Windsor, 1940. Pentru a dejuca un complot suspect, vieneza Sophie Klein este trimisă în misiune secretă la Biblioteca Regală din Castelul Windsor, unde locuiesc prințesele Elisabeta și Margaret. Dar lucrurile capătă o întorsătură neașteptată, și Sophie trebuie să sacrifice totul pentru a o salva pe viitoarea regină a Angliei...
Philadelphia, în prezent. Răsfoind vechi documente ale bunicii sale, tânăra Lacey Jones găsește o scrisoare misterioasă, cu blazonul Castelului Windsor. Dar ce legătură a avut familia ei cu inima monarhiei britanice? Astfel începe o călătorie care o va duce pe Lacey în cel mai vechi castel locuit din lume, unde trecutul are puterea de a-i schimba viața pentru totdeauna...
O ficțiune de excepție pentru cei cărora le place să citească romane istorice cu două planuri temporale și cu acțiune care se petrece în Al Doilea Război Mondial, casa Windsor.
Cartea abordează teme grele—trădare, jurnalism manipulator, secrete de familie—însă structura cu două planuri temporale mi s‑a părut forțată și, în final, inutilă. Sophie, protagonista din perioada interbelică, este un personaj plăcut, iar drumul ei—evadarea din Viena ocupată de naziști, refugiul în Anglia și angajarea ca bibliotecară în serviciul familiei regale—este cu adevărat interesant. În schimb, firul narativ din 2022 mi s‑a părut rupt de restul poveștii, lipsit de relevanță și scris într‑un stil atât de diferit încât părea opera unui alt autor. Deși subiectul istoric ar fi permis o încărcătură emoțională puternică, romanul nu reușește să o livreze, iar multe capitole rămân surprinzător de plate.
Cu toate acestea, partea istorică rămâne cea mai reușită. Romanul surprinde bine atmosfera din Austria aflată sub teroarea nazistă, dificultățile evreilor care încercau să scape, viața în interiorul familiei regale britanice în timpul războiului și tensiunile politice legate de Edward VIII.
În ansamblu, ideea romanului este excelentă, dar execuția lasă de dorit. Unori chiar m-am gandit sa abandonez lectura în primele capitole. Totuși, sunt recunoscător că am continuat, pentru că povestea Sophiei, în sine, merită descoperită. Din păcate, structura duală, episoadele inutile și tendința de a povesti în loc de a arăta transformă un potențial roman memorabil într‑o experiență doar parțial satisfăcătoare.