What do you think?
Rate this book
Capitalismul De Platformă
Având în vedere declinul îndelungat al profitabilității industriei manufacturiere, capitalismul s-a orientat către date ca o modalitate de a menține creșterea economică și vitalitatea, în pofida lentorii sectorului de producție. În secolul al XXI-lea, pe baza schimbărilor din tehnologiile digitale, datele au devenit din ce în ce mai importante pentru companii și pentru relațiile acestora cu angajații, clienții și alți deținători de capital. Platforma a apărut ca un nou model de afacere, capabil să extragă și să controleze cantități imense de date, iar odată cu această schimbare, am asistat la apariția unor mari companii monopoliste. Astăzi, capitalismul economiilor cu venituri ridicate și medii este tot mai dominat de aceste firme, iar dinamica descrisă în această carte sugerează că tendința va continua.
Nick Srnicek
Nick Srnicek
Paperback
First published January 1, 2017
1 person is currently reading
About the author
Nick Srnicek
29 books167 followersNick Srnicek is an American writer and academic. He is currently a lecturer in Digital Economy at King's College London.
Born in 1982, Srnicek took a double major in Psychology and Philosophy before completing an MA at the University of Western Ontario in 2007. He proceeded to a PhD at the London School of Economics, completing his thesis in 2013 on "Representing complexity: the material construction of world politics". He has worked as a Visiting Lecturer at City University and the University of Westminster.
Srnicek is associated with the political theory of accelerationism and a post-scarcity economy.
Born in 1982, Srnicek took a double major in Psychology and Philosophy before completing an MA at the University of Western Ontario in 2007. He proceeded to a PhD at the London School of Economics, completing his thesis in 2013 on "Representing complexity: the material construction of world politics". He has worked as a Visiting Lecturer at City University and the University of Westminster.
Srnicek is associated with the political theory of accelerationism and a post-scarcity economy.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 of 1 review
February 1, 2026
Platformele digitale au apărut dintr-o criză. Sunt soluții tehnice la o problemă veche: unde mai găsești valoare într-o economie saturată?
Răspunsul e tulburător prin simplitate: în date. În urmele noastre. Reflexele noastre automate. Micile gesturi fără importanță - un click, o pauză, o căutare la miezul nopții. Platformele nu sunt piețe și nici comunități, ci mașini de capturat comportamente. Nu produc conținut, ci condițiile în care conținutul devine previzibil. Iar predictibilitatea, în capitalism, e o formă superioară de putere.
Platformele tind natural spre monopol din rațiune economică. Cu cât aduni mai multe date, cu atât devii mai indispensabil. Cu cât ești mai indispensabil, cu atât poți exclude mai ușor concurenții, alternativele non-platformă, reglementările.
Primul exemplu, aproape banal: Google. La suprafață, e un motor de căutare „gratuit”. În realitate, este o platformă publicitară care trăiește din anticiparea intențiilor tale. Când cauți „vacanță”, „credit” sau „durere de spate”, nu exprimi doar o curiozitate; furnizezi un indiciu economic. Google nu vinde informație, ci probabilitate: șansa ca tu să cumperi ceva. Datele tale devin materie primă rafinată algoritmic, iar produsul final e predictibilitatea comportamentului.
Un al doilea exemplu: Facebook. Platforma nu creează conținut, ci îl organizează într-un mod care maximizează timpul petrecut și reacțiile emoționale. Like-ul e o unitate de măsură. Furia, indignarea, narcisismul - toate sunt mai profitabile decât indiferența. În logica platformei, relațiile umane devin fluxuri de date monetizabile, iar prietenia un pretext tehnic.
Apoi vine cazul Uber, poate cel mai clar exemplu de „platformă suplă”, cum o numește Srnicek. Uber nu deține mașini, nu angajează șoferi (oficial), nu produce nimic. Deține însă infrastructura digitală și regulile jocului. Riscurile sunt externalizate complet: combustibilul, uzura, timpul mort. Platforma colectează date, optimizează trasee, ajustează tarifele și păstrează controlul. Este capitalismul redus la esență: control fără responsabilitate.
Cartea are un aer discret marxist, dar fără retorică. Nu găsești invective, nu găsești entuziasm revoluționar. Doar o cartografiere lucidă a unei lumi în care infrastructura digitală joacă rolul pe care îl jucau cândva căile ferate sau uzinele: cine le controlează, controlează fluxurile. Diferența e că acum fluxurile sunt invizibile și internalizate. Nu mai simți constrângerea; o accepți ca pe un confort.
Și încă ceva foarte interesant: multe dintre platformele care domină lumea digitală nu sunt - sau n-au fost mult timp - profitabile. Ele funcționează după o logică inversată față de capitalismul clasic: mai întâi investiția masivă, apoi, eventual, venitul.
În capitalismul industrial, profitul era criteriul de supraviețuire. În capitalismul de platformă, creșterea devine criteriul suprem. Platformele sunt finanțate ani întregi pe pierdere pentru că obiectivul lor real nu e profitul imediat, ci capturarea pieței. Odată ce ai devenit infrastructură, profitul poate fi amânat fără riscuri majore. Acest model e posibil doar într-un ecosistem dominat de capital financiar dispus să parieze pe viitor, nu pe bilanț. Investitorii nu cumpără profit, ci promisiunea controlului. O platformă care devine infrastructură publică de facto valorează mai mult decât una profitabilă, dar ușor substituibilă.
Asistăm de 10-15 ani la o mutație periculoasă: capitalismul nu mai este disciplinat de profit, ci de accesul la finanțare. Atâta timp cât fluxul de capital continuă, pierderea nu mai e un semn de eșec, ci o etapă firească. Iar când finanțarea se oprește, nu cade doar compania, ci o întreagă rețea de dependențe sociale și economice.
Când Srnicek ajunge la soluții, devine prudent, aproape reținut. Și e bine că e așa. Capitalismul de platformă nu e o carte care vrea să te salveze, ci una care vrea să te facă atent. E mai degrabă un diagnostic decât un manifest. Îți spune unde e boala, nu ce pastile să iei.
Rămâne, după lectură, o impresie greu de alungat: nu trăim într-o epocă post-capitalistă, ci într-una în care capitalismul a devenit mai subtil, mai tăcut și infinit mai intim. Nu ne mai exploatează doar munca, ci și gesturile.
Răspunsul e tulburător prin simplitate: în date. În urmele noastre. Reflexele noastre automate. Micile gesturi fără importanță - un click, o pauză, o căutare la miezul nopții. Platformele nu sunt piețe și nici comunități, ci mașini de capturat comportamente. Nu produc conținut, ci condițiile în care conținutul devine previzibil. Iar predictibilitatea, în capitalism, e o formă superioară de putere.
Platformele tind natural spre monopol din rațiune economică. Cu cât aduni mai multe date, cu atât devii mai indispensabil. Cu cât ești mai indispensabil, cu atât poți exclude mai ușor concurenții, alternativele non-platformă, reglementările.
Primul exemplu, aproape banal: Google. La suprafață, e un motor de căutare „gratuit”. În realitate, este o platformă publicitară care trăiește din anticiparea intențiilor tale. Când cauți „vacanță”, „credit” sau „durere de spate”, nu exprimi doar o curiozitate; furnizezi un indiciu economic. Google nu vinde informație, ci probabilitate: șansa ca tu să cumperi ceva. Datele tale devin materie primă rafinată algoritmic, iar produsul final e predictibilitatea comportamentului.
Un al doilea exemplu: Facebook. Platforma nu creează conținut, ci îl organizează într-un mod care maximizează timpul petrecut și reacțiile emoționale. Like-ul e o unitate de măsură. Furia, indignarea, narcisismul - toate sunt mai profitabile decât indiferența. În logica platformei, relațiile umane devin fluxuri de date monetizabile, iar prietenia un pretext tehnic.
Apoi vine cazul Uber, poate cel mai clar exemplu de „platformă suplă”, cum o numește Srnicek. Uber nu deține mașini, nu angajează șoferi (oficial), nu produce nimic. Deține însă infrastructura digitală și regulile jocului. Riscurile sunt externalizate complet: combustibilul, uzura, timpul mort. Platforma colectează date, optimizează trasee, ajustează tarifele și păstrează controlul. Este capitalismul redus la esență: control fără responsabilitate.
Cartea are un aer discret marxist, dar fără retorică. Nu găsești invective, nu găsești entuziasm revoluționar. Doar o cartografiere lucidă a unei lumi în care infrastructura digitală joacă rolul pe care îl jucau cândva căile ferate sau uzinele: cine le controlează, controlează fluxurile. Diferența e că acum fluxurile sunt invizibile și internalizate. Nu mai simți constrângerea; o accepți ca pe un confort.
Și încă ceva foarte interesant: multe dintre platformele care domină lumea digitală nu sunt - sau n-au fost mult timp - profitabile. Ele funcționează după o logică inversată față de capitalismul clasic: mai întâi investiția masivă, apoi, eventual, venitul.
În capitalismul industrial, profitul era criteriul de supraviețuire. În capitalismul de platformă, creșterea devine criteriul suprem. Platformele sunt finanțate ani întregi pe pierdere pentru că obiectivul lor real nu e profitul imediat, ci capturarea pieței. Odată ce ai devenit infrastructură, profitul poate fi amânat fără riscuri majore. Acest model e posibil doar într-un ecosistem dominat de capital financiar dispus să parieze pe viitor, nu pe bilanț. Investitorii nu cumpără profit, ci promisiunea controlului. O platformă care devine infrastructură publică de facto valorează mai mult decât una profitabilă, dar ușor substituibilă.
Asistăm de 10-15 ani la o mutație periculoasă: capitalismul nu mai este disciplinat de profit, ci de accesul la finanțare. Atâta timp cât fluxul de capital continuă, pierderea nu mai e un semn de eșec, ci o etapă firească. Iar când finanțarea se oprește, nu cade doar compania, ci o întreagă rețea de dependențe sociale și economice.
Când Srnicek ajunge la soluții, devine prudent, aproape reținut. Și e bine că e așa. Capitalismul de platformă nu e o carte care vrea să te salveze, ci una care vrea să te facă atent. E mai degrabă un diagnostic decât un manifest. Îți spune unde e boala, nu ce pastile să iei.
Rămâne, după lectură, o impresie greu de alungat: nu trăim într-o epocă post-capitalistă, ci într-una în care capitalismul a devenit mai subtil, mai tăcut și infinit mai intim. Nu ne mai exploatează doar munca, ci și gesturile.
Displaying 1 of 1 review