune.
3☆
prima carte de la Alina Purcaru pe care am citit-o și nu cred că va fi ultima
inițial am dat de niște poeme ușor aride despre consumerism, social media și banalitatea vieții urbane. unele poeme mi s-au părut inutil de lungi și conțineau versuri ce se asemănau ca structură aproape până la redundanță.
mi-au plăcut, însă, poemele care au vorbit despre feminitate, prietenie și dragoste, fie ea platonică sau nu, despre standardele de frumusețe și despre rolul casnic impus de societate femeilor. mi-au atras atenția și poemele despre copilăria la bunici, m-au făcut curios și dornic să citesc un volum de proză scurtă sau un roman al Alinei Purcaru care să dezvolte această sferă.
cred că volumul acesta ține mult de experiența și perspectiva cititorului, poate fi un hit or miss. pentru mine a fost atât un hit, cât și un miss.
per total, mă bucur că am citit această carte și chiar am găsit niște pasaje foarte bune.
3☆
March 8, 2026
"Mai târziu
data viitoare
peste două luni
la toamnă
când o să ne auzim din nou —
firimituri/cele mai vizibile semne
dorința contaminând mereu,
cu gesturi abia perceptibile
banalitatea limbajului."
data viitoare
peste două luni
la toamnă
când o să ne auzim din nou —
firimituri/cele mai vizibile semne
dorința contaminând mereu,
cu gesturi abia perceptibile
banalitatea limbajului."
March 24, 2026
,,mereu vom însemna atât de mult unul pentru celălalt,
numai să nu ne mai atingem
numai să nu ne mai vedem -
ne-am disciplinat să suportăm în tăcere
să privim prezentul cum ne alunecă pe sub degete
să nu mai avem nicio reacție,
nicio flăcăruie și nicio inimioară."
numai să nu ne mai atingem
numai să nu ne mai vedem -
ne-am disciplinat să suportăm în tăcere
să privim prezentul cum ne alunecă pe sub degete
să nu mai avem nicio reacție,
nicio flăcăruie și nicio inimioară."
February 18, 2026
Mi-aș dori uneori să scriu așa.
February 21, 2026
Am scris aici mai multe✨: https://andradayunusoglu.substack.com...
Displaying 1 - 13 of 13 reviews